text de Diana Bercu, navigator de sinapse

Ai chef să visezi cu ochii deschiși la ceva, dar căldura te-a moleșit atât de tare încât nici idei pentru asta nu-ți mai vin? Atunci ia de-aici inspirație! Pe tavă, în fața ochilor tăi, îți aduc ideile unui homo creativus cum rar s-a mai văzut. Tot ce-ți rămâne de făcut e să te pui în pielea lui, să-ți lași imaginația să te ducă în locurile prin care poate și acesta a trecut și să-ți imaginezi cum ai putea să faci lucrurile mai bine decât el. Ultima parte va fi cea mai grea.

De ce? Pentru că homo creativus de astăzi este David Droga, geniu al publicității și totodată modelul după care s-a creat o categorie de oameni în care am vrea cu toții să intrăm. Vorbesc despre oamenii ”anything you can do I can do better”: băiatul ăla din clasa paralelă care era tot timpul primul la olimpiade, angajatul lunii din firma ta, fata în colanți mov care învăța mișcările de la cursul de dans din prima. Și, pe deasupra, oamenii ăștia erau și foarte cool de obicei, ca să fie pachetul complet și pentru ca tu chiar să ai un motiv serios să-ți dorești să fiți ”best friends” și să îți imaginezi că o să fii ca ei  cândva.

Cum ziceam: David Droga este un geniul al publicității. A câștigat mai mult de 50 de lei în cadrul festivalului de publicitate Cannes Lions. Și chiar dacă tu ești la mai mult de o zi de zburat cu avionul de el, sigur i-ai văzut campaniile – de exemplu, e imposibil să nu fi văzut campania din 2009 pentru Obama, ”Change”. A fost director de creație întâi al diviziei Saatchi&Saatchi din Singapore, apoi al celei din Londra și, pentru că făcea treabă bună, a fost numit directorul întregului grup Publicis (director pe lume adică). Plictisit să evolueze sub conducerea altora, și-a înființat propria agenție: Droga5, cu divizii în New York și Sidney. Dacă ai cea mai mică tangență cu domeniul, probabil ți-ai imaginat măcar o dată cum e să lucrezi acolo. Se susține afirmația mea de la începutul paragrafului?

Dacă vrei să îi studiezi campaniile (lucru pe care te sfătuiesc să îl faci, de altfel), e plin Internetul. Eu o să-ți spun părerea mea despre ce cred că îl face atât de tare, ce îl plasează pe Droga în categoria ”anything you can do I can do better”. Și da, o să mă folosesc de exemple.

David Droga e David Droga pentru că îndrăznește. Îndrăznește să meargă mai departe și să gândească la scară largă. Bigger than life is the way to go! Dacă înveți de la el să nu-ți fie frică de tabu și de lucrurile care îi fac pe oameni să vorbească în șoaptă, să nu-ți fie teamă că ai putea deranja pe cineva, chiar poți schimba ceva.

Nu mă credeți pe cuvânt pentru că oricum o să vă aduc argumente. O să vă povestesc despre două proiecte care sunt mai mult decât un joc de cuvinte într-un headline, mai mult decât o poantă la sfârșitul unui spot TV.

Primul se numește ”Tap project” și a fost realizat pentru a sprijini UNICEF-ul și pentru a-i face pe americani (deocamdată doar pe ei) să prețuiască mai mult apa, resursa aia banală pentru noi, care curge cu litrii când ne spălăm pe dinți și lăsăm robinetul deschis. Și pe care alții nu o au aproape deloc. Tu cât ai da pe un pahar de apă de la robinet? În restaurante, americanii primeau acel pahar de apă de la robinet gratuit. Ce s-a gândit Droga? Că dacă am da cât de puțin pe apa pe care o avem din plin și de care ne bucurăm gratis, ar putea să se bucure și alții de acest lichid, așa cum ar trebui el să fie: transparent, inodor și incolor. Astfel, din 2006, de când a început proiectul, paharul de apă de la începutul mesei, care se servește gratuit în restaurantele americane, poate fi răsplătit acum cu 1 dolar sau mai mult. Banii dați pe acel pahar de apă sunt o donație – nu te obligă nimeni să faci un bine semenilor tăi, dar e păcat să nu o faci când îţi e atât de la îndemână.

Al doilea proiect care a schimbat ceea ce știam despre lumea noastră se numește ”Windmade” și a fost creat pentru că ne place să fim informați când facem o alegere. Cu cât mai multă informație, cu atât mai bine, chiar dacă nu o înțelegem neapărat. Dar informația pe care Droga s-a gândit să o pună pe ambalajele produselor nu ai cum să nu o înțelegi. În plus, s-ar putea să o găsești pe spatele lucrurilor din supermarket începând cu anul acesta. Este vorba despre semnalarea produselor care au fost produse folosind energia eoliană. Le semnalăm, ca să-ți fie mai ușor să alegi lucrurile bune și pentru planetă și ca să le cauți mai mult în magazine. Le semnalăm și ca să începem să conștientizăm importanța energiei eoliene. E păcat să nu ne folosim de vânt, resursa asta care pur și simplu nu are cum să se termine. Poate dacă vedem pe majoritatea ambalajelor un desen simpatic care să ne amintească de ea, o să ne amintim de puterea vântului și când vom fi antreprenori cu mulți bani, gata să își facă o mega-afacere.

Nu ți se pare că proiectele astea pot schimba lumea pe bune? Studiile de caz demonstrează că se poate: ”Tap project” a strâns până acum 2.5 milioane de dolari pentru cei care nu au acces la apă potabilă, plus suportul și donațiile unor super-branduri (vezi Armani). Celălalt proiect a fost deja aprobat de autorități, iar noile etichete vor fi implementate din vara anului acesta.

Când pui tot ce însemni tu într-un proiect, nu îți poți permite să faci compromisuri. Din contră – trebuie să crezi că poți să faci mai mult decât își imaginează oricine. Poți să schimbi lumea. Și tocmai de aceea David Droga este un geniu al publicității. Nu pentru că a fost director de creație pe lume, nu pentru că nu mai are rafturi să expună premiile luate de campaniile la care a lucrat. Nu. Pentru că i-a dat publicității un nou sens: a îndrăznit s-o lase să schimbe lumea.

Mecanismele de gândire diferă de la om la om – evident. Din păcate, chiar dacă ai reuși să desfaci un mecanism până la cele mai mici rotițe și apoi să-l pui într-o altă carcasă, sistemul nu ar funcționa la fel de bine, pentru că s-ar lovi de alte situații. Dar puțină ”tehnologie” furată de ici-colo nu strică, o poți adapta. Așa că fură puțină ”tehnologie” de gândire de la Droga.

text de Andreea Vrabie, researcher la Wired UK și o prietenă aprigă a ideilor creativo-practice 

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc când spun că sunt researcher este ”În ce domeniu?” și răspunsul ”Orice, pentru că mă interesează tot” e primit cu zâmbete nedumerite. Am învățat să-mi reduc răspunsul la ”Inovație în știință și antreprenoriat”, doar pentru că lungimea replicii îmi transformă ocupația în ceva mai precis. În același timp simt că ignor trei sferturi din subiectele care îmi captează atenția zilnic. Adevărul este că mă interesează orice expresie a creativității umane, iar pasiunile mi se schimbă de la o săptămână la alta. Azi sunt obsedată de viața lui Hunter S. Thompson, iar mâine citesc articole despre design thinking pentru că am văzut Charles & Ray Eames: The architect and the painter.

Curiozitatea fără odihnă și dorința de a te reinventa constant mi se par atribute firești. Până nu demult, fiecare avea aceeași slujbă timp de 40 de ani și, poate, câteva hobby-uri de weekend. Documentarul Lemonade, despre 16 creativi din publicitate care și-au pierdut locul de muncă după criza economică, deși prea sentimental pe alocuri, ne arată ca programul de la 9 la 6 nu reprezintă nicio certitudine. Mai mult, incertitudinea viitorului este un motiv de bucurie pentru că îți oferă libertatea de a te descoperi în repetate rânduri.

Însă, nu trebuie să fii forțat de împrejurări pentru a te reinventa. Tina Roth Eisenberg, autoarea blogului swiss-miss, fondatoarea spațiului de co-working Studio Mates, mintea din spatele seriei de evenimente Creative Mornings și deținătoare a unei afaceri de tatuaje pentru copii, a ținut recent un discurs despre importanța proiectelor laterale: ”We should all take our side projects more seriously and never shy away of challenging the status quo”. Cu cât ai mai multe subiecte care îți trezesc curiozitatea, cu atât ai mai multe șanse să faci zilnic ceva care să-ți placă.

Pentru a gândi în afara cutiei nu-ți trebuie o singură cutie din care să ieși, ci un depozit de cutii în care nu mai încapi.

sursa foto

Luni, 16 iulie, organizăm o ediţie specială a Seminarului The Power of Storytelling, cu Echipajul DoR în rolul povestitorului. Cristi Lupşa, editorul DoR, împreună cu o trupă de editori şi reporteri vor vorbi despre meşteşugul şi puterea poveştilor adevărate bine spuse, exemplificând pe câteva texte din revistă.

Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF şi începe la ora 19:00 – intrarea se face de la 18:30.

Participarea costă 30 de lei. Pentru că locurile sunt limitate, e necesară înscrierea la contact@victoriei.ro şi plata se face în avans.

Seminariile PoS sunt organizate de Decât o Revistă împreună cu Fundaţia Calea Victoriei şi Friends For Friends Foundation. Întâlnirile sunt lunare şi sunt dedicate oricui vrea să înveţe să folosească unelte noi şi să afle care sunt mecanismele poveştilor în varii medii. Fiecare ediţie va avea un invitat care îşi va explica meşteşugul şi apoi va fi descusut de participanţi.

Seminariile sunt o extensie a conferinţei anuale de jurnalism narativ organizate de DoR, The Power of Storytelling, care va aduce în Bucureşti în această toamnă nouă jurnalişti americani multi-premiaţi, care ne vor învăţa şi inspira.

Povestirile sunt însoţite de o porţie de optimism de la Pufuletii Gusto.

Pentru că e cald şi sunteţi în vacanţă, am condensat cele două Weekend-uri Intens Creative într-unul singur, la răcoare, în Mansarda Fundaţiei Friends For Friends.

Aşa că, dacă nu aveţi încă planurile făcute pentru weekend-ul 21-22 iulie, puteţi să îl petreceţi cu noi, la sesiunea Creative Fitness Studio de weekend.

Avem şi o ofertă last minute, plus informaţii detaliate despre ce şi cum se întâmplă:

Descarcă detalii program Creative Fitness Weekend Edition/ 21-22 iulie

Bine că acum vreo două săptămâni, pe 30 mai, nu veniseră căldurile astea. Pentru că lumea s-a îngrămădit în mansarda noastră să îl asculte pe Cristian Kit Paul la cel de-al patrulea seminar The Power of Storytelling.

Kit este partener fondator şi creative director al companiei de design şi strategie de brand Brandient. Pe lângă multele pagini despre el pe care le găsiti cu clasicul search pe Google, vă mai putem spune că e genul de tip care adună pe toată lumea în jurul lui cu mult înainte de a-şi începe speech-ul, păstrând  un aer constant carismatic şi profesionalist.

Si-a explicat meşteşugul cu o acurateţe şi un umor de invidiat pentru orice aspirant la categoria “one man show”, începând cu o afirmaţie simplă, ca un icon personal: “Eu sunt Cristian Kit Paul şi desenez logo-uri de 20 de ani.”

Aşa că ne-a plimbat prin poveşti despre logo-urile create, de la primul – în ’92 pentru RadioVest – şi continuând cu Connex, Astral, Flanco, TVR, Domo, Albalact, TVR, CEC, Dedeman, Europharm, Emag şi BitDefender. Poveşti şi experienţe unice pentru fiecare în parte, dar care au, totuşi, acel lucru comun: niciunul dintre aceste logo-uri nu ar fi putut exista şi funcţiona cum trebuie fără o cunoaştere şi o înţelegere prealabilă a identităţii brandului respectiv. Ca exemplu aici ne-a dat Bitdefender-ul, pentru care a desenat timp de mai bine de un an fără succes. Cauza – la vremea aceea corporaţia era jumătate americană, jumătate românească, ceea ce împiedica identificarea adevăratei naturi a acesteia pentru a o transpune într-un logo care să împace valori provenite din două culturi diferite. “Dacă nu putem să vă găsim identitatea, cine sunteţi de fapt, renunţăm.”, a spus Kit. Ceea ce au şi făcut, pentru ca la ceva timp organizaţia să fie preluată în întregime de români, iar Brandient să reuşească să-i concentreze noua identitate unică în acel Dragon Wolf protector, provenit din simbolistica dacică. Si cu asta ne-a mărturisit şi obsesia Brandient, aceea de reflectare a românismului în branding, de a face designuri româneşti care să arate româneşte.

O altă poveste interesantă este cea în care au lucrat la identitatea CEC. In comunism a fost selectat dintre toate băncile să rămână singura instituţie bancară – din acest motiv a creat categorie, separat de banking şi aşa s-a ajuns ca după revoluţie lumea să nu mai recunoască CEC ca bancă (deşi are 100% awareness). “Am fost comisionaţi să facem dintr-o bancă bancă.”, spune Kit. Pentru implementarea noului brand a fost nevoie de un an şi jumătate de muncă “radicală” în care au fost necesare acţiuni precum şedinţe de psihoterapie cu boardul pentru asumarea perioadei comuniste sau recondiţionarea locaţiilor (care până la rebranding erau neschimbate din perioada comunismului – cu gratii la geamuri, fără computere, fără lumină adecvată). Inlăturarea acestor elemente a provocat reacţii emoţionale puternice din partea angajaţilor, care spuneau cu lacrimi î­n ochi că nu credeau că vor mai apuca aceste vremuri, că “o sa fie şi la noi lumină cum e la băncile celelalte”. Filosofând la adresa acestor reacţii, Kit zice: “Am fost prea tânăr şi naiv şi prost ca să înţeleg dimensiunea schimbărilor masive atunci când acestea se întâmplă.”

Dincolo de toate impedimentele avute ­în “peripeţiile” de creare a unor noi logo-uri (de la neîncrederea unor CEO ­în ideile propuse care s-au dovedit mai apoi eficiente, sau “trolling-ul” din partea angajaţilor) Kit explică dimensiunea optimist­ă identificată de public in creaţiile lui: “Procesele de branding se pot numi şi procese de revitalizare, deci e în jobul meu să fiu optimist.”

Aşa că, dacă se gândea cineva că designul de brand presupune în principal “să potriveşti nişte cerculeţe” sau să “scrii numele companiei cu un font tare”, răspunsul corect este metafora lui Kit vizavi de munca pe care o face şi ce se întâmplă mai departe cu ea: “Jobul meu este să pun firul de praf în scoică şi treaba scoicii e să facă perla.”

P.S. Mulţumiri prietenilor-parteneri ­în realizarea seminariilor The Power of Storytelling, Decât o Revistă şi Fundaţia Calea Victoriei!

Pe 27 iunie organizăm un nou Seminar The Power of Storytelling, o discuţie despre meşteşugul poveştilor cu regizoarea Vera Ion, cofondatoarea proiectului „Scrie despre tine”.

Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF şi începe la ora 19:00 – intrarea se face de la 18:30. Participarea costă 30 de lei. Pentru că locurile sunt limitate, e necesară înscrierea la contact@victoriei.ro şi plata se face în avans.
Seminariile The Power of Storytelling sunt organizate împreună cu Decât o Revistă şi Fundaţia Calea Victoriei.

Povestirile sunt însoţite de o porţie de optimism de la Pufuleţii Gusto.

Suntem fiinţe narative. Ne explicăm vieţile şi lumea prin poveşti. Deşi trăim vremuri în care se discută soarta, rolul şi forma informaţiei, avem o certitudine: va fi mereu nevoie de poveşti bine construite, care să explice, să descopere, să emoţioneze şi să ne conecteze. Iar aceste poveşti pot fi spuse cu orice mijloace.

Acesta e scopul Seminariilor The Power of Storytelling: să cunoaştem povestitori şi să le aflăm meşteşugul, fie că folosesc cuvinte, imagini, sunete sau cine ştie ce alte instrumente.

O extensie a conferinţei anuale de jurnalism narativ fondate de DoR – care va aduce în octombrie jurnalişti americani care să predea şi să inspire –, Seminariile explorează şi alte domenii. Întâlnirile sunt lunare şi sunt dedicate oricui vrea să înveţe să folosească unelte noi şi să afle care sunt mecanismele poveştilor în varii medii. Fiecare ediţie va avea un invitat care îşi va explica meşteşugul şi apoi va fi descusut de participanţi.

Invitatul ediţiei din 27 iunie este Vera Ion, cofondatoarea proiectului „Scrie despre tine”, care a început în 2009 cu transformarea unor poveşti personale într-o piesă de teatru – Ich Clown –şi a continuat cu ateliere în care participanţii trec prin exerciţii de scris, actorie, improvizaţie şi storytelling. Ea ne va vorbi despre explorarea propriilor experienţe şi emoţii şi mijloacele prin care le putem găsi şi povesti mai bine.

“Marți am dezvoltat idei ca nebunii, le-am plimbat pe tabla de șah, am aruncat cu pietre în ele să vedem cât rezistă și ne-am dat un boost de serotonină reconectându-ne la gândirea magică prin puterea simbolului. Nebunie? Poate, dar cu rezultate simple și concrete la orice provocare. Începem să credem că studio-ul nostru e un fel de inversul cutiei Pandorei din care iese o avalanșă de idei bune și sinapse simpatice.” Cam așa ne-a rezumat Sandra Ghițescu antrenamentul de marțea trecută.

Joi ne-am întâlnit cu Mugur Ciumăgeanu, care ne-a dat să ne jucăm cu 3 chei ale nebuniei. Am navigat pe hărți asociative și am găsit creativitatea dintre noduri, am luat ce era mai bun din tulburarea obsesiv-compulsivă și am întrezărit timp de câteva secunde o minte schizoidă. În ce fel este creativitatea o explozie de competențe sau cum poți fenta mintea previzibilă și repetitivă ai aflat doar dacă ai fost acolo.

Mugur, psihoterapeut de profesie, ne-a propus ca miză a serii să vedem ce putem scoate din simptomele nebuniei ca să fim creativi. Nu prea e loc pe pagină asta pentru toate interactivitățile și explicațiile prin care ne-a trecut, dar încercăm să comprimăm câteva și pentru voi.

Un exercițiu la care am fost supuși a fost un fel de simulare a schizofreniei, când “auzi voci”. Am fost împărțiți în grupuri de câte trei: persoana A, B și C. Persoana B trebuia să își păstreze fluența în a-i povesti ceva persoanei C, în timp ce persoana A îi sufla în ureche cele mai tâmpite elucubrații. Ideea e că “uneori, a avea gânduri pe care nu le identifici ca fiind ale tale, poate fi un element perturbator.”, explică Mugur. Așa că trebuie să fim conștienți că există gânduri ale noastre pe care nu le percepem ca ale noastre și care creează o reacție – de multe ori, acesta poate fi cea care ne conduce spre ceva nou, spre ceva creativ.

Tot așa, “pericolul extern ne accelerează mintea.” Când suntem supuși unor momente extreme, avem o capacitate foarte mare de multitasking, iar mintea nu mai are acces la emoții.

Un alt exercițiu, aparent simplu, a fost cel de golire a minții prin numărare până la 10. Mugur ne-a explicat că este un proces foarte greu, pentru că mintea este supusă unui flux continuu de gânduri. De aceea cei mai mulți dintre noi nu am reușit să numărăm nici măcar până la 3 fără să fim asaltați de alte gânduri. Acest exercițiu este foarte bun pentru creativitate – și ea, ca și inima, funcționează pe bază de sistole și diastole: adică o perioadă de maximă expansiune, când explorăm și producem foarte multe idei și o perioadă următoare în care e nevoie să contrabalansăm cu o pauză (“care să lase ideile să incubeze”).

Ne-a mai plăcut întrebarea lui Vlad, antrenor CFS: “De ce unii nebuni sunt închiși în instituții și alții ajung manageri?” Ei bine, se pare că un procent de 10-15% din populația lumii suferă de tulburări de personalitate/personalitate accentuată. Și cam asta ar fi zona din care se selectează martirii, eroii, directorii, antreprenorii, etc.

Vă mai scriem și câteva lucruri cu ghilimele de la Mugur, care vorbesc de la sine:
“Suntem un mozaic de vulnerabilități și factori de reziliență.”
“Creativitatea este o explozie de competențe.”
“Suferința poate fi o monedă de schimb în creație, dar nu neapărat.” – uneori, creativitatea poate fi justificată ca o defulare, insă nu trebuie neapărat să suferim ca să creăm. “De altfel, ar fi chiar nasol ca noi să mergem să ne minunăm în muzee și toate creațiile să fie exclusiv niște dejecții ale altora.”, a completat Vlad.
“Creația – rezultat al metaemotiilor (emoțiile pe care le avem asupra emoțiilor).”
“€œSunt creativi care vizitează locuri întunecate și sunt creativi care au locuri intunecate” -€“ până la urmă rezultatul contează.

“Fiți mindful, fiți conștienți de felul în care vă funcționează mintea, când sunteți creativi sau nu!”

Și, ca de obicei, să nu uităm nici de prietenii de la Colour – Beautiful Things și Patrician, care ne trimit ce au ei mai bun să ne ajute în căutarea acestor idei.  🙂

Săptămâna a doua de antrenamente Creative Fitness: checked!

Marți am explorat o latură practică a dicteului automat atât de drag suprarealiștilor, văzând cum o poveste se poate naște din trei cuvinte lipsite aparent de legătură. Apoi am căutat inspirația în cărți, lipind între ele citate aleatorii într-o lectură-performance de grup. În final am renunțat pe rând la sentimente, respectiv la logică, încercând să vedem cum și dacă emisferele creierului nostru pot face treabă separat.

Joi seară, pe scaunul invitatului special a luat loc Dan Popescu, manager la H’art Gallery. La noi în ţară putem spune ca he’s got balls in ceea ce privește promovarea artei, pentru că face eforturi să promoveze artiștii contemporani într-un mediu în care, spune el, “există mai multă artă proastă decât artă bună.”

Noi am sesizat diferite cantităţi ale elementului “nebun” în poveștile, ideile și sinceritatea lui, chiar dacă a început cu un fel de demitizare a așteptărilor noastre: “Nebunia este un concept poliţienesc, nu este nicidecum un concept artistic.” Poate identificaţi și voi acest element în cele câteva idei pe care vi le transcriem din notiţele noastre de aseară:

“Artiștii, dacă sunt buni, când văd o limită se întreabă: dacă pun un deget peste, oare ce se întâmplă?”

“Arta socială nu schimbă nimic, însă proiectele personale te învaţă ceva.”

“Aveţi toate adevărurile pe tarabă și toate răspunsurile pe toate gardurile. Le mai citește cineva?” Iar aici ne-a pus la un fel de încercare: să ne imaginăm cum, demult, cărţi care erau păzite în altare se dau astăzi cu ziare și, fiind prea la îndemână, nu le mai accesează nimeni.

“Interesul și căutarea sunt decisive în găsirea talentului.”

“Nu există instinct rău sau bun de la natură. Poţi să-ţi socializezi instinctul bine sau prost. Iar arta e mediul perfect în care poţi face asta.”

“Arta nu este în criză, nu a fost și n-o să fie niciodată. Arta este criză.”

“Românii sunt foarte buni la două lucruri: arhaism și umor.”

Pe lângă artiștii de care s-a ocupat ne-a povestit și despre Proiectul Cocon. Ideea a fost să lipească 358 de statuete mici pe zidurile clădirilor din București și alte locuri publice, pentru a vedea dacă acest obiect de artă funcţionează și afară ca înăuntrul unei galerii. Deși statuetele au atins scopul unor obiecte de artă – de a atrage atenţia și de a provoca oamenii să creeze ipoteze – lipsa “confortului” unei galerii de artă s-a simţit în părerile oamenilor care habar nu aveau de unde au apărut: au fost clasificate ca făcând parte fie dintr-un cult satanic, fie manifest pro/contra avort, sau au fost luate drept “noul design al bulinei roșii de pe clădiri.”

Cam aici terminăm cu poveștile pe săptămâna asta. Dacă nu aţi apucat să vă inscrieţi la antrenamente până acum, nu e prea târziu, mai ales că în ultima săptămână facem recapitulare pentru toată luna, așa ca atunci o sa puteţi recupera cam tot.

Mulţumim prietenilor de la Colour – Beautiful Things și Patrician pentru ajutorul oferit în aceste seri inspiraţionale!

Pe 30 mai organizăm un nou Seminar The Power of Storytelling, o discuţie despre meşteşugul poveştilor cu graphic designerul Cristian „Kit” Paul, partener fondator al companiei de design şi strategie de brand Brandient.

Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF şi începe la ora 19:00 – intrarea se face de la 18:30. Participarea costă 30 de lei. Pentru că locurile sunt limitate, e necesară înscrierea la contact@victoriei.ro şi plata se face în avans.

Seminariile The Power of Storytelling sunt organizate împreună cu Decât o Revistă şi Fundaţia Calea Victoriei.

Povestirile sunt însoţite de o porţie de optimism de la Pufuleţii Gusto.

Suntem fiinţe narative. Ne explicăm vieţile şi lumea prin poveşti. Deşi trăim vremuri în care se discută soarta, rolul şi forma informaţiei, avem o certitudine: va fi mereu nevoie de poveşti bine construite, care să explice, să descopere, să emoţioneze şi să ne conecteze. Iar aceste poveşti pot fi spuse cu orice mijloace.

Acesta e scopul Seminariilor The Power of Storytelling: să cunoaştem povestitori şi să le aflăm meşteşugul, fie că folosesc cuvinte, imagini, sunete sau cine ştie ce alte instrumente.

O extensie a conferinţei anuale de jurnalism narativ fondate de DoR, care va aduce şi în acest an jurnalişti americani care să predea şi să inspire, Seminariile explorează şi alte domenii. Întâlnirile sunt lunare şi sunt dedicate oricui vrea să înveţe să folosească unelte noi şi să afle care sunt mecanismele poveştilor în varii medii. Fiecare ediţie va avea un invitat care îşi va explica meşteşugul şi apoi va fi descusut de participanţi.

Invitatul ediţiei din 30 mai este designerul graphic Cristian „Kit” Paul, unul dintre veteranii designului românesc, partener fondator al companiei de design şi strategie de brand Brandient. El ne va vorbi despre puterea unui brand de a spune o poveste, despre regulile şi mijloacele antrenate în construirea unui brand coerent şi puternic.

Participarea costă 30 de lei. Pentru că locurile sunt limitate, e necesară înscrierea la contact@victoriei.ro şi plata se face în avans.

Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF, pe Strada Ion Brezoianu nr. 4, etaj 4, sector 5.

Intrarea se face de la 18:30. Evenimentul începe la 19:00.

Povestirile sunt însoţite de o porţie de optimism de la Pufuletii Gusto.

Nu aveam cum să ratăm o activitate care începe de la ideea asta: “Let’s imagine a new world order!  In this world young people leave behind the old ways of doing things and they take chances creating their own future.”  Așa că vineri, 11 mai, ne-am făcut câteva bagaje (le explicăm imediat) și, la invitaţia prietenilor de la InCub, ne-am oprit la Teatrul Bulandra pentru speech-urile TEDxYouth@Bucharest.

Speakeri tineri și frumoși, cu idei și planuri de a-și schimba propria lume și, implicit, de a pulsa energie ­în lumile altor visători practici și practicanţi : muzicieni, debateri, snowboarderi, designeri, pictori și antreprenori.

Noi, conștiincioși defel, cum suntem, am învăţat de la fiecare câte “un ceva”, cât de mic, din care share-uim câteva chestii:

De la Allen Coliban, Președinte al Federaţiei Române de Curling, am reţinut că trebuie nu doar să ne alegem propriul drum, trebuie neapărat să ne și placă și să ţintim cât mai sus. Așa, dacă îţi place drumul pe care l-ai ales, chiar dacă nu reușești să ajungi până la capăt, măcar rămâi cu pașii, care știi că sunt ai tăi.

Stefana Popa ne-a tot repetat întrebarea “Ce vă enervează cel mai tare?”, în ideea că trebuie să facem orice ca să schimbăm lucrul respectiv. Ne-a spus că pe ea cel mai tare o enerva plictiseala. Si așa a inventat un loc unde nu se plictisește nimeni: Incubator 107 – locul în care oricine poate învăţa pe oricine orice.

Philip Cherechez Tosa, “a geek with a strong entrepreneurial mindset”, după cum spune despre el însuși și co-founder la Lateral, CrunchBase și GeekMeet, a făcut diferenţa dintre sistemul de învăţământ și mentori, in general: “Mentors teach you using their experience; teachers have theoretical knowledge, but few experience. The normal process is: learn about something, become good at it and give it forward.”

Radu Cotarcea, debater profesionist, ca să spunem așa, ne-a f­ăcut să vedem dezbaterea ca pe un motor al schimbării și al evoluţiei personale: “Actively engage with your own beliefs, argue with yourself. Get out of your comfort zone, take your own beliefs and try to hammer them down.”

Toto Eremia a.k.a. Deliric1, hip hop artist, ne-a surprins cu un speech “altfel”. A urcat pe scenă cu un fel de papirus de câţiva metri de pe care a citit ce avea de zis, în versuri și cu muzică pe fundal. Refrenul a fost: “N-am bani, n-am faimă, n-am condiţie,/ Dar am un pix, am o foaie, am ambiţie.” Acest moment plin de energie ne-a facut să îi cerem “papirusul” pentru expoziţia Ciorne 2.0.

Vă spuneam la început de niște bagaje cu care am mers la TEDxYouth. Nu am fost doar spectatori, le-am pregătit tutror participanţilor la eveniment un fel de “quest” cu premii. Toată lumea a primit cate o cheie “care descuie minţi”, iar trei dintre aceste chei descuiau și niște cutii în care se aflau: o carte din Biblioteca noastră de Inovaţie, setul de cărţi de joc de la Creative Fitness Studio I și, marele premiu, un abonament la seria II de antrenamente Creative Fitness Studio. Sperăm că cei care au caștigat să se bucure de premii, iar ceilalti să își păstreze cheile, cine știe, într-o zi sigur vor descuia ceva.

Mulţumim InCub și abia asteptăm următoarele speech-uri Ted! Iar voi sperăm să găsiţi cheia potrivită “to stay out of the box”!

S-a vorbit mult despre Eurovision, au fost dispute și controverse, în presă și nu numai.

Dar ce este Eurovisionul de fapt? Un concurs muzical, un show live în care publicul poate vota, iar 52 de țări se luptă pentru primul loc. Am vrut însă să înțelegem acest concurs în profunzime și despre asta am discutat luni la o noua Întâlnire în Afara Cutiei, serie de evenimente organizate de TVR în colaborare cu Fundatia Friends For Friends.

Dan Manoliu și Eduard Cârcotă au fost invitații care au dat tonul discuțiilor și le-au moderat. Am descoperit că România are o sarcină grea la acest concurs. Și am înțeles că un astfel de concurs e o carte de vizită ieșită din tipare și că ne reprezintă pe noi, românii. O carte de vizită care învinge votul geopolitic, rivalitățile și simpatiile etno-culturale.

Dan Manoliu ne-a arătat partea frumoasă a poveștii cu Eurovisionul pentru că dincolo de percepția noastră despre Eurovision, dincolo de neîncrederea și scepticismul cu care tratăm reușitele României la acest concurs, dincolo de toate astea, Eurovisionul e un fenomen și e fascinant: “Cele 3 minute înseamnă atât de mult!”, spune Dan Manoliu. Cele 3 minute de pe scenă pot reprezenta o rampă de lansare pentru artiștii români care participă la acest conscurs, dar trebuie să profite de șansa asta.

Eduard Cârcota ne-a explicat cum Eurovisionul nu e doar un concurs de compoziție, el capătă amploare pentru că trebuie să gândești show-ul, să te ocupi de toate detaliile pentru ca, în final, să-ți spui povestea.

“Publicul vine însă să se bucure, fără să conteze care țară e pe scenă.” (Dan Manoliu)

Am învățat că trebuie să ne bucurăm când auzim de reușite. Să ne bucurăm că România participă la a 14-a ediție și concurează cu alte 24 de țări.

Să fim mândri știind că am intrat direct în finală de-atâtea ori, datorită artiștilor care ne-au reprezentat, să ne lăudăm că am ajuns pe locul3 cu Paula Seling și Ovi…să nu ne uităm valorile.

Și să ieșim încă o dată din cutie, să privim cu alți ochi concursul ăsta pentru că, până la urmă, este vorba despre a reusi, despre a face ceva practic dintr-o pasiune.

în colaborare cu

 Concursul a luat sfârșit, iar câștigătorii sunt: Ioana_du, Ana Iosub și Gia Codrescu. Simpatice felicitări! 🙂

Motanul Mov și Figaro Flavius Frodo Fabian, cum stăteau ei, așa, la o șuetă cu limonadă virtuală pe Facebook, le-a trăsnit ideea să vă răcorească c-un concurs.

Ceea ce trebuie voi să faceți este să scrieți o scurtă povestire, de un paragraf, care începe așa:

“Cu rapidul de Brașov/A plecat un pește mov.”  

Lăsați un comment cât mai creativ cu povestioara voastră la acest post, pentru că cele mai like-uite 3 idei vor câștiga câte o Revistă de Povestiri nr. 2, de la Motan. 

Deadline: vineri.

Hai succes, îmbulinați-vă neuronii! 🙂

Pe 11 mai ne preocupăm și de cei mai mici – mai exact, liceenii care se îndreaptă dezorientați spre facultăți.

Așa că ne-am oferit să găzduim evenimentul celor de la Club LMT, Student Career Path, sub deviza “Tu alegi destinația finală!”

Invitații lor sunt Gabriela Solomon, Lucian Pricop și Bianca Macovei.

Îi așteptăm cu drag în mansarda noastră, vineri, 11 mai, de la ora 18:30, la o dezbatere pe tema “Cum valorificăm oportunitățile din facultate?”

Vinerea trecută, în prag de minivacanță de 1 mai, am găsit răgaz să mai facem un seminar The Power of Storytelling.

Am povestit iar, pentru că ne plac poveștile. De data asta ne-a povestit Marian Crișan, regizorul filmului românesc Morgen și ne-a arătat că se poate! Se poate să te lași inspirat, să muncești, să fii creativ, să fii TU. Ne-a vorbit despre filmul lui, cum a început, cum a continuat, de ce, ce a însemnat și despre multe alte detalii din spatele camerei.

Și-n filmul ăsta începutul e foarte important. Cum zicea Marian, el și-a urmat instinctul și a scris, a avut poftă să scrie. Nu a fost ceva programat. Așa că, dacă ai chef și vrei să faci ceva, păi fă-o…nu mai sta pe gânduri.

În filmul lui Marian, personajul principal e cel în jurul căruia se conturează întreaga acțiune. Caracterul acestuia nu se explică, ci se subînțelege, se conturează prin detalii fine. Sunt lucruri în biografia personajului care-l afectează, dar care fac parte din ceea ce este și n-ar mai fi la fel fără ele. Marian ne-a explicat clar că trebuie să cunoști foarte bine personajul ca să-l poți conduce pe drumul potrivit. E important în film așa cum e important și-n realitate – trebuie să te cunoști pe tine însuți, să fii sincer cu tine pentru ca drumul tău să fie cel inspirat.

Și-așa cum ziua bună se cunoaște de dimineață, și-un film bun se cunoaște de la început. Până s-ajungă la un început care să-l mulțumească pentru filmul lui, Marian a făcut 7-8 draft-uri. Așa că nu te aștepta să-ți iasă din prima! Experimentează, încearcă, descoperă cât mai  multe lucruri panムs-ajungi să găsești acel „ceva” care să te facă să strigi „Pentru asta trăiesc!”

Marian ne-a mărturisit că a creat chiar și în timpul filmărilor. I-au mai venit idei, a adăugat chiar câteva scene noi care s-au integrat perfect în tot ceea ce făcuse până atunci. Ne-a lăsat să înțelegem în profunzime actul creativ pe care-l ignorăm de cele mai multe ori când vedem produsul final și ne-a făcut să înțelegem că în creație nimic nu trebuie să te limiteze, tu hotărăști, tu impui ritmul, tu stabilești totul.

Inspirația lui Marian a venit în momentul în care a citit o știre într-un ziar local din Salonta, localitatea unde a copilărit. Știrea era despre doi emigranți care au vrut să treacă granița ilegal și au fost prinși, aproape înghețați și într-o stare deplorabilă. Asta l-a impresionat și l-a împins să facă filmul, acel sentiment pe care l-a avut stând liniștit în curte, la soare, de sărbători, cu familia și citind știrea despre acei oameni care erau la un pas de moarte. De-aici, a pornit filmul.

Ideea de la care pornești este extrem de importantă, iar dacă pe parcurs pot apărea schimbări, nu trebuie să ai nicio reticență, acordă o șansă fiecărei idei, fiecărei schimbări, n-ai de unde să știi ce iese până nu încerci.

„Gândește-te la oameni și transmite-le ce simți! Inovează și nu uita niciodată să fii TU!” (Marian Crișan).

Le mulțumim partenerilor împreună cu care facem această serie de evenimente, Decât o Revistă și Fundația Calea Victoriei. Suntem recunoscători și pufuletilor Gusto, care ne însotesc în aceste seri și, mai ales, vă mulțumim vouă, celor care credeți în puterea poveștilor.

Până data viitoare nu uitați de prieteni și să fiți creativi! 🙂

TVR şi Fundaţia Friends For Friends te invită pe 7 mai la un nou episod din seria lunară “Întâlniri în Afara Cutiei”:

Eurovision – concurs cu note bune şi nebune

Câtă încredere au românii în reprezentanţii ţării noastre? Cât de mult îi susţin?

Poate învinge o piesă bună votul geopolitic, rivalităţile şi simpatiile etno-culturale?

Este Eurovisionul în România o rampă de afirmare a artiştilor români în plan internaţional?

Vino pe 7 mai în mansarda FFFF să participi la discuţiile moderate de Dan Manoliu. Află cum este perceput concursul Eurovision în ţara noastră şi cum văd străinii acest eveniment.

Mai multe detalii despre eveniment şi înscriere chiar AICI.

Atenţie: intrarea e liberă, dar locurile sunt limitate.

Prietenii noștri cresc. Ajungem la momentul în care la fiecare întâlnire începem să ne jucăm pe subiectul “Mai ţii minte…?”, puţin nostalgici și puţin mai mult mândri.

Așa se întâmplă acum cu Decât o Revistă.

“O mică gaşcă de editori salariaţi şi sictiriţi” au scos, la un pahar, ideea unei reviste care să apară doar o singură dată, ca o demonstraţie pentru ei și pentru industrie, ca un manifest că “din respect pentru jurnalismul de calitate şi designul creativ poţi scoate o revistă care să te absoarbă”, spune Cristian Lupșa, editor.

Ei bine, această încercare a absorbit atât de mult publicul, încât a devenit un proces continuu, care ieri a împlinit 3 ani și 8 numere de revistă.

Dacă sunteţi curioși cum ar putea fi concentrată vizual “geneza” Decât o Revistă, găsiţi în barul Energiea de pe Brezoianu 4, un panou cu schiţe și primul număr al revistei – care ușor ușor capătă statutul de număr de colecţie. Panoul face parte din expoziţia Ciorne 1.0 – colecţie de oameni și idei în devenire, un proiect pentru care începem deja să pregătim varianta 2.0.

Şi dacă vreţi să faceţi parte și voi din mișcarea “Decât o Revistă”, cel mai bine e să îi consumaţi conţinutul – “reflectă şi explică, în cuvinte şi imagini, ideile şi obsesiile României de azi.” O găsiţi aici, cu Ada Milea privindu-ne de pe coperta ultimului număr. Iar dacă vă faceţi abonament, pe langă faptul că îi ajutaţi mult mai mult, primiţi și o brăţară de povestitor. 🙂 Enjoy!

text de Andreea Vrabie, o prietenă aprigă a ideilor creativo-practice

În orice domeniu există curente dictate de un aspect al societății contemporane, iar în domeniul inovației și al creativității cel mai circulat cuvânt al prezentului este eșec. WIRED si Harvard Business Review i-au dedicat coperți, iar cea mai folosită expresie din Silicon Valley este „Fail fast, fail often”. Eșecul și succesul par să meargă mână în mână. Orice întreprinzător din Fortune 500 a scos în ultimii doi ani din sertarul cu amintiri o experiență ce respectă modelul trial & error. Deși această memă dorește a avea efectul unui discurs motivațional, nimeni nu ne învață cum să trecem peste teama de eșec ce ne paralizează înainte de a începe un proiect.

Teama este un sentiment primar, acționează asupra creierului reptilian controlat de emoții – numit de Daniel Kahneman, singurul psiholog laureat al premiului Nobel pentru economie, Sistemul 1 de gândire. Creierul nostru a învăţat să aibă un răspuns de tipul luptă­-sau-fugi: ataci bivolul, sau fugi şi rămâi în viaţă (şi flămând). În plus, din ce în ce mai mulți behavioral economists și neuroscientists au ajuns la concluzia lui Kahneman: omul nu este o ființă rațională, ci este controlat de emoții ce acționează de multe ori în subconștient. Așadar, cum trecem peste un sentiment puternic precum teama, pentru a eșua cu succes?

Pentru început, ar trebui să înțelegem ce se află în spatele fricii. Nu obișnuiesc să memorez replici din filme. De fapt, uit foarte ușor filmele. Însă, Revolutionary Road mi-a rămas în minte pentru că explică perfect teama de a acționa. În realitate, celor mai mulți dintre noi nu ne este teamă de eșec în sine, ci de pierderea iluziei a ce am fi putut face dacă X factori externi nu ne-ar fi stat împotrivă. De fapt, ne este teamă de ziua în care nu vom mai avea la ce sa visăm cu ochii deschiși. În momentul în care Frank renunță să-și încerce norocul ca scriitor și acceptă promovarea într-o funcție lipsită de aspirații, April, soția sa, lămurește pentru noi toți cauza fricii:

„It takes backbone to lead the life you want, Frank. […] It’s unrealistic for a man with a fine mind to go on working year after year at a job he can’t stand. Coming home to a place he can’t stand, to a wife who’s equally unable to stand the same things. And you know what the worst part of it is? Our whole existence here is based on this great premise that we’re special. They’re superior to the whole thing. But we’re not. We’re just like everyone else! We bought into the same, ridiculous delusion.”

Teama, cât timp nu este justificată de iluzia propriei valori, nu este o emoție negativă. Steven Pressfield spunea în The War of Art: „Are you paralyzed with fear? That’s a good sign. Fear is good. Like self-doubt, fear is an indicator. Fear tells us what we have to do. Remember our rule of thumb: The more scared we are of a work or calling, the more sure we can be that we have to do it. […] the more fear we feel about a specific enterprise, the more certain we can be that that enterprise is important to us and to the growth of our soul.”

Experiența m-a învățat că oamenii reacționează favorabil când intențiile noastre sunt sincere. Cu ideea „dacă nu răspund la ce transmit deschis, oricum nu ne-am fi înțeles” în minte, am abordat direct de la editori executivi, până la CEOs de multinaționale, de la persoane al căror talk l-am urmărit pe TED, până la prietenii din Fundația Friends For Friends. Nu sunt lipsită de frică, am stat zeci de minute cu telefonul în mână sau cu un email nou în față, până să am curajul să apăs pe send. Şi reacțiile au fost preponderent pozitive.

Într-un interviu pentru PBS, Steve Jobs remarca:

„Most people don’t get those experiences because they never ask. I’ve never found anybody that didn’t want to help me if I asked for help. […]Most people never pick up the phone, most people never ask. And that’s what separates, sometimes, the people that do things from the people that just dream about them.”

În concluzie, teama poate fi învinsă prin depășirea orgoliilor si prin disciplina creaţiei de dragul creaţiei. În plus, sentimentul obținut odată depășită frica este și el primar, comparativ cu cel simțit după doborârea unui bivol (pot doar să ghicesc).

sursa foto

Nu contestăm și nu încercăm să explicăm motivele care au dus la apariţia unor “sărbători” internaţionale cu totul neobișnuite. Dacă ne amuză Ziua internaţională a somnului, sau Ziua working naked day, cu atât mai mult ne bucură să existe și o zi a cărţilor.

Chiar astăzi, 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor, organizată de UNESCO din 1995 în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor.

Tot astăzi, în caz că sărbătoriţi trecând pe la bibliotecă, puteţi lăsa celui care vă împrumută cărţi un bileţel (ca să păstrăm liniștea:) cu “La mulţi ani!”, pentru că 23 aprilie a fost declarată și “Ziua Bibliotecarului din România”.

Dacă nu ajungeţi la bibliotecă, nu-i bai, sigur găsiţi o carte din care să citiţi. Măcar azi. Se găsesc la toate colţurile și dacă tot e ziua lor, să ne facem timp să le mai băgăm în seamă.

Si pentru că bibliotecile sunt un spaţiu aparte și întotdeauna fascinant, avem de la webcultura o listă de 11 dintre cele mai frumoase biblioteci europene.

Noi adăugăm și Biblioteca Fundaţiei Friends For Friends, care tinde să devină cea mai mare bibliotecă de inovaţie din România. O bibliotecă cu chip simpatic și conţinut de peste 1400 de titluri din domeniile economiei și comunicării cunoașterii, care și-ar dori ca în fiecare zi să sărbătorim măcar Ora Cărţilor.

P.S. La mulţi ani, Bela, our Book Keeper! 🙂

 Săptămâna asta am încheiat prima serie de Creative Fitness Studio, punând în practică ce-am învăţat la antrenamente.

Marţi a venit Ştefana Popa, iniţiatorul Incubator 107, care a pus pe masă problema finanţării următorului ei proiect, un sat eco autosustenabil. In două ore, prima promoţie Creative Fitness Studio a reușit să creeze:

 – o analiză creativă a oportunităţilor și ameninţărilor din jurul proiectului

 – o schiţă de plan de afaceri

 – un concept și un unique selling proposition

 – un schelet al culturii organizaţionale.

Suntem mândri că 20 de oameni au reușit în două ore să facă munca unei echipe de 5 oameni pe aproximativ două luni. Se vede treaba că mușchii creativi sunt acum în form­ă.

Joi ne-am întâlnit cu Liviu Mihaiu, de la care am scos câteva sfaturi și idei la fel de pragmatice:

       Plecând de la idea lui Seneca , “Frica e dovadă de neam prost”, sfatul lui Liviu este că trebuie să fim curajoși ca să putem fi creativi.

Cel mai important combustibil în ceea ce facem este entuziasmul, trebuie să ­îţi placă ceea ce faci; dacă nu, se vede pe tine, nu ai cum să o ascunzi.

 In cauze nu trebuie să pornești de la premisa că ai un inamic, fiindcă în paradigma asta nu vei reuși niciodată să îi atragi de partea ta pe actorii importanţi (de cele mai multe ori cei cu care lupţi sunt cei de care ai nevoie pentru cauza ta, deci trebuie să ţi-i faci aliaţi).

        “Să nu îţi fie niciodată frică de ceea ce vei deveni dacă îţi dai demisia dintr-o corporaţie.”

“Ridicolul este o gafă a creativităţii.”

Comunismul a înfrânat creativitatea, fiindcă la nivelul producţiei culturale am dat foarte puţini oameni valoroși, iar geniali aproape niciunul (Nichita Stănescu este excepţia, care după părerea lui Liviu ar fi putut lua premiul Nobel dacă nu ar fi făcut parte din blocul comunist). Comunismul a transformat oamenii creativi în creatori de “șopârle” (a se citi critici metaforizate, n.r.) împotriva sistemului.

Pe de altă parte, creativitatea s-a manifestat intens în abiliăţile românilor de a fura și de a produce soluţii să fugă din ţară.

“Cred foarte mult în talentul românilor, dar el trebuie rafinat instituţional.”

Mulţumim antrenorilor noștri bine “echipaţi” – Sandra și Vlad, mulţumim Colour pentru ajutorul logistic, invitaţilor speciali care schimbă lumea și ne-au împărtășit din secretele lor și, mai ales, mulţumim acestei prime promoţii CFS care crede în puterea mușchiului creativ și a spart gheaţa împreună cu noi pentru a da naștere acestui nou tip de antrenament.

Stay tunned, pregătim seria a doua de antrenamente, cât de curând!

text de Diana Bercu, navigator de sinapse

Pun pariu că numele Dennis Hwang nu îți zice nimic. Dar e imposibil să nu-i cunoști lucrările: ilustrațiile lui sunt primele pe care le vezi când îți deschizi browserul. Așa că ia de citește ca să afli mai multe despre logo-urile Google personalizate care te surprind în orice zi specială.

Dennis Hwang e prototipul de „om din umbră”. De origini americane și coreene, el a copilărit atât pe continentul american, cât și pe cel asiatic. Iar dacă astăzi desenele lui sunt cunoscute și apreciate de toată lumea, cât timp ilustratorul a fost în școală, înclinațiile sale artistice nu erau apreciate de cei din jur. Ce studii trebuie să aibă o persoană care își pune amprenta într-un mod ireversibil asupra Google? În mod surprinzător, Dennis Hwang a studiat într-o școală generală, un liceu și o universitate – a studiat artele la Standford, și are o diplomă și în domeniul programării.

Primul său job oficial la Google a fost în 2000: crearea unui logo Google care să sărbătorească ziua Franței (14 iulie). Până atunci fusese în internship pe postul de asistent al webmasterului, ocupându-se  în principal de joburi care implicau doar programare. Logo-ul realizat de Hwang nu era însă primul doodle cu care Google ieșea la înaintare. Gheața fusese deja spartă de fondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin, care realizaseră designul primului doodle, care le anunța absența prijeluită de festivalul Burning Man. Asta se întâmpla în 1998.

Dennis Hwang a devenit un atașament al echipei Google încă de la primul logo realizat de el. Secretul reușitei desenelor constă în felul în care se joacă cu literele logo-ului.  Însă Dennis Hwang nu se ocupă doar de logourile care îți înseninează ziua și de desenele care te fac să-ți amintești de marile personalități sau care te duc la povești despre personalități de care nici n-ai auzit. El este webmasterul Google, ceea ce înseamnă că trebuie să se ocupe și de conținutul siteului internațional și de mantenanta acestuia.

Timp de paisprezece ani Dennis Hwang și-a pus semnătura și a coordonat mai mult de 1000 de doodleuri. În medie, el realizează cam 50 de doodleuri pe an. Dar nu este singurul care realizează doodelurile – el coordonează 23 de oameni care lucrează la logourile aniversare. Să revenim puțin asupra doodleului. Cei de la Google îl consideră modul lor de a lua distracția în serios și de a da puțină flexibilitate brandului. Ocaziile doodleurilor sunt dintre cele mai oficiale (sărbători și zile naționale), dar pot fi și sărbători regionale sau aniversări neconvenționale (de exemplu Ziua Bunicilor). Dacă vrei să îți pui amprenta asupra Google pentru o zi, nu ezita să le trimiți propunerile tale de aniversări – proposals@google.com.  Puțină inventivitate s-a putea să te ajute să faci istorie. Ai o cârcă de talent? Atunci ai șanse chiar să realizezi un doodle, pentru că nu o dată Google a lucrat cu artiști-invitați.

Dacă ești chiar interesat să îți pui semnătura asupra unui doodle, află că acestea sunt programate cu mult timp înainte. La fiecare trei luni, echipa coordonată de Dennis Hwang se adună și decid care sunt evenimentele speciale din perioadă următoare care merită un doodle.

Ori de câte ori vrei să admiri niște desene care dau pe afară de originalitate și creativitate, și care, în plus, înglobează întotdeauna literele g, o, l și e, poți vizita arhiva de doodleuri. Poți rămâne surprins câtă inspirație găsești în 6 litere.

Munca lui Hwang este un bun exemplu de creativitate practică. Răspunsul lui la întrebarea care-i sunt planurile de viitor dintr-un interviu mai vechi ne convinge cât de important e să îți găsești “your own special thing” : “Who knows? It’s very important to me that I can work both technically and artistically. Google is a perfect place to do that. It allows me to have a programming job while letting me express myself artistically, with the added bonus of having my work be seen by tens of millions of people in a single day.”

Pe 27 aprilie lansăm un nou Seminar The Power of Storytelling, o discuţie despre meşteşugul poveştilor cu regizorul Marian Crişan. Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF şi începe la ora 19:00 – intrarea se face de la 18:30. Participarea costă 30 de lei. Pentru că locurile sunt limitate, e necesară înscrierea la contact@victoriei.ro şi plata se face în avans.

Seminariile The Power of Storytelling sunt organizate împreună cu Decât o Revistă  şi Fundaţia Calea Victoriei.

Povestirile sunt însoţite de o porţie de optimism de la Pufuletii Gusto.

Suntem fiinţe narative. Ne explicăm vieţile şi lumea prin poveşti. Deşi trăim vremuri în care se discută soarta, rolul şi forma informaţiei, avem o certitudine: va fi mereu nevoie de poveşti bine construite, care să explice, să descopere, să emoţioneze şi să ne conecteze. Iar aceste poveşti pot fi spuse cu orice mijloace.

Acesta e scopul Seminariilor The Power of Storytelling : să cunoaştem povestitori şi să le aflăm meşteşugul, fie că folosesc cuvinte, imagini, sunete sau cine ştie ce alte instrumente.

O extensie a conferinţei anuale de jurnalism narativ fondate de DoR, care va aduce şi în acest an jurnalişti americani care să predea şi să inspire, Seminariile explorează şi alte domenii. Întâlnirile sunt lunare şi sunt dedicate oricui vrea să înveţe să folosească unelte noi şi să afle care sunt mecanismele poveştilor în varii medii. Fiecare ediţie va avea un invitat care îşi va explica meşteşugul şi apoi va fi descusut de participanţi.

Invitatul ediţiei din 27 aprilie este regizorul Marian Crişan, unul dintre reprezentanţii „noului nou val” al filmului românesc, remarcat mai întâi cu scurtmetrajul Megatron, premiat la Cannes în 2008, apoi cu Morgen – o comedie dulce-amară despre un imigrant turc care, în fuga spre Germania, se lipeşte de familia unui paznic de supermarket din Salonta. Crişan ne va vorbi despre puterea filmului de-a crea lumi autentice şi instrumentele pe care le foloseşte pentru a ne ţine ţintuiţi în scaune.

Ieri, 16 aprilie, s-au acordat Premiile Pulitzer pentru jurnalismul american. Incă din 1917 reprezintă o distincţie importantă pentru scriitură, la nivelul căreia sperăm să ajungă în câţiva ani și Superscrieri în România.

Mai sunt câteva săptămâni până începem a doua ediţie a Premiilor Superscrieri, așa că, până vă găsiţi potrivirile de cuvinte cu care să vă înscrieţi, poate vă inspiră câteva idei despre textele premiate cu Pulitzer anul acesta.

Mai jos găsiţi câștigătorii din categoria Letters, Drama, and Music, iar pentru lista completă de finaliști, inclusiv pentru categoria Journalism, intraţi pe site-ul oficial.

DRAMA: Water by the Spoonful, Quiara Alegría Hudes

HISTORY: Malcolm X: A Life of Reinvention, Manning Marable (Viking)

BIOGRAPHY: George F. Kennan: An American Life, John Lewis Gaddis (The Penguin Press)

POETRY: Life on Mars, Tracy K. Smith (Graywolf Press)

GENERAL NONFICTION: The Swerve: How the World Became Modern, Stephen Greenblatt (W.W. Norton and Company)

MUSIC: Silent Night: Opera in Two Acts, Kevin Puts (Aperto Press)

V-am mai spus odată cum a fost cu Tudor joia trecută la antrenament, dar sigur vreţi să vedeţi și un scurt montaj video.

Mulţumim, Tudor, că vii cu atâta prietenie la noi și știi cum să ne inspiri!

Săptămâna trecută am trecut la aparate și am mai dat jos din toxinele psihice.

Marţi ne-am exersat creativitatea pe mirodeniile preferate: poveștile personale pe care le asociem unor gusturi sau mirosuri sunt unice pentru fiecare dintre noi. Un exerciţiu interesant pentru deblocarea acelor conexiuni mintale care te direcţionează doar înspre propriile resurse, când, de multe ori, soluţia cea mai potrivită se poate afla în afara ta.

Joi a venit Tudor Chirilă să ne molipsească cu pasiunea lui. Iată câteva idei cheie cu care ne-a virusat:

–          Îţi dai seama că ești creativ când, dupa atâta frământare, spui spontan AHA.

–          Frica e un impuls extraordinar care poate debloca creativitatea.

–          Primul impuls e de multe ori cel mai bun.

–          Creativitatea se deblocheaza mult din întâlniri – e ca gașca de la bloc.

–          Creativitatea înseamnă foarte multă nesiguraţă – de oameni radicali ne-am saturat.

–          Creativitatea e in strânsă legatură cu pasiunea.

–          Pentru ca sunt pasionat întotdeauna mă gândesc, chiar și când manânc, la acel cintec pe care încă nu l-am scris.

–          Suntem într-un impas cultural pentru că oamenii nu vorbesc unii cu alţii.

–          Creativitatea e o combinatie de muncă și talent.

–          Când imi vine o idee bună mă sperii de ea și mănânc un măr.

–          În anumite chestii ai încredere, în anumite chestii ești mai puţin încrezător: oricare dintre noi este puternic în ceva.

–          Nu trebuie să te minţi și trebuie să muncești foarte mult și la final să zici că ai facut tot ce-a fost cu putinţ­ă din fiinţa ta.

–          O idee nu este nimic – felul în care duci ideea la capăt e important.

–          Ceea ce nu merge îţi arată ceea ce va merge.

Mulţumim Tudor, Magazinul de Mirodenii și mușchiului vostru creativ care se ţine bine la antrenamente! Le mulțumim și celor de la Colour Beautiful Things pentru ajutorul logistic oferit. Ei ne aduc inspirație prin culoare.

Nu uitaţi că săptămâna asta la Creative Fitness Studio ne definim masa creativă și ne întâlnim cu Bogdana Butnar. Lista de înscrieri rămâne deschisă, vă așteptăm cu drag!