Bushido, cireşi, gheişe, onoare, arta ceaiului, sushi – cuvinte cheie care trimit spre fascinanta cultură japoneză pe care mulţi o îndrăgesc şi o admiră. În ultimul an însă, alte cuvinte au devenit definitorii pentru Japonia: “silent dignity”, eficienţă, unitate, Fukushima. Cum spunea cineva, nicăieri nu ar fi putut dezastrul din martie 2011 să lovească mai bine decât în Japonia. Ce ţară de pe planetă ar fi rămas la fel de dreaptă?

O echipă a Stirilor TVR, condusă de Adelin Petrişor, a fost selectată de Guvernul Japonez să participe la un proiect editorial de amploare, în februarie. Săptămâna trecută, Adelin Petrişor a fost prezent în mansarda noastră şi am incercat să înţelegem impreună cum au reuşit japonezii să îşi revină – în mai puţin de un an – după cel mai mare dezastru de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Evenimentul a reprezentat episodul 3 din cadrul seriei de Întalniri în Afara Cutiei, proiect realizat de Fundaţia Friends For Friends şi TVR.

Poporul, cea mai importantă resursă a Japoniei

Civismul, organizarea şi atitudinea de care au dat dovadă locuitorii Ţării Soarelui Răsare stârnesc în continuare laude şi admiraţie în toată lumea. “Veţi vedea că oamenii ăştia sunt de pe altă planetă”, ne-a spus Adelin înaintea difuzării celor două reportaje filmate acolo, care nu au făcut decât să demonstreze că viitorul zonelor afectate nu pare deloc sumbru.

Cutremurul şi explozia de la centrala nucleară din Fukushima, din martie 2011, au făcut 16.000 de victime. La un an după tragedie, autorităţile încă mai caută cadavrele celor dispăruţi. Cele 2 miliarde de tone de gunoaie au fost strânse selectiv, iar obiectele din casele dărâmate sunt onorate (multe sunt spălate şi lăsate pe locurile respective).

Autorităţile s-au mobilizat cu o eficienţă incredibilă, iar oamenii afectaţi de dezastre nu îşi plâng de milă. Mulţi şi-au reluat activităţile înainte ca autorităţile să le plătească despăgubiri. Unii dintre ei refuză să plece din locurile afectate de radiaţii: “Viaţa mi s-ar scurta mai repede dacă aş fi departe de cei dragi, decât din cauza radiaţiilor”, i-a spus un localnic din Fukushima lui Adelin.

Ştefana, o româncă stabilită în Fukushima, spunea: “Erau calmi, senzaţie pe care efectiv eu n-o puteam înţelege. E drept că sunt obişnuiţi cu dezastrele. Pentru ei, a nu te exterioriza este un fel de estetică morală. Sunt nişte oameni cărora le pasă de ceilalţi. Nu sunt pe principiul ‘să-mi fie bine numai mie’.”

Japonezii consideră că este indecent să vorbească despre problemele personale, când sunt alţii care au probleme mult mai mari. Una dintre marile lecţii pe care România le are de învăţat. În mod evident, societatea japoneză are şi ea problemele ei. După cum spunea şi Adelin: “Să nu-i vedem ca pe nişte zei. E o ţară populată de oameni până la urmă.”

Presa japoneză a plecat şi ea de la aceleaşi principii ca şi populaţia: demnitate, transparenţă. Nu au încercat să cosmetizeze realitatea.

S-a vorbit mult despre diferenţele dintre societatea niponă şi alte societăţi ale lumii. Se poate vorbi în continuare de diferenţele majore care există, dar dezbaterea din cadrul întâlnirii nu s-a vrut a fi bazată pe plusuri şi minusuri, ci una relaxată din care s-au putut trage concluzii. Una dintre ele a fost că totul pleacă de la atitudinea personală.

Aşadar, un prim lucru pe care îl putem învăţa fiecare dintre noi din lecţia japoneză este, aşa cum a spus şi Adelin, să ne plângem mai puţin şi să ne facem viaţa mai frumoasă.

Dacă vreţi să vedeţi şi voi, găsiţi aici unul dintre reportaje.

Pe 4 aprilie, de la ora 18:30, în mansarda noastră își vor găsi cuibul multe păsări și alte specii de viețuitoare cărora le-ar sta bine într-un rol principal în documentarele de pe Animal Planet.

Nu vă faceți griji/nu vă entuziasmați (după caz), pentru că nu ne transformăm în grădină zoologică. Găzduim expoziția foto “Biodiversitate în România și Balcani”, așa că vă așteptăm cu drag să descoperiți necuvântătoarele care ne fac peisajele sa vorbească.

Expoziția face parte din proiectul Redescoperă România, iar Doru Panaitescu va fi prezent la vernisaj să vă răspundă curiozităților despre fiecare specie și fiecare cadru în parte.

După prima săptămână de Creative Fitness Studio mușchiul creativ și-a făcut încălzirea și abia așteaptă noi motive să se “încordeze”.

Marţi ne-am jucat cu superputerile Copilului, care ne-au ajutat să facem o analiză creativă și să generăm concepte pentru rezolvarea problemelor despre care am descoperit împreună că ne frământă cel mai mult: “nu am timp”, “nu reușesc să-mi capacitez colegii”, “mă blochez/ mă cenzurez”.

Ca să vă dăm un exemplu, prin imaginaţia noastră (de copii) și puterea întrebărilor “De ce?” și “Cum ar fi dacă?”, la un moment dat ne-am trezit jucându-ne într-o zonă în care problema “nu am timp” nu ne mai domina. Devenise un iepure, iar soluţia era foarte simplă: trebuie să ne mișcăm mai repede pentru a-l prinde. 🙂

Si se pare că a funcţionat, pentru că numaidecât s-a făcut joi și ne-am reîntâlnit mai relaxaţi, gata pentru seara inspiraţională. Invitatul nostru, Cosmin Alexandru, a făcut schimb de idei cu noi – am și notat câteva, în caietele noastre speciale de la Colour:

–          “Cele mai mari prostii le-am făcut singur; cele mai bune lucruri le-am facut împreună cu alţii.“

–          “Creativitate constructivă: eu am o idee, tu ai o idee, ne-o spunem și astfel plecăm fiecare cu două idei.”

–          O idee care ne-a plăcut, despre ascultare: ascultarea combativă – cea pe care o avem din educaţie (preferi să taci, că oricum greșești, ești taxat de profesor, etc.) și ascultarea constructivă – când te concentrezi pe ceea ce ai de învăţat dintr-o conversaţie, pe ceea ce crezi că este mai interesant).

In linii foarte mari și întrerupte, cam așa ne-am făcut prima sesiune de antrenamente. Dacă vreţi să bagaţi și voi niște Creative Fitness, încă vă puteţi înscrie – antrenorii noștri foarte simpatici, Vlad și Sandra, abia așteaptă s­ă vă “refresh-uiască”. 🙂

Alături de ei va fi și Tudor Chirilă, joi, 5 aprilie, să vă antreneze pe tema “Rolul pasiunii în resuscitarea creativității”.

Mulţumim ffffrumos Cosmin Alexandru, Sandra Ghiţescu, Vlad Ioan Tăușance, Colour și, desigur, tutor celor care au venit și cred în puterea mușchiului creativ!

Ieri s-au întâmplat două lucruri importante: echinocţiul de primăvară şi al doilea seminar The Power of Storytelling – eveniment marca FFFF & Decât o Revistă & Fundaţia Calea Victoriei. În mansarda Cafffe Creativa a poposit un scriitor născut şi crescut în Irlanda, dar îndrăgostit iremediabil de România: Philip Ó Ceallaigh. Ne-am bucurat că ziua începe să crească şi am sărbătorit printr-o discuţie despre ce face o scriere să fie o scriere bună.

Dacă numele Philip Ó Ceallaigh nu vă spune prea multe, o să vă povestesc puţin despre cine este el. Scriitor de profesie acum, în trecut a avut o mulţime de alte meserii din tot felul de domenii, fiecăreia corespunzându-i o locuinţă în altă ţară – de la lucrător pe şantier la adaptarea nuvelelor pentru scenarii de film, de la Irlanda la Spania, la România.

Pasiunea pentru scris a avut-o dintotdeauna, a scris mereu. Vârsta de 25-26 de ani i-a marcat însă definitiv viaţa, reprezentând momentul în care scrisul a devenit pentru el mai important decât orice şi a început să devină, încet încet, o meserie. Ajuns la această vârstă, Philip a început să-şi pună întrebări despre viaţa lui şi despre încotro se îndreaptă ea – aşa a observat că, în ciuda nenumăratelor schimbări de slujbă, locuinţă, mediu, un lucru rămânea constant: pasiunea pentru scris, care nu dispărea.

Schimbările dese, radicale şi numeroasele sale călătorii şi-au pus decisiv amprenta asupra stilului de scris al irlandezului. De unde atracţia pentru un stil de viaţă nomad? Din curiozitate. Cât despre atracţia pentru scris: “scriu din acelaşi motiv –  din curiozitate“, spune Philip.

Reţeta unei scrieri de succes, după Philip, este, în primul şi în primul rând, dorinţa de a explora lucruri pe care nu le cunoşti. Iar această expediţie se încadrează cel mai bine în forma unei nuvele, suficient de scurtă pentru a putea fi scrisă intuitiv, fără a şti exact unde o să se ajungă. Romanul însă trebuie să aibă la bază o idee clară despre unde se îndreaptă povestea. Dar, oricum, contează cu adevărat ce se spune – “Fie că e roman, fie că e o nuvelă, e o povestire şi asta ne interesează, nu lungimea” spune Philip.

Timpul în care ceva e scris nu este neapărat direct proporţional cu lungimea scrierii. Există nuvele care se scriu pe parcursul a mai multor ani, cum ar fi nuvela Când te îndepărtezi, a lui Philip, şi romane care se scriu în zile. Dar durata, la fel ca şi lungimea scrierii, este mai puţin importantă. Cele mai bune scrieri sunt cele care îi lasă cititorului spaţii pentru înţelegere şi pentru interpretare, care îi lasă porţi deschise pentru acţiune – adică cele care ştiu cum să pună problemele în moduri care să nu-l îndepărteze pe cititor. Și de cele mai multe ori aceste scrieri sunt accidentale, nu există o rețetă.

Cât despre credibilitatea scrierilor ficţionale şi despre graniţa dintre fictiv/non fictiv, Philip spune că “nuvelele sunt mai credibile decât realitatea.” Detaliile personale nu fac însă o poveste mai credibilă. Credibilitatea provine din faptul că de obicei scrii ceva atunci când simţi că trebuie să descoperi ceva despre tine. Oricum, „când scrii ceva bine scrii cu o parte caldă din tine, cu emoţionalul”. Puterea unei poveşti vine din sinceritate, din simplitate şi din stilul neelaborat

Un rol important în naşterea unei poveşti bune îl joacă şi editorul care, de cele mai multe ori, te ajută să spui mai bine ce ai de spus pentru că are o perspectivă obiectivă, detaşată. Intervenţia editorului te formează, te face să ajungi în timp să-ţi dai seama dinainte să ajungă la editor ce ar putea fi modificat. Visul lui Philip: să ajungă la un punct în care editorul său să nu mai ştie ce ar putea fi schimbat.

Nu în ultimul rând, sursele din care te inspiri sunt foarte importante, pentru că îşi pun amprenta asupra ta fără să-ţi dai seama. Pe Philip l-au inspirat, printre alţii: Shalamov, Saul Bellow, Bukowski, Knut Hamsun. Şi dacă vrei să te inspiri din Philip Ó Ceallaigh dar nu ai apucat să-l vezi la seminarii, îi poţi citi nuvelele din Însemnări dintr-un bordel turcesc sau poţi aştepta până la târgul de carte din mai, când scriitorul îşi va lansa noul roman scurt. Nu mai ai răbdare? Poţi intra aici pentru o mostră rapidă de Philip Ó Ceallaigh.

P.S. Mulţumim tuturor celor care au venit şi lui Gusto, pufuletele oficial al seminariilor. 🙂

TVR şi Fundaţia Friends For Friends te invită pe 28 martie la un nou episod din seria lunară “Întâlniri în afara cutiei”.

Ce putem învăţa din lecţia japoneză?

La un an de la Marele Cutremur, Japonia vrea să transmită un mesaj de reconstrucţie către întreaga lume. O echipă a Ştirilor TVR, condusă de Adelin Petrişor, a fost selectată de Guvernul Japonez să participe la un proiect editorial de amploare, în februarie.

Vino în mansarda FFFF pe 28 martie la ora 18.30  să participi la discuţiile moderate de Adelin Petrişor. Află cum au reuşit japonezii să îşi revină, în mai puţin de un an, de la cel mai mare dezastru de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Mai multe detalii despre eveniment şi înscriere chiar AICI.

Intrarea e liberă, dar locurile sunt limitate, aşa că be fast and sure! 🙂

Poate ți-ai surprins vreodată Mușchiul Creativ privindu-se în oglindă și zicându-și că ar da mai bine cu “pătrățele”.

Sau, cine știe, ai tras cu urechea în timp ce Sinapsele Imaginației tale vorbeau “ca fetele”, cum că nu sunt în cea mai bună formă și și-ar dori să fie mai suple.

Nu excludem nici posibilitatea să îți fi simțit Logica gâfâind în timp ce escalada provocări și idei noi.

Așa că, fie că te regăsești în ideile de mai sus și vrei să îți antrenezi creativitatea, fie că ai chef să faci ceva nou, te așteptăm la Creative Fitness Studio, cel mai nou program FFFF.

Pentru că vorbim despre o idee neconvențională de fitness, care nu merge share-uită pe flayere la metrou, intră aici și vezi toate detaliile despre cum îți poți menține silueta cerebrală.

Pe 21 martie vă invităm la al doilea seminar The Power of Storytelling, o discuţie despre meşteşugul poveştilor cu scriitorul Philip Ó Ceallaigh. Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF şi începe la ora 19:00 – intrarea se face de la 18 :30. Participarea costă 30 de lei. Pentru că locurile sunt limitate, e necesară înscrierea la contact@victoriei.ro şi plata se face în avans.

Seminariile The Power of Storytelling sunt organizate împreună cu Decât o Revistă şi Fundaţia Calea Victoriei.

Suntem fiinţe narative. Ne explicăm vieţile şi lumea prin poveşti. Deşi trăim vremuri în care se discută soarta, rolul şi forma informaţiei, avem o certitudine: va fi mereu nevoie de poveşti bine construite, care să explice, să descopere, să emoţioneze şi să ne conecteze. Iar aceste poveşti pot fi spuse cu orice mijloace.

Acesta e scopul Seminariilor The Power of Storytelling: să cunoaştem povestitori şi să le aflăm meşteşugul, fie că folosesc cuvinte, imagini, sunete sau cine ştie ce alte instrumente.

O extensie a conferinţei anuale de jurnalism narativ fondate de DoR, care va aduce şi în acest an jurnalişti americani care să predea şi să inspire, Seminariile explorează spunerea de poveşti convingătoare şi în alte domenii.

Întâlnirile sunt lunare şi sunt dedicate oricui vrea să înveţe să-şi spună mai bine poveştile, să folosească unelte noi şi să afle care sunt mecanismele poveştilor în varii medii. Fiecare ediţie va avea un invitat care îşi va explica meşteşugul şi apoi va fi descusut de participanţi.

Invitatul ediţiei din 21 martie este scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, apreciat şi premiat pentru scriitura de proză scurtă. El va vorbi despre puterea creării de lumi fictive, instrumentele pe care le foloseşte pentru a le revela şi cum se pot folosi ele în povestirea realităţii.

Evenimentul va avea loc în Caffffe Creativa, pe Strada Ion Brezoianu nr. 4, etaj 4, sector 5, Bucureşti.

Povestirile vor fi însoţite de o porţie de optimism de la Pufuletii Gusto.

text de Diana Bercu, navigator de sinapse

Mai mulți necunoscuți închiși într-un autobuz care, timp de 3 zile, merge încontinuu cu viteza considerabilă de 60 de mile pe oră (aproximativ 100 km/oră) – acesta nu mai este tagline-ul unui thriller, ci punctul de formare al unei noi comunități de pasionați de tehnologie, programare, software și nu în ultimul rând, de aventură. Dar cel mai important, Startup Bus este la originea unor inițiative întotdeauna revoluționare. Uită că te-au învățat ai tăi când erai mic să nu vorbești cu străinii pentru că poate fi periculos și pentru că nu știi niciodată ce ți se poate întâmpla. Acum ești suficient de mare să poți intra în vorba cu ei fără să te temi. În continuare, nu știi niciodată ce ți se poate întâmpla, dar în cazul inițiativelor precum Startup Bus poți fi sigur că rezultatul va fi unul pozitiv, o experiență de viață folositoare, posibil revelatoare.

Ce este mai exact Startup Bus? Fondatorul inițiativei, Elias Bizannes, o descrie ca fiind o competiție pe roți între mai multe nuclee de ”hackers, hipsters, hustlers” care nu se cunosc între ei, fiecare nucleu reprezentând un stat american diferit. Echipele se îmbarcă în autobuze special echipate cu wifi și tot ce este necesar pentru a rezista trei zile pe drumuri și pornesc spre Austin, Texas. Scopul călătoriei lor este de a ajunge la SxSW, un festival anual dedicat tehnologiilor interactive și digitale, muzicii și filmului. Odată ajunși în Austin, participanții trebuie să coboare scările autobuzelor gata să îi impresioneze pe posibilii sponsori prezenți la SxSW cu proiectul la care au lucrat pe tot parcursul drumului – pentru că timp de 3 zile trebuie să lucreze împreună și să vină cu o idee nouă de proiect legat de software și tehnologii interactive și cu un plan exact de implementare a acesteia.

Echipa câștigătoare a competiției primește aprecierea celoralți și (posibil) sponsorizare financiară din partea magnaților aflați la SxSW pentru punerea în aplicare a inițiativei ce a luat naștere pe drum. În orice caz, chiar dacă sponsorizarea nu se găsește pe loc, participanții care cred cu tărie în ideea lor pot continua să își caute sponsorizare și după terminarea competiției. Așa ia naștere un nou tip de om de afaceri: buspreneurul (altfel zis, un antrepenor care lucrează în autobuz și ale cărui idei de afacere iau naștere din mers).

Startup Bus este un mod inteligent și original de a cheltui 299$, cât costă înscrierea, plus banii pe care trebuie să îi dai pe mâncare, cazarea în Austin și biletul pentru SxSW. Suma plătită inițial îți asigură însă pentru trei zile compania unora dintre cele mai de seamă creiere creative din regiunea în care te afli și garanția că străinii care te bat la cap cu ideile lor nu vor să-ți facă nici un rău.

Dacă toată povestea asta cu străinii care vin cu idei de posibile afaceri în timp ce se află în autobuz pare o glumă, ei bine, asta a și fost la început. Inițial, Elias Bizzanes a propus într-o doară ideea finalizării unui proiect în drumul dinspre San Francisco spre festivalul de tehnologii SxSW, din Austin. Oamenii l-au luat însă în serios și, ca o consecință a popularizării intense a inițiativei în social media, Elias s-a văzut nevoit să facă rost de un autobuz în care să urce 25 de oameni dispuși să creeze ceva inovativ. Au rezultat 6 prototipuri funcționale de servicii web.

Asta se întâmpla în 2010. Acum, în 2012, în competiție s-au înscris autobuze din 10 regiuni americane – New York, Silicon Valley, Florida, Cincinnati, Los Angeles, Louisiana, Mexico, Las Vegas, Washington, Boston, la care se adaugă și o primă ediție a competiției pe tărâm european. În Europa, prima ediție a Startup bus a avut loc la sfârșitul anului trecut, mai exact începând cu 4 decembrie, autobuzele plecând din Amsterdam spre centrul european al Google, în Zurich. Ediția americană a competiției se va desfășura începând cu 6 martie 2012, câștigătorii urmând să fie aleși pe 11 martie.

Iar dacă inițiativa a fost la început o glumă, înscrierea în proiect nu este. Pentru a participa, trebuie să te faci remarcat și să fii invitat de unul dintre ”conducătorii” de autobuz – reprezentanții desemnați pentru fiecare regiune. Dacă le dovedești că ești un designer web, programator sau antreprenor deosebit de motivat și de talentat, poți avea șansa de a fi invitat să aplici prin intermediul site-ului oficial. Urmează apoi ca organizatorii să analizeze toate CV-urile primite, să îi cheme pe cei mai buni la interviuri, ca în final în autobuz să se urce doar creme de la creme din domeniu.

Acum să revenim la străini – parcă nu mai par așa neprietenoși când auzi că te-ar putea ajuta să te numeri printre cei care au lucrat la o aplicație deosebit de șmecheră pentru iPad și iPhone, nu?  Trăim vremuri în care 72 de ore alături de niște străini nu mai reprezintă iadul absolut ci brainstormingul cel mai productiv. Gata, am crescut.

Zilele dintre 28 februarie şi 2 martie se traduc pentru noi prin TED2012 Full Spectrum. Pentru ca TED şi motto-ul “Ideas worth spreading”  ne dau sentimentul de apartenenţă la un ceva anume care chiar poate schimba într-un mod natural înfăţişarea lumii. Un fel de gravitaţie pozitivă care ne ghidează spre un sens comun al aspiraţiilor şi al ideilor puse în practică.

Faptul că nu am putut trăi live experienţa conferinţelor de anul acesta nu ne-a împiedicat să improvizăm. Ecuatia tehnologie + oameni care caută idei ne-au adus iarăşi la rezultatul unei seri inspiraţionale din mansarda FFFF.  Prietenii de la InCub au făcut o selecţie de speech-uri  pe care le-am absorbit în creiere împreună cu vreo 60 de invitaţi.

Hai să înţelegem mai întâi de ce FullSpectrum: “is a term we’ve adapted to mean the rich use of multiple technologies, formats and approaches for the most powerful possible impact on an audience.“, se explică pe site-ul oficial.

In întărirea acestei idei, câţiva speakeri pe care i-am urmărit aseară chiar au vrut să sară calul (la modul creativ, bineînţeles). Sau chiar taurul, dupa cum şi-a făcut intrarea Lior Zoref, blogger and consultant specializing in crowd wisdom and future technologies. El a adus pe scena conferinţei un taur în toată firea, pentru a încerca să demonstreze puterea pe care o poate avea “înţelepciunea colectivă”.  A cerut publicului să îşi utilizeze smartphone-urile pentru a trimite pe un link dat de el estimarea greutăţii pe care o avea taurul. Spre sfârşitul speech-ului a primit într-un plic media răspunsurilor trimise care aproape a coincis cu greutatea reală. Ideea lui principală care face să funcţioneze acest concept de crowd wisdom este “one to many and many to one”. Din punctul lui de vedere reţelele sociale sunt utilizate pentru mai mult decât a share-ui, ele funcţionează acum ca o metodă de “upgrading your brain”: orice problemă, nedumerire sau idee ai avea, trebuie doar să postezi despre ea şi poţi primi răspunsuri din toată lumea care să te ajute. Ca exemple a dat un pastor care îşi pregăteşte speech-urile de duminică folosind această metodă şi mame care îşi cresc copiii pe baza înţelepciunii colective intermediată de internet.

Un alt speaker din sesiunea urmărită de noi, The Crowd, este un tip despre care chiar putem spune că a creat o voce pentru mulţime – vocea secretelor. Frank Warren este creatorul blogului PostSecret, care a devenit în timp o adevărată comunitate a oamenilor care îşi fac publice secretele sub forma unor cărţi poştale. Oricine poate face asta, anonim sau nu, Frank însuşi recunoscând ca se foloseşte uneori de acest “serviciu”. Ba chiar a arătat  o carte poştală a cărei “victimă” a fost –  scrisă de un participant la un speech de-al lui cu următorul mesaj: “Your mic wasn’t off during sound-check. We all heard you pee.”  Secretele pe care oamenii se simt liberi să le împărtăşească în acest fel pot stârni tot felul de emoţii: “Everyone who knew me before 9/11 believes I’m dead.”, “One of these men is the father of my son. He pays me a a lot to keep it a secret.” Dar sunt şi secrete care inspiră: “I found your camera at lollapolooza this summer. I finally got the pictures, and wanted to give your camera back to you.” Acest secret a dus la înfiinţarea site-ului I Found Your Camera, unde oamenii îşi pot regăsi fotografiile pierdute şi recuperate de alţii. Warren crede în importanţa secretelor pentru comunităţi: “Secrets can take many forms. They can be shocking, silly, and soulful. They can connect us with our deepest humanity, or with people we’ll never meet again.”

Sperăm că v-am făcut încălzirea şi o să abuzaţi puţin de butonul Search. Speech-urile de aseară au făcut apel la propria noastră realitate, intimă sau comună: ne-au amuzat, ne-au pus pe gânduri, ne-au inspirat şi pe alocuri ne-au plictisit. I-am mai urmărit pe Cameron Carpenter – organist, Reid Hoffman – social entrepreneur, Jen Pahlka – code activist şi Reggie Watts – vocalist, beatboxer, comedian.

Am păstrat mulţumirile la sfârşit: mulţumim InCub – parteneri de idei, Bernschutz&Co. – pentru ceaiurile care ne-au încălzit simţurile, Fitto Cafe – pentru “yummy mood-ul” creat şi mulţumim lui Tibi pentru poze.

Smile and keep it creative!

S-a vorbit mult despre creierele românești și motivele pentru care ele părăsesc țara. Evident, ele nu pleacă singure, ci împreună cu posesorii lor. Ne bucură faptul că alte țări se bucură de inteligența și creativitatea compatrioților noștri, dar recunoaștem că ne frămîntă totuși întrebarea „Cum le păstrăm?”. Așa am dat startul pe 28 februarie unei noi ediții din seria Întâlniri în afara cutiei, episoade sub marca TVR și Fundația Friends For Friends.

Irina Păcurariu, realizator TVR, i-a purtat pe cei aproximativ 50 de invitați prin marile universități din Vest. A prezentat o serie de interviuri cu studenți români la aceste universități care și-au motivat deciziile de a pleca și reținerile întoarcerii. Alături de ea au fost încă doi invitați speciali, Sandra Pralong și Andi Lăzărescu.

Incălzirea am făcut-o cu un moment tragicomic, și anume viziunea unor copii de liceu asupra României, redată printr-un filmuleț scurt de animație – „Maria și unchiul Giani” . S-a născut o discuție frumoasă, ca între prieteni, croșetată în jurul declarațiilor studenților plecați, dar și a opiniilor celor prezenți. Atmosfera s-a încărcat cu efervescența afirmațiilor unor tineri excepționali, care au părăsit țara cam din același motiv – „Acolo au răbdare să te creeze. Investesc în tine, te fac să simți că acolo e locul tău”, „Ușile sunt deschise, nu există bariere!”. Se pare că universitățile străine caută omul multidimensional – nu sunt importante doar mediile și notele, ci să fii echilibrat, să participi la multe proiecte, de voluntariat, sport etc. Poate și acesta este unul dintre motivele pentru care studenții care studiază afară au o construcție specială – o altă structură – ei nu se plâng că sunt obosiți, stresați, ci se gândesc că nu au timp destul să studieze. Cei prezenți și-au spus vehement opiniile, au încercat să vină cu soluții și au vorbit cu mândrie despre cei care ne reprezintă peste hotare.

Mai mulți au fost de acord că cei plecați nu trebuie aduși cu arcanul acasă și poate nici îmbătați cu mirajele unei vieți de succes în România. Ei ar trebui folosiți pe post de catalizatori, ca și exemple care să motiveze tineretul care a rămas pe baricade și care ar putea să schimbe atât de multe de aici. O opinie interesantă a fost cea că studenții români din străinătate trebuie să fie uniți, să se construiască diaspora, care este principalul lobby pentru țara noastră.

Atmosfera a fost încărcată de bună-dispoziție, s-a vorbit cu multă pasiune, s-au stabilit legături și, credem noi, s-au mai adăugat cărămizi la temelia unei schimbări viitoare. „E important ca după ce pleci, să stai cu fața spre România.”

După cum au fost de acord toți cei prezenți în mansarda Fundației Friends For Friends, scopul acestui tip de discuție este de a atrage atenția asupra problemei. Lucru care se întâmplă mai greu. Dar sentimentul de aseară a fost că se poate, pentru că avem cu CE și cu CINE. Ușile pot fi deschise, iar barierele date la o parte.

Va urma!

Interviurile cu studenții români de peste hotare vor fi prezentate într-o mini-serie, la TVR1.

text de Roxana Farc, expertă în curiozitate

Nu e o invitaţie la o revoluţie în adevăratul sens al cuvântului, ci o invitaţie la schimbarea modului de gândire, a modului de percepţie şi, de ce nu, a stilului de viaţă.

E cunoscut faptul că ne mobilizăm mai repede în urma contactului cu experienţele altora. Parcă e mai uşor să ţii cont de un sfat când ştii că cel care ţi-l oferă a trecut prin ce treci şi tu. „Dacă el poate, pot şi eu.” Şi, pentru că sunt persoane care se trezesc cu pofta de a schimba ceva, sau unele care adorm cu acest gând, s-a născut revolution.is.

Cinci tineri, cu profesii diferite dar viziuni similare, au ajuns la concluzia că un singur lucru contează:  să-i inspiri pe ceilalţi. “We want you to wake up motivated and fall asleep fulfilled because you’re fearlessly giving your gifts to the world.”

Pe Revolution.is articolele sunt postate în fiecare joi și au în centru una sau mai multe persoane care au sau au avut curajul să schimbe ceva. Poveştile publicate sunt neconvenţionale, de inspiraţie, au impact şi oferă celor care le citesc un dram de curaj, ambiţie şi voinţă.

Ryan și Josh, de exemplu, erau fericiții posesori ai unei case imense, mai plină de camere decât de oameni – după cum ei înșiși declară. Simbolic, aveau de toate; mai puțin timp și satisfacție. Așa că au „plecat” în căutarea fericirii, care a venit sub forma unui stil de viață minimalist, bazat pe acumularea de experiențe importante, nu de bunuri materiale: „Without growth, and without a deliberate effort to help others, we are simply slaves to cultural expectations, ensnared by the trappings of money and power and status and perceived success.” spun ei.

Oameni obişnuiţi realizează în fiecare moment cât de important este să faci ceea ce-ţi place sau să-ţi urmezi instinctul. Împărtășindu-și propriile experienţe îi ajută și pe alții să fie mai atenți, mai determinați. Jonathan a avut parte de job-uri pe aproape toate continentele, dar a realizat că oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul timpului sunt cei care i-au făcut  lumea să se miște. Coincidențele nu sunt coincidențe, crede el. Atâta vreme cât ești deschis față de persoanele pe care le cunoști, orizontul tău se extinde, oportunitățile apar negreșit, iar posibilitățile sunt infinite.

Amber Rae, Vivek Mayasandra, Vlad Georgescu, Neil Tan şi Tessa Zeng şi-au propus să publice astfel de poveşti pentru a motiva oamenii să se bazeze pe instinct, să spargă barierele care nu contează şi să îndrăznească să-şi urmeze visele. Și, da, Vlad este din Brașov. Momentan locuiește în San Francisco, a călătorit mult și se prezintă ca fiind interaction designer, călător și espresso aficionado.

Invitația e cât se poate de simplă: „Join us. Membership is free. And you deserve to be happy. You deserve to live a meaningful life, too!”

sursa foto

Pentru că suntem fiinţe narative care îşi explică vieţile şi lumea prin poveşti, e normal să apară și o serie de discuţii lunare, în care să descoasem meșteşugul poveştilor şi secretele unor invitaţi cu har.  Este vorba despre Seminariile The Power of Storytelling, un proiect al Decât o Revistă în colaborare cu Fundaţia Friends For Friends şi Fundaţia Calea Victoriei.

Aseară, 15 februarie, am trecut de capcane gravitaţionale cu ţurţuri şi nămeţi ca să ajungem la primul seminar din Caffffe Creativa. Mai mult de 60 de posesori de minţi flămânde au înfrânt acest traseu ca să se hrănească din poveştile fotografului Alex Gâlmeanu.

Alex e genul despre care, când vrei să povesteşti cuiva care nu îl prea cunoaşte, începi prin a spune dintr-o răsuflare: “E un tip foarte mişto!” Si apoi te poţi îneca liniștit cu semnele de exclamare care urmează celorlalte detalii.

Si-a început storytelling-ul cu propria roată pe care a descoperit că a reinventat-o. Primele lui fotografii se pare că au detalii care corespund primelor fotografii din lume. Nu ştia asta când aparatul a facut primele click-uri, dar se vede că atunci când a aflat, munca lui a început să transpire mai multă inspiraţie.

A vorbit mult, inevitabil, despre aparatul de fotografiat. A pornit de la ideea că este un personaj, al treilea la o şedinţă foto, pe lângă fotograf şi cel fotografiat (aici a adăugat că mărimea aparatului este direct proporţională cu gradul de inhibiţie pe care îl provoacă) şi a ajuns până la cele mai scumpe şi cele mai bune camere foto de pe piaţă. Am sesizat şi o umbră de frustrare pe care o provoacă mult la îndemâna şi suprautilizata cameră foto a unui telefon mobil, de exemplu: aceea că intră  în contrast cu un anumit atu pe care îl au profesioniştii – faptul că ei ştiu cum să utilizeze un aparat foto performant.

Pe lângă toate detaliile tehnice şi practice, Alex ne-a conectat şi cu gândurile lui personale, for a bigger picture of things. El crede că astăzi, fotograful nu mai trebuie să fie doar fotograf, ci trebuie să fie tot ce poate fi. In altă ordine de idei, nu se limitează doar la fotografie, ci încearcă să îşi găsească inspiraţie practică în tot felul de banalităţi amatoriceşti, pentru că, spune el, acestea “se pot transforma în emoţii”. Și aici ne-a arătat un raft făcut de el dintr-o scară dublă, sau portrete făcute din biluţe colorate.

Încă o chestie interesantă, care trebuie explorată, este iniţiativa lui de a crea muzeuldefotografie.ro.

Nu vom încerca să vă plimbăm prin toate poveştile lui, pentru că oricum nu am avea cum să vi le transmitem cu aceeaşi pasiune. Dar vă lăsăm cu o vorbă pe care a spus-o şi care s-a lipit perfect şi pe ceea ce facem noi aici în general: “În trecut, singura diferenţă dintre artişti era meșteşugul. Astăzi, diferenţa este IDEEA.”

P.S. Mulţumim tuturor celor care au venit şi lui Gusto, pufuletele oficial al seminariilor, care ne-a ciocolatizat seara.

text de Andreea Vrabie, researcher la Wired UK și o prietenă aprigă a ideilor creativo-practice

Fascinația noastră pentru viețile persoanelor renumite este ceva fascinant în sine. Fie că recunoaștem sau nu, petrecem o bună perioadă din viață studiind oameni pe care nu îi vom include niciodată în grupul nostru social, dar pe care simțim că îi cunoaștem mai bine decât pe cei mai apropiați prieteni. Mulți dintre ei nu trăiesc pe același continent. Unii dintre ei nici măcar nu mai trăiesc.

Recent am descoperit plăcerea studierii biografiilor oamenilor de știință. Citesc compulsiv memorii și nu pot să nu mă întreb ce tip de înțelepciune sper să obțin cunoscând trecutul unor persoane pe care le admir. Pe alocuri cosmetizată, viața lor se citește ca un roman captivant, dar oare înseamnă mai mult de atât pentru noi? Din The Secrets of Storytelling, publicat în Scientific American Mind, aflăm că operele de ficțiune au menirea de a ne ajuta să empatizăm cu oamenii din jurul nostru. Aș adăuga că biografiile, prin senzația de veridicitate, ne pun în pantofii persoanelor devenite legende și le umanizează. Descoperindu-le procesul creativ și înțelegând că viața lor nu a fost doar o serie de coincidențe și excepții, căpătăm puterea de a transforma ideile proprii în fapte.

Alan Alda, actorul care timp de 11 ani a intrat în pielea personajului Hawkeye din M*A*S*H, dezvăluie cu umor în Never Have Your Dog Stuffed: And Other Things I’ve Learned câteva dintre cele mai intime evenimente din viața sa. Invitat să țină un discurs la absolvirea fiicei sale, el povestește: “I had a teacher in those days who saw me with a book by Jean Paul Sartre under my arm and he said to me, “Be careful, if you read too much of that you’ll start walking around dressed in black, looking wan, doing nothing for the rest of your life.” Well, I read the book anyway and as it turned out, I’m tanned and lovely, I’m rich and productive and I’m happy like nobody’s business. Maybe it was my natural optimism at work, but what I saw and warmed to in the existentialist writings was that life is meaningless unless you bring meaning to it; that it is up to us to create our own existence. Unless you do something, unless you make something it’s as though you aren’t there.”

Adept al științei și prezentator al emisiunii Scientific American Frontiers timp de 12 ani, Alan Alda a încercat să aplice comunicării științifice tehnici din teatru, precum improvizația – ”Improvising is not making things up. It’s connecting to the other player. And when that connection occurs, things come out of you that you didn’t expect.”  Dedicat înțelegerii și promovării oamenilor de stiință, Alda l-a interpretat în QED pe Richard Feynman, alt om excepțional a cărui biografie trebuie citită.

Laureat al premiului Nobel pentru Fizică și creator al conceptului de computer quantic, Feynman a popularizat prin carisma sa fizica teoretică și descoperirea științifică. În ciuda implicării în Proiectul Manhattan, el a fost unul dintre cei mai sensibili oameni de știință: “You can know the name of a bird in all the languages of the world, but when you’re finished, you’ll know absolutely nothing whatever about the bird… So let’s look at the bird and see what it’s doing — that’s what counts. I learned very early the difference between knowing the name of something and knowing something.”

În biografia grafică Feynman ilustrațiile îi surprind splendid viața, de la plăcerea de a explica, până la pasiunea pentru percuție (ascultați un imn dedicat sucului de portocale aici). Înzestrat cu o curiozitate contagioasa, Feynman și-a petrecut ultimii ani din viață încercând să organizeze o călătorie spre Tannu Tuva, însă a murit cu puțin timp înainte de a primi aprobarea din partea Rusiei. The Last Journey of a Genius îi documentează obsesia pentru ținutul necunoscut și ultimele zile din viață.

Nu puteam să vorbesc despre biografiile unor oameni care ne aprind imaginația fără să-l menționez pe Steve Jobs. De la consumul doar de morcovi și mere pentru o perioadă îndelungată și lipsa de igienă – mergea desculț și făcea foarte rar duș, fiind convins că alimentația strictă îi menține corpul curat – până la implicarea emoțională în orice activitate a companiei Apple – pentru că și-a dorit pentru posterele din campania Think Different o anumită imagine cu John Lennon și Yoko Ono a recurs la telefoane insistente și multe lacrimi până Yoko a cedat și a acceptat să se întâlnească într-o cafenea să-i înmâneze poza – Steve Jobs a avut o personalitate prea amplă pentru a fi surprins doar în câteva fraze. Nu-mi rămâne decât să vă încurajez să devorați cele 600 de pagini scrise de Walter Isaacson și să vă creați propriul reality distortion field.

Steve Jobs a fost un om complex și ciudat, însă la fel de (ne-) excepțional ca noi toți: ”When you grow up you tend to get told that the world is the way it is and your life is just to live your life inside the world, try not to bash into the walls too much, try to have a nice family, have fun, save a little money. That’s a very limited life. Life can be much broader; once you discover one simple fact, and that is that everything around you that you call life was made up by people that were no smarter than you. And you can change it, you can influence it, you can build your own things that other people can use. Once you learn that, you’ll never be the same again.”

sursa foto

Pentru că implicarea voastră directă este esențială ca viziunea Fundației Friends For Friends să se materializeze, încercăm să facem toți pașii pentru a ajunge la tot ceea ce înseamnă creativitatea în viețile voastre.
Chiar dacă știm că fanii chestionarelor sunt o specie mai rară, noi v-am pregătit unul: Creativity at work.
Așa că, fie că sunteți în pauza de cafea, fie că pur și simplu credeți în ceea ce FFFF își propune să facă pentru voi pe viitor, intrați aici și răspundeți unor întrebări despre creativitatea la locul de muncă. Vă puteți baza pe confidențialitatea răspunsurilor, deci aveți libertate maximă de exprimare.

Vă ffffoarte mulțumim!

Nu trebuie să fii Dr. Lightman ca să-ți dai seama când cineva vorbește cu frustrare despre proiectul lui care e plin de potențial, dar n-are finanțarea pe care și-o dorește.

Din fericire, mai există oameni suferind de un fel de mutație a sindromului FFFF. Pe principiul Friends For Friends (unde Friends = oameni interesați să investească în proiecte creative și Friends = oameni cu proiecte creative), Perry Chen, Yancey Strickler, și Charles Adler au creat în 2009 Kickstarter.

Vorbim despre o platformă crowdfunding, pentru proiecte din cele mai diverse domenii: artă, design, film, jurnalism, muzică, tehnologie sau fotografie. Oricine se poate înscrie aici pentru a cere ajutorul comunității. Tot ce trebuie să faci este să îți bagi ideea pe site, iar dacă echipa Kickstarter consideră că merită atenție, ți se alocă o pagină. Aici stabilești o sumă de bani de care ai nevoie să îi dai palpabilitate și îți aloci o perioadă de timp în care să strângi acești bani. Bineînțeles, cel mai important lucru este cum îți prezinți “ceva-ul” propriu: trebuie să impresioneze și să convingă oamenii că merită să apese butonul “donează”.  Pentru că, dacă până la deadline-ul numit reușești să strângi întreaga sumă, sau chiar mai mult, proiectul tău va primi banii pentru finanțare. If not, good luck next time!

Până acum, Kickstarter a reușit să adune peste 120 de milioane de dolari pentru circa 15000 de proiecte câștigătoare. Dintre proiectele românești care au reușit pe această platformă, amintim ”Lupul și oaia”, o animație inspirată de balada “Miorița”, iar cel mai de success proiect este TikTok, care a reușit să strângă 940000 de dolari față de 15000, cât își propusese – această invenție chiar a fost preluată în cele din urmă de Apple.

 Kickstarter se autointitulează “the world’s largest funding platform for creative projects”.  Noi spunem că e cel mai bun loc în care să se afle proiectul tău, atâta timp cât nu își permite să părăsească “domiciliul” de idee.

Ca să vă faceți o idee cam despre ce e vorba în cartea asta, hai să pornim de la următoarea premisă anecdotiformă: “If you are a smart ass, you probably don’t like getting spanked.”

Titlul “Clever” îți poate furniza suficiente motive ca să alegi cartea din raft, dintre care voi alege două principale și unul adiacent:
– fie pentru că vrei să îți faci un fel de autoevaluare, mai mult să vezi cam cum te încadrezi în “concept” – pentru că dacă ești deștept sigur știi asta;
– fie ești norocosul deținător al unui job foarte tare, care implică faptul că lucrezi cu oameni deștepți, din poziția de lider sau nu;
– al treilea motiv este pura curiozitate, pe care o recomand în regim full time. 🙂

Și pentru că veți citi cuvântul “deștept” de suficiente ori încât să credeți că cineva încearcă să vă convertească la o religie, mi se pare esențial ca definiția cuvântului să fie primul lucru introductiv și anume: “Deșteptul este o persoană dotată cu abilități extraordinare sau talent.”

Acum, că avem și definiția, putem să ne reîntoarcem la premisa noastră și să dezvăluim una dintre ideile centrale prezentate de autorii Rob Goffee și Gareth Jones: oamenii deștepți au nevoie de organizații și de lideri care să îi înțeleagă și să le ofere instrumentele necesare pentru a se dezvolta, a crea și a fi utili. Și de aici derivă o serie de capitole, despre înțelegerea lor ca indivizi, ca parte a unei echipe sau a unei organizații, despre modul în care mințile deștepte trebuie dirijate pentru ca ele să își maximizeze potențialul și valoarea personală, atât în cadrul organizației, cât și în societate.

So, be clever enough and read this book! 🙂

Dragă Jurnalule,

Peste doi pași începe și vacanța de iarnă, așa că mi-am luat răgaz să îți povestesc despre anul meu.

Stau acum în Mansarda FFFF și îmi dau seama că meditația transcendentală e undeva sub toate experiențele avute. La începutul anului eram un copil curios și încrezător într-o viziune. Acum, râd ca un copil, pentru că am reușit să cresc într-un an cât alții cresc în basme. Și nu e ca o maturizare care îl deconspiră pe Moș Crăciun, nu. Eu am crescut prin fapte, prin oamenii care m-au primit în timpul lor, prin prietenie și prin idei care au căpătat voce.

Știi, jurnalule, habar nu am dacă ai vizitat prea des căsuța mea virtuală, ca să urmărești cum s-au desfășurat lucrurile, așa că aș vrea să îți fac un rezumat pe 2011. Mă ajută și pe mine, e ca și cum mi-aș reaminti copilaria. 🙂

Totul a pornit de la creativitate, de când mi-am dat seama de puterea incredibilă pe care o are: aceea de a schimba totul, începând cu atitudini și până la întreaga societate. Așa că am început un adevărat maraton de a încuraja creativitatea în toate formele ei practice, să îi fac pe oameni să priceapă că măcar un dram din această “poțiune” le poate însufleți munca.

Și cu ce crezi că am început? Am luat-o de la origine, ca să zic așa – adică am intensificat treaba cu cărțile. Cunoști Biblioteca FFFF și știi cât îmi e de dragă! Mi-am propus să o dezvolt cât mai mult, să devină cea mai mare bibliotecă destinată oamenilor din industrii creative. Până acum am ajuns la în jur de 1300 de titluri. Am simțit nevoia să o laud puțin, așa că am înscris-o la Noaptea Bibliotecilor. A fost un succes, și crede-mă, nu numai datorită șarmului pe care și l-a adus cu el Chirilă – oamenii chiar au simțit că au descoperit ceva aici, mai mult decât niște titluri bune.

Apoi, vin interviurile de la Lobul Creativ. Anul ăsta am făcut 24, cu 15 invitați. Să-ți dau câteva nume, să-ți faci o idee: Bogdan Naumovici, Alex Galmeanu, Marius Ghenea sau Bogdan Șerban. A fost foarte amuzant să le provoc neuronii pe tema creativității practice, dar au ieșit câteva chestii inspiraționale, care chiar merită păstrate în colecția fiecăruia de ghilimele.

De Ciorne 1.0 ți-am zis? E prima expoziție de oameni și idei în devenire. Dacă ai ști ce nebunie a fost cu proiectul asta și ce frumos s-a strecurat el printre exclamațiile pozitive ale publicului! Imaginează-ți bucăți mari de plută, care fiecare spune povestea unui om și a unui obiect sau a unui proiect, așa cum a luat naștere, din fragmente. Deja am început să mă orientez pentru Ciorne 2.0, pentru că lumea are nevoie de exemple, de “geneze” care să le stârnească impulsul de a fi creativi.

Mă urmărești, da? Pentru că am ceva și pentru tine. Știu că ești pasionat de cuvinte scrise. Așadar, am făcut un concurs, Premiile Superscrieri, care a promovat jurnalismul narativ și scrierea creativă despre oameni. Concursul asta a durat câteva luni bune și a adunat peste 300 de materiale scrise. Tu îți dai seama cât de important e că oamenii mai cred în puterea cuvintelor? Cum întreaga lume își poate schimba sensul printr-o potrivire empatică a literelor? Mă entuziasmez numai scriind despre asta. 🙂

Și pentru că eu cred foarte mult că “sharing is everything”, iar prietenii creează focare de energie și inspirație când se adună, am organizat sau am găzduit tot felul de evenimente:

Am început anul cu un curs de improvizație împreună cu cei de la improvizație.ro, apoi ne-am jucat iar, odată cu expoziția This is not a toy. Dar, pentru că eu și colegii mei suntem și serioși și știm că lucrurile funcționează mai bine când ai o strategie, am găzduit seminarul Think Strategy, organizat de Advice. Bine, după asta am băgat repede un concert “Copiii cântă rock”, împreună cu cei de la Fundația Chance For Life. Și imediat am ieșit și în stradă, la Street Delivery, să “propovaduim” ideea STAY OUT OF THE BOX.

A urmat Ted Global – vizionare live a Conferinței din Edingborough – chiar aici, în Mansardă. (Trebuie să îți mărturisesc că mă declar fan TED. O să îți transcriu într-o zi câteva speech-uri mai mult decât inspiraționale.)

Și am continuat povestea asta cu vizionări, la încă trei evenimente: serile Blue Blood – Best of Cannes Lions 2011 (în parteneriat cu Bitter Almonds), proiecția documentarului The Soviet Story (împreună cu cei de la TVR) și, ultimul, Blue Blood – Best of Eurobest 2011. Niște seri “vizuale” foarte puternice, în care am cunoscut o mulțime de oameni tari și printre care simt că ideile mele sunt acasă.

Ei bine, dragă Jurnalule, cam ăsta e conturul poveștii mele pe 2011. Sper că paginile tale zâmbesc mulțumite de sub micile mele rememorări. Pentru că eu o fac și plec în vacanță așteptând să mă întorc, să strâng și mai multe povești pentru data viitoare când ne vom vedea.

Prietenul tău,

Figaro-Flavius Frodo Fabian

P.S. Dacă într-o zi, cine-știe-cum, prietenii mei vor da peste aceste rânduri, vreau să le spui că le mulțumesc, pentru că singur nu aș fi reușit să fac valuri în acvariu. 🙂

Se pare că tinerii sunt foarte receptivi la feromonii advertisingului. Atât de receptivi, încât aproape că a devenit clișeu răspunsul la întrebarea “în ce departament ai vrea să lucrezi?” Mai e nevoie de răspuns, sau și tu cunoști suficienți aspiranți la postul de copywriter – în speță?

 Dar, pentru a ajunge acolo, ideal ar fi să te împiedici de un număr considerabil de cărți, ca să îți găsești avântul necesar. Aici face și Biblioteca FFFF o minimă intervenție și scoate de pe rafturi cărțulia asta, care parcă te îmbie din titlu să pui mână pe ea.

Cică e foarte bună pentru începători – de aici se poate deduce că e bună și pentru profesioniști, să își amintească “de când erau mici”. 🙂

 Autorul cărții, Luke Sullivan – director de creație – oferă un soi de manual de advertising, sub forma unei incursiuni în departamentul de creație. Dacă te pricepi să lucrezi după reguli e foarte bine, pentru că o să găsești aici multe, iar dacă nu, și mai bine, pentru că o să înveți cum e nevoie să “spargi tiparele” în anumite situații.

 Cartea asta e făcută din detalii care să te ajute să îți creezi tu o schemă interioară, pe care să poți aplica ce înveți și ce te inspiră în continuare: pornind de la detalii despre cum să faci un print, un spot tv, etc. și până la detaliile lucrului în echipă, sau detaliile din spatele unor mari și mici campanii.

 Ți se explică lucruri la care poate te-ai gândit, dar nu le-ai pus în aplicare: “Nu te teme să pui întrebări stupide.” sau “Permite-ți să vii cu idei groaznice.”

 Și imaginează-ți că toate astea sunt prezentate cu genul ăla de umor la care nu te mulțumești doar cu un zâmbet în colțul gurii, ci tre să îți aerisești dinții din plin.

 Așa că, hei, tu, trebuie să încerci cartea asta!

Ne asumăm rolul de promotori ai creativității, încât am fi în stare să ne băgam și în cutia Pandorei în căutarea ei. Ca să vă implicăm și pe voi, v-am pregătit împreună cu TVR o serie de evenimente, Proiecții ieșite din cutie.

Miercurea aceasta, 30 noiembrie, am făcut o scurtă călătorie în trecutul în care libertatea si creativitatea erau la cheremul unor lideri despotici. Ne-am adunat vreo 50 de omuleți în aceeași Caffffe Creativa și am apăsat play la documentarul The Soviet Story.  La sfârșit, împreună cu invitații noștri –  Cătălin Ștefănescu, Alexandru Lăzescu și Armand Goșu – am dezbătut realitatea prezentata a regimurilor comuniste și socialiste. Si putem spune că ochii noștri s-au facut mari in fața unei realități pentru care, până acum, au avut o imagine incompletă. Edvins Snore a documentat minuțios acest film timp de zece ani, tocmai pentru a oferi o versiune cât mai completă a istoriei.

Ceea ce ni s-a părut incredibil este faptul că există gene ale acestor regimuri care se propagă în comportamente actuale sau sentimente de apartenență la aceste puteri. Unul dintre participanții la această seară ne-a făcut mărturisirea că el a prezentat acest film unor studenți germani, care, după vizionare, s-au arătat foarte controversați: ei fuseseră învățați din școli că “Germania a fost cea mai rea, nu are cum să fie Rusia.” Un alt exemplu a fost acela al părinților sau al bunicilor noștri, rămași cu acea frică de autorități care, se pare, le lipsește tinerilor feriți de contactul direct cu acest trecut – așadar, am putea spune că lipsa fricii este un motor al creativității.

Dacă nu ați fost prezenți la proiecție, sperăm că v-am trezit curiozitatea asupra acestui documentar de care televiziunile din toată lumea se cam feresc  – la noi a fost difuzat doar de TVR– și o să vă faceți curaj pentru încă o lecție de istorie, ceva mai diferită și mai completă față de cea prezentată în manuale.

Și fiți pe fază, vom continua seria Proiecțiilor ieșite din cutie!

Începem acest articol cu un mic avertisment: nu vă lăsaţi aşteptările înşelate de faptul că nu veţi găsi niciun nume de artist printre rândurile ce urmează! Scopul nostru este să inlăturăm din gândire suprapunerea totală a creativităţii cu abilitatea artistică. Aşadar, haideţi să ne obişnuim cu acest confort al ideii că un “homo creativus” nu trebuie neapărat să fie artist, trebuie doar să îşi folosească imaginaţia pentru a inova, a îmbunătăţi, sau a rezolva.

Habar nu aveam cine e Adam D’Angelo. Dar pariem că  sunteţi mulţi cei care îi utilizaţi “opera”: Quora. Internetul nu este foarte generos în informaţii despre Adam. Găsim câteva profiluri pe reţelele sociale, care ni-l prezintă ca pe un tânăr de 27 de ani, “big brains” într-ale computerului, iar, în rest, câteva articole despre nebunia lui de a părăsi postul de CTO (chief technology officer) de la Facebook şi de a-şi pune imaginaţia la treabă. The man with the plan, am spune. 🙂

Care a fost ideea de la care a plecat?  Adam o explică scurt, aproape algoritmic: “The thing that made us go with Quora was it seemed like a real gap on the Internet to us. No one had really made a good knowledge sharing site like this.” Aşa a pus la cale, împreună cu Charlie Cheever, această platformă de răspunsuri şi întrebări, editată şi organizată de comunitatea sa de useri.

Quora este disponibilă publicului din iunie 2010 şi are un caracter exclusivist, pe bază de invitaţie. Deasemenea, descurajează anonimatul, cerând utilizatorilor să se înregistreze cu nume reale. Merită menţionat şi faptul că printre contribuitorii la acest site se numără şi Mark Zuckerberg (CEO şi fondator Facebook), care chiar a achiziţionat o companie sugerată într-un răspuns la o întrebare postată de el.

Toate aceste detalii ne conduc la ideea că această platformă de întrebări şi răspunsuri se bazează, în primul rând, pe calitate. Şi aşa este. Orice întrebare ai pune, este incredibil cum oameni din toate colţurile lumii încearcă să vină cu un răspuns documentat: “A lot of people really like to answer questions, and they really enjoy sharing their knowledge. Especially people who have valuable knowledge. So the site naturally selects for high quality people.” (Adam D’Angelo).

Noi vedem în toată această poveste marca omului creativ, care, pe lângă business-ul cu care s-a ales, a deschis o cutie şi pentru restul lumii. Ideea e să ai idei, dar să şi crezi în ele – “I’m planning to stay with Quora as far as I can see.” (Adam D’Angelo).

De câte ori ați rostit, sau ați auzit, aceste cuvinte: “Am nevoie de o foaie de hârtie și ceva de scris?” Cu siguranță, de multe ori, când neuronii s-au unit într-o gașcă creativa și rezultatul trebuia “dat afară”, negru pe alb.

Iar o astfel de foaie poartă în esența albului ei, un infinit de posibilități și de abordări, care își așteaptă personalizarea, prin sincronizările dintre tactica și ideile fiecăruia. Cei de la Arjowiggins Creative Papers au surprins această forma incipientă a creativității, printr-un proiect, în colaborare cu D&AD: The Blank Sheet Project.

Proiectul se referă la o platformă pentru excelența creativă inspirațională, care invită lideri recunoscuți din diverse domenii creative, să își împărtașească propriul proces de abordare a unei coli albe.

Primul invitat, Neville Brody, vine din industria design-ului creativ (graphic designer, tipograf și art director în ultimii 30 de ani), cu mărturisiri despre experiență personală în abordarea “hârtiei” și sfaturi, împărțit în patru capitole: Inspiration, Challenges, Leaving Your Mark și Future.

Ascultându-l cu atenție pe acest om care a abordat, probabil, mii de hârtii albe, poți avea o mică revelație. Îti dai seama că, în momentul în care el încă privește cu respect și cu dedicație acest “obiect de lucru”, atunci acest obiect – oricât ar părea de redus în semnificație prin repetiție și uzitare – poate fi comparat cu o superputere: aceea de a crea orice, din nimic. Mai mult, reprezintă un liant între oameni și idei și intre oameni și oameni: “Without a blank sheet of paper we wouldn’t be creative.[…]The opportunity of having a blank sheet of paper is the highest challenge. Because it forces us to be original, or to be judged, or to be looked at. If it wasn’t for that, we’d all be living in our private spaces.” (Neville Brody).

Asteptăm curioși următorul invitat, dar, până atunci, avem timp să ne gândim la intrebarea universala pe care o pune The Blank Sheet Project: “How will we leave our mark?”

V-am povestit ca am plimbat expozitia Ciorne 1.0 si la TEDxBucharest. Acum trebuie sa va spunem ca deja ne facem temele pentru urmatoarea editie a Ciornelor. Cum? Ne concentram atentia pe detalii si incercam sa va calculam preferintele, ca sa putem tine cont de ele si de domeniile carora se subscriu, cand vom reincepe maratonul de adunat schite, mazgaleli si alte fragmente de idei ce merita expuse.

De data aceasta, la TED, am avut un panou in plus, pe care erau reprezentate toate ciornele, in asa fel incat privitorii sa poata vota trei exponate preferate, infingand in fiecare, cate o “bulina colorata” – asa am numit noi “piunezele”, ca sa ne asortam cu atmosfera de acolo. 🙂

Gasiti in pozele de mai jos “mecanismul de votare” si rezultatele pentru Top 3 Ciorne preferate @ TEDxBucharest:

locul I – Let’s Do It Romania

locul II –  Decat o Revista

locul III – Magazinul de Mirodenii.

Mr. FFFF (intruchiparea Fundatiei Friends For Friends) va asteapta voturile si pe mail, dar si pe pagina de Facebook.

Dragii nostri, va anuntam ca pentru noi, ziua de 11.11.11, nu a avut nicio tenta apocaliptica, ci mai degraba una inspirationala.