Cât este de pregătit sistemul de educație din România să identifice și să răspundă anxietăților și depresiilor pe care un procent tot mai mare de copii le manifestă? Cum ajung profesorii și educatorii să facă din școală un mediu agresiv, cu presiuni directe sau subtile asupra elevilor? Unde se rupe filmul unui sistem care, în loc să asigure o educație gratuită, așa cum pretinde, a reformat și tot reformat, până când meditația a devenit o condiție obligatorie pentru elevii care vor să ajungă studenți?

Aceste situații sunt ca niște rotițe printre care ne pierdem, preocupați să funcționăm izolat într-o societate care încă susține sisteme după sisteme pline de hibe. De aceea, toți avem nevoie de o voce comună, din exteriorul nostru, care să ne analizeze și care să ne unească.

În această idee, șase echipe de jurnaliști și fotojurnaliști/artiști vizuali vor documenta aceste întrebări și altele asemenea lor, într-un mod amănunțit, și vor veni cu rezultate și perspective de soluționare, în această toamnă.

Ei sunt bursierii care au propus proiecte de interes public la inițiativa noastră (FFFF:) și a unei companii care susține proiecte educaționale în România – BRD – Groupe Société Générale. Bursele Superscrieri/BRD pe tema educație au creat contextul (finanțare câte 2.000 de euro și susținere editorială) pentru ca proiecte precum cele desemnate să-și găsească realizarea:

1. Ani Sandu și Octavian Coman, cu proiectul Cancelaria, cu publicare în Decât o Revistă

2. Alex Nedea și Mircea Topoleanu, cu proiectul Medicație cu meditație. Cum se tratează un sistem de educație bolnav în sufrageriile profesorilor, cu publicare în VICE România

3. Anca Chimoiu, Ramona Loznianu și Antonio Cioarek, cu proiectul Bullying Educațional – relația profesor-elev în școala românească, cu publicare pe platforma Republica.ro

4. Andrada Fiscutean și Sorina Vasilescu, cu proiectul Depresia și sănătatea mintală în școlile din România, cu publicare pe platforma Casa Jurnalistului

5. Andrada Lăutaru și Mircea Topoleanu, cu proiectul Rolul părinților în eșecul reformei sistemului de învățământ, cu publicare în VICE România

6. Ionela Gavriliu și Cristian Munteanu, cu proiectul Școala care te învață handicapul – copii sănătoși în școli pentru bolnavi, cu publicare pe platforma Dela0.ro

Irina Păcurariu (TVR), membră a juriului:

„Această ediție a Burselor Superscrieri este incredibilă. S-au întâlnit echipe de oameni foarte tineri, care prin subiectele și abordările lor ne arată că acestă generație depistează inadecvările sistemului mai bine decât ne-am fi închipuit. S-a trecut prin toate slăbiciunile, de la grila de valori din cancelarie la presiunea emoțională și psihică la care ajung să fie supuși elevii. Și au fost puși sub lupă părinții, ceea ce mă bucură mult – eu chiar cred că ei sunt una din verigile slabe – care proiectează asupra copilului și scolii toate ambițiile și angoasele lor. Mă aștept la câteva anchete care vor pune lumina complet diferit pe educația românească. Și poate asta o va ajuta să treacă nu clasa, ci în altă clasă.”

Propunerile de proiecte au fost selectate prin concurs, în urma evaluării făcute de un juriu format din jurnaliști respectați – Simona Tache (simonatache.ro), Irina Păcurariu (TVR), Florin Negruțiu (Republica.ro), Mihnea Măruță (Pressone.ro), Paul Radu (RISE Project), Teodor Tiță (Mediafax), Vlad Mixich (Hotnews) – și un reprezentant BRD (Flavia Popa, Secretar General).

Timp, susținere și îndrumare pentru autori cu idei de calitate, în beneficiul întregii societăți:

„Mami, de ce nu avem și noi școli ca în alte țări, ca în Finlanda, de exemplu? m-a întrebat într-o zi fiul meu de 14 ani. Ne-am propus, prin acest proiect, să reducem puțin distanța – nu dintre România și Finlanda, ci dintre profesor și elev. Vrem să înțelegem de unde ar trebui început un demers sănătos de împrospătare de mentalității. Mă bucur mult că am luat bursa pentru noi, ca echipă, dar și mai mult pentru copiii care merg la școală cu sentimentul că nu sunt suficient de buni orice ar face.” Anca Chimoiu, bursieră – autor freelancer

„Într-o presă blazată, mestecând aceleași subiecte irelevante și, de multe ori resemnată, astfel de proiecte aduc entuziasm, susținere și îndrumare pentru idei de calitate, în beneficiul întregii societăți. Și aduc timp pentru jurnalism și jurnalist: timp de documentare, timp pentru o temă așezată, timp pentru analiza implicațiilor, consecințelor și impactului.” Ionela Gavriliu, bursieră – jurnalistă

Programul de burse, care se desfășoară sub umbrela Premiilor Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea, a fost inițiat de FFFF.ro și se bucură de implicarea unui partener care crede în nevoia conținutului media de calitate în societate.

Flavia Popa, Secretar General BRD, spune că „Printre toate misiunile pe care ni le asumăm pentru ca educația să progreseze, suntem conștienți că susținerea jurnalismului de calitate este un exercițiu de răbdare, dar și de încredere. Răbdare – pentru că este nevoie ca multe povești puternice să fie spuse, să fie scrise, să fie adunate ca să se schimbe ceva. Și încredere – că, încet-încet, această inițiativă își va face efectul. Ne-am luat responsabilitatea, împreună cu FFFF, să construim un cadru cât mai potrivit pentru ca acești jurnaliști să pună cap la cap povești pe care, cel mai adesea, le trăim mai mult decât ni le explicăm. Iar poveștile de anul acesta promit să ne aducă mai aproape de adevăr, de probleme, dar și de soluții și de exemple. Felicitări noilor bursieri și spor la lucru!”

Pentru mai multe detalii despre Bursele Superscrieri/BRD, explorați: https://ffff.ro/burselesuperscrieri/.

Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/BRD se numără: HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Republica.ro, Esquire, IQads, DOR, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outside The Box, România Pozitivă.

De ce le dau victimele violenței domestice agresorilor lor încă o șansă, care deseori înseamnă o perpetuare a violenței? Care sunt adevărații beneficiari ai milioanelor de euro cheltuiți de stat pentru proiecte de prevenire și combatere a violenței domestice? Și, nu în ultimul rând, cum poate evolua acest fenomen în treizeci de ani, într-un oraș economic mort, și care este povestea lui de astăzi?

Aceste întrebări nu au răspunsuri simple și e tot mai clar că, într-o societate plină de „dureri”, fiecare răspuns e un pas către mai bine. Ne bazăm tot mai mult pe forța unei noi generații cinstite de jurnaliști și autori care să spună lucrurilor pe nume și să ne clarifice și din aceste întrebări.

Trei echipe de autori/fotoreporteri/artiști vizuali primesc susținere financiară (2000 de euro per echipă) și editorială pentru a documenta trei materiale complexe despre problemele de mai sus, pe care le vom putea citi în această toamnă.

Ei sunt a treia generație de bursieri desemnați în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/Avon pe tema violenței domestice în România, pe care l-am construit împreună cu Avon România:

Echipa RALUCA BALOGH (ION), DIANA MARCU și LUCA FLORIAN va realiza proiectul „ LOV(E) DE LA LOVIRE. De ce se întorc victimele la agresorii lor”, cu publicare pe platforma Republica.ro.

„Vrem să arătăm de ce le dau victimele violenței domestice agresorilor lor încă o șansă, materializată, din păcate, în ocazia de a le lovi din nou, uneori până la moarte. Fără a înțelege resorturile acestui mecanism care le face pe victime să se întoarcă într-un mediu periculos, nu poți pune în mișcare mecanismele care să le ajute în mod real. Fără a cunoaște ce stă în spatele acestei decizii imposibile, comunitatea va continua să le judece superficial și să le ignore suferințele. ” (Raluca Ion)

Echipa ANA POENARIU și SERGIU BREGA va realiza proiectul multimedia „Bătaia de 40 de milioane de euro”, cu publicare pe RISE Project.

„În aprilie o femeie de 38 de ani a fost omorâtă de fostul iubit în centrul Bucureștiului, deși sesizase de nenumărate ori poliția. În mai, o altă femeie a fost omorâtă de fostul soț pe aeroportul din Sibiu. Ambele au devenit niște cifre în statisticile referitoare la violența domestică. Statul român cheltuie milioane de euro pe proiecte de prevenire și combatere a violenței domestice și a traficului de persoane, iar demersul nostru jurnalistic va arăta cum sunt cheltuiți banii și cine beneficiază în mod real de ei.” (Ana Poenariu)

Echipa ANDREI CRĂCIUN și ELENA ILUȚĂ va realiza materialul „Aleea Zorilor”, cu publicare pe blog-ul www.andreicraciun.eu.

„Am aplicat pentru că voiam să pot face acest subiect. Să am timp și bani să mă ocup de el. Sunt bucuros și că pot colabora cu Elena, despre care am – până acum – numai cuvinte de laudă. Iși cunoaște bine meseria. Suntem amândoi încântați (Elena a zis că wow, deci am presupus încântarea) că am câștigat, dar acum vedem mai degrabă greutățile care vor urma. Am ales un subiect foarte delicat și nu va fi deloc ușor. Dar trebuia, pur și simplu trebuia să îl scriu. E bine că aceste burse există. Și, prin ele, supraviețuiește jurnalismul, cât mai e, în țara noastră. Sunt deci fericit și foarte îngrijorat. Iar m-am înhămat la o muncă dură.” (Andrei Crăciun)

Aceste propuneri de proiecte au fost alese de un juriu format din jurnaliști – Simona Tache, Irina Păcurariu, Florin Negruțiu, Mihnea Măruță, Paul Radu, Teodor Tiță, Vlad Mixich și un reprezentant AVON (Stela Toderașcu – Commercial Marketing Manager Avon România & Moldova).

Jurnalista Mona Dîrțu va fi mentorul echipelor pe perioada realizării materialelor și tot ea va susține pentru aceștia, dar și pentru alți autori din noua generație interesați de subiect, Seminariile Superscrieri de bune practici.

Este responsabilitea fiecăruia dintre noi de a schimba ceva. Iar companiile care se implică sunt alcătuite din oameni care gândesc și ei acest lucru.

Declarația Simonei Tache, membră juriului vorbește despre misiunea mai largă a proiectului: „Știm cu toții cum e să fii condamnat să alegi, din liste de candidați la diverse funcții publice, răul cel mai mic. E blestemul poporului român… Ei bine, blestemul juriului Burselor Superscrieri e exact invers: să aleagă dintre multe proiecte bune pe cel mai bun. Nu e ușor nici așa, credeți-ne. În prima seară de după jurizarea finală, adormi cam frământat și visezi la ziua în care n-o să mai fie atât de greu să alegi, fiindcă exagerat de multe branduri se vor înghesui să finanțeze materiale jurnalistice de profunzime, pe subiecte de mare interes public. Când te trezești, știi că nu mai e mult până când visul va deveni realitate. Pentru că, pe zi ce trece, ne simțim cu toții tot mai responsabili și simțim tot mai tare că e tot mai treaba noastră să schimbăm lumea în care trăim, iar companiile nu sunt niște entități abstracte, ci sunt alcătuite din oameni care gândesc și simt fix la fel.”

Stela Toderașcu, director de markering Avon Romania & Moldova, completează ideea Simonei: „Responsabilitatea este tema principală a burselor Avon de anul acesta. Anchetele propuse de cele 3 echipe căștigătoare își propun să vorbească despre respnsabilitatea invididuală sau de grup, a nostră când judecăm o victimă, a celor care pot mișca pârghiile pentru a ajuta și a martorilor care rămân tăcuți zeci de ani. Scriitorul Vasile Ernu menționa într-unul dintre articolele sale că externalizarea vinei şi a responsabilităţii este un sport naţional. Cred cu tărie că lupta împotriva violenței este responsabiltatea noastră a tuturor, indiferent de rolul nostru în societate. Și acestă luptă trebuie să pornescă cu EU”.

Toate materialele publicate la primele două ediții ale burselor pot fi accesate aici (2014 – bit.ly/1RS0SkG) și aici (2015 – bit.ly/1QIi5xL).

Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numără: HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Republica.ro, Marie Claire, Beau Monde, Cosmopolitan, IQads, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outsite The Box, România Pozitivă.

#Despre AVON și Campania Respectului

De peste 19 ani în România, AVON schimbă lumea femeilor, atât prin frumuseţe şi oportunitate de carieră, cât şi prin lupta pentru demnitatea lor. Alături de clienţii şi reprezentanţii noştri de vânzări apreciem impactul buzelor perfecte, dar mai mult avem curajul de a vorbi deschis despre violenţa domestică, spunând stop abuzului asupra femeilor. Prin Campania Respectului ne propunem să prevenim violenţa domestică prin educarea publicul larg şi prin susţinerea proiectelor sociale care combat acest fenomen (ex. dotarea centrelor de adăpost pentru victime).

Liviu Avram vine în sufrageria FFFF să povestească despre peripețiile unui jurnalist la Curtea Constituțională.

Continuăm seria de întâlniri tematice Masterclass Superscrieri cu unii dintre cei mai respectați jurnaliști din țară.

Prima întâlnire a fost cu Paul Radu și Mihai Munteanu de la RISE Project.

A doua întâlnire: va avea loc pe 11 mai

Moderator: Mona Dîrțu

Vom povesti cu Liviu Avram, redactor-șef adjunct la Adevărul, despre investigația declanșată pe cont propriu, prin care și-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei, doar pentru a ajunge la Curtea Constituțională și a obține o reevaluare a două articole din Lege. Argumentația lui Liviu se referă la manipularea alegerilor electorale.

Mai multe detalii despre demers, aici.

Câteva dintre întrebările pe baza cărora vom povesti cu Liviu:

> care sunt riscurile de care un jurnalist trebuie să țină cont când face pe cont propriu o astfel de provocare statului?
>> cum faci o strategie în pași calculați când ai o miză clară?
>> care găsești și cum transformi subtilități juridice în argumente?
>> până la ce limită poți duce implicarea personală într-un astfel de demers?
>> cum îți faci curaj să abordezi o chestiune de interes public atunci când nimeni altcineva dintre cei care ar trebui să reprezinte „publicul” nu face ceva în acest sens?

Participarea se face e bază de invitații. Dacă te interesează aceste întâlniri, dă-ne un semn la zenaida@ffff.ro și zi-ne de ce vrei să participi. În limita locurilor disponibile, vom ține cont de motivația ta.

Mai multe detalii despre ce ne-am propus cu aceste Masterclass-uri.

Un weekend, o sărbătoare, o fugă până la mare și încă trei zile lungi ca să te înscrii la Bursele Superscrieri.

Anunțăm ultimele zile de înscrieri la cele două programe de burse jurnalistice pe care le oferim anul acesta.

Primim aplicații până pe 5 mai, la adresa bursele.superscrieri@ffff.ro.

Invitația de participare este pentru toți autorii, din presă sau de pe platforme digitale, jurnalişti sau bloggeri, profesionişti sau amatori, din toată țara.

Pentru ambele teme, vă amintim că oferim atât suport financiar, cât și editorial (program de mentorat și Seminarii Superscrieri de bune practici, cu Mona Dîrțu).

Sperăm ca aceste câteva zile să fie cu liniște și inspirație pentru propuneri de proiecte pe cele două teme de interes public pe care le susținem:

Bursele Superscrieri/Avon pe tema violenței domestice

Împreună cu prietenii și partenerii Avon România, oferim, la cea de-a treia ediție, 3 burse x 2.000 de euro.

Bursele Superscrieri/BRD pe tema educației/învățământul preuniversitar de stat

Împreună cu prietenii și partenerii de la BRD – Groupe Société Générale, oferim, la cea de-a doua ediție, 6 burse x 2.000 de euro.

sursa foto ilustrare articol

Pentru că jumătate dintre români consideră violența domestică o problemă privată, ne-am întrebat prietenii despre cum reacționează ei când sunt puși în fața acestui fenomen. Am selectat câteva răspunsuri și invităm pe oricine să-și scrie gândurile, pe social media sau pe bloguri. Întrebările noastre sunt:

Ai intervenit vreodată într-un caz de violență domestică? Dacă nu, ce te-a oprit și ce ai fi vrut să faci?

Te rugăm folosește ca hashtags #bursesuperscrieri, #violentadomestică, #bataianueruptadinrai.

Între timp, primim aplicații la Bursele Superscrieri/Avon pe tema violenței domestice, până pe 5 mai. Vom susține cu câte 2.000 de euro și suport editorial realizarea a trei materiale jurnalistice pe acest subiect, pe care le vom putea citi în această toamnă. Cu siguranță vom regăsi puncte de vedere precum cele descrise de prietenii noștri, mai jos.

Teama de a interveni, înlocuită cu dorința de a face cunoscut fenomenul, prin a scrie și a vorbi deschis despre el.

” (…) Îmi mai amintesc de un copil bătut în autobuz de o mamă nervoasă și târât apoi, pe scară, în jos. Nu am intervenit nici atunci, pentru că nu m-am simțit în stare să o conving în 10 secunde cât ar fi durat interacțiunea că ceea ce știe ea, de o viață întreagă, e greșit. Cum să-i explici unei femei care își snopea copilul, în timp ce cobora din autobuz, că nu, el nu e un dușman care îi face rău mamei sale, în loc să îi fie recunoscător pentru sacrificiile uriașe, ci e doar un copil, care nu, nu gândește ca un adult. Când să-i fi spus că nu se fac copii ca să le ceri să se poarte de la 2 ani ca adulții și nici să-i șantajezi toată viața cu niște sacrificii pe care nu ei ți le-au cerut? Nu aveam timp să-i spun și nici ea nu era pregătită să afle. Aș fi putut cel mult să-i strig că încalcă legea, dar pariez că s-ar fi uitat la mine ca la o nebună, înainte de a-mi fi zbierat să nu mă bag în educația copilului ei. Care lege? Legea lui “eu te-am făcut, eu te omor?”. De unde să știe femeia legea?

Așa că am preferat să fac altceva, anume să scriu de câte ori am putut pe acest subiect. Ceea ce am făcut și de data asta.”

Simona Tache, simonatache.ro, membru al juriului de burse // citește postarea Simonei pe blog, inclusiv comentariile

Când victimele nu apelează la stat, ci la oameni.

De fix acum un an:
“Nu mai târziu de aseară, pe la 22.00, am primit un telefon de la o doamnă din Bacău care căuta cu disperare orice număr de telefon / o instituție / o direcție / un sfat / un adăpost / orice, unde poate anunța că o prietenă de-ale ei era snopită în bătaie chiar atunci. Nici ea nu mai știa cum a ajuns la numărul meu, dar am fost singura “disponibilă” la acea oră. Nu contează ce am făcut eu (să spunem doar că victima e acum în siguranță), dar tot ce mi-a venit în cap a fost:
MILIOANE de euro cheltuite prin campanii împotriva violenței în familie și O femeie nu știe încotro s-o apuce în astfel de situații!! No comment!”

Delia Panait, deliapanait.com // citește toată povestea Deliei

Despre neputințele unui copil.

„(…) Am pornit anul 2016 căutând povești despre abuzul de orice fel pentru Plic, o revistă și am primit zeci de mailuri copleșitoare despre adolescenți și adulți sub 30 de ani care au trecut prin maltratare emoțională. Am citit fiecare poveste cu un gol în stomac și un sentiment îngrozitor de neputință – cei care îmi scriau erau din Franța, Italia, Rusia și Anglia. Erau povești îndepărtate, cu siguranță, dar ce m-a frapat a fost felul prin care se asemănau: oameni care nu știau că au puterea să lupte împotriva celor care abuzau de ea.

Tot la începutul lui 2016 s-a sinucis și Bella, ca urmare a abuzului sexual și emoțional din triunghiul meschin Bella – părinți – unchi pervers. De data aceasta nu mai era o poveste îndepărtată – o știam personal pe Bella, o văzusem cel puțin de două ori în carne și oase, era mai mult decât o adresă de mail. Cercul ei de prieteni aflase foarte târziu de problemele ei de acasă, iar când s-au ambiționat să tragă un semnal de alarmă, faptul era deja consumat. Mi-aș fi dorit să pot face mai multe, să anunț autoritățile, să găsesc un refugiu pentru Bella într-o casă pentru victimele abuzului, dar e foarte greu să schimbi lumea la o distanță de două ore și jumătate de mers cu avionul. Acum unchiul este târât prin tribunale, dar a costat o viață să se termine încă o luptă împotriva violenței domestice, iar asta nu face parte din lumea în care vreau să mă fac mare.”

Roxana Caia, Plic, o revistă // citește toată povestea Roxanei

Violența domestică nu este doar fizică, ci și verbală.

„Pot să vă spun că am fost victima violenței domestice (asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă) și am reușit să scap. Și pot să vă mai spun, și asta este foarte important, că violența domestică nu înseamnă numai violență fizică, ci și verbală. Să îi spui cuiva “proasto”, “tâmpito”, “handicapato”, să o umilești verbal în mod frecvent = violența domestică. La ce mi-au auzit urechile pe stradă / prin pereții blocurilor în care am locuit, tind să cred că avem o mare problemă de violență domestică.”

 Noemi Meilman, Fashion PR & blogger @ Placerile lui Noe

O singură palmă, o traumă pentru tot restul vieții.

”În toată viața mea am primit trei palme. Două dintre ele mi-au rănit orgoliul, dar una singură mi-a rănit sufletul. A fost singura palmă pe care mi-a dat-o vreodată tata. Privind înapoi, știu că a fost doar gestul unui părinte speriat și nu i-aș bănui pe ai mei vreodată de nici cel mai mic gest de violență domestică. Din păcate, nu toți copiii sunt la fel de norocoși.

(…) Sunt o fire sociabilă, iar în cei 37 (ok, 39) de ani pe care îi voi împlini curând am cunoscut zeci, sute, poate mii de oameni, unii dintre ei povestind cu aparentă detașare despre bătăile care le-au fost aplicate în scop didactic în copilărie. Nici eu și poate nici ei nu știu în ce măsură loviturile pe care le-au primit în copilărie le-au schimbat viața.”

Liviana Tane, Founder @ The NEST Project // citește toată povestea Livianei

Despre cât de ușor ne blocăm și nu intervenim.

”(…) În minutul în care am trecut eu strada, el i-a dat două palme, fata și-a pierdut echilibrul și a căzut pe jos. s-a ghemuit și a început să plângă și mai tare. Și-a ascuns fața în mâini. El a amenințat-o că data viitoare o să-i dea ”ca lumea” și că-i rupe capul dacă-l mai plictisește.
Eu m-am oprit în mijlocul drumului și nu știam ce să fac. Eram cu o prietenă, care mă trăgea și-mi spunea să mergem, că doar puteam să înrăutățim situația. (…). I-am șoptit prietenei mele că trebuie să stăm, dar nu am protestat când, din nou, m-a tras. Am mers în tăcere și simțeam rușine. Îmi venea să plâng.
I-am spus prietenei mele că de obicei sunt polițiști prin zonă, și că trebuie să căutăm unul. Ea a dat din cap și tot ea a văzut o mașină de poliție parcată. I-am povestit tipului din mașină ce s-a întâmplat, el a zis că-i bine că am venit la el. Eu nu eram sigură. L-am întrebat dacă o să se ducă la ei, a zis că da. Am așteptat două minute lângă el și ne-a întrebat de ce nu plecăm odată. Dacă stăm să-l verificăm. Am zis că nu. Dar am mai stat vreo două minute. Tipul nu s-a clintit și m-am gândit că poate nu iese ca să ne facă în ciudă, și trebuia să iasă odată. Eu și prietena am plecat. Nu mai știu unde trebuia să mergem, dar ne-am întors acasă. M-am gândit tot drumul la fata ghemuită pe jos, și mi-am amintit de când eram și eu ghemuită pe jos, când eram eu o eu mai mică, aveam palmele acoperite de scuipat și doar voiam să se termine tot.
Îmi pare rău că nu am făcut nimic. Și fata aia ghemuită pe stradă, și fata aia care eram eu, ghemuită pe podea, meritam să fac ceva. Chiar dacă doar aș fi înrăutățit situația. Îmi pare rău că mi-a fost frică. Și pentru ea, atunci, și pentru mine, cu ceva timp înainte, și pentru mine, cu ceva timp după.
Încă mi-e rușine.”

Tea Nicolae, Plic, o revistă // citește toată povestea Teei

Violența domestică are forme variate: părinții, în rolul de victimă.

”(…) La ușa ascultau fetele rele care fumau țigări la bucată. Voiau sa asculte ce-mi zice doamna asta ca să aibă de ce să râdă.

Mama lui Porcu mi-a luat mână și s-a uitat la ea vreo juma’ de minut. Apoi a început să plângă în hohote. Mi-a luat mâna și-și acoperea fața cu ea. Îmi zicea:

– Tu ești băiat bun. Să nu dai niciodată în mama ta, niciodată, nimic n-o doare mai mult pe o mama decât bătaiele de la copilul ei. Uite, m-a lovit aici.

Fetele care ascultau la ușa au fugit în cealaltă cameră. Cred că s-au jenat. (…)”

Gabriel Sandu, VICE România // citește toată povestea lui Gabi

sursă foto ilustrare articol

„Mi-am petrecut întreaga viaţă în slujba jurnalismului, pe care îl consider una dintre cele mai nobile şi importante profesii. Responsabilitatea noastră, a tuturor jurnaliştilor, este extrem de mare, pentru că oamenii citesc si ne cred”. Joseph Pulitzer

Am adunat pentru voi link-uri către toate materialele premiate la cea de-a 100-a ediție a Premiilor Pulitzer și vă invităm să savurați toată lista de articole în zilele ce urmează.

Premiile au fost oferite pentru excelență în jurnalismul de peste ocean, în cadrul Universității Columbia, din New York.

Competiţia a luat naştere ca urmare a dorinţei lui Joseph Pulitzer de a pune bazele primei şcoli de jurnalism şi de a conferi prestigiu acestei profesii, Pulitzer donând prin testament Universităţii Columbia bani pentru a înfiinţa premiul ce îi va purta numele.

Dacă vreți să aflați mai multe despre ce înseamnă aceste premii, vă invităm să citiți  două scurte materiale publicate de noi în anii trecuți:

Testamentul lui Pulitzer și excelența ca stare de normalitate

Jurnalismul lui Pulitzer – una dintre cele mai nobile profesii

PREMIILE PULITZER 2016

PUBLIC SERVICE

Associated Press || For an investigation of severe labor abuses tied to the supply of seafood to American supermarkets and restaurants, reporting that freed 2,000 slaves, brought perpetrators to justice and inspired reforms.

AP Investigation: Are slaves catching the fish you buy?

Video: US supply chain tainted

AP investigation prompts emergency rescue of 300 plus slaves

US lets in Thai fish caught by slaves despite law

Interactive: 22 years a slave

AP Exclusive: AP tracks slave boats

More than 2,000 enslaved fishermen rescued

Shrimp sheds

Video: Supermarkets selling shrimp peeled by slaves

BREAKING NEWS REPORTING

Los Angeles Times Staff || For exceptional reporting, including both local and global perspectives, on the shooting in San Bernardino and the terror investigation that followed.

How the L.A. Times Covered the San Bernardino Terrorist Attack

Live Updates of the San Bernardino Terrorist Attack

Rampage Kills 14

Shooter Had Cache of Bullets and Bombs

Shooters Kept Plans and Weapons Secret

A Christmas Party, a Game and Then Gunfire

The First Responders

San Bernadino Shootings: The Pursuit

An Outsider at Home and Abroad

Police Dispatches: ‘We Have an Active Shooter, We Need an Entry Team Now’

INVESTIGATIVE REPORTING

Leonora LaPeter Anton and Anthony Cormier of the Tampa Bay Times and Michael Braga of the Sarasota Herald-Tribune || For a stellar example of collaborative reporting by two news organizations that revealed escalating violence and neglect in Florida mental hospitals and laid the blame at the door of state officials.

Insane. Invisible. In danger.

EXPLANATORY REPORTING

Christian Miller of ProPublica and Ken Armstrong of The Marshall Project || For a startling examination and exposé of law enforcement’s enduring failures to investigate reports of rape properly and to comprehend the traumatic effects on its victims.

An Unbelievable Story of Rape

The FBI Built a Database That Can Catch Rapists — Almost Nobody Uses It

Rape is Rape, Isn’t It?

A Brutal Crime, Often Terribly Investigated

Transcript: How Not to Handle a Rape Investigation

How We Reported “An Unbelievable Story of Rape  (The reporting by ProPublica and The Marshall Project spanned several months and involved numerous interviews, a review of previously undisclosed law enforcement records and exchanges with experts on investigating rape.)

LOCAL REPORTING

Michael LaForgia, Cara Fitzpatrick and Lisa Gartner of Tampa Bay Times || For exposing a local school board’s culpability in turning some county schools into failure factories, with tragic consequences for the community. (Moved by the Board from the Public Service category, where it was also entered.)

Failure Factories (Trailer)

Failure Factories

Lessons in fear (Failure Factories: Part 2)

Who’s my teacher today? (Failure Factories: Part 3)

For 31 kids, this is what it is like to go to resegregated schools

Standing for schools

45,942 days lost (Failure Factories: Part 4)

Fundamentally unequal (Failure Factories: Part 5)

Feds slam failing schools in Pinellas

Trying to get out

NATIONAL REPORTING

The Washington Post Staff || For its revelatory initiative in creating and using a national database to illustrate how often and why the police shoot to kill and who the victims are most likely to be.

Web entry: People shot dead by police this year

Thousands dead, few prosecuted

In 5 months, police fatally shoot 385

Distraught people, deadly results

Black and unarmed

Police withhold videos despite vows of transparency

Deadly consequences while on duty and under fire

Uneven justice

Different shooting, same police officer

Officers fatally shoot 965

INTERNATIONAL REPORTING

Alissa J. Rubin of The New York Times || For thoroughly reported and movingly written accounts giving voice to Afghan women who were forced to endure unspeakable cruelties.

A Mob Killing and Flawed Justice

Video: The Killing of Farkhunda

Dangerous Culture Clash for Afghan Policewomen

A Thin Line of Defense Against ‘Honor Killings’

Fear of Taliban Drives Women Out of Kunduz

FEATURE WRITING

Kathryn Schulz of The New Yorker || For an elegant scientific narrative of the rupturing of the Cascadia fault line, a masterwork of environmental reporting and writing.

The Really Big One

COMMENTARY

Farah Stockman of The Boston Globe || For extensively reported columns that probe the legacy of busing in Boston and its effect on education in the city with a clear eye on ongoing racial contradictions.

Naming our era of racial contradictions

Did busing slow the city’s desegregation?

Boston schools get a do-over

In schools, can separate be equal?

How the busing crisis changed police, for the better

Sex, drugs, and racist policing in Rutland, VTThe outcast effect

90% Hispanic? No hay problema

How a standoff over schools changed the country

Donald Trump, Black Lives Matter, and the echoes of busing

CRITICISM

Emily Nussbaum of The New Yorker || For television reviews written with an affection that never blunts the shrewdness of her analysis or the easy authority of her writing.

Last Girl in Larchmont

What About Bob?

Candy Girl

Queens Boulevard

The Little Tramp

Good Night

To Serve Man

Little Boxes

The Price is Right

American Untouchable

EDITORIAL WRITING

John Hackworth of Sun Newspapers, Charlotte Harbor, FL || For fierce, indignant editorials that demanded truth and change after the deadly assault of an inmate by corrections officers.

Time is past for resolution in prison case

What went wrong with state prisons?

Lies, cover-up block charges in prison death

Another day, another dead inmate at CCI

Prosecutors torpedo the grand jury

Local prison failing inmates, and its mission

Grand juries should bow out of police cases

Walker’s killers mostly still work at local prison

EDITORIAL CARTOONING

Jack Ohman of The Sacramento Bee || For cartoons that convey wry, rueful perspectives through sophisticated style that combines bold line work with subtle colors and textures.

winning cartoons

BREAKING NEWS PHOTOGRAPHY

Mauricio Lima, Sergey Ponomarev, Tyler Hicks and Daniel Etter of The New York Times || For photographs that captured the resolve of refugees, the perils of their journeys and the struggle of host countries to take them in.

winning photographies

Photography Staff of Thomson Reuters || For gripping photographs, each with its own voice, that follow migrant refugees hundreds of miles across uncertain boundaries to unknown destinations.

winning photographies

FEATURE PHOTOGRAPHY

Jessica Rinaldi of The Boston Globe || For the raw and revealing photographic story of a boy who strives to find his footing after abuse by those he trusted.

winning photographies

LETTERS, DRAMA & MUSIC

FICTION

The Sympathizer, by Viet Thanh Nguyen (Grove Press) || A layered immigrant tale told in the wry, confessional voice of a “man of two minds” — and two countries, Vietnam and the United States.

DRAMA

Hamilton, by Lin-Manuel Miranda || A landmark American musical about the gifted and self-destructive founding father whose story becomes both contemporary and irresistible.

HISTORY

Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America, by T.J. Stiles (Alfred A. Knopf) || A rich and surprising new telling of the journey of the iconic American soldier whose death turns out not to have been the main point of his life. (Moved by the Board from the Biography category.)

BIOGRAPHY or AUTOBIOGRAPHY

Barbarian Days: A Surfing Life, by William Finnegan (Penguin Press) || A finely crafted memoir of a youthful obsession that has propelled the author through a distinguished writing career.

POETRY

Ozone Journal, by Peter Balakian (University of Chicago Press) || Poems that bear witness to the old losses and tragedies that undergird a global age of danger and uncertainty.

GENERAL NONFICTION

Black Flags: The Rise of ISIS, by Joby Warrick (Doubleday) || A deeply reported book of remarkable clarity showing how the flawed rationale for the Iraq War led to the explosive growth of the Islamic State.

MUSIC

In for a Penny, In for a Pound, by Henry Threadgill (Pi Recordings) || Recording released on May 26, 2015 by Zooid, a highly original work in which notated music and improvisation mesh in a sonic tapestry that seems the very expression of modern American life (Pi Recordings).

———————————————

P.S. Nu uitați că și noi ne premiem autorii de jurnalism narativ și scrieri creative de non-ficțiune. Pregătim, pentru această toamnă, cea de-a VI-a ediție a Premiilor Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea.

Știm, nu ne comparăm, spunem doar că ne-am dori ca, în timp, să creștem aceste premii în România la prestigiul pe care îl are Pulitzerul peste ocean. Așa cum merită scriitura de calitate din țara noastră.

Între timp, primim aplicații și pentru cele două programe de burse jurnalistice Superscrieri, până pe 5 mai:

Bursele Superscrieri/BRD pe tema educației

Bursele Superscrieri/AVON pe tema violenței domestice

foto articol: Thomson Reuters, câștigător la secțiunea Breaking News Photography

Facebook foto thumbnail: Jessica Rinaldi, Boston Globe, câștigătoare Featured Photography

sursa pentru descrieri premii: http://www.pulitzer.org

Cine ar fi cel mai în măsură să-și dea cu părerea despre sistemul de educație, dacă nu părinții și elevii? I-am rugat pe câțiva dintre prietenii FFFF să ne spună care ar fi o bilă albă și o bilă neagră pe care ar oferi-o ei acestui sistem, ca beneficiari. Vă invităm cu drag să vă scrieți și voi părerile și experiențele legate de acest subiect pe conturile voastre de social media, folosind hashtag-urile #bursesuperscrieri și #educație. Vom continua să adunăm aici postările și vă mulțumim anticipat!

Între timp, noi încurajăm autorii să aplice la ediția actuală a Burselor Superscrieri/BRD pe tema educație. În toamnă veți putea citi șase noi super-materiale jurnalistice pe această temă, în care veți regăsi cu siguranță documentări legate de părerile exprimate de prietenii noștri.

Cultivarea pasiunii & responsabilitatea de a alege

De bine, de cel mai bine, sunt acei profesori, tot mai puțini, care se încăpățânează să le ceară copiilor să gândească, să evite clișeele și înregimentarea, care-i învață să învețe, care le deschid mintea pentru a se căuta pe ei înșiși.
Cea mai tristă realitate din sistemul de educație, care nici măcar nu e o cauză primară, este blazarea majorității profesorilor, stingerea luminiței care ar trebui să-i însuflețească pe elevi, cantonarea în programă și în lecții plictisitoare, ceea ce îi determină pe copii să meargă cu scârbă la ore și să evadeze tot mai mult în superficialitatea rețelelor sociale.
Să ai pe mână viitorul și să îl modelezi după aceleași și aceleași tipare, “de la sunetul primului clopoțel” până la “suntem mândri de absolvenții școlii noastre”, asta e o dezînsuflețire națională. Și de aceea pleacă românii din țară, pentru că nu sunt educați să fie pasionați, să ardă pentru o idee, să fie responsabili încă din copilărie pentru o alegere sau alta.

Inițiative vs. formalism

La capitolul bile albe:  
-profesorii de pe vremea noastră, care, în plină epocă digitală, adună în clase copii și îi țin curioși și fascinați de cunoaștere. Dacă nu mă credeți, întrebați de fenomene precum CEX-Centrul de Excelență în Filosofie. Sunt convinsă că mai sunt și altele.
-profesorii tineri din vremea noastră, care se întorc să predea copiilor de la țară și pe care i-am găsit în Teach for România. Dacă ne-am face cu toții treaba cum și-o fac ei, am fi un pic mai departe decât suntem în acești 25 de ani de mers în cerc.
La capitolul bile negre:
-formalismul. Să bifăm lecții, să bifăm activități, să bifăm referate, să bifăm în general. Când se termină școala și viața devine un pic mai grea decât un like pe facebook, se vede câtă școală a făcut fiecare și la ce i-a folosit sistemul.
-prea multă politică în școală, prea puțină școală în politică. Nimic de adăugat, nimic de explicat, știți voi la ce mă refer.

Educația, direct proporțională cu  oamenii din sistem care o aplică

Dascăli cu vocație vs. dascăli demotivați

Bila mea albă merge către dascalii cu vocație: acei oameni care dincolo de realitatea destul de tristă în care trebuie să muncească au știut să nu renunțe la respectul de sine și de meserie și la iubirea față de elevii lor. Către cei care nu au găsit în racilele sistemului o scuză pentru a nu-şi respecta menirea.

Bila mea neagră merge către acei dascăli care, revoltați sau demotivați fiind (pe drept cuvant) de dificultățile de care au parte, au înțeles să reacționeze aruncând cu această frustrare în direcția copiilor, neglijându-i sau formându-i cu resentiment.

Sigur că cercul este vicios: un sistem rănit și spoliat populat de oameni răniți care de cele mai multe ori ne rănesc copiii și astfel perpetuează sistemul cu toate rănile lui… Acest cerc trebuie spart. Din nefericire, nu cred că banii ajung: e nevoie și de timp, răbdare si minți luminate care să gândească o schimbare reală.

Criza de identitate a unei instituții fără conștiință

O să încep cu lucrurile mai puțin bune, pentru că din păcate sunt mai multe. Cred că sistemul educațional e într-o criză profundă de identitate. E un fenomen fascinant, dacă n-ar fi atât de trist. Copiii noștri, la fel ca și bătrânii, activează, cel puțin până ies de pe băncile școlii, într-un univers care are prea puțin de-a face cu ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea reală. Școlile devin din ce în ce mai irelevante în ceea ce privește universul profesional de după. Nimeni nu mai crede că școala este cea care te ajută să devii un savant bun, un politician dibace sau un poet sensibil. Adevărul e că școala, mai nou, nu te învață mai nimic în afară de obediență. Cred că logica abstractă a instituției în sine e o cizmă în gâtul multora din profesorii ale căror contribuții individuale ar putea duce la o cât de mică schimbare. Chiar dacă profesorilor le pasă și muncesc și se zbat, instituția e ca un psihopat tenace – nu are conștiință. Și nu prea știu, din păcate, ce ar trebui să facem ca să schimbăm asta – eventual să dăm o tură prin Finlanda și să vedem de ce la ei merge.

Cât despre lucrurile bune, ele au mai degrabă legătură cu partea umană a ”afacerii”, cum am menționat și mai sus. Mă bucur că mai există încă profesori buni, care încearcă să-și îndeplinească tranzacțiile cu elevii într-un mod măcar onorabil, că mai există profesori care nu se complac, care mereu se întreabă, care încă se zbat să definească și redefinească ceea ce ar trebui să însemne educația într-o lume atât de superficială ca a noastră.

Olimpiada de rezultate vs. olimpiada de plăcere

Fiind din fire o persoană critică, mi-a fost greu să decid care să fie bila neagră. Până la urmă m-am decis pentru competiția fără sens și fără criterii relevante. Încă din clasele mici, mulți părinți vor și uneori fac presiuni aiurea să fie copiii lor cei mai buni (orice ar însemna asta) iar profesorii sunt pe aceeași lungime de undă. De aici avalanșa de concursuri încă din clasa întâi, teme multe, focus pe notă, nu pe ce învață copilul, zeificarea olimpiadelor dar și cadouri pentru doamna etc. etc. Cu atâta focus pe rezultate, măsurate îndoielnic, uităm că învățarea e un proces, că o notă de 6 cu feedback clar poate fi mai de folos decât un 9 plagiat, că învățarea poate fi interesantă în sine nu pentru notă. Competiția asta aiurea este și între profesori. Dacă ai olimpici ești cel mai bun și prin urmare unii profesori lucrează doar cu vârfurile, restul copiilor nu servesc scopului. Altora le e jenă să spună că nu știu sau că au greșit că să nu-și piardă statutul în fața celorlalți profesori, și prin urmare cum să devii mai bun, dacă nu recunoști că ai lucruri de îmbunătățit.
Bila albă este pentru acei profesori care își fac treaba excelent, în ciuda unei culturi deformate. Și ce impact au oamenii ăștia! Copilul meu a avut în clasa a 5-a și a 6-a un profesor de biologie pasionat. Chiar și acum la liceu învață cu plăcere biologia cât să facă efortul să se trezească într-o sâmbătă dimineața că să se ducă la olimpiadă (părinții de adolescenții știu ce înseamnă trezitul asta). Poate o să devină o opțiune de carieră, nu știu, el va decide, dar sigur biologia va rămâne o chestie cool pentru mult timp pentru că s-a întâlnit cu acel domn profesor la un moment dat în viața lui.

Mai mult sport, mai puțin antrenament la toceală

Să încep cu lucururile bune: cred că (încă) sunt mulți profi care fac meseria asta din pasiune. Am avut și eu câțiva, am descoperit alții în timp. Și mi s-ar părea excelent să poată fi apreciați cumva vs. cadrul didactic de tipul “spune-mi sărumâna, uite ce important sunt eu și am și catalog, te spun lu tactu și lu mă-ta”.
Nu cred în presiunea notelor. Nu cred că un copil poate fi de zece, perfect, și la limba română, și la chimie. Cred că excelezi la ce iubești și livrezi la ce trebuie. D-aia mă enervează obsesia notei 10. Cu care, recunosc, am fost crescut.
E aiurea că nu avem oră sport. Cred că este cea mai importantă materie din școală. Și sunt foarte serios când spun asta. Ok, formal o avem, dar ajunge o foaie de hârtie pe care o semnează colegul de bancă și ești scutit tot anul.
Foarte important, mi s-ar părea absolut necesar că elevii să iasă mai mult din școală, faza națională de tocit. Să nu mai fie nevoie doar să învețe pagini cu lucruri, ci să și facă parte din acele lucruri. Să aplice, să experimenteze. Și, astfel, să se prindă mai ușor ce le place.  

Determinarea profesorului => determinarea elevului => pasiune

Dacă e să încep cu bilă neagră, cred că principala sursă a multor rele din sistem este prea puțina expertiză care există. Vorbesc aici despre expertiză pe cum să se predea pentru ca elevul să înțeleagă și vină cu plăcere la ore, cum să sune abilitățile pe care ar fi logic ca școala să le formeze și cum să fie ele măsurate. Și mai grav e că puțină expertiză care există este folosită prost sau nu e folosită deloc. De aici vin multe din zbaterile nesfârșite din sistem.

Am simțit asta pe pielea noastră – ne-a luat aproape un an să găsim pe cineva care să ne fundamenteze coerent și inteligibil învățarea prin investigație, deși în alte țări această metodă producea de ani de zile o diferență enormă în predarea științelor.

Bilă albă – a fost o surpriză enormă să observăm cât de mare e determinarea unei bune părți din profesori în a schimba starea de lucruri din sistem. Vedem asta la profesorii de fizică cu care colaborăm; și nu e vorba doar de câțiva, ci de sute, de multe sute de profesori-http://ceae.ro/proiect-învățarea-fizicii/ Am observat cât de uimiți sunt când văd cum reapare la copii curiozitatea, cum îi văd că încep „sa gândească pe cont propriu” după câteva săptămâni după ce-și schimbă modul în care predau. Îmi amintesc ce scriau câțiva copii dintr-o școală din Brașov –„Am fost uimit când mi-am dat seama de câte pot face cu mintea mea” sau „La ora de fizică, mi-am folosit mintea mai mult decât în tot restul saptamanii”.

Reaprinzând în elevi curiozitatea și dorința de a înțelege lumea din jur, se reaprinde și în profesori pasiunea. Vedem asta tot mai des în ultimii 2 ani, când am înțeles și noi mai bine cum e de procedat; nu e vorba doar despre ce instrumente le dai profesorilor, ci și despre cum stai lângă ei și îi sprijini în acest proces de schimbare. Primul pas este să li se dea instrumentele potrivite.

Profesori care te ghidează spre conformism vs. profesori care te ghidează spre adevăr

Bilă neagră: Mie o profesoară îmi spune la fiecare oră că trebuie să mă conformez, pentru că așa e-n viață. Nu se întâmplă chestii care ne plac și trebuie să acceptăm asta, lucru pe care îl învățăm de pe acum. Deci dacă un profesor ne insultă, trebuie să scrâșnim din dinți și să acceptăm. Că așa e în viață. Nu trebuie să chiulim și trebuie să luăm note mari la toate materiile. Că așa e în viață. Activitățile noastre extrașcolare sunt doar EXTRAșcolare, pentru că oricum nu contează dacă nu se transformă în note de 10. Că așa e în viață. Acum trebuie să învățăm – deși mai tot ce am învățat a fost în afara școlii. Că așa e în viață. Profesoara ne-a spus că viața noastră nu a început încă. Noi suntem acum în școală. Și viața începe după.
De abia aștept să văd ce e viața asta, doamnă profesoară. Mă întreb cum o să se transforme într-o notă de zece.

Bilă albă: Dar am cunoscut și câțiva profesori buni pe care i-am iubit din toată inima mea. De exemplu, cel mai minunat și frumos profesor mi-a povestit, acum vreo două săptămâni, Discipolii la Sais a lui Novalis. Câțiva discipoli pornesc într-un drum inițiatic, iar drumul se sfârșește în templul de la Sais. Acolo, pot să-i dezvelească chipul zeiței din templu și astfel află Adevărul. Primul discipol intră, îi coboară vălul și-și vede propria față.
Profesorul meu era înlăcrimat când mi-a povestit chestiile astea, și am lăcrimat și eu.
Și mi-ar plăcea ca toți profesorii să fie ca dumneavoastră, domnule profesor. Nu v-am spus niciodată, dar luna trecută m-am simțit mai rău decât m-am simțit în vară. Dumneavoastră nu știți, dar pentru mine ‘vara asta’ e un punct cheie în scara mea de tristețe. Mi-ați citit o poezie și m-am simțit așa frumos. Aș vrea ca toți profesorii mei să mă facă să mă simt ca dumneavoastră.

Creative Writing Studio este un atelier de tehnici de scriere creativă pentru profesioniști din companii & organizații.

Înscrie-te la următorul atelier din 14-15 aprilie, în sufrageria FFFF.

Atelierul se adresează companiilor/organizațiilor care vor să-și pregătească profesioniștii în comunicare pentru crearea de conținut propriu – fie că e vorba de comunicate interne/externe, articole pentru site ori intranet, newslettere, reviste interne etc. Structura e una modulară și poate fi adaptată la nevoile particulare ale companiei.

Designul este unul customizat: pornește de la materiale de comunicare puse la dispoziție de companie, care servesc drept exemplificări pentru exerciții și reverse engineering.

Trainer: Mona Dîrțu

Completează aici formularul de înscriere.

Sau adună o grupă de 13-15 colegi/prieteni și scrie-ne direct, la beatrice.weber@ffff.ro.

Mai multe despre agendă, structură și costul participării aici.

Atelierul este organizat de Fundaţia Friends For Friends (FFFF) și creat de Mona Dîrțu, care are 20+ ani de experiență jurnalistică în presa generalistă și de business și susține, din 2014, Seminariile Superscrieri ale FFFF.

România este o țară a polarității educației: în timp ce câțiva elevi de top obțin punctaje foarte mari la testele naționale și internaționale și plasează România printre primele țări din lume la olimpiadele internaționale, aproape 50% dintre elevi nu reușesc să îndeplinească baremele minime la examenele naționale. Cum se echilibrează acest sistem și cum prețuiește el, în cele din urmă, viața unui copil care petrece în medie 15 ani în învățământul preuniversitar?

Împreună cu prietenii și partenerii noștri, BRD – Groupe Société Générale, readucem o temă esențială pentru interesul public în atenţia jurnaliștilor și a autorilor români de non-ficţiune: educaţia formală/sistemul de învățământ preuniversitar de stat. La cea de-a doua ediție a programului Bursele Superscrieri/BRD oferim 6 burse jurnalistice în valoare de câte 2.000 de euro acelor autori care vor să realizeze materiale jurnalistice pe această temă.

Scopul este să aducem în dezbatere aspecte revelatoare pentru majoritatea dintre noi, cei care beneficiem de acest sistem, care să poată constitui un punct de plecare pentru modele de urmat în viitor. Exemplele de proiecte căutate pornesc de la explorarea întrebărilor și a temerilor pe care le au părinții în ceea ce privește viitorul școlii și al copiilor lor, sau a acelor aspecte care ne pot face să înțelegem cum și de unde pot veni formulele de reformare a sistemului din interior (fie că ne referim la modele de management, la relația profesor-elev, la cei care experimentează sau la modele concrete de performanță).

Pe lângă noile perspective asupra sistemului de învățământ pe care pune accent ediția curentă, programul subliniază și rolul important al susținerii autorilor români buni în a duce radiografia acestui sistem la următorul nivel:

1. Astfel de burse sunt o șansă pentru a crea cadrul efectiv de care autorii au nevoie pentru a documenta și lucra materiale complexe:

„Strict jurnalistic, am fost norocoși. A fost una dintre foarte rarele ocazii în care am putut lucra cu sprijinul unui editor dedicat, Mona Dîrțu, în liniște și deplină relaxare financiară.(…)” (Andrei Crăciun, Dela0.ro, bursieri 2015)

2. O astfel de temă creează o miză personală mai mare pentru autori, care se implică la alt nivel pentru a realiza materiale în care cred:

„Am început să documentez articolele referitoare la stresul la catedră cu gândul la fiul meu și la alte milioane de copii pe care îi încredințăm, zi după zi, unui al treilea părinte .(…)” (Raluca Ion, Republica.ro, bursier 2015)

„Ne-am mutat într-o autorulotă ca să lucrăm doar la subiectele în care credem. Bursele de jurnalism reprezintă una dintre puținele soluții pe care le avem ca să documentăm subiecte ample, de lungă durată. (…)” (Elena Stancu, Teleleu.eu, bursier 2015)

Poate câștiga o bursă Superscrieri/BRD orice autor din România – indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Organizatorii încurajează proiectele complexe, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.

Propunerile de proiecte vor fi evaluate de un juriu format din jurnaliști – Simona Tache (simonatache.ro), Irina Păcurariu (TVR), Florin Negruțiu (Republica.ro), Mihnea Măruță (Pressone.ro), Paul Radu (RISE Project), Teodor Tiță (Mediafax), Vlad Mixich (Hotnews) – și un reprezentant BRD (Flavia Popa, Secretar General).

Vom sprijini bursierii în realizarea celor șase materiale de substanță, pe lângă finanțare, cu un program de mentorat și Seminarii Superscrieri de bune practici – ambele susținute de jurnalista Mona Dîrțu.

Cea dintâi ediție a Burselor Superscrieri/BRD a reprezentat un prim pas în radiografierea sistemului de educație. Cele șase materiale au fost publicate în Casa Jurnalistului, DOR, Dela0.ro, Dilema Veche, Republica.ro și Teleleu.eu și au tratat subiecte precum relația elev-profesor și libertatea de exprimare într-un sistem de învățământ cu reflexe autoritare, până la presiunile cărora un cadru didactic trebuie să le facă față și care, inevitabil, îi influențează comportamentul în clasă și au astfel un impact indirect asupra copiilor. Materialele pot fi accesate aici (bit.ly/1Wp62Ws).

Aplicațiile pentru ediția curentă sunt deschise până pe 5 mai, iar formularul de înscriere, precum și alte detalii depre program, pot fi accesate pe site-ul FFFF:  www.ffff.ro/bursele-superscrieri.

Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numără: HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Republica.ro, Esquire, IQads, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outside The Box, România Pozitivă.

La fiecare 30 de secunde o femeie din România este victimă a violenței domestice și cei mai mulți dintre români aud în cercul lor social de astfel de cazuri. Cu toate acestea, doar jumătate dintre români – 51,3% – cred că violența domestică este o problemă de interes public, unul dintre motive fiind acela că arareori fenomenul este tratat de media prin abordări care ies din zona știrilor standard sau a senzaționalului.

—

Împreună cu prietenii și partenerii noștri, Avon România, deschidem înscrierile la cea de-a treia ediție a Burselor Superscrieri/Avon, prin care oferim 3 burse a câte 2.000 de euro și susținere editorială pentru realizarea unor materiale jurnalistice care să aducă noi perspective asupra fenomenului violența domestică.

Căutăm proiecte care să treacă dincolo de clișeele și prejudecățile care ne fac să privim cu detașare abuzuri grave, condamnate prin Codul Penal.

Provocarea pe care o lansăm este de a aduce în atenția publică această temă în variatele ei forme și simptome, răspunzând la întrebări de genul: care sunt costurile pentru societate atunci când martorii tac, cum se manifestă aspectele mai puțin explorate (violența economică, socială, psihologică), sau care sunt posibilele soluții – de la cele care presupun implicarea statului la soluții/inițiative venite din comunitate?

Poate câștiga o bursă Superscrieri/Avon orice autor din România – indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Organizatorii încurajează proiectele complexe, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.

Propunerile de proiecte vor fi evaluate de un juriu format din jurnaliști – Simona Tache (simonatache.ro), Irina Păcurariu (TVR), Florin Negruțiu (Republica.ro), Mihnea Măruță (Pressone.ro), Teodor Tiță (Mediafax), Vlad Mixich (Hotnews) – și un reprezentant AVON (Stela Toderașcu – Commercial Marketing Manager Avon România & Moldova).

Pe lângă finanțare, bursierii aleși vor beneficia pe perioada realizării materialelor de un program de mentorat și Seminarii Superscrieri de bune practici, ambele susținute de jurnalista Mona Dîrțu.

Bursele Superscrieri au fost inițiate în 2014 cu scopul de a susține jurnaliștii în crearea de conținut de calitate pe teme de interes public:

„Într-un fel, simți că ești privilegiat că primești bani ca să investești timp în ceva ce-ți place să faci. Sună ciudat, dar cam ăsta e sentimentul la început. Apoi îți dai seama că asta ar trebui să fie normalitatea ca să poți face ceva susținut, de calitate (…)”. (Timea Honț, Casa Jurnalistului, bursier 2015)

„Cred că am crescut mult uman și reportericește în cele trei luni. Visam la un astfel de demers de multă vreme, îmi doream să scriu despre violență, dar bursa a fost scânteia care ne-a dat ocazia să pornim și să îndrăznim să visăm la ceva mare.(…)” (Ana-Maria Ciobanu, Decât o Revistă, bursier 2014)

„Poveștile bine scrise lipsesc nu atât pentru că nu sunt destui autori care să le scrie, cât mai ales pentru că acei autori competenți și dedicați nu au întotdeauna resurse să-și facă meseria, în special când e vorba de teme complexe, care absorb mult timp și efort. Avem nevoie cu toții, de fapt, de oameni care să pună reflectorul pe o temă dată și să scoată la vedere unghiurile sensibile și cazuistica relevantă.” (Beatrice Weber, președinte executiv al FFFF)

Primele două ediții ale proiectului au avut ca rezultat șase materiale de profunzime publicate atât în presa centrală, cât și în cea independentă (Adevărul, Esquire, Casa Jurnalistului, Decât o Revistă și teleleu.eu.), care au contribuit într-un fel sau altul la un impact pozitiv pe mai multe nivele:

1. Sistemul și reglementările care protejează victimele

„Vrem să credem că am contribuit, măcar puțin, la urgentarea lansării acestei linii telefonice naționale (0800 500 333 este numărul unic național pe care-l pot apela victimele violenței domestice) – lansată pe 27 noiembrie 2015. În condițiile astea, putem spune că întregul proiect a fost o reușită dincolo de cotele jurnalistice.” (Iulia Roșu, Adevărul, bursier 2015)

2. Impact pozitiv pentru victime la nivel personal, dar și de comunitate

„Una dintre femeile despre care am scris a prins curaj după ce și-a citit povestea și a vorbit inclusiv unui public TEDx despre asta.” (Oana Sandu, Decât o Revistă, bursier 2014)

3. Recunoaștere în afara țării pentru munca de calitate a unor autori români

Materialul Elenei Stancu de la bursele din 2014 – „Fără antecedente penale” – a fost nominalizat la European Press Award în 2016.

Toate materialele publicate la edițiile trecute pot fi accesate aici (2014 – bit.ly/1RS0SkG) și aici (2015 – bit.ly/1QIi5xL).

Aplicațiile pentru ediția curentă sunt deschise până pe 5 mai, iar formularul de înscriere, precum și alte detalii depre program, pot fi accesate pe site-ul FFFF:  www.ffff.ro/bursele-superscrieri.

Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numără: HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Republica.ro, Beau Monde, Marie Claire, Cosmopolitan, IQads, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outsite The Box, România Pozitivă.

—————————————————-

#Despre AVON și Campania Respectului

De peste 18 ani în România, AVON schimbă lumea femeilor, atât prin frumuseţe şi oportunitate de carieră, cât şi prin lupta pentru demnitatea lor. Alături de clienţii şi reprezentanţii noştri de vânzări apreciem impactul buzelor perfecte, dar mai mult avem curajul de a vorbi deschis despre violenţa domestică, spunând stop abuzului asupra femeilor. Prin Campania Respectului ne propunem să prevenim violenţa domestică prin educarea publicul larg şi prin susţinerea proiectelor sociale care combat acest fenomen (ex. dotarea centrelor de adăpost pentru victime).

Ne bucurăm să începem o serie de întâlniri lunare tematice în sufrageria FFFF cu unii dintre cei mai respectați și apreciați jurnaliști din țară.

Scopul nostru este să creăm o experiență de învățare care să scoată la iveală idei, tehnici și alte best practices ale unora dintre cei mai buni jurnaliști, în cadrul unei comunități de autori aflată în plin proces de redefinire.

Întâlnirile se adresează tuturor celor preocupați de jurnalismul quality și de reprofesionalizarea  presei din România – fie că sunt jurnaliști, fie că sunt pur și simplu profesioniști din alte domenii (PR, business, industrii creative ș.a.), interesați de mecanismele nevăzute și insight-urile meseriei de jurnalist)

Pentru că ne dorim să creăm un cadru intim pentru acest gen de discuții, dar și pentru că sufrageria noastră ne permite să găzduim maximum 30 de participanți, participarea se va face pe bază de invitații.

Vom deschide participarea și către alți doritori din comunitatea FFFF, punând la dispoziție un anumit număr de locuri pe bază de rezervare, pe care le vom anunța.

Deschidem seria de întâlniri cu Paul Radu și Mihai Munteanu de la RISE Project.

Tema pe care vom discuta: de la baze de date la jurnalism undercover – sau despre managementul și mecanismele de realizare a unui produs jurnalistic complex de investigație transfrontalieră și nu numai.

Împreună cu Paul și Mihai vom explora felul în care se construiește un astfel de mecanism, pornind de la unele dintre cele mai importante proiecte la care au lucrat sau lucrează în momentul de față:

Discuția moderată de Luiza Vasiliu își propune să treacă prin subiecte precum: tehnici de documentare incognito în funcție de situații, probleme etice, cum păstrezi contactul cu sursele, tehnici de imersiune sau cum te infiltrezi printre mafioți, cum iei urmele electronice ale criminalilor, dar și despre teamă, pericole, expunere personală, muncă la birou vs. muncă pe teren, greșeli, glamour-ul meseriei vs. ore întregi cu nasul în hârtii și alte dedesubturi ale unei munci titanice de investigație profesionistă.

Prima întâlnire va avea loc pe 23 martie, de la ora 19:00.

Mai multe detalii despre seria de evenimente MasterClass Superscrieri.

Gândirea vizuală ne permite să procesăm mai rapid cantități mari de date. În contextul în care suntem inundați zilnic de un volum uriaș de informații, devine din ce în ce mai important să deprindem noi practici care pot ajuta la filtrarea și integrarea elementelor esențiale.

Dintre aceste practici, „facilitarea grafică” este poate cea mai relevantă pentru contextul profesional, referindu-se la folosirea schițelor mari pentru a însoți un grup către un obiectiv.

Numită și „memorie explicită a grupului”, această practică s-a dovedit foarte eficientă în a sprijini învățarea și colaborarea, creând o amintire comună de durată.

Oricine poate deprinde această practică, nu este nevoie să „știi să desenezi”.

Facilitator program: Adrian Popa.

Poți completa aici formularul de înscriere. Când se formează grupa, te anunțăm și îi dăm drumul.

Sau adună o grupă de 13-15 colegi/prieteni și scrie-ne direct, la beatrice.weber@ffff.ro.

Mai multe detalii pe pagina atelierului.