Bursele Superscrieri/Avon 2017: Căutăm jurnaliști care să documenteze violența în cuplurile de adolescenți
sssds
UPDATE, 13 aprilie: Prelungim înscrierile până pe 20 aprilie.
Primele forme ale violenței domestice se manifestă de timpuriu, încă din adolescență – reiese dintr-o cercetare făcută pe un eșantion reprezentativ de 1.500 de liceeni din 80 de orașe, în cadrul proiectului In a Relationship.
Încă de la primele relații apar forme variate de abuz: un partener care vrea să știe tot timpul unde ești și cere raportul poate deveni, mai târziu, soțul/soția care îți îngrădește libertatea. Insistența de a avea acces la conturile de social media sau de e-mail ale persoanei cu care ești, sau violarea lor, poate evolua într-o situație de control economic mai târziu, unul dintre motivele principale pentru care victimele violenței domestice nu își pot părăsi abuzatorii.
Granița dintre lucruri acceptabile și abuz este una fină și, mai ales pentru adolescenții crescuți în familii disfuncționale, violența domestică poate devini tipar de comportament.
Așa că dedicăm anul acesta cea de-a patra ediție a Burselor Superscrieri/AVON formelor de abuz în relațiile de cuplu ale adolescenților.
Împreună cu partenerii noștri, Avon Cosmetics România, oferim trei burse a câte 2.000 de euro jurnaliștilor și autorilor pentru a investiga cauzele și formele violenței care afectează primele relații ale adolescenților.
Despre alegerea temei argumentează Mona Dîrțu, membră a juriului și mentor pentru bursieri:„Violența domestică a intrat în viața mea și m-a făcut să cobor în straturile de profunzime acum trei ani, prin Bursele Superscrieri/Avon. Am lucrat, ca mentor, cu nouă echipe de jurnaliști – care au documentat în total, pentru materialele lor, zeci de cazuri. Sunt două lucruri fundamentale pe care le-am înțeles în acest răstimp. Primul: că, dacă tata o bate pe mama și acela ți-e pattern-ul de relație familiar, poți gravita tot restul vieții în jurul lui – pentru că îl asimilezi cu normalitatea, cu acceptabilul; e singurul model pe care-l știi. Al doilea: că prima palmă nu e niciodată ultima palmă; și că dacă o accepți de la iubitul din liceu o vei accepta, foarte probabil, și de la soț.”
Poate câștiga o bursă Superscrieri/Avon orice autor din România – indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Încurajăm proiectele/serii de articole, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.
Propunerile de proiecte vor fi evaluate de un juriu care va susține și o fază de interviuri cu aplicanții finaliști: Mona Dîrțu, Emilia Șercan, Florin Negruțiu (Republica.ro), Teodor Tiță și un reprezentant AVON (Stela Toderașcu – Commercial Marketing Manager Avon România & Moldova).
Pe lângă finanțare, bursierii aleși vor beneficia pe perioada realizării materialelor de un program de mentorat și Seminarii Superscrieri de bune practici, ambele susținute de jurnalista Mona Dîrțu.
Primele trei ediții ale burselor au explorat tema violenței domestice – cele nouă materiale documentate în profunzime pot fi accesate și preluate de orice publicație:https://goo.gl/pfNCJH.
Primele rezultate ale cercetării despre liceeni sunt disponibile aici:https://goo.gl/VBUvDl.
Aplicațiile pentru ediția curentă sunt deschise până pe 16 aprilie.
Le super-mulțumim susținătorilor programului: Femeia, Femeia de azi, Mămici, HotNews, Șapte Seri, Republica.ro, IQads, Decât o Revistă, SCENA9, UrbanKid, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Think Outside The Box, România Pozitivă.
————————————————
#Despre AVON și Campania Respectului
De 20 de ani in Romania, AVON schimba lumea femeilor, atat prin frumusete şi oportunitate de cariera, cat şi prin lupta pentru demnitatea lor.
Campania Respectului, una dintre initiativele sociale AVON, lansata in 2008 e un demers necesar in fata unei probleme care pare sa se replice la nesfarşit in jurul nostru. Credem ca e de datoria fiecaruia dintre noi sa vorbim deschis şi sa ne implicam pentru rezolvarea unor rani pe care niciun machiaj nu le-ar putea acoperi: ranile violentei in familie.
Reluăm Masterclass Superscrieri: Emilia Șercan și Ovidiu Vanghele, primii invitați din 2017
sssds
Oferim cinci locuri la prima întâlnire Masterclass Superscrieri din acest an, cu invitații speciali Emilia Șercan (jurnalistă de investigații) și Ovidiu Vanghele (fondator Centrul de Investigații Media), la discuție moderată de Mona Dîrțu.
Miercuri seară, de la ora 19:00, în suffffrageria noastră, din Ion Brezoianu 4.
Tema lunii este Adevărat/Fals – kit de supraviețuire în „epoca post-adevăr”. Vom povesti cu Emilia și Ovidiu despre slalomul jurnalistului printre capcane: informație falsă sau scoasă din context, pseudo-știri, fumigene, propagandă.
Participarea se face pe bază de invitație. Dar punem la dispoziția comunității noastre de prieteni 5 locuri, pentru care vă rugăm să ne scrieți pe pagina de Facebook. În caz că se mai eliberează locuri, vă mai anunțăm.
Întâlnirile se adresează în primul rând jurnaliștilor. Dar și tuturor celor preocupați de jurnalismul quality și de reprofesionalizarea presei din România – profesioniști din alte domenii (PR, business, industrii creative ș.a.), interesați de mecanismele nevăzute și insight-urile meseriei de jurnalist).
Prietenii de la Google România ne-au făcut o bucurie și au adus un training Google News Lab la noi în sufragerie, special pentru comunitatea Superscrieri.
Beata Biel – media training specialist, jurnalistă de investigații, producătoare de film documentar – ne-a trecut prin tips&tricks mai mult sau mai puțin cunoscute, prin care putem folosi motorul de căutare ca să ne îmbunătățim „preocupările” de storytelleri, fie că suntem sau nu jurnaliști.
Împărtășim câteva notițe cu voi:
1. Public Data
– acces la World Development Indicators cam pe orice sector, prezentate sub formă de infografice.
Datele sunt furnizate de organizații, guverne, Eurostat, Banca Mondială etc. și pot fi inclusiv comparate și embeduite în formă grafică: https://www.google.com/publicdata/
2. Google Trends search engine
– poți verifica și compara ce-i interesează pe oameni în căutările lor pe internet – dacă credeai că știi multe despre lume, s-ar putea ca unele rezultate să-ți dea un mic reset părerilor pe care le ai deja 🙂 www.google.com/trends
3. Agregator de știri customizabil
– de la domenii, locații, tip de știri, surse favorite, recurență, ne putem seta un fel de Google timeline pe care să primim informațiile care ne interesează cel mai mult: https://news.google.com/
4. Arhiva de ziare
– o comoară în care găsim zeci de ziare print din toată lumea, scanate și urcate frumos online: https://news.google.com/newspapers
5. Biblioteca personală
– pe lângă faptul că Google ne oferă tools ca să putem citi frumos, ordonat, mai are o opțiune de previzualizare/căutat info în unele cărți care nu sunt încă online: https://books.google.com/
6. Alerte Google
– foarte utile celor care vor să fie la curent cu subiecte specifice, dar și celor care au nevoie de monitorizări pentru proiecte. Setezi cuvintele cheie și primești mail instant sau la anumite intervale cu aparițiile: https://www.google.ro/alerts
7. Google Voice typing
– transformă audio în text, cam din orice limbă. De exemplu, dacă ai un interviu, deschizi un Google Doc și setezi din meniul Tools să transcrie ce aude. Nu aude semnele de punctuație, dar, totuși, salvează niște timp.
BONUS – 2 funny facts pe care le-am descoperit împreună cu Beata:
Nicio zi fără Horoscop: România este singura țară care are în mod constant (adică permanent) în Top 10 Trending search Horoscopul. Luați de vă distrati, aici
Între octombrie 2016 și ianuarie 2017 am descins pe băncile liceului pentru un proiect care ne-a întinerit cu vreo 15 ani.
„In a Relationship” este un proiect parte din Campania Respectului, iniţiativa AVON de luptă împotriva violenţei domestice şi dedicat adolescenților din România.
Fiind dedicat adolescenților, ni s-a părut natural să-l și co-creăm împreună cu ei – de la metodologia de cercetare la ilustrație și comunicare -, așa c-am strâns o echipă cu o medie alarmantă de vârstă (17,7 ani) pe care am pus-o la muncă.
După o lună de cercetare, 1.131 de liceeni din România au răspuns întrebărilor chestionarului online „In a Relationship”.
270 de respondenți la chestionarul inițial, din 80 de orașe 1.131 de respondenți chestionarul „In a Relationship”, din 30 de orașe 100 de intervievațilive
Am interpretat rezultatele cercetărilor într-o broșură, gata să ajungă la tineri, părinți și profesori. O poți răsfoi aici:
Publicul și juriul au decis marii câștigători la Premiile Superscrieri 2016
sssds
Ana Poenariu (RISE Project) și Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media) au fost cei mai premiați jurnaliști la Gala Premiilor Superscrieri, ediția a VI-a. Seria „Toți oamenii generalului” a fost aleasa juriului (Premiul Juriului și premiul I la categoria Investigație), dar și a publicului, care a votat-o ca Superscrierea Cititorilor. Premiul Superscrierea Anului a mers către Romana Puiuleț (RISE Project), pentru documentarul „Clear Cut Crimes”.
foto: Adi Buboacă
Ovidiu Vanghele:„Pentru mine, premiile primite aseară înseamnă foarte mult, pentru că vorbim despre cele mai importante premii din zona «curată» a breslei noastre. Înseamnă cu atât mai mult cu cât ediţia de anul ăsta a fost prima care a avut şi o secţiune dedicată investigaţiilor, iar Centrul de Investigaţii Media, iată, câştigă, prin mine, categoria. E importantă în egală măsură şi recunoaşterea din partea juriului. Sunt, totuşi, cei mai importanţi jurnalişti din România, iar când ei îţi apreciază muncă este, fără discuţie, onorant. A fost o surpriză să constat că munca mea alături de Ana a fost atât de bine primită şi de colegii jurnalişti, dar – important! – şi de cititori. Premiul din partea cititorilor a fost o dovadă în plus că munca noastră s-a dus mai departe decât ne imaginam. În acelaşi timp, asta ne obligă să continuăm şi o vom face.”
Cele douăzeci și șase de premii au fost fost anunțate la Gala Superscrieri VI de la Teatrul Odeon, pe 16 noiembrie, de Fundația Friends For Friends, împreună cu juriul Superscrieri, cu patronul acestei ediții, BRD – Groupe Société Générale și cu ceilalți parteneri.
CÂȘTIGĂTORII SUPERSCRIERI 2016
foto: Adi Bulboacă
SUPERSCRIEREA ANULUI
(premiul cel mare, în valoare de 1000 de euro, susținut din donații private de comunitatea Romanian Business Leaders) a fost câștigată de Romana Puiuleț, pentru documentarul „Clear Cut Crimes” (RISE Project): „Premiul este o încurajare pentru noi și un semnal de alarmă pentru toți. Corupția distruge natura, e un fapt. E timpul, deci, să ieșim din bula indiferenței și să-i punem stop.”
PREMIUL JURIULUI
(500 euro, din taxa de participare la competiție): Ovidiu Vanghele și Ana Poenariu, seria „Toți oamenii generalului” (Centrul de Investigații Media & RISE Project) PREMII SPECIALE DIN VÂNZAREA CĂRȚII SUPERSCRIERI
cei 2240 de euro adunați de la cumpărătorii cărții „Superscrieri: drumul generației noastre” au fost fost oferiți ca: – premiul Superscrierea Cititorilor, 500 euro, pentru (cel mai votat material de public din cele 27 de nominalizări Superscrieri 2016): Ana Poenariu și Ovidiu Vanghele – și două locuri la BIRN Summer School of Investigative Reporting, 2017, oferite jurnaliștilor Andreea Pocotilă (Vice România) și Matei Bărbulescu (Casa Jurnalistului) – susținute împreună cu BIRN – Balkan Investigative Reporting Network.
PREMIILE PE CATEGORII DE CONCURS
– premiile I în valoare de 500 de euro fiecare au fost susținute de Orange România, FAN Courier, Rogalski Damaschin Public Relations:
Membrii juriului s-au recuzat în toate situațiile de conflict de interese. Juriul Superscrieri 2016: Teodor Tiță – președintele juriului, Cătălin Tolontan, Dan Duca, Emilia Șercan, Florin Negruțiu, Irina Păcurariu, Luiza Vasiliu, Mona Dîrțu, Mihnea Măruţă, Oana Giurgiu, Paul Radu și Simona Tache.
În cadrul galei, Fundația Friends For Friends a oferit încă 5 premii onorifice, în afara categoriilor de concurs:
Jurnalistul/personalitatea anului: Emilia Șercan
Presă locală: RISE Moldova
Echipa/redacția anului: Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Un super-material de fotojurnalism: Ciprian Hord, „Fotografiile pe care PSD nu vrea să le vezi”
O super-carte de non-ficțiune: Marian Godină, pentru „Flash-uri din sensuri opus”
foto: Adi Bulboacă
„Ne implicăm de 3 ani în susţinerea «Superscrierilor» cu dorinţa de a face ceea ce încercăm să facem în toate proiectele noastre, fie că vorbim de educaţie sau cultură: contribuim la dezvoltarea unei noi generaţii care poate să schimbe în bine lucrurile din jurul nostru. După aceşti ani un lucru ne este foarte clar: vom continua să investim în noul jurnalism tot mai mult. Şi pentru motivele exprimate mai sus dar şi pentru un motiv mai simplu şi egoist: ca să învăţăm. Pentru că adevărul este că învăţăm în fiecare zi de la jurnalişti cum să fim mai buni în ceea ce facem, şi pentru asta le mulţumim”,Cosmina Frâncu – CSR & Sponsorship Manager BRD – Groupe Société Générale
Le super-mulțumim tuturor celor care fac, an de an, ca Superscrieri să se întâmple. Ediția actuală nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor și prietenilor:
Super prietenii și sponsorii: patron al ediției – BRD – Groupe Société Générale || sponsor principal – Avon Cosmetics Romania || inițiator FFFF – Friends\TBWA || sponsori de categorie – Orange România, Rogalski Damaschin Public Relations, FAN Courier, Romanian Business Leaders.
Prieteni și susținători ai Galei:jocuri de lumini – EPSON România, Aural Eye Visions Studio || cadouri câștigători – Tea Forte Romania, Editura Humanitas, Editura Publica, BIRN – Balkan Investigative Reporting Project, Google România || catering – Beautyfood, Catleya Wines || producție materiale: Best Print, High Q Prod || gazdă afterparty: Control Club.
Printre super-prietenii și susținătorii media se numără: Hotnews, Adevărul, Dilema Veche, Marie Claire, Beau Monde, Scena9, Republica.ro, Șapte Seri, Decât o Revistă, The Power of Storytelling, Arte și Meserii, Frontline, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Frontline, Think Outside The Box, România Pozitivă, IGLOO Media, Veioza Arte și mulți alții.
Îi invităm pe cei interesați de susținerea proiectului pentru 2017 să se alăture în continuarea celor 3 direcții principale Superscrieri: Premiile Superscrieri, Programul de burse jurnalistice pe diverse tematici de interes social, Seminariile și atelirele de bune practici.
Nominalizările Superscrieri 2016 – votează aici materialul preferat
sssds
Pentru prima dată, cititorii pot vota materialul lor preferat din cele 27 nominalizate, iar autorul câștigător va primi un premiu special în valoare de 500 de euro. Superscrierea Cititorilor este posibilă datorită vânzărilor cărții „Superscrieri – drumul generației noastre” din ultimul an, deci putem spune că este un premiu finanțat și oferit de cititorii cărții. Poți vota completând acest chestionar online, până pe 9 noiembrie.
Autorul celui mai apreciat material va câștiga un premiu special – Superscrierea Cititorilor – de 500 de euro, pe care îi oferim din vânzarea cărții „Superscrieri – drumul generației noastre”, deci tot de la cititori. Puteți vota completând un chestionar online, până pe 9 noiembrie:
„Ultimul căldărar”, autor Cosmin Bumbuț & Elena Stancu (Teleleu.eu) – documentarul nu a avut lansarea oficială pentru public
Ce crede despre acest gen de autori Florin Negruțiu (membru al juriului Superscrieri 2016, jurnalist co-fondator Republica.ro): „Am visat multă vreme să fac cea mai tare redacție de ziariști din România. Am căutat oameni talentați, cu onestitate, gramatică și entuziasm, pe care să-i strâng laolaltă. Voi, la Superscrieri, reușiți să faceți an de an câte o super-redacție. Dacă oamenii ăștia tineri s-ar cunoaște mai bine, ar lucra împreună, iar poveștile lor ar ajunge la publicul larg, jurnalismul adevărat și-ar lua revanșa în fața imposturii și a falșilor maeștri”.
De șase ani, organizăm competiția Premiile Superscrieri, din dorința de aduce recunoaștere și repere pentru materiale de non-ficțiune și jurnalism narativ de calitate care pot fi citite în România. Companii precum BRD – Groupe Société Générale (patronul ediției), Avon Cosmetics România (sponsor principal), Friends\TBWA (inițiator FFFF) și alți susținători își aduc contribuția pentru a valoriza și a face tot mai des auzite aceste povești despre realitate care au puterea de a schimba ceva.
La ediția actuală, pe lângă premiile la care s-au înscris autorii, vom oferi cinci premii speciale onorifice, în afara mecanismului de concurs. Trimite-ne până pe 2 noiembrie propunerea sau propunerile tale pentru categoriile de mai jos, completând acest chestionar.
un super-material de fotojurnalism
o super-carte de non-ficțiune
personalitatea anului
cea mai solidă redacție
premiul pentru presă locală.
Contact pentru jurnaliștii interesați să participe la evenimentul Gala Premiilor Superscrieri, pe 16 noiembrie/acreditări de presă: zenaida@ffff.ro.
În afară de susținătorii de bază menționați, această cea de-a VI-aediție a Premiilor Superscrieri nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor și prietenilor:
Sponsori de categorie: Orange România, FAN Courier, Rogalski Damaschin Public Relations, Romanian Business Leaders. Prieteni și susținători ai galei: Epson România, Editura Publica, Editura Humanitas, Tea Forte Romania, Frontline, Aural Eye Visions Studio. Prieteni și susținători media: Hotnews, Adevărul, Dilema Veche, Marie Claire, Beau Monde, Scena9, Republica.ro, Șapte Seri, Decât o Revistă, The Power of Storytelling, Arte și Meserii, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Frontline, Think Outside The Box, România Pozitivă, IGLOO Media, Veioza Arte și mulți alții.
De cele mai multe ori, nu știm sau poate nici nu ne întrebăm ce presupune munca din spatele unei povești pe care o apreciem. Autorii poveștilor puternice au nevoie de curaj și de răbdare în căutarea adevărului în detaliu. Sunt mereu pe drumuri și trebuie să găsească oameni care să le ofere răspunsurile potrivite. Uneori se atașează și trăiesc experiențe care îi schimbă. Alteori obosesc și nu mai au resurse. Am vrut să aflăm câteva astfel de detalii despre munca din spatele unor povești pe care le-am premiat în acești ani la Premiile Superscrieri.
Ioana Cărlig a câștigat premiul I la Forojurnalism în 2015, cu materialul „Zâne”. Împreună cu Marin Raica, umblă prin țară, într-o „explorare a spațiilor misterioase și izolate ale României și o întâlnire cu oamenii care le populează, dincolo de clișee folclorice” – după cum spune jurnalistul Vlad Odobescu într-un material amplu publicat pe Scena9.
Noi am vorbit cu Ioana despre seria „Culegătorii”.
„Zâne” și „Culegătorii” sunt două proiecte diferite? Sau când ai câștigat premiul la Superscrieri erau un singur proiect?
Fotografiile din taberele de culegători sunt o serie din proiectul “Zâne”, la care lucrez împreună cu Marin Raica.
Zâne este un proiect documentar, dezvoltat pe termen lung (încă în lucru) despre spațiile izolate și tradiționale din România, despre legătura omului cu natura și cu supranaturalul.
Cum te-au primit culegătorii în comunitatea lor?
Foarte ok, sunt oameni deschiși, muncitori și prietenoși.
Cum se purtau oamenii cu tine? Ai legat prietenii acolo?
Dacă stai mult într-un loc, cum stăm noi când documentăm, nu ai cum să nu legi prietenii. Într-o zi faci 2-3 poze, într-o zi nu faci deloc, în rest comunici și te împrietenești, te uiți și te gândești. Am fost și anul ăsta pe acolo, ne-am întâlnit cu o parte din ei, le-am dus medicamente pentru copii, hăinuțe, etc. Probabil vom trece pe la ei mereu de acum încolo.
Ce te-a frapat cel mai tare?
Vizual e o situație foarte ofertantă. Oameni prin pădure, corturi și spații de locuit amenajate cu lemn și crengi și ferigi. Primul efect a fost wow, ce frumos. Apoi am cunoscut oamenii, am povestit și mi-am dat seama că, în afară de cei foarte amărâți care niciodată nu au prea mult de ales, pentru cei mai mulți era o alegere: să meargă acolo să facă niște bani, în loc să își ia un contract la castraveți în Germania și să fie departe de casă, de familie.
Câte drumuri ai făcut în tabere în intervalul iunie – septembrie 2015? Cât ai stat de fiecare dată? Rămâneai cu ei în tabără?
Locuiam în Petrilă, în apropiere și mergeam destul de des, 3-4 zile pe săptămână. Mergeam dimineața devreme și ne întorceam seara acasă. Ne întorceam de fiecare dată în tabără cu multe fotografii pe hârtie care provocau valuri de entuziasm.
Unde ai dormit, te-ai spălat, ai mâncat? Dacă ai dormit în cort, cu cine l-ai împărțit?
Am dormit o dată în mașină, în rest mergeam seara acasă. În timpul zilei mâncam cu ei, ne făceau mereu cafea și ne dădeau fructe de pădure și ciuperci coapte pe plită.
Te duceai cu cei care culegeau ciuperci sau rămâneai în tabără? Sau și și? Și cum decideai ce alegi în ziua respectivă?
Am mers și la cules, dar de cele mai multe ori alegeam să rămân în tabără, unde rămâneau femeile și copii și erau mai multe tipuri de activități.
Purtai aparatura la tine sau mai lăsai și în cort (în cazul în care stăteai în cort)? Aveai încredere în oamenii de acolo?
Aveam încredere totală, îmi lăsam geanta peste tot,își încărcau telefoanele în mașina noastră, copiii se jucau cu aparatele digitale etc. Nu mi s-a întâmplat niciodată să mi se fure ceva sau să fiu agresată pe teren. De fapt, nu am avut niciodată experiențe nasoale în orașe mici, în sate sau în comunități de genul ăsta.
Cum îi faci să se simtă în largul lor în fața camerei?
Singura soluție pe care o am e să petrec mult timp cu ei. Funcționează foarte bine pentru felul meu lent de a fi și de a fotografia: am nevoie de mult timp să îmi dau seama care e faza, apoi de ceva timp să îmi dau seama ce vreau să fotografiez, care e „esenta” și apoi de și mai mult timp să fotografiez propriu-zis-pot lucra doar într-o anumită lumină. Dacă la sfârșitul anului trag linie și am 5 poze de care sunt mulțumită înseamnă că a fost un an foarte bun. Iar pentru personaje e ok că nu trebuie să tragi de ei, să tragi de o situație, poți să fii relaxat, să stai la povești și când se întâmplă să fii acolo. Se obișnuiesc cu tine, ești parte din peisajul zilnic și e ok.
Ce vârste aveau cei din tabără? Minimum, maximum.
În una din tabere era un bebeluș de 3 luni. Cred că cel mai în varstă avea 75 de ani, ceva de genul ăsta.
Ce mesaj ai vrut să transmită proiectul tău Culegătorii?
Nu am vrut să transmit un mesaj, nu mi-am propus asta niciodată. Am vrut doar să surprind atmosfera pe care am simțit-o acolo și să o arăt mai departe. Fac tot posibilul să mă țin de departe de concluzii. Prefer să rămân curioasă și să mă entuziasmez de realitate pur și simplu. Ideal, genul de fotografie pe care vreau să îl fac nu arată un subiect într-un singur fel, lasă loc de un pic mister, de câteva întrebări, nicidecum de răspunsuri. Mai ales când fotografiez oameni, îmi doresc foarte mult ca privitorul nu să simtă imediat: uite un om sărac, uite un om fericit, uite o mamă, uite un bunic. Genul ăsta de fotografie mă plictisește.
Dacă ar fi să împarți perioada iunie – septembrie în etape, care ar fi acelea?
Ture între Petrila și tabere. Cred că cel mai mult am fotografiat în iunie, când am ajuns prima oară într-o tabără și în august-septembrie, când deja ne făcusem prieteni și copiii se jucau cu cățelul nostru.
Te-ai supus unor riscuri acolo? Care?
Sunt vipere, dar nu pot spune că m-am expus prea tare, așa cum o fac ei. Se expun ei zi de zi când merg la cules, uneori mai ajunge câte un pui dezorientat și prin tabere.
Cum te-a schimbat experiența asta?
M-a făcut să îmi doresc să îmi petrec mult timp în natură- la munte, în pădure, și să mă simt mai în largul meu în spații de genul ăla. E greu de explicat, dar pentru un copil crescut în Balta Albă la etajul 10, experiențele din călătoriile pe care le facem pentru Zâne sunt din altă lume.
Între timp, așteptăm noi povești de non-ficțiune Premiilor Superscrieri, ediția a VI-a. Înscrieri până pe 30 septembrie, aici.
Story behind the story cu Oana Sandu: despre superscrierea „Echilibru”
sssds
interviu de Oana Racheleanu
De cele mai multe ori, nu știm sau poate nici nu ne întrebăm ce presupune munca din spatele unei povești pe care o apreciem. Autorii poveștilor puternice au nevoie de curaj și de răbdare în căutarea adevărului în detaliu. Sunt mereu pe drumuri și trebuie să găsească oameni care să le ofere răspunsurile potrivite. Uneori se atașează și trăiesc experiențe care îi schimbă. Alteori obosesc și nu mai au resurse. Am vrut să aflăm câteva astfel de detalii despre munca din spatele unor povești pe care le-am premiat în acești ani la Premiile Superscrieri.
Oana Sandu a câștigat premiul Superscrierea Anului în 2013, cu materialul „Echilibru”, publicat în Decât o Revistă.
I-am pus câteva întrebări despre documentarea acestui material emoționant, despre moartea subită a unei studente în timpul unei tabere în care se afla cu organizația din care făcea parte.
Cât timp a durat în total toată documentarea? Câte deplasări ai făcut și unde? Lucrai și la altceva în paralel?
Oana Sandu: Am pornit la începutul lui decembrie 2012, la puțin timp după moartea Andreei Avramescu. Am făcut în acea perioadă trei vizite la Focșani, la părinții și iubitul Andreei, participând astfel și la parastasul de după Crăciun, unde am mai cunoscut alți prieteni de-ai ei. Am mai făcut două-trei drumuri și la Buzău, la Serviciul de Ambulanță, Direcția de Tineret de care aparținea tabăra Poiana Pinului, și chiar în tabără, ca să văd locul unde s-a întâmplat incidentul.
Cu câte persoane ai vorbit pentru material? Cu cine?
Oana Sandu: Am vorbit cu aproximativ 50 de oameni: prieteni, colegi de organizație, foști colegi de gimnaziu, liceu, facultate, colegi de cameră, profesori, mentori, autorități locale, jurnaliști locali și bineînțeles părinții și iubitul ei, medici. Am încercat să aflu de la fiecare tot ce știa și voia să-mi povestească despre Andreea, ca să pot înțelege cât mai detaliat și autentic personajul despre care urma să scriu. Am avut în minte atunci când am scris primul draft al textului obiectivul (ambiția chiar) de a reda la viață un personaj despre care personal nu știam nimic, dar despre care știam atât de multe lucruri din documentare și mi-am propus să nu ratez nicio informație și să le îmbin pe toate cât pot de natural.
Cu cine ai discutat pentru explicațiile medicale de la final?
Oana Sandu: Cu medici cardiologi, de terapie intensivă și din serviciul de ambulanță București.
Cum ai făcut să afli detalii amănunțite: numele parfumului, că a avut părul permanent, muzica pe care o asculta, importanța cuvântului „echilibru” pentru ea, scena din copilărie cu aprinzătorul?
Oana Sandu: Scena din copilărie cu aprinzătorul mi-a fost povestită de mama și tatăl Andreei, în primul interviu avut cu ei. Celelalte detalii – muzica, cuvântul echilibru, părul permanent – mi-au fost povestite de colegi, prieteni și părinți, și am avut acces, de asemenea, și la emailuri scrise de Andreea, scrisori trimise colegilor, un mesaj audio, chiar și agenda din ultimul ei an, în care își nota to do list-ul și alte lucruri profesionale. Două prietene mi-au spus numele parfumului preferat și m-am dus într-un magazin să-l miros. Câteva săptămâni mai târziu am remarcat același miros în apartamentul părinților și așa am aflat că mama ei se parfuma cu cel al fiicei ca să-l simtă în continuare.
Ai văzut filmările din autocar? Poze (cu Andreea, Ciprian, părinții, colegii)? Mailuri? Profilul ei de Facebook a fost o sursă pentru tine?
Oana Sandu: Am văzut multe fotografii din ziua plecării în tabără și un scurt filmuleț care m-a ajutat să o văd și să o aud și astfel să o descriu cât de bine pot și să o înțeleg.
Cine ți-a povestit prima ședință BEX*?
Oana Sandu: Între 3 și 5 dintre membrii BEX mi-au relatat prima ședință și am reușit astfel să pun cap la ca detaliile, mai ales dialogurile, din relatările lor comune.
*BEX (biroul executiv de conducere al VIP ROmânia, organizația din care făcea parte Andreea)
De unde știi care au fost replicile dintre ei („Steagul Americii nu a fost niciodată așa de sexy, țușcă”)?
Oana Sandu: De la tipul care i-a dat această replică, l-am intervievat despre Andreea și mi-a relatat asta.
Ziceai că ai fost la Focșani, la familia Andreei. Până la această actualizare, de la publicarea materialului, ai mai discutat cu familia?
Oana Sandu: Da, m-am mai văzut cu mama Andreei în toamna lui 2014 și anul trecut și vorbim la telefon și pe email și o ajut, printre picături, cu sfaturi pentru o carte despre fiica ei, pe care vrea să-l publice în memoria sa. Mama Andreei, Liliana, este unul dintre oamenii importanți întâlniți pe teren cu care vreau să rămân în contact tot timpul de acum înainte.
Cum te-a schimbat pe tine acest material? Cum ai trăit povestea asta? Cum ai gestionat totul din punct de vedere emoțional?
Oana Sandu: De fiecare dată când intervievez pe cineva care a pierdut o persoană dragă mă simt responsabilă să încerc să redau cât mai bine portretul acelei persoane. Mă gândesc în timpul documentării și scrierii fiindcă dacă reușesc printr-un text jurnalistic să păstrez vie memoria acelei persoane simt că mi-am făcut datoria. Așa că intervievarea cu grijă contează mai mult decât sentimentele mele, ca reporter, iar pe măsură ce capeți experiență în a documenta subiecte triste sau dureroase, ajungi să te gândești mai puțin la tine ca reporter, și din ce în ce mai mult la cititori, la personaje, și la cei pe care-i intervievezi.
Ai mai recitit vreodată textul după publicare? Te mai întorci uneori la el?
Oana Sandu: Sigur, l-am mai recitit când le-am vorbit unor studenți la jurnalism despre documentarea și scrierea lui; mă întorc la el de fiecare dată când cineva mă întreabă lucruri despre bucătăria lui.
Materialul Oanei se regăsește și în print, pe lângă numărul din mai 2013 al Decât o Revistă, și în cartea Superscrieri – drumul generației noastre, pe care am publicat-o în septemebrie 2015 împreună cu prietenii de la BRD-Groupe Societe Generale. Toți banii pe care îi adunăm din vânzarea cărții vor merge către noi premii speciale la ediția actuală a premiilor.
Între timp, așteptăm noi povești de non-ficțiune Premiilor Superscrieri, ediția a VI-a. Înscrieri până pe 30 septembrie, aici.
Cine mai crede că e greu în România să găsești autori în care să ai încredere că povestesc despre fapte și oameni din realitate doar prin prisma adevărului? De șase ani, Superscrieri îi adună pe cei care au curaj și răbdare să descopere și să spună poveștile care ne informează corect, care ne emoționează și care ne mișcă spre înainte.
Competiția se adresează tuturor autorilor de limbă română – consacraţi sau nu, din presa tipărită sau de pe platforme digitale sau TV/video, jurnalişti sau bloggeri, profesionişti sau amatori.
Una dintre noutăți este că deschidem Superscrierile și pentru autorii din Republica Moldova care publică materiale în limba română.
Termenul limită pentru înscrieri este 30 septembrie. După procesul de jurizare, câștigătorii vor fi anunțați în luna noiembrie, în cadrul Galei de Premiere.
În acești șase ani, am adaptat categoriile de concurs la tipul de conținut preferat de autori și căutat de cititori. Anul acesta, pe lângă categoriile tradiționale de Reportajși Portret, categoria Opinie devine mai complexă – Opinie – New Media & Blogging – deschizând posibilitatea de a participa cu acest tip de conținut publicat și în alte media (precum vblogs sau podcast).
Cele două categorii complet noi sunt reprezentate de Investigație și de TV&video jurnalism. Premiul I pentru fiecare categorie este în valoare de 500 de euro.
Pe lângă aceste cinci categorii, se va desemna în continuare cel mai de impact material înscris, ca premiul special Superscrierea Anului (în valoare de 1000 de euro) și Premiul Juriului (suma taxei de participare la concurs). FFFF va oferi noi premii speciale, reprezentate de suma de bani adunată din vânzarea cărții Superscrieri, precum și o nouă serie de premii onorifice, ce vor fi anunțate pe parcursul ediției.
Juriul confirmat până în acest moment este reprezentat de Teodor Tiță – președintele juriului, Cătălin Tolontan, Dan Duca, Emilia Șercan, Florin Negruțiu, Irina Păcurariu, Luiza Vasiliu, Mona Dîrțu, Mihnea Măruţă, Oana Giurgiu, Paul Radu, Simona Tache, Vlad Mixich.
„Superscrieri are ceva ce nu multe astfel de concursuri au reușit să aibă sau să păstreze: consecvența și permanenta dorință de a rămâne în avangarda fenomenului jurnalistic românesc. Avangardă pe care adesea a răsplătit-o, a încurajat-o și a cultivat-o, poate mai mult decât oricine altcineva. Anul acesta am ales să introducem două noi categorii: investigație și jurnalism video. Investigația pentru că, fără anchete, jurnalismul ar fi mult prea puțin util. Secțiunea video urmărește să contribuie la întoarcerea atenției publicului român către o zonă care în exterior a luat o amploare explozivă. Video înseamnă și jurnalism, nu numai entertainment. Și credem că România furnizează deja exemple de jurnalism video de calitate.” declarăTeodor Tiță, președintele juriului
O inițiativă care a devenit mai mult decât un concurs
Din 2011 și până în prezent, Superscrieri a reușit să atragă susținători și simpatizanți cu ajutorul cărora a devenit mai mult decât o competiție cu 700 de participanți și peste 70 de premianți: a creat două programe de burse jurnalistice pe teme de interes public, Seminariile Superscrieri pentru noua generație de autori, a publicat o carte cu materiale premiate, două gazete și o revistă; ultimul proiect lansat în 2016 este Masterclass-uri Superscrieri – întâlniri de bune practici în culisele jurnalismului de calitate.
Superscrieri este o inițiativă independentă, realizată împreună cu oameni și companii care conștientizează rolul poveștilor atent documentate și bine spuse în evoluția României:
BRD-Groupe Société Générale nu este doar pentru al treilea an succesiv aliatul de bază, ca patron al ediției 2016, ci și partenerul împreună cu care FFFF a oferit până acum 12 burse jurnalistice pe tema educației și împreună cu care a lansat cartea „Superscrieri: drumul generației noastre”, o colecție în care se regăsesc materiale premiate la primele patru ediții Superscrieri.
Fiecare dintre cele 5 categorii de concurs este sprijinită de câte un sponsor partener: Orange România, FAN Courier, Rogalski Damaschin Public Relations, Friends\TBWA.
Printre super-prietenii și susținătorii media se numără: Hotnews, Adevărul, Dilema Veche, Marie Claire, Beau Monde, Scena9, Republica.ro, Șapte Seri, Decât o Revistă, The Power of Storytelling, Arte și Meserii, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Frontline, Think Outside The Box, România Pozitivă, IGLOO Media, Veioza Arte, Editura Humanitas, Editura Publica și mulți alții.
Cătălin Tolontan și Mirela Neag la Masterclass Superscrieri: detalii din culisele muncii lor
sssds
Nu e doar despre Boston – e despre țara întreagă, despre lumea întreagă!”, strigă unul dintre reporterii din “Spotlight”, din ușa redacției, în cel mai tensionat dintre momentelefilmului. E punctul culminant al scenariului, fără îndoială. “Au știut! Și au lăsat toate astea să se întâmple! Puteai fi tu, puteam fi eu, putea fi oricare dintre noi!”.
Sigur că e doar o replică de film; n-avem cum ști dacă reporterul Mike Rezendes a zis vreodată asta;dar probabil că așa a gândit. Sigur că o comparație între investigația Spotlight,care a luat “Pulitzer-ul de aur” în 2003, și cea începută de Gazeta Sporturilor la sfârșit de aprilie 2016 poate suna un pic cam forțat. Așa o fi. Dar cât de forțată-i comparația asta, totuși?
Să răspundem, înainte de a judeca, la o întrebare: există măcar un singur cetățean român sigur 100% că nu va ajunge vreodată într-un spital de stat – în caz de accident, de tragedie de tip Colectiv, de cataclism natural, de atentat?
Să mai zicem, de dragul exercițiului, că or fi existând pe teritoriul României 10.000 de oameni cu o astfel de certitudine. Procentual, asta înseamnă cam 0,05% din populația țării. Rezultă că pe restul – 99,95% – investigația GSP îi privește direct, intim, pe viață și pe moarte.
Ce-au aflat acești 99,95% dintre cetățenii României, începând cu primăvara lui 2016, e că statul român a știut – și a lăsat toate astea să se întâmple. A știut bine că există un risc major să ieși din spital mai bolnav decât ai intrat, a știut bine că probabilitatea să se întâmple asta e intolerabil de mare, a știut bine că există cauze sistemice, de care el, statul, era responsabil – și a lăsat ca toate astea să se întâmple.
Deodată, “puteai fi tu, puteam fi eu, putea fi oricare dintre noi!” nu mai sună a replică de film. Și deja se vorbește, prin nucleele sănătoase ale jurnalismului românesc, că investigația GSP e “cea mai tare investigație din ultimii 10 ani, dacă nu cumva din ultimii 25”.
***
Cătălin Tolontan și Mirela Neag au venit în sufrageria FFFF, la Masterclass Superscrieri, și au povestit colegilor de breaslă despre bucătăria muncii lor, cea care nu se vede în textele finale; discuția – la care au participat 40+ jurnaliști din noua generație, oameni de comunicare&PR, invitați din business și ONG-uri – a fost moderată de Mona Dîrțu.
Redăm selecțiuni ale discuției, pe care am reorganizat-o pe teme mari; am făcut doar editări minore, care nu afectează în niciun fel conținutul, pentru a asigura coerența, concizia și lizibilitatea. Toate episoadele investigației echipei GSP, aici.
Mulțumim, Mona Dîrțu, pentru sprijinul acordat la editarea materialelor scrise și lui Tiberiu Cimpoeru pentru cele video.
***
MOMENTUL ZERO, NOIEMBRIE 2015: “Arșii de la Colectiv erau internați în saloane normale. Nu ne pricepeam, nu am înțeles cât de grav e”
Mona Dîrțu: Mirela, Cătălin, ce caută un ziar de sport în “criza dezinfectanților? De ce scrieți tocmai voi doi – împreună cu Răzvan Luțac, care-i acum în Franța, la Euro 2016 – despre sistemul românesc de sănătate?
Cătălin Tolontan: Asta ne-a întrebat și “Der Spiegel” astăzi (14 iunie 2016 – n.n.).
Mona Dîrțu: Și ce ați răspuns?
Cătălin Tolontan: N-avem un răspuns. Nu știm de ce.
Mirela Neag: […] A fost tragedia de la Colectiv, o emoție națională în care noi ne-am trezit implicați pornind tot de la un personaj din sport: în ziua de după tragedie [30 octombrie 2015 – n.n.], noi căutam să aflăm veștidespre Alex Pascu, liderul trupei [Goodbye to Gravity], care era băiatul președintei Federației Române de Scrimă.
Cătălin Tolontan: Noi am început [ca echipă] de foarte mulți ani. Cunoști, ca ziarist, foarte mulți oameni – și în momentul în care li se întâmplă ceva au încredere în tine, într-un fel sau altul. Și vin la tine și-ți povestesc lucruri. Concret, însă, a început exact cum spune Mirela: căutam să aflăm informații despre băiatul Anei Pascu. Și am aflat că a ajuns într-un salon unde nu trebuia să ajungă. În ciuda a ceea ce ni se spunea la televizor, oamenii arși de la Colectiv stăteau în saloane normale, împreună cu oameni care nu erau arși. De atunci, chiar de pe 1 sau 2 [noiembrie 2015], au fost medici care ne-au spus că nu e OK. Că [arșii] au o vulnerabilitate majoră la infecții nosocomiale. Că ceilalți bolnavi sunt purtători ai infecțiilor, dar pot scăpa mai ușor, pentru că iau antibiotice – dar că în cazul arșilor, dacă li se transmit infecțiile de la ceilalți bolnavi din saloanele mixte, e o problemă. Nu ne pricepeam, nu am înțeles cât de grav e asta. Tehnic, așa a început povestea: imediat după Colectiv. Dar nu avem un răspuns inteligent la întrebarea “de ce noi?”, ziar de sport. E bizar, toată lumea întreabă.
Până la debutul investigației care avea să fie botezată “Criza dezinfectanților”, în aprilie 2016, echipa GSP a publicat o serie de articole despre circumstanțele care au făcut posibilă tragedia de la Colectiv – unele dintre ele legate de sistemul de sănătate, altele despre ISU.
Primul dintre ele vorbește, în premieră, despre faptul că unitatea modernă pentru arși nu era funcțională în seara Colectiv, deși fusese inaugurată oficial de șapte luni. La sfârșitul lui mai 2016,procurorii au început urmărirea penală in rem împotriva spitalului pentru fapte de abuz în serviciu.
“SURSA ZERO”. REȚETELE. ÎNTREBĂRILE FĂRĂ RĂSPUNS.
Primul articol din investigația-fluviu a GSP a fost publicat luni, 25 aprilie 2016 – însă munca a început cu cinci-șase luni înainte de data publicării, când jurnaliștii de la GSP au primit, de la o sursă rămasă anonimă, o informație: dezinfectantul folosit în 350 de spitale românești, susținea acea “sursă zero”, nu respecta rețeta de fabricație. Ce-aveau deci la dispoziție jurnaliștii GSP, la momentul decembrie 2015, erau mărturia unei surse care cunoștea pe dinăuntru hala de producție a Hexi Pharma și copii după niște rețete de fabricație vechi de trei ani.
Mirela Neag: Cum a aflat persoana care ne-a dat rețeta că produsele sunt neconforme? Păi vedea, în hală [la Hexi Pharma], doar butoaiele în care se amestecau substanțele. La un moment dat, ducându-se într-un birou administrativ, vede pentru prima dată și produsul finit – niște flacoane cu trei substanțe – și citește eticheta. Și vede concentrația. Știind foarte bine rețeta, atrage cuiva atenția: “Eticheta este tipărită greșit” – asta credea atunci, că-i o greșeală de tipar. Și mai atrage atenția de câteva ori, urmărind să vadă dacă era corectată eticheta – doar că în final i se spune “nu e treaba ta”. Abia atunci s-a prins – și a luat decizia să plece din fabrică […]. În hală mai știau [despre problema de concentrație] doar șeful de producție – plus Flori Dinu, directorul general, proprietarul Dan Condrea și mai mulți agenți de vânzări.
Mona Dîrțu: Ați pornit, deci, pe urmele unei firme care producea dezinfectați diluați.
Cătălin Tolontan: Nu… cred că am pornit mai degrabă pe urmele infecțiilor. Noi am [țintit] de la început statul, autoritățile – încă de la Colectiv: ISU, spitalele cu infecții nosocomiale… Am rămas de la început până la sfârșit cu ochii pe autorități. Cred că asta ne-a și ajutat – și oamenii au avut încredere să vorbească.
Diana Marcu (republica.ro): Mirela, ați spus că voi ați avut, inițial, două rețete mai vechi. Sursa le luase anterior din fabrică. Cu ce scop? A încercat să le valorifice, anterior discuției cu voi? S-a mai gândit să le facă publice până la cazul Colectiv?
Mirela Neag: N-a vrut să le facă publice, a vrut să le prezinte la Parchet. Dar, ca un denunț să poată fi probat – așa cum se cere – trebuia să fie însoțit de o analiză fizico-chimică, de compoziție […]. Știind că singurul laborator unde putea să facă această analiză era Unilab-ul,cel pe care îl controla Condrea, a căutat un laborator în Germania. Dar prețul [analizei] era de 2.000 de euro. Sursa noastră fiind un angajat cu salariu modest, nu și-a permis. Noi l-am întrebat pe Dan Condrea, în timpul interviului, dacă acele documente [rețetele furnizate de sursa GSP] îi sunt familiare, dacă seamănă cu documentele interne – și el a confirmat că da. Erau niște rețete de trei ani, din decembrie 2012.
Cătălin Tolontan: Iar noi am spus că sunt vechi, asta a fost exprimarea – am fost corecți față de public […]. Ne-am uitat la Condrea, reacția lui n-a fost de negare, n-a negat niciun moment – știa. Am sunat-o, imediat ce-am terminat convorbirea cu el, pe Flori Dinu [directorul general al Hexi Pharma], să n-apuce să o sune el întâi. A înnebunit pur și simplu, a fost îngrozitor de agresivă și lipsită de logică în reacție; și ne-am dat seama că am nimerit rău de tot peste ei.
Mirela Neag: Persoana respectivă știa foarte bine că poate să fie acuzată – semnase un contract de confidențialitate. Și știa că publicarea acelor documente ar fi incriminat-o.
Cătălin Tolontan: Existau mai multe mărturii. Răzvan [Luțac] a venit cu o altă sursă care ne-a confirmat, din interior, diluarea. Toată lumea a fost surprinsă, în afară de [cei din] Hexi Pharma. Nici cei mai dușmănoși competitori ai lor nu știau – și nu se gândiseră – la diluare. Existau însă suspiciuni majore, și lucrurile sunt cumva destul de ciudate: existau laboratoare din Germania, Franța și Ungaria care făcuseră analize pe aceeași substanță a lor, pe Thor, și li se relevase faptul că această substanță are o problemă mare – și asta încă de prin 2012. Deci afară se știa despre aceste substanțe: prea au luat aceeași substanță și francezii, și nemții, și ungurii, iar substanțele au ajuns acolo pe niște filiere destul de ciudate din punct de vedere al deciziilor. De ce s-au apucat toți să testeze niște substanțe din România? Nu știm, sunt multe lucruri care ne scapă.
CONTROVERSA: “MULTĂ VREME AM LUCRAT CA ECHIPA A ȘI ECHIPA B”.
Cătălin Tolontan: Multă vreme am lucrat ca și echipa A și echipa B. Este în “Newsroom”, la un moment dat, o poveste când ei investighează un caz și se împart în două echipe: roșie și albastră. Se verifică unii pe alții. Noi n-am avut aceeași opinie. Mirela a spus de la început, din decembrie, că documentele sunt reale și dezinfectanții sunt diluați. Eu am spus nu e posibil, că statul ar controla și i-ar prinde cineva. Nu știam cine, dar cineva trebuia să îi prindă, era clar.
Mona Dîrțu: Și cum ați lucrat? Cine era echipa A și cine era echipa B?
Cătălin Tolontan: Mirela s-a ocupat de partea de găsire a unui laborator care să poată să ne certifice. Eu m-am dezis de povestea asta.
Mirela Neag: Eu am susținut încă de când am venit în redacție cu rețetele că eu cred că rețetele sunt reale și că trebuie, ca să pornim această investigație, să facem noi niște analize de compoziție la un laborator.
Cătălin Tolontan: Eu am zis că e o prostie, ne batem noi acum cu Guvernul în analize…
Mirela Neag: Ai zis “hai să nu ducem investigația într-o luptă de formule chimice”.
Cătălin Tolontan: Exact. Am zis hai să vorbim cu oamenii, cu sursele noastre bune, vechi, cunoscute sau necunoscute, să vorbim la firul ierbii. Și în momentul ăla ne-am împărțit. Am zis: bine, Mirela, ia tu partea științifică. Și eu am luat eu partea cealaltă, de interacțiune cu statul român – a fost o plăcere extraordinară. Evident că vorbeam [între noi]. Nu zilnic, pentru că mai aveam și alte lucruri de făcut, dar vorbeam de două ori pe săptămână despre unde a ajuns fiecare dintre noi. Mirela nu a căutat doar laborator – a căutat, împreună cu Răzvan [Luțac], și alte lucruri legate de firmă și așa mai departe. Și eu încercam să aflu cine controlează totuși aceste produse, pe care trebuia să le controleze cineva, după mintea mea. Nu le controlează nimeni.
Mirela Neag: Aici ne-am intersectat, după ce tu ai ajuns la concluzia că statul nu verifică – și eu am venit și ți-am spus că normal că nu verifică, fiindcă eu nu găsesc niciun laborator care să facă asta.
Cătălin Tolontan: […] Faptul că nu există niciun laborator… era evident că nu există cerere pentru analizele respective. Nu există cerere, înseamnă că nu exista nicio impunere, că uneori piața apare prin impunere în zona de control statal […]. Și ne-am hotărât să publicăm înainte să avem rezultatele analizelor de la ICECHIM. Asta nu e nicio exagerare, e adevărul. Nu am avut rezultatele care se refereau la produse cumpărate în decembrie [înainte de primul articol].
LUCRUL CU SURSELE. “FEMEILE SUNT MAI CURAJOASE; ELE SUNT, DE FAPT, LEGĂTURA REALĂ A ROMÂNIEI CU SPITALELE”
Raluca Ion (republica.ro): Ce spun astăzi sursele pe care le-ați avut? Sunt mândre că au contribuit?
Cătălin Tolontan: Asta cu sursele e foarte interesantă – sunt atât de multe, și trebuie să vorbești [din când în când] cu fiecare, indiferent dacă au discutat cu tine acum șase luni. Nu poți să nu le răspunzi la telefon de fiecare dată; știi că s-au legat cumva de tine. E foarte greu, ăsta cred că e cel mai greu lucru. De pildă în noaptea aia când a murit Condrea, primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne luăm agendele și să ne sunăm toate sursele – pentru că ne-a fost teamă pentru ele; erau foarte speriate, știam că n-aveau experiență…
Mirela Neag: Ne-a sunat una dintre surse, era disperată: “Nu știu ce să fac, să sun la Parchet, la Poliție…?”.
Mona Dîrțu: Despre câte surse vorbim, aproximativ? Aveți o medie cam de trei surse pe material, din câte am evaluat eu.
Cătălin Tolontan: Sunt zeci, sute de oameni cu care am vorbit în perioada asta. Dar oameni pe care îi putem considera surse sunt câteva zeci.
Și e foarte greu să ții legătura cu fiecare în parte. Avem, de exemplu, o sursă care ne dă 25 de sms-uri/zi. Asta e… [Râde].
Mirela Neag: Din momentul în care un om devine sursă, se simte parte din poveste și simte nevoia [să țină legătura cu tine]. Iar sursele principale simt, cred, și un pic de frustare – că lumea nu știe că schimbarea de la ele a pornit.
Cătălin Tolontan: De la început, apropo, oamenii curajoși cu care am vorbit au fost femei. Ne-am întrebat de ce sunt femei. Am o explicație…
Mirela Neag: Și eu.
Cătălin Tolontan: Și tu? Hai, spune…
Mirela Neag: Nu, nu [râde].
Cătălin Tolontan: Hai, te rog, zi, spune-o tu.
Mirela Neag: Femeile sunt mai curajoase…
Cătălin Tolontan: Și acum vin eu cu ceva baroc… Am sentimentul că femeile, da, sunt, mai curajoase – și mai decise; în chestiunea cu sănătatea, cel puțin, nu dau un pas înapoi. Sentimentul pe care îl avem este că ele se internează de mai multe ori – și nu numai că se internează ele, dar se internează și când se internează copiii, soții și părinții lor… Ele sunt, de fapt, legătura reală a României cu spitalele. Și cu problemele de sănătate. Și-atunci sunt absolut decise, inflexibile, și spun “nu mă interesează cine e ministrul Sănătății, cine-i președintele țării, cine-i la SRI…”. Nu, nu le interesează: ar putea să strivească toate instituțiile, puse una lângă alta, cu un singur gest.
Mona Dîrțu: Povestiți-ne cum lucrați cu sursele.
Cătălin Tolontan: Trebuie să ai grijă cu sursele, că nu sunt obișnuite – și trebuie să le explici, fiecăreia, cu o zi, două, trei, înaine de a publica. Le spui: mâine o să înceapă nebunia: televiziunile or să preia, o să vă sune șefii, o să vă zică “știu că ești tu”. Noi le spunem: indiferent ce vă zic, nu vor ști niciodată că dvs. sunteți sursa respectivă. Că nesiguranța pe care o avem noi, sau orice jurnalist când scrie despre ceva și nu e sigur că așa stau lucrurile – și chiar dacă e sigur, tot păstrează urmele îndoielii – o au și oamenii care cred că au identificat sursele; nu le identifică [de fapt] niciodată, sau chiar dacă le identifică, sursa scapă de fiecare dată – doar că trebuie să aibă răbdare un pic. Adică trebuie să reziste o zi, două – cât timp e căutată cu reflectoarele.
Mona Dîrțu: Și, în plus, să aibă încredere în cuvântul jurnalistului.
Cătălin Tolontan: Exact. E un efect psihologic foarte ciudat: oricare dintre noi ar avea senzația, în locul lor, că a fost prins – că știe toată lumea. Nu știe nimeni, de fapt. Dar trebuie să le explici [surselor], să le convingi să aibă răbdare o zi, două; și să le înveți niște mici trucuri de reacție. Da, vorbim [cu sursele noastre] despre ce trebuie să facă în primele zile; dar n-o să trădăm aici toate trucurile [râde]. E important să reziste o zi – prima zi e foarte grea, a doua zi e puțin mai ușoară […]. Și, indiferent cât de mult încercăm să ne obișnuim sursele, șocul este foarte mare în ziua apariției [articolului]. Pentru că oamenii ăia neștiuți devin, brusc, vedete în niște chestii foarte dure pentru ei. Noi, [jurnaliștii], avem un alt fel de antrenament – e logic să rezistăm mai bine. Dar ei nu rezistă în primă instanță. Adică unii dintre ei nu au rezistat, au ieșit imediat la televizor. Noi n-am comentat, că nu e treaba noastră să confirmăm cu cine vorbim.
Gabriel Sandu (VICE România): Aveți, cu sursele voastre, vreun fel de înțelegere scrisă prin care vă angajați să nu le divulgați identitatea?
Cătălin Tolontan: A, nu, nu. Le spunem prima discuție pe care o avem.
Mirela Neag: E cuvântul.
Cătălin Tolontan: E cuvântul.
Mona Dîrțu: Mirela, Cătălin – spuneți-ne ce anume discutați cu ei, un fel de “best practices” pentru jurnaliștii cu mai puțină experiență.
Cătălin Tolontan: Încercăm, întâi, să le înțelegem mobilul. Și le spunem că indiferent care e mobilul, e OK – dar că, sincer, nu dvs. ne interesați, ci informația. Că nu scriem pentru dvs., [în caz că] că aveți ceva cu șefu’, că v-a supărat nu-știu-cine; deci nu scriem pentru dvs. – niciodată. Că verificăm ceea ce spuneți, într-un fel sau altul, și nu vă vom spune niciodată cu cine mai vorbim; că nu vă vom spune că am verificat ceea ce ne-ați spus cu X sau Y – nici măcar că o să vorbim cu ei. Că n-o să vă spunem niciodată cine sunt X sau Y – după cum lor, lui X și lui Y – n-o să le spunem cu cine am vorbit [mai întâi]. Le mai spunem că își asumă un risc, că nu e garantat că nu se va afla vreodată – dar că niciodată nu se va afla de la noi. Asta le spunem de la început: indiferent care va fi contextul, nu se va afla niciodată de la noi.
Mirela Neag: Nici dacă ajungem într-un proces.
Cătălin Tolontan:[…] Condrea nu a știut până în ultimul moment cine a fost persoana care a vorbit.
Mirela Neag: Nici acum nu se știe…
Cătălin Tolontan: Nu, nu se știe, pentru că sunt mai multe variante – și oricum am vorbit cu mai mulți. Nimeni nu poate să știe cu exactitate […].
Deci suntem sinceri cu sursele, foarte sinceri – de la început. E o înțelegere, și sursa o percepe ca pe o înțelegere; una pe care însă nu o scriem undeva. Uneori nici nu știm, fiecare dintre noi, care este sursa celuilalt. Unii dintre oameni preferă să vorbească doar cu unii dintre noi, fără ca ceilalți să știe. Și respectăm înțelegerea asta. E suficient că avem noi încredere între noi.
Gabriel Sandu (VICE România): Să presupunem că testele nu ar fi ieșit în conformitate cu primul vostru articol și ați fi fost dați în judecată pentru că ați afectat imaginea Hexi Pharma. Nu ar fi fost în folosul vostru să aveți înregistrări cu sursele din interiorul companiei?
Cătălin Tolontan: Chiar dacă le-am fi avut, nu le-am fi dat niciodată judecătorului. Aia era treaba noastră – dacă noi greșisem, mersesem pe o sursă proastă, cineva ne mințise voit sau doar ne dezinformase, era riscul nostru. Nu ne-am fi apărat dezvăluind o sursă – niciodată. Absolut niciodată.
[…] Acum, sincer, apropo de surse: noi [jurnaliștii] suntem cei mai nebuni dintre toți, dar nici sursele nu sunt “sănătoase”. Iar dacă te întrebi de ce nu sunt oamenii ăștia “sănătoși”, ce-i face excentrici, […] de fapt ajungi și la adevărul spuselor lor. Sunt medicii buni, dar care nu au cucerit sisteme, care nu au reușit să intre, să facă… [Cătălin] Cîrstoveanu e o excepție – un doctor împotriva sistemului [pe care] toată lumea îl știe. [Dr. Cîrstoveanu, șeful secției Terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie,a vorbit deschis despre ineficacitatea medicamentelor generice folosite în spitale – n.n.]. Dar de obicei nu astea sunt vocile. Nu. Sunt oamenii marginalizați de sistem – oamenii care dintr-un motiv sau altul au fost lăsați în spate, care nu au vrut să se “adapteze”, care probabil că au și slăbiciuni profesionale, dar și sufucientă nebunie încât să spună: “eu nu vreau să fiu ca voi, eu vreau să fiu diferit”. În același timp, sunt foarte puține afirmațiile lor – cele mai trăsnite și mai science-fiction din câte-am întâlnit – care să nu se fi confirmat în timp.
Întrebare din sală: Spuneai că sunt oameni marginalizați de sistem. Ei au venit către voi, cu cât investigația a avansat?
Cătălin Tolontan: Da. Marea majoritate, da. Dar au fost și câteva surse importante pe care le-am găsit noi. E-adevărat că, pe măsură ce trecea timpul, erau surse care ne spuneau „ah, abia [vă] așteptam!”. Acum marea problemă este cum gestionăm valul de subiecte. Unu: sunt așteptările oamenilor, care se așteaptă să dăm în fiecare zi, la 7,00 dimineața, un super-subiect, ceea ce este IM-PO-SI-BIL; pentru ce am publicat până acum s-a muncit niște luni de zile – deci n-ai cum, nu se poate. Și jurnaliștii înțeleg asta. Obosim, nu mai putem pur și simplu. Realmente nu mai putem. Și avem foarte multă “administrație” de făcut cu sursele. E o “administrație umană” pe care trebuie s-o mai facem, știm – luni de zile, de-acum înainte. N-avem cum să-i lăsăm pe oamenii ăia… Iar ei ne sună și ne spun toate teoriile lor, “stați puțin, să vă explicăm”, iartu trebuie să-i asculți; așa că te așezi la masă cu oamenii și-i asculți. Cititorii văd ceea ce ne-a ieșit: dar ceea ce nu ne-a ieșit este de două ori mai mult. În ultimele trei zile ni s-au îngropat trei subiecte, de exemplu: asta e; nu au dus unde credeam că duc – n-au dus nicăieri, de fapt, informațiile nu erau bune. Deci am avut trei zile în care trei subiecte promițătoare ne-au murit unul după celălalt. Dar ele au fost muncite. […] Plus că discuțiile cu sursele durează: am fost ieri, de exemplu, într-o discuție care a durat patru ore. Plus că sunt domenii noi pentru noi, de fapt pentru orice jurnalist. Sunt practic subiecte în care o iei de la zero.Cel cu SEAP-ul, de exemplu: hai să-nvățăm. Și oamenii îți spun de toate, iar tu asculți tot ca să-ți iei – dacă îți iei – informația aia mică; uneori nu ți-o iei nici pe aia. Nivelul de eșec e cumva în corelație directă cu nivelul reușitei. În spatele fiecărui articol reușit sunt câteva care nu au ieșit.
Majoritatea superscrierilor pe care le-am premiat la primele cinci ediții sunt materiale publicate pe platforme online. Nu știm dacă aceste link-uri se scufundă de la an la an în meandrele internetului, dar știm că toate ar merita redescoperite și citite oricând.
Așa că am făcut un nou heirup pe propriile forțe și am reușit să publicăm o revistă – prima revistă Superscrieri, „Povești care schimbă lumea”.
Dorința noastră este să le reamintim oamenilor că la Superscrieri găsesc unele dintre cele mai bune texte de non-ficțiune publicate în România, iar pe cei care nu au auzit până acum de ce facem noi aici, să-i convertim, sau măcar să le facem poftă de texte de calitate.
A fost greu să alegem doar câteva, dar am selectat șase materiale pe care le-am editat pentru revistă și care vorbesc despre oameni – fie că sunt personaje celebre, necunoscute sau doar tipologii cu care ne confruntăm sau empatizăm în viața de zi cu zi.
Vă lăsăm pe voi să le (re)descoperiți.
Am gândit revista ca un dar din partea FFFF pentru toți iubitorii de povești bune, așa că o distribuim gratuit.
O veți găsi pe la unele dintre cele mai prietenoase localuri din București. Momentan la Energiea, Origo și în curând la The Institute Cafe, Beautyfood și altele. Vom updata lista pe măsură ce o distribuim.
Cine vrea să o ia direct de la noi, e binevenit la noi acasă. Ne puteți anunța printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook și vă așteptăm la sediul nostru din Brezoianu 4.
Nimic nu ne iese fără ca oamenii din jurul nostru să ne susțină, așa că le mulțumim:
autorilor care au fost de acord să le publicăm materialele: Luiza Vasiliu, Teodora Neagu, Cristian Delcea, Ștefan Mako, Vlad Ursulean, Viorel Ilișoi
prietenilor din Friends\TBWA, pentru tot ajutorul logistic: Cristina Cazacu (ilustrație), Cornel Preda (dtp), Dan Neagu (producție)
Tibi&Pocs pentru un super-panou cu toți autorii premiați în acești ani la Superscrieri
tuturor celor care ne susțin, dar în mod special unora dintre dintre cei care pun umărul de la an la an ca să creștem acest proiect: BRD – Groupe Societe Generale, Avon România, Orange România, FAN Courier
nu în ultimul rând, celor de la Ideo Ideis și Summer Well, care au primit cu drag revista pe tărâm de festival.
Mirela Neag & Cătălin Tolontan vin la Masterclass Superscrieri
sssds
Mirela Neag și Cătălin Tolontan sunt invitații noștri speciali din această lună, în sufrageria FFFF, la o discuție despre culisele jurnalismului de calitate.
Tema lunii, la cea de-a treia întâlnire Masterclass Superscrieri:JURNALISMUL DE MISIUNE PUBLICĂ.
Discuția va fi moderată de jurnalista Mona Dîrțu.
Vom povesti cu echipa GSP despre culisele a ceea ce numim „high impact journalism” în zilele noastre, aplicat pe ancheta derulată la foc continuu în ultimele luni, a cazului Hexi Pharma.
Ancheta GSP e, de fapt, un exemplu de jurnalism ca „full-contact sport”, iar noi vrem să aflăm mai multe despre tot „antrenamentul” din spate:
despre jurnalismul de misiune publică – acel jurnalism care își împlinește funcția fundamentală de sistem imunitar al unei națiuni;
despre munca de trașee și despre documentarea prin contact direct cu oamenii-în-carne-și-oase (în loc de „noi, oficialii, ne facem că declarăm; voi, presa, ne preluați declarațiile cu copy/paste și vă faceți că vă documentați”);
despre munca de echipă
despre două generații de jurnaliști lucrând cot la cot
despre cum se conduce o campanie de presă mitralieră, la foc automat, și cum se pune presiune pe autorități (nici nu apucă să reacționeze băieții la ce-a scris GSP azi că mâine încasează încă un pumn);
și în final, despre de ce – de ce? – fără presă sănătoasă și fără jurnalism bine făcut suntem mai bolnavi, mai jecmăniți, mai vulnerabili și mai puțin demni decât am putea fi.
Participarea se face pe bază de invitație.
Întâlnirile se adresează în primul rând jurnaliștilor. Dar și tuturor celor preocupați de jurnalismul quality și de reprofesionalizarea presei din România – profesioniști din alte domenii (PR, business, industrii creative ș.a.), interesați de mecanismele nevăzute și insight-urile meseriei de jurnalist).
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii. Află detalii aici. Accept
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Mirela Neag și Cătălin Tolontan sunt invitații noștri speciali din această lună, în sufrageria FFFF, la o discuție despre culisele jurnalismului de calitate.