„Voi sunteți ăia cu creativitatea, nu?”. Exact. Cu Gala Superscrieri? Corect. Și cursuri sau campanii pentru ONG-uri. Și ateliere pentru și cu adolescenți, despre relații și abuz. Și o publicație despre știință și tehnologie. Așadar, care-i treaba cu Fundația Friends For Friends? Serios acum:
FFFF crede în creativitate și în implicare. Credem că odată puse la lucru, aceste două valori ne pot defini ca țară și pot contribui decisiv la proiectul nostru de țară. Pe scurt, cum am mai spus și ne-am propus de la început: Până în 2030, România devine țara creativității.
Am decis că putem să fim creativi în educație non-formală, în media și în universul tinerilor, mai ales când vine vorba despre drepturile lor. Pentru că privim spre viitor, ne interesează, firesc, și dezvoltarea sustenabilă, fie că este vorba de schimbări climatice sau egalitatea de gen. Pentru că fundația a fost fondată de către agenția de publicitate Friends TBWA, încurajăm implicarea activă și responsabilă a cât mai multor colegi din industriile creative în aceste domenii.
Suntem o organizație deschisă către colaborare și către termene lungi, care se concentrează pe abordări fundamentate și aplicabile. Suntem cunoscuți drept rezolvatori de probleme și învățăm zilnic pentru a deveni furnizori de expertiză.
Deși diferite, toate proiectele noastre pleacă de la același trei principii:
Răspund unei nevoi reale.
Sigur, creativitatea vine cu sclipici, dar trebuie să fie și utilă. De preferință în spațiul public. Gala Superscrieri a apărut acum 10 ani pentru a susține jurnalismul independent, într-o vreme când presa părea pe moarte. Mindcraft Stories vorbește despre știință și tehnologie într-o țară îmbolnăvită de analfabetism științific. In a Relationship refuză să ignore elefantul din camera adolescenților: expunerea la abuz. Policlinica de Marketing ajută ONG-urile să iasă din bula sectorială în căutare de oameni și fonduri.
Ne permit să facem mereu ceva nou.
În fiecare an din cei zece de Superscrieri și 7 de Policlinică am schimbat câte ceva. De multe ori prin părțile esențiale. Încăpățânarea asta pentru experiment ne scoate din zona de confort, uneori și din sărite. Dar ni s-ar părea ipocrit să predicăm creativitatea fără să o practicăm. Ne bucurăm să avem lângă noi parteneri și finanțatori care ne dau voie să ne reinventăm programele. Și suntem mereu deschiși la oameni deschiși.
Includ cercetare și concluzii.
Am ales munca de ONGist, care se desfășoară adesea în tranșee, pentru a lăsa urme și a lăsa ceva în urma noastră. Am învățat să punem întrebări înainte de a ne apuca de treabă, tocmai pentru a nu risipi resurse sau eforturi. Am învățat să tragem concluzii pentru a ajuta colegii vechi și noi pentru a găsi răspunsuri sau scurtături.
Superscrieri e, într-un fel, tributul pe care din 2011 încoace îl aducem autorilor unor astfel de scrieri – cei care, prin forța scriiturii lor, prin originalitate, onestitate și curaj încă ne mai spun poveștile care contează. Unii practică jurnalismul narativ, alții sunt autori de non-ficțiune. Și unii, și ceilalți cred în forța cuvântului bine ales, ne arată cum stau de fapt lucrurile, ne scapă de prejudecăți și stereotipii, ne emoționează, ne îmbogățesc.
Lor le dedicăm, cu recunoștință, premiile, bursele și seminariile Superscrieri.
mai multe despre proiect„In a Relationship” este un proiect de prevenție a violenței domestice dedicat tinerilor din România, creat de Fundația Friends For Friends, în parteneriat cu AVON România și parte din Campania Respectului.
Din 2016, In a Relationship a început să documenteze violența din relațiile tinerilor români, sâmburii violenței domestice de mai târziu. De peste 5 ani, In a Relationship lucrează îndeaproape cu tineri, dar și cu părinți, profesori și specialiști, pentru a facilita accesul tuturor la educație psiho-emoțională de bază, astfel încât abuzurile relaționale și violența să nu mai facă parte din relațiile tinerilor români.
mai multe despre proiectMindcraft Stories este cea mai populară și consistentă platformă dedicată științei și tehnologiei din România, o inițiativă editorială a BRD – Groupe Société Générale publicată de către FFFF. Abordează zilnic teme diverse, de la cucerirea spațiului la ecologie, de la roboți la artă digitală. Propune un mix de subiecte de tech culture, teme legate de educație și sinteze dedicate mediului de business. De la începutul lui 2020 a acoperit subiectul pandemiei într-o serie de peste 200 de articole și grafice științifice, explicative și informative fără corespondent în media românească.
Echipa editorială are o experiență de peste 15 ani în domeniul proiectelor speciale și a marketingului de conținut, incluzând proiecte customer magazines și branded content pentru companii din IT&C, telecom, industria auto, fashion, retail sau energie.
mai multe despre proiectPoliclinica de Marketing și Comunicare pentru ONG-uri a început în octombrie 2015 ca un program de sprijin pentru organizații neguvernamentale. Dezvoltat în parteneriat cu Romanian-American Foundation (RAF), programul a oferit assessment, ateliere, mentorat, dar și dezvoltare de strategii și campanii de marketing și comunicare pentru zeci de ONG-uri din întreaga țară.
Este cel mai longeviv și consistent program din domeniu, iar modelul de său lucru a fost preluat de către alte inițiative și proiecte din sectorul non-profit.
mai multe despre proiectAm avut un vis ciudat: cum ar fi ca toate cercetările făcute în sectorul non-profit să fie puse la comun? Cum ar fi ca politicile publice sau noile programe să se bazeze pe informații corecte și corelate, culese la firul ierbii și interpretate de către oamenii curioși. Până înțelegem exact ce înseamnă visul ăsta, puteți arunca un ochi peste munca noastră de documentare. Așteptăm întrebări, evident.
mai multe informații