Înscrierile pentru ediția a doua a Premiilor Superscrieri 2012 s-au încheiat pe 30 septembrie 2012, la ora 24:00.
Va invităm să urmăriti la finalul lui octombrie care sunt rezultatele concursului de anul acesta și, în caz că vreți să vă înscrieți, ne auzim la anul. 🙂
Vă mulțumim şi continuați să credeți în puterea cuvintelor de a schimba lumea. Supersucces!
Interviu publicat pe Hotnews, în data de 25 septembrie.
Sorin Trâncă este Președintele Fundației Friends For Friends și cel care a avut ideea de promovare a jurnalismului narativ în România prin Premiile Superscrieri.
Reporter: Ce le spui celor care aud prima dată despre Premiile Superscrieri?
Sorin Trâncă: Că încercăm să cultivăm, în România, genul de scriitură creativă, de storytelling care dă câștigători de Premii Pulitzer. Pe foarte scurt, Superscrieri e un Pulitzer românesc.
R. De ce e nevoie în România de un astfel de concurs?
S.T.: Nu cred că e neapărată nevoie de un concurs, ci de acest tip de scriitură. Noi încercăm să facem un concurs, însă critic pentru societatea românească și naratorii ei e să înțeleagă rostul mai înalt al acestui tip de exprimare, care schimbă percepții și organizează realitatea într-o formă de o forță specială.
R. Cu ce se diferențiază Superscrieri de alte premii pentru jurnalism?
S.T.: Înainte de orice, prin faptul că e deschis oricui scrie și publică. Poți participa la Superscrieri și dacă ai un eseu sau un interviu de calitate pe un blog, de exemplu. În al doilea rând, prin faptul că încercăm, an de an, să impunem un juriu dincolo de orice suspiciuni, un juriu de oameni pricepuți și pasionați, care înțeleg miza unui asemenea tip de educație.
R. Cui se adresează, de fapt, acest concurs?
S.T.: După cum spuneam, oricui scrie. Eu aș adăuga și o latură a cititorului, dacă mă întrebați, cred că se adresează nu numai autorilor, ci și cititorilor, publicului în ansamblu, celor ce caută să citească și să-și înțeleagă mai profund lumea.
R. Care e miza pentru care ar trebui cineva să se înscrie?
S.T.: Nu știu, întrebați autorii. Noi încercăm să premiem consistent, inclusiv financiar, pe câștigători, să atragem sponsori și parteneri, să ne îngrijim de tot secretariatul acestei mici întreprinderi cât mai bine (ca fapt divers, la prima ediție s-au depășit 1.000 de ore de lucru în organizare, de la schimburi de mailuri, telefoane și clasificarea lucrărilor cu toți cei implicați, de la juriu la participanți și cei prezenți la Gală).
R. Care sunt câteva “hint-uri” care fac un text să fie jurnalism narativ de calitate?
S.T.: Am niște idei, însă avem un juriu foarte bun, căruia prefer să-i cedez toate aceste răspunsuri. Ne punem mari speranțe în calitatea criteriilor și aplicarea lor de către membrii juriului, noi încercăm să le punem toate resursele la dispoziție pentru a discerne și, prin urmare, să nu interferăm deloc cu judecățile lor. Sunt mult mai pricepuți decât noi la ce e bine și ce e mediocru în raport cu scrierea creativă.
R. Cine jurizeaza? (nu ne referim neapărat la nume, ci mai mult calificarea juraților – jurnaliști profesioniști, etc)
S.T.: Jurizeaza an de an jurnaliști cu experiență și oameni de cultură echilibrați. Aș vrea să mulțumesc domnului Vlad Petreanu și juriului de anul trecut, domnului Vlad Mixich și juriului din acest an pentru rigoare și interes – și nu în ultimul rând trebuie să le mai mulțumim și pentru că sacrifică sute de ore pentru această jurizare (exemplu – anul trecut au fost în jur de 350 de intrări în concurs).
R. Se încurajează și participarea bloggerilor. Care crezi că e viitorul jurnalismului narativ pe partea asta?
S.T.: Cred că vedem semne bune, bloggerii înțeleg din ce în ce mai mult că au un rol și un rost, că apariția lor în zona relatărilor despre evenimente și fapte reale, în mod tradițional acoperită de jurnalism, aduce și responsabilități. Sunt câțiva bloggeri care știu foarte bine ce sunt jurnalismul narativ și scrierea creativa, dacă e și numai pentru că unii dintre ei provin din presă. Aș vrea să-i invit să ni se alăture participând și promovând ideea Premiilor Superscrieri.
R. Care e viziunea ta – foarte personală – asupra acestui concurs?
S.T.: Viziunea mea pleacă de la ideea că jurnalismul factual e limitat în raport cu transmiterea de adevăruri despre un fapt, un eveniment. Mai mult, făcut fără rigoare și etică, duce mult mai degrabă la tabloid decât jurnalismul narativ, pe care că autor îl minți mai greu, care te pune în situații de a relata mult mai responsabil realitatea. Pe scurt, scrierea creativă produce nu numai conținut mai bun, ci și autori mai responsabili. Asta e viziunea mea, care ține indirect de stimularea unei clase de autori, editori și publisheri cu simț de răspundere față de cititori.
R. Câtă vizibilitate are în momentul de față?
S.T.: Nu știu să spun, exact. Are exact atâta vizibilitate câtă poate avea un lucru bun în România.
R. Cum putem să ajutăm, fiecare dintre noi, că acest concurs să capete amploare?
S.T.: Scrieți și citiți. Și promovați ideea, dacă vă place.
R. Câteva recomandări personale de reviste și cărți de citit (5 reviste la care te-ai abona, all time și 3 cărți care te-au impresionat prin tehnica narativă și abordarea de writing).
S.T.: Eu am multe preocupări și se intersectează cu scrierea creativă indirect, așa încât nu știu dacă e relevant. Îmi plac Gladwell, Kahnemann, Seth Godin, citesc economie și cărți de design sau literatură cu aceeași plăcere. Dacă mi-aș face un abonament, unul singur, probabil că mi l-aș face la Harvard Business Review. Sunt și în România autori și platforme interesante, cred că le știți cu toții… Aștept să se maturizeze și să dea roade, să impună o normă în presă și în conținutul digital, aștept de la ele și cititorii lor ziua în care vor duce în derizoriu (acolo unde le e și locul) fenomene de genul Libertatea, Can-Can sau OTV.
R. Răspunde la o întrebare pe care ți-ai pune-o tu, din postura de jurnalist, pentru ca cititorii să afle un superlucru despre Superscrieri.
S.T.: Din fericire pentru toată lumea (dar mai ales pentru cititori), nu sunt jurnalist. Dar vă pot spune cum a apărut nevoia acestui concurs. Acum câțiva ani, într-o seară, cam pe când căutam primele idei de programe pentru Fundație (ffff.ro), am trecut pe lângă un televizor la care rula un fel de talk show la una dintre Antene. Era ora 9 și un pic și în studio se aflau niște jurnaliști mondeni + niște personaje, invitații dumnealor. Chiar eram în trecere pe lângă televizor, care era cu sonorul la minimum. Pe burtieră de emisiune rula “tema” emisiunii, în speță o întrebare. Iar întrebarea era (repet, imediat după ora 21.00) – “Credeți că Marcela a înghițit sperma lui Marcel?”.
Marcel și Marcela sunt nume fictive, nu mai rețin numele exacte, doar întâmplarea. Dar am știut, atunci, că una din prioritățile Fundației noastre urma, într-un fel sau altul, să fie un program legat de felul în care se face jurnalism, de felul în care se relatează evenimentele în România.
Vă anunțăm retragerea din juriul Superscrieri a lui Costi Rogozanu și înlocuirea lui cu Dan Duca, redactor la Realitatea.net.
Avem o scurtă declarație de la Costi: “Au apărut câteva obligații neprevăzute în ultima lună și nu mai am cum să fiu parte din juriul dumneavoastră. Timpul rămas în perioada asta nu-mi mai permite o evaluare corectă a concurenților. Îmi pare rău că v-am încurcat. Mulțumesc,
Rogozanu.”
Noi îi urăm bun venit în echipă lui Dan Duca și abia așteptăm să citim superscrierile de anul ăsta.
Laurie Hertzel este Senior Editor la Star Tribune, in Minneapolis. Noi am cunoscut-o anul trecut, la The Power of Storytelling Conference, organizată de prietenii de la Decât o Revistă. I-am povestit lui Laurie despre Premiile Superscrieri și i-a plăcut plăcut inițiativa, așa că a scris un articol special pentru voi, cei care credeți în puterea poveștilor. Sperăm să vă placă și să vă dea o scânteie pentru a vă aprinde și vouă pofta de a vă scrie poveștile despre realitate. Nu de alta, dar duminica asta, pe 30 septembrie, se închid și înscrierile în concurs. Așadar, spor la inspirație și la idei!
We first hear stories while still in the cradle. Our parents read us bedtime tales at night; we hear parables at church; we learn to read by turning the pages of picture books and sounding out the text. Our lives start with story, and story follows us throughout all our years. Stories mark significant occasions – weddings, holidays, anniversaries, reunions. At our funerals, people will gather to remember us, and to tell stories. (Hopefully, good ones.)
We tell stories to make sense of the confusion of our lives. We tell stories in order to keep our history, to understand the things that happen to us, and to help others understand us. Human beings are hard-wired to tell stories – all of us. You will not find a culture that doesn’t have some sort of storytelling tradition.
In journalism, stories carry a particular power because they are true. When you tell a story to a friend over coffee, you might embellish for drama’s sake, or exaggerate for the sake of humor, or to sway someone’s point of view. But in journalism, the power is in the truth. Journalists tell true stories, reported carefully and fully, and retold accurately, with enough detail and action so that the reader can see into someone else’s life.
Through the stories you write, you can give readers a taste of other people’s lives. You can put readers where they might not otherwise ever be able to go. You can place the reader in the middle of a terrible storm. You can make the reader feel like he is in a battle in the mountains of Afghanistan, or fighting a four-alarm fire burn a house in a quiet suburban neighborhood. You can place your reader in a wheelchair and make him understand what obstacles a handicapped person might encounter in the course of a normal day. You can take the reader on a hiking trip through the hills of Ireland, or on a fishing trip in northern Minnesota. You can entertain, enlighten, frighten, outrage, amuse, educate and enthrall, with stories.
It is heartening to see new prizes, such as the Romanian Superwritings Prizes, being created to recognize and honor great storytelling. In the United States, of course, the highest honor for journalists is the Pulitzer Prize, and world wide the highest honor for writers of nonfiction is the Nobel Prize. Here is hoping that the Superwritings Prizes comes to stand for journalism and storytelling of the highest caliber in Romania. It is important to recognize this good, vital work.
In old Ireland, Seanachies – the traveling storytellers – were revered and welcomed wherever they went. They sat by the fire of the houses they visited and everyone from the countryside gathered to listen as they told stories about Irish history and legend, and immortalized its battles, and secured the reputation of its kings.
Newspapers and magazines now serve as sort of modern – day Seanachies. Open your newspaper and you will see that it is filled with stories, or the skeletons of stories, potential stories – stories about real life, stories about things that happened in your country, your town, to your neighbors, and it all happened just yesterday! And more incredible stuff will happen today! All kinds of fascinating and controversial and tragic and funny and dramatic and dire and life-changing event – murders and car crashes and burglaries and weddings and festivals and floods and blizzards and people helping each other out during floods and blizzards.
When the Interstate 35W bridge in Minneapolis collapsed over the Mississippi River at rush hour four years ago, dumping cars into the water and killing 13 people, my newspaper covered that story in a multitude of ways. We wrote the usual news stories, and we spent months doing investigative pieces, trying to understand why the bridge fell, and trying to figure out who was to blame. But we also wanted to tell the stories of the people who were on the bridge during that evening rush hour and who rode it down to the water. We wanted to put our readers right on that bridge, and make them feel what those survivors felt. Those stories, those narratives, were among the most powerful stories we published.
A well-told story brings us from the intellectual – what happened – to the emotional – what did it feel like? Who was affected? And the most powerful of all stories marry the two. Stories are filled with little strings that connect us to each other, and so to meaning.
Stories can right wrongs. They can help people understand a complex topic. They can make people empathize with those they thought they had nothing in common with. They can make people laugh, or cry, sometimes both in the same story. They can make people feel outrage, or compassion, or disgust, or love. They can spur people to take action.
There is no secret to writing great narrative. It takes hard work, and practice, and diligent, dogged reporting, and an understanding of the craft of writing. All of the basics of good writing that you learned years ago – show, don’t tell; use powerful verbs; let the story spin out; control the voice and pacing; end your sentences and paragraphs and sections and the story itself on powerful thoughts; use telling details – all come into play here. You get good by writing and writing and writing, and by reading and reading and reading.
The biggest challenge sometimes comes in identifying the story itself. They are everywhere! Open your mind and your eyes. Go find them, and tell them.
Marţi, 25 septembrie, reluăm Seminariile PoS, o serie de discuţii lunare despre meşteşugul poveştilor în varii domenii, cu Cosmin Alexandru, consultant în branding şi strategie, educator şi motivator.
Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF şi începe la ora 19:30 – intrarea se face de la 19:00.
Biletele costă 30 de lei şi se cumpără din DoR Shop (pentru alte metode de plată, scrieţi la lavi@decatorevista.ro).
Numărul de locuri e limitat.
Seminariile PoS sunt organizate de Decât o Revistă împreună cu Friends For Friends Foundation. Întâlnirile sunt lunare şi sunt dedicate oricui vrea să înveţe să folosească unelte noi şi să afle care sunt mecanismele poveştilor în varii medii. Fiecare ediţie va avea un invitat care îşi va explica meşteşugul şi apoi va fi descusut de participanţi.
Seminariile sunt o extensie a conferinţei anuale de jurnalism narativ organizate de DoR, The Power of Storytelling, care va aduce în Bucureşti în această toamnă nouă jurnalişti americani multi-premiaţi, care ne vor învăţa şi inspira.
Povestirile sunt însoţite de o porţie de optimism de la Pufuletii Gusto.
Am visat.
Acum 1 an și ceva am început proiectul CIORNE, grație ideii lui Sorin Trancă, Creative Explorer-ul FFFF, și a convingerii pe care o avea că schițele nu primesc atenția pe care o merită. Am strâns ciorne și mâzgăleli, am ascultat povești, am stat nopți întregi lucrând la panouri și ne-am amețit în mirosuri de prenadez și alte lipiciuri.
Am schițat.
Ciorne 1.0 ne-a învățat ce le place oamenilor să vadă într-o expoziție, ne-a arătat că schițele chiar sunt apreciate și că cei care au venit să le vadă au plecat învățând câte ceva. Cel mai important, Ciorne 1.0 ne-a motivat să facem și ediția 2.0.
Am făcut.
Aseară am lansat Ciorne 2.0, după un an și ceva de experiență, 6 luni de planificări, 3 luni de strâns ciorne, de convorbiri cu parteneri, de discutat concepte și vizualuri. După toate astea suntem mândri să spunem că vernisajul Ciorne a ieșit bine. Mulți oameni, multe pahare, râsete, 21 de exponate și multe cuvinte de bine la adresa expoziției. Avem și dovezi foto AICI.
Așa că mulțumim AFCN pentru votul de încredere și sprijin, mulțumim Grolsch, Patrician și Red Bull pentru ajutorul lichid oferit și mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat și care cred în proiectul acesta.
Pentru cei curioși avem și un preview al expoziției Ciorne 2.0, direct din culise. Așa că dați un play filmulețului de mai jos, înainte să veniți la vernisajul de joi seară, din Mansarda FFFF.
UPDATE 27 AUGUST
Din păcate, s-au epuizat locurile pentru această seară. Ne bucurăm foarte mult că v-aţi înscris în număr atat de mare, dar Mansarda noastră nu ne poate ţine pe toţi, oricât de mult am vrea. Însă vă promitem că vom mai organiza astfel de seri, cât de curând.
Împreună cu Motivonti organizăm o seară de film joi, 30 august, de la 19:45, în Caffffe Creativa.
Așa că vă invităm să vizionăm împreună “I’m fine, thanks.”
“I’m fine, thanks” este un documentar despre automulțumire, este o colecție a unor povești de viață, este despre alegerile pe care le facem și despre căile pe care decidem să o luăm în cele din urmă.
Ceea ce e special la acest film este că a fost realizat cu ajutorul platformei de crowdfunding Kickstarter (despre care am mai scris și noi aici).
O echipă de cinci tineri a străbătut Statele Unite timp de două luni adunând povești despre viețile și alegerile făcute de oameni cu diferite background-uri.
Experiența de a face acest film le-a schimbat viețile definitiv și acum nu mai răspund cu un simplu “I’m fine, thanks”, ci cu “I’m fucking great, never been better, how about you?”
Locurile sunt limitate, iar intrarea este 20 de lei. Noi Vă așteptăm cu bere Grolsch și alte lichide cu bule sau fără, cu chef de prietenie și cel mai probabil, multă voie bună.
text de Diana Bercu, navigator de sinapse
Ai chef să visezi cu ochii deschiși la ceva, dar căldura te-a moleșit atât de tare încât nici idei pentru asta nu-ți mai vin? Atunci ia de-aici inspirație! Pe tavă, în fața ochilor tăi, îți aduc ideile unui homo creativus cum rar s-a mai văzut. Tot ce-ți rămâne de făcut e să te pui în pielea lui, să-ți lași imaginația să te ducă în locurile prin care poate și acesta a trecut și să-ți imaginezi cum ai putea să faci lucrurile mai bine decât el. Ultima parte va fi cea mai grea.
De ce? Pentru că homo creativus de astăzi este David Droga, geniu al publicității și totodată modelul după care s-a creat o categorie de oameni în care am vrea cu toții să intrăm. Vorbesc despre oamenii ”anything you can do I can do better”: băiatul ăla din clasa paralelă care era tot timpul primul la olimpiade, angajatul lunii din firma ta, fata în colanți mov care învăța mișcările de la cursul de dans din prima. Și, pe deasupra, oamenii ăștia erau și foarte cool de obicei, ca să fie pachetul complet și pentru ca tu chiar să ai un motiv serios să-ți dorești să fiți ”best friends” și să îți imaginezi că o să fii ca ei cândva.
Cum ziceam: David Droga este un geniul al publicității. A câștigat mai mult de 50 de lei în cadrul festivalului de publicitate Cannes Lions. Și chiar dacă tu ești la mai mult de o zi de zburat cu avionul de el, sigur i-ai văzut campaniile – de exemplu, e imposibil să nu fi văzut campania din 2009 pentru Obama, ”Change”. A fost director de creație întâi al diviziei Saatchi&Saatchi din Singapore, apoi al celei din Londra și, pentru că făcea treabă bună, a fost numit directorul întregului grup Publicis (director pe lume adică). Plictisit să evolueze sub conducerea altora, și-a înființat propria agenție: Droga5, cu divizii în New York și Sidney. Dacă ai cea mai mică tangență cu domeniul, probabil ți-ai imaginat măcar o dată cum e să lucrezi acolo. Se susține afirmația mea de la începutul paragrafului?
Dacă vrei să îi studiezi campaniile (lucru pe care te sfătuiesc să îl faci, de altfel), e plin Internetul. Eu o să-ți spun părerea mea despre ce cred că îl face atât de tare, ce îl plasează pe Droga în categoria ”anything you can do I can do better”. Și da, o să mă folosesc de exemple.
David Droga e David Droga pentru că îndrăznește. Îndrăznește să meargă mai departe și să gândească la scară largă. Bigger than life is the way to go! Dacă înveți de la el să nu-ți fie frică de tabu și de lucrurile care îi fac pe oameni să vorbească în șoaptă, să nu-ți fie teamă că ai putea deranja pe cineva, chiar poți schimba ceva.
Nu mă credeți pe cuvânt pentru că oricum o să vă aduc argumente. O să vă povestesc despre două proiecte care sunt mai mult decât un joc de cuvinte într-un headline, mai mult decât o poantă la sfârșitul unui spot TV.
Primul se numește ”Tap project” și a fost realizat pentru a sprijini UNICEF-ul și pentru a-i face pe americani (deocamdată doar pe ei) să prețuiască mai mult apa, resursa aia banală pentru noi, care curge cu litrii când ne spălăm pe dinți și lăsăm robinetul deschis. Și pe care alții nu o au aproape deloc. Tu cât ai da pe un pahar de apă de la robinet? În restaurante, americanii primeau acel pahar de apă de la robinet gratuit. Ce s-a gândit Droga? Că dacă am da cât de puțin pe apa pe care o avem din plin și de care ne bucurăm gratis, ar putea să se bucure și alții de acest lichid, așa cum ar trebui el să fie: transparent, inodor și incolor. Astfel, din 2006, de când a început proiectul, paharul de apă de la începutul mesei, care se servește gratuit în restaurantele americane, poate fi răsplătit acum cu 1 dolar sau mai mult. Banii dați pe acel pahar de apă sunt o donație – nu te obligă nimeni să faci un bine semenilor tăi, dar e păcat să nu o faci când îţi e atât de la îndemână.
Al doilea proiect care a schimbat ceea ce știam despre lumea noastră se numește ”Windmade” și a fost creat pentru că ne place să fim informați când facem o alegere. Cu cât mai multă informație, cu atât mai bine, chiar dacă nu o înțelegem neapărat. Dar informația pe care Droga s-a gândit să o pună pe ambalajele produselor nu ai cum să nu o înțelegi. În plus, s-ar putea să o găsești pe spatele lucrurilor din supermarket începând cu anul acesta. Este vorba despre semnalarea produselor care au fost produse folosind energia eoliană. Le semnalăm, ca să-ți fie mai ușor să alegi lucrurile bune și pentru planetă și ca să le cauți mai mult în magazine. Le semnalăm și ca să începem să conștientizăm importanța energiei eoliene. E păcat să nu ne folosim de vânt, resursa asta care pur și simplu nu are cum să se termine. Poate dacă vedem pe majoritatea ambalajelor un desen simpatic care să ne amintească de ea, o să ne amintim de puterea vântului și când vom fi antreprenori cu mulți bani, gata să își facă o mega-afacere.
Nu ți se pare că proiectele astea pot schimba lumea pe bune? Studiile de caz demonstrează că se poate: ”Tap project” a strâns până acum 2.5 milioane de dolari pentru cei care nu au acces la apă potabilă, plus suportul și donațiile unor super-branduri (vezi Armani). Celălalt proiect a fost deja aprobat de autorități, iar noile etichete vor fi implementate din vara anului acesta.
Când pui tot ce însemni tu într-un proiect, nu îți poți permite să faci compromisuri. Din contră – trebuie să crezi că poți să faci mai mult decât își imaginează oricine. Poți să schimbi lumea. Și tocmai de aceea David Droga este un geniu al publicității. Nu pentru că a fost director de creație pe lume, nu pentru că nu mai are rafturi să expună premiile luate de campaniile la care a lucrat. Nu. Pentru că i-a dat publicității un nou sens: a îndrăznit s-o lase să schimbe lumea.
Mecanismele de gândire diferă de la om la om – evident. Din păcate, chiar dacă ai reuși să desfaci un mecanism până la cele mai mici rotițe și apoi să-l pui într-o altă carcasă, sistemul nu ar funcționa la fel de bine, pentru că s-ar lovi de alte situații. Dar puțină ”tehnologie” furată de ici-colo nu strică, o poți adapta. Așa că fură puțină ”tehnologie” de gândire de la Droga.
text de Andreea Vrabie, researcher la Wired UK și o prietenă aprigă a ideilor creativo-practice
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc când spun că sunt researcher este ”În ce domeniu?” și răspunsul ”Orice, pentru că mă interesează tot” e primit cu zâmbete nedumerite. Am învățat să-mi reduc răspunsul la ”Inovație în știință și antreprenoriat”, doar pentru că lungimea replicii îmi transformă ocupația în ceva mai precis. În același timp simt că ignor trei sferturi din subiectele care îmi captează atenția zilnic. Adevărul este că mă interesează orice expresie a creativității umane, iar pasiunile mi se schimbă de la o săptămână la alta. Azi sunt obsedată de viața lui Hunter S. Thompson, iar mâine citesc articole despre design thinking pentru că am văzut Charles & Ray Eames: The architect and the painter.
Curiozitatea fără odihnă și dorința de a te reinventa constant mi se par atribute firești. Până nu demult, fiecare avea aceeași slujbă timp de 40 de ani și, poate, câteva hobby-uri de weekend. Documentarul Lemonade, despre 16 creativi din publicitate care și-au pierdut locul de muncă după criza economică, deși prea sentimental pe alocuri, ne arată ca programul de la 9 la 6 nu reprezintă nicio certitudine. Mai mult, incertitudinea viitorului este un motiv de bucurie pentru că îți oferă libertatea de a te descoperi în repetate rânduri.
Însă, nu trebuie să fii forțat de împrejurări pentru a te reinventa. Tina Roth Eisenberg, autoarea blogului swiss-miss, fondatoarea spațiului de co-working Studio Mates, mintea din spatele seriei de evenimente Creative Mornings și deținătoare a unei afaceri de tatuaje pentru copii, a ținut recent un discurs despre importanța proiectelor laterale: ”We should all take our side projects more seriously and never shy away of challenging the status quo”. Cu cât ai mai multe subiecte care îți trezesc curiozitatea, cu atât ai mai multe șanse să faci zilnic ceva care să-ți placă.
Pentru a gândi în afara cutiei nu-ți trebuie o singură cutie din care să ieși, ci un depozit de cutii în care nu mai încapi.
Luni, 16 iulie, organizăm o ediţie specială a Seminarului The Power of Storytelling, cu Echipajul DoR în rolul povestitorului. Cristi Lupşa, editorul DoR, împreună cu o trupă de editori şi reporteri vor vorbi despre meşteşugul şi puterea poveştilor adevărate bine spuse, exemplificând pe câteva texte din revistă.
Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF şi începe la ora 19:00 – intrarea se face de la 18:30.
Participarea costă 30 de lei. Pentru că locurile sunt limitate, e necesară înscrierea la contact@victoriei.ro şi plata se face în avans.
Seminariile PoS sunt organizate de Decât o Revistă împreună cu Fundaţia Calea Victoriei şi Friends For Friends Foundation. Întâlnirile sunt lunare şi sunt dedicate oricui vrea să înveţe să folosească unelte noi şi să afle care sunt mecanismele poveştilor în varii medii. Fiecare ediţie va avea un invitat care îşi va explica meşteşugul şi apoi va fi descusut de participanţi.
Seminariile sunt o extensie a conferinţei anuale de jurnalism narativ organizate de DoR, The Power of Storytelling, care va aduce în Bucureşti în această toamnă nouă jurnalişti americani multi-premiaţi, care ne vor învăţa şi inspira.
Povestirile sunt însoţite de o porţie de optimism de la Pufuletii Gusto.
Pentru că e cald şi sunteţi în vacanţă, am condensat cele două Weekend-uri Intens Creative într-unul singur, la răcoare, în Mansarda Fundaţiei Friends For Friends.
Aşa că, dacă nu aveţi încă planurile făcute pentru weekend-ul 21-22 iulie, puteţi să îl petreceţi cu noi, la sesiunea Creative Fitness Studio de weekend.
Avem şi o ofertă last minute, plus informaţii detaliate despre ce şi cum se întâmplă:
Descarcă detalii program Creative Fitness Weekend Edition/ 21-22 iulie
