Cine mai crede că e greu în România să găsești autori în care să ai încredere că povestesc despre fapte și oameni din realitate doar prin prisma adevărului? De șase ani, Superscrieri îi adună pe cei care au curaj și răbdare să descopere și să spună poveștile care ne informează corect, care ne emoționează și care ne mișcă spre înainte.
Competiția se adresează tuturor autorilor de limbă română – consacraţi sau nu, din presa tipărită sau de pe platforme digitale sau TV/video, jurnalişti sau bloggeri, profesionişti sau amatori.
Una dintre noutăți este că deschidem Superscrierile și pentru autorii din Republica Moldova care publică materiale în limba română.
Termenul limită pentru înscrieri este 30 septembrie. După procesul de jurizare, câștigătorii vor fi anunțați în luna noiembrie, în cadrul Galei de Premiere.
În acești șase ani, am adaptat categoriile de concurs la tipul de conținut preferat de autori și căutat de cititori. Anul acesta, pe lângă categoriile tradiționale de Reportajși Portret, categoria Opinie devine mai complexă – Opinie – New Media & Blogging – deschizând posibilitatea de a participa cu acest tip de conținut publicat și în alte media (precum vblogs sau podcast).
Cele două categorii complet noi sunt reprezentate de Investigație și de TV&video jurnalism. Premiul I pentru fiecare categorie este în valoare de 500 de euro.
Pe lângă aceste cinci categorii, se va desemna în continuare cel mai de impact material înscris, ca premiul special Superscrierea Anului (în valoare de 1000 de euro) și Premiul Juriului (suma taxei de participare la concurs). FFFF va oferi noi premii speciale, reprezentate de suma de bani adunată din vânzarea cărții Superscrieri, precum și o nouă serie de premii onorifice, ce vor fi anunțate pe parcursul ediției.
Juriul confirmat până în acest moment este reprezentat de Teodor Tiță – președintele juriului, Cătălin Tolontan, Dan Duca, Emilia Șercan, Florin Negruțiu, Irina Păcurariu, Luiza Vasiliu, Mona Dîrțu, Mihnea Măruţă, Oana Giurgiu, Paul Radu, Simona Tache, Vlad Mixich.
„Superscrieri are ceva ce nu multe astfel de concursuri au reușit să aibă sau să păstreze: consecvența și permanenta dorință de a rămâne în avangarda fenomenului jurnalistic românesc. Avangardă pe care adesea a răsplătit-o, a încurajat-o și a cultivat-o, poate mai mult decât oricine altcineva. Anul acesta am ales să introducem două noi categorii: investigație și jurnalism video. Investigația pentru că, fără anchete, jurnalismul ar fi mult prea puțin util. Secțiunea video urmărește să contribuie la întoarcerea atenției publicului român către o zonă care în exterior a luat o amploare explozivă. Video înseamnă și jurnalism, nu numai entertainment. Și credem că România furnizează deja exemple de jurnalism video de calitate.” declarăTeodor Tiță, președintele juriului
O inițiativă care a devenit mai mult decât un concurs
Din 2011 și până în prezent, Superscrieri a reușit să atragă susținători și simpatizanți cu ajutorul cărora a devenit mai mult decât o competiție cu 700 de participanți și peste 70 de premianți: a creat două programe de burse jurnalistice pe teme de interes public, Seminariile Superscrieri pentru noua generație de autori, a publicat o carte cu materiale premiate, două gazete și o revistă; ultimul proiect lansat în 2016 este Masterclass-uri Superscrieri – întâlniri de bune practici în culisele jurnalismului de calitate.
Superscrieri este o inițiativă independentă, realizată împreună cu oameni și companii care conștientizează rolul poveștilor atent documentate și bine spuse în evoluția României:
BRD-Groupe Société Générale nu este doar pentru al treilea an succesiv aliatul de bază, ca patron al ediției 2016, ci și partenerul împreună cu care FFFF a oferit până acum 12 burse jurnalistice pe tema educației și împreună cu care a lansat cartea „Superscrieri: drumul generației noastre”, o colecție în care se regăsesc materiale premiate la primele patru ediții Superscrieri.
Fiecare dintre cele 5 categorii de concurs este sprijinită de câte un sponsor partener: Orange România, FAN Courier, Rogalski Damaschin Public Relations, Friends\TBWA.
Printre super-prietenii și susținătorii media se numără: Hotnews, Adevărul, Dilema Veche, Marie Claire, Beau Monde, Scena9, Republica.ro, Șapte Seri, Decât o Revistă, The Power of Storytelling, Arte și Meserii, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Frontline, Think Outside The Box, România Pozitivă, IGLOO Media, Veioza Arte, Editura Humanitas, Editura Publica și mulți alții.
Cătălin Tolontan și Mirela Neag la Masterclass Superscrieri: detalii din culisele muncii lor
sssds
Nu e doar despre Boston – e despre țara întreagă, despre lumea întreagă!”, strigă unul dintre reporterii din “Spotlight”, din ușa redacției, în cel mai tensionat dintre momentelefilmului. E punctul culminant al scenariului, fără îndoială. “Au știut! Și au lăsat toate astea să se întâmple! Puteai fi tu, puteam fi eu, putea fi oricare dintre noi!”.
Sigur că e doar o replică de film; n-avem cum ști dacă reporterul Mike Rezendes a zis vreodată asta;dar probabil că așa a gândit. Sigur că o comparație între investigația Spotlight,care a luat “Pulitzer-ul de aur” în 2003, și cea începută de Gazeta Sporturilor la sfârșit de aprilie 2016 poate suna un pic cam forțat. Așa o fi. Dar cât de forțată-i comparația asta, totuși?
Să răspundem, înainte de a judeca, la o întrebare: există măcar un singur cetățean român sigur 100% că nu va ajunge vreodată într-un spital de stat – în caz de accident, de tragedie de tip Colectiv, de cataclism natural, de atentat?
Să mai zicem, de dragul exercițiului, că or fi existând pe teritoriul României 10.000 de oameni cu o astfel de certitudine. Procentual, asta înseamnă cam 0,05% din populația țării. Rezultă că pe restul – 99,95% – investigația GSP îi privește direct, intim, pe viață și pe moarte.
Ce-au aflat acești 99,95% dintre cetățenii României, începând cu primăvara lui 2016, e că statul român a știut – și a lăsat toate astea să se întâmple. A știut bine că există un risc major să ieși din spital mai bolnav decât ai intrat, a știut bine că probabilitatea să se întâmple asta e intolerabil de mare, a știut bine că există cauze sistemice, de care el, statul, era responsabil – și a lăsat ca toate astea să se întâmple.
Deodată, “puteai fi tu, puteam fi eu, putea fi oricare dintre noi!” nu mai sună a replică de film. Și deja se vorbește, prin nucleele sănătoase ale jurnalismului românesc, că investigația GSP e “cea mai tare investigație din ultimii 10 ani, dacă nu cumva din ultimii 25”.
***
Cătălin Tolontan și Mirela Neag au venit în sufrageria FFFF, la Masterclass Superscrieri, și au povestit colegilor de breaslă despre bucătăria muncii lor, cea care nu se vede în textele finale; discuția – la care au participat 40+ jurnaliști din noua generație, oameni de comunicare&PR, invitați din business și ONG-uri – a fost moderată de Mona Dîrțu.
Redăm selecțiuni ale discuției, pe care am reorganizat-o pe teme mari; am făcut doar editări minore, care nu afectează în niciun fel conținutul, pentru a asigura coerența, concizia și lizibilitatea. Toate episoadele investigației echipei GSP, aici.
Mulțumim, Mona Dîrțu, pentru sprijinul acordat la editarea materialelor scrise și lui Tiberiu Cimpoeru pentru cele video.
***
MOMENTUL ZERO, NOIEMBRIE 2015: “Arșii de la Colectiv erau internați în saloane normale. Nu ne pricepeam, nu am înțeles cât de grav e”
Mona Dîrțu: Mirela, Cătălin, ce caută un ziar de sport în “criza dezinfectanților? De ce scrieți tocmai voi doi – împreună cu Răzvan Luțac, care-i acum în Franța, la Euro 2016 – despre sistemul românesc de sănătate?
Cătălin Tolontan: Asta ne-a întrebat și “Der Spiegel” astăzi (14 iunie 2016 – n.n.).
Mona Dîrțu: Și ce ați răspuns?
Cătălin Tolontan: N-avem un răspuns. Nu știm de ce.
Mirela Neag: […] A fost tragedia de la Colectiv, o emoție națională în care noi ne-am trezit implicați pornind tot de la un personaj din sport: în ziua de după tragedie [30 octombrie 2015 – n.n.], noi căutam să aflăm veștidespre Alex Pascu, liderul trupei [Goodbye to Gravity], care era băiatul președintei Federației Române de Scrimă.
Cătălin Tolontan: Noi am început [ca echipă] de foarte mulți ani. Cunoști, ca ziarist, foarte mulți oameni – și în momentul în care li se întâmplă ceva au încredere în tine, într-un fel sau altul. Și vin la tine și-ți povestesc lucruri. Concret, însă, a început exact cum spune Mirela: căutam să aflăm informații despre băiatul Anei Pascu. Și am aflat că a ajuns într-un salon unde nu trebuia să ajungă. În ciuda a ceea ce ni se spunea la televizor, oamenii arși de la Colectiv stăteau în saloane normale, împreună cu oameni care nu erau arși. De atunci, chiar de pe 1 sau 2 [noiembrie 2015], au fost medici care ne-au spus că nu e OK. Că [arșii] au o vulnerabilitate majoră la infecții nosocomiale. Că ceilalți bolnavi sunt purtători ai infecțiilor, dar pot scăpa mai ușor, pentru că iau antibiotice – dar că în cazul arșilor, dacă li se transmit infecțiile de la ceilalți bolnavi din saloanele mixte, e o problemă. Nu ne pricepeam, nu am înțeles cât de grav e asta. Tehnic, așa a început povestea: imediat după Colectiv. Dar nu avem un răspuns inteligent la întrebarea “de ce noi?”, ziar de sport. E bizar, toată lumea întreabă.
Până la debutul investigației care avea să fie botezată “Criza dezinfectanților”, în aprilie 2016, echipa GSP a publicat o serie de articole despre circumstanțele care au făcut posibilă tragedia de la Colectiv – unele dintre ele legate de sistemul de sănătate, altele despre ISU.
Primul dintre ele vorbește, în premieră, despre faptul că unitatea modernă pentru arși nu era funcțională în seara Colectiv, deși fusese inaugurată oficial de șapte luni. La sfârșitul lui mai 2016,procurorii au început urmărirea penală in rem împotriva spitalului pentru fapte de abuz în serviciu.
“SURSA ZERO”. REȚETELE. ÎNTREBĂRILE FĂRĂ RĂSPUNS.
Primul articol din investigația-fluviu a GSP a fost publicat luni, 25 aprilie 2016 – însă munca a început cu cinci-șase luni înainte de data publicării, când jurnaliștii de la GSP au primit, de la o sursă rămasă anonimă, o informație: dezinfectantul folosit în 350 de spitale românești, susținea acea “sursă zero”, nu respecta rețeta de fabricație. Ce-aveau deci la dispoziție jurnaliștii GSP, la momentul decembrie 2015, erau mărturia unei surse care cunoștea pe dinăuntru hala de producție a Hexi Pharma și copii după niște rețete de fabricație vechi de trei ani.
Mirela Neag: Cum a aflat persoana care ne-a dat rețeta că produsele sunt neconforme? Păi vedea, în hală [la Hexi Pharma], doar butoaiele în care se amestecau substanțele. La un moment dat, ducându-se într-un birou administrativ, vede pentru prima dată și produsul finit – niște flacoane cu trei substanțe – și citește eticheta. Și vede concentrația. Știind foarte bine rețeta, atrage cuiva atenția: “Eticheta este tipărită greșit” – asta credea atunci, că-i o greșeală de tipar. Și mai atrage atenția de câteva ori, urmărind să vadă dacă era corectată eticheta – doar că în final i se spune “nu e treaba ta”. Abia atunci s-a prins – și a luat decizia să plece din fabrică […]. În hală mai știau [despre problema de concentrație] doar șeful de producție – plus Flori Dinu, directorul general, proprietarul Dan Condrea și mai mulți agenți de vânzări.
Mona Dîrțu: Ați pornit, deci, pe urmele unei firme care producea dezinfectați diluați.
Cătălin Tolontan: Nu… cred că am pornit mai degrabă pe urmele infecțiilor. Noi am [țintit] de la început statul, autoritățile – încă de la Colectiv: ISU, spitalele cu infecții nosocomiale… Am rămas de la început până la sfârșit cu ochii pe autorități. Cred că asta ne-a și ajutat – și oamenii au avut încredere să vorbească.
Diana Marcu (republica.ro): Mirela, ați spus că voi ați avut, inițial, două rețete mai vechi. Sursa le luase anterior din fabrică. Cu ce scop? A încercat să le valorifice, anterior discuției cu voi? S-a mai gândit să le facă publice până la cazul Colectiv?
Mirela Neag: N-a vrut să le facă publice, a vrut să le prezinte la Parchet. Dar, ca un denunț să poată fi probat – așa cum se cere – trebuia să fie însoțit de o analiză fizico-chimică, de compoziție […]. Știind că singurul laborator unde putea să facă această analiză era Unilab-ul,cel pe care îl controla Condrea, a căutat un laborator în Germania. Dar prețul [analizei] era de 2.000 de euro. Sursa noastră fiind un angajat cu salariu modest, nu și-a permis. Noi l-am întrebat pe Dan Condrea, în timpul interviului, dacă acele documente [rețetele furnizate de sursa GSP] îi sunt familiare, dacă seamănă cu documentele interne – și el a confirmat că da. Erau niște rețete de trei ani, din decembrie 2012.
Cătălin Tolontan: Iar noi am spus că sunt vechi, asta a fost exprimarea – am fost corecți față de public […]. Ne-am uitat la Condrea, reacția lui n-a fost de negare, n-a negat niciun moment – știa. Am sunat-o, imediat ce-am terminat convorbirea cu el, pe Flori Dinu [directorul general al Hexi Pharma], să n-apuce să o sune el întâi. A înnebunit pur și simplu, a fost îngrozitor de agresivă și lipsită de logică în reacție; și ne-am dat seama că am nimerit rău de tot peste ei.
Mirela Neag: Persoana respectivă știa foarte bine că poate să fie acuzată – semnase un contract de confidențialitate. Și știa că publicarea acelor documente ar fi incriminat-o.
Cătălin Tolontan: Existau mai multe mărturii. Răzvan [Luțac] a venit cu o altă sursă care ne-a confirmat, din interior, diluarea. Toată lumea a fost surprinsă, în afară de [cei din] Hexi Pharma. Nici cei mai dușmănoși competitori ai lor nu știau – și nu se gândiseră – la diluare. Existau însă suspiciuni majore, și lucrurile sunt cumva destul de ciudate: existau laboratoare din Germania, Franța și Ungaria care făcuseră analize pe aceeași substanță a lor, pe Thor, și li se relevase faptul că această substanță are o problemă mare – și asta încă de prin 2012. Deci afară se știa despre aceste substanțe: prea au luat aceeași substanță și francezii, și nemții, și ungurii, iar substanțele au ajuns acolo pe niște filiere destul de ciudate din punct de vedere al deciziilor. De ce s-au apucat toți să testeze niște substanțe din România? Nu știm, sunt multe lucruri care ne scapă.
CONTROVERSA: “MULTĂ VREME AM LUCRAT CA ECHIPA A ȘI ECHIPA B”.
Cătălin Tolontan: Multă vreme am lucrat ca și echipa A și echipa B. Este în “Newsroom”, la un moment dat, o poveste când ei investighează un caz și se împart în două echipe: roșie și albastră. Se verifică unii pe alții. Noi n-am avut aceeași opinie. Mirela a spus de la început, din decembrie, că documentele sunt reale și dezinfectanții sunt diluați. Eu am spus nu e posibil, că statul ar controla și i-ar prinde cineva. Nu știam cine, dar cineva trebuia să îi prindă, era clar.
Mona Dîrțu: Și cum ați lucrat? Cine era echipa A și cine era echipa B?
Cătălin Tolontan: Mirela s-a ocupat de partea de găsire a unui laborator care să poată să ne certifice. Eu m-am dezis de povestea asta.
Mirela Neag: Eu am susținut încă de când am venit în redacție cu rețetele că eu cred că rețetele sunt reale și că trebuie, ca să pornim această investigație, să facem noi niște analize de compoziție la un laborator.
Cătălin Tolontan: Eu am zis că e o prostie, ne batem noi acum cu Guvernul în analize…
Mirela Neag: Ai zis “hai să nu ducem investigația într-o luptă de formule chimice”.
Cătălin Tolontan: Exact. Am zis hai să vorbim cu oamenii, cu sursele noastre bune, vechi, cunoscute sau necunoscute, să vorbim la firul ierbii. Și în momentul ăla ne-am împărțit. Am zis: bine, Mirela, ia tu partea științifică. Și eu am luat eu partea cealaltă, de interacțiune cu statul român – a fost o plăcere extraordinară. Evident că vorbeam [între noi]. Nu zilnic, pentru că mai aveam și alte lucruri de făcut, dar vorbeam de două ori pe săptămână despre unde a ajuns fiecare dintre noi. Mirela nu a căutat doar laborator – a căutat, împreună cu Răzvan [Luțac], și alte lucruri legate de firmă și așa mai departe. Și eu încercam să aflu cine controlează totuși aceste produse, pe care trebuia să le controleze cineva, după mintea mea. Nu le controlează nimeni.
Mirela Neag: Aici ne-am intersectat, după ce tu ai ajuns la concluzia că statul nu verifică – și eu am venit și ți-am spus că normal că nu verifică, fiindcă eu nu găsesc niciun laborator care să facă asta.
Cătălin Tolontan: […] Faptul că nu există niciun laborator… era evident că nu există cerere pentru analizele respective. Nu există cerere, înseamnă că nu exista nicio impunere, că uneori piața apare prin impunere în zona de control statal […]. Și ne-am hotărât să publicăm înainte să avem rezultatele analizelor de la ICECHIM. Asta nu e nicio exagerare, e adevărul. Nu am avut rezultatele care se refereau la produse cumpărate în decembrie [înainte de primul articol].
LUCRUL CU SURSELE. “FEMEILE SUNT MAI CURAJOASE; ELE SUNT, DE FAPT, LEGĂTURA REALĂ A ROMÂNIEI CU SPITALELE”
Raluca Ion (republica.ro): Ce spun astăzi sursele pe care le-ați avut? Sunt mândre că au contribuit?
Cătălin Tolontan: Asta cu sursele e foarte interesantă – sunt atât de multe, și trebuie să vorbești [din când în când] cu fiecare, indiferent dacă au discutat cu tine acum șase luni. Nu poți să nu le răspunzi la telefon de fiecare dată; știi că s-au legat cumva de tine. E foarte greu, ăsta cred că e cel mai greu lucru. De pildă în noaptea aia când a murit Condrea, primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne luăm agendele și să ne sunăm toate sursele – pentru că ne-a fost teamă pentru ele; erau foarte speriate, știam că n-aveau experiență…
Mirela Neag: Ne-a sunat una dintre surse, era disperată: “Nu știu ce să fac, să sun la Parchet, la Poliție…?”.
Mona Dîrțu: Despre câte surse vorbim, aproximativ? Aveți o medie cam de trei surse pe material, din câte am evaluat eu.
Cătălin Tolontan: Sunt zeci, sute de oameni cu care am vorbit în perioada asta. Dar oameni pe care îi putem considera surse sunt câteva zeci.
Și e foarte greu să ții legătura cu fiecare în parte. Avem, de exemplu, o sursă care ne dă 25 de sms-uri/zi. Asta e… [Râde].
Mirela Neag: Din momentul în care un om devine sursă, se simte parte din poveste și simte nevoia [să țină legătura cu tine]. Iar sursele principale simt, cred, și un pic de frustare – că lumea nu știe că schimbarea de la ele a pornit.
Cătălin Tolontan: De la început, apropo, oamenii curajoși cu care am vorbit au fost femei. Ne-am întrebat de ce sunt femei. Am o explicație…
Mirela Neag: Și eu.
Cătălin Tolontan: Și tu? Hai, spune…
Mirela Neag: Nu, nu [râde].
Cătălin Tolontan: Hai, te rog, zi, spune-o tu.
Mirela Neag: Femeile sunt mai curajoase…
Cătălin Tolontan: Și acum vin eu cu ceva baroc… Am sentimentul că femeile, da, sunt, mai curajoase – și mai decise; în chestiunea cu sănătatea, cel puțin, nu dau un pas înapoi. Sentimentul pe care îl avem este că ele se internează de mai multe ori – și nu numai că se internează ele, dar se internează și când se internează copiii, soții și părinții lor… Ele sunt, de fapt, legătura reală a României cu spitalele. Și cu problemele de sănătate. Și-atunci sunt absolut decise, inflexibile, și spun “nu mă interesează cine e ministrul Sănătății, cine-i președintele țării, cine-i la SRI…”. Nu, nu le interesează: ar putea să strivească toate instituțiile, puse una lângă alta, cu un singur gest.
Mona Dîrțu: Povestiți-ne cum lucrați cu sursele.
Cătălin Tolontan: Trebuie să ai grijă cu sursele, că nu sunt obișnuite – și trebuie să le explici, fiecăreia, cu o zi, două, trei, înaine de a publica. Le spui: mâine o să înceapă nebunia: televiziunile or să preia, o să vă sune șefii, o să vă zică “știu că ești tu”. Noi le spunem: indiferent ce vă zic, nu vor ști niciodată că dvs. sunteți sursa respectivă. Că nesiguranța pe care o avem noi, sau orice jurnalist când scrie despre ceva și nu e sigur că așa stau lucrurile – și chiar dacă e sigur, tot păstrează urmele îndoielii – o au și oamenii care cred că au identificat sursele; nu le identifică [de fapt] niciodată, sau chiar dacă le identifică, sursa scapă de fiecare dată – doar că trebuie să aibă răbdare un pic. Adică trebuie să reziste o zi, două – cât timp e căutată cu reflectoarele.
Mona Dîrțu: Și, în plus, să aibă încredere în cuvântul jurnalistului.
Cătălin Tolontan: Exact. E un efect psihologic foarte ciudat: oricare dintre noi ar avea senzația, în locul lor, că a fost prins – că știe toată lumea. Nu știe nimeni, de fapt. Dar trebuie să le explici [surselor], să le convingi să aibă răbdare o zi, două; și să le înveți niște mici trucuri de reacție. Da, vorbim [cu sursele noastre] despre ce trebuie să facă în primele zile; dar n-o să trădăm aici toate trucurile [râde]. E important să reziste o zi – prima zi e foarte grea, a doua zi e puțin mai ușoară […]. Și, indiferent cât de mult încercăm să ne obișnuim sursele, șocul este foarte mare în ziua apariției [articolului]. Pentru că oamenii ăia neștiuți devin, brusc, vedete în niște chestii foarte dure pentru ei. Noi, [jurnaliștii], avem un alt fel de antrenament – e logic să rezistăm mai bine. Dar ei nu rezistă în primă instanță. Adică unii dintre ei nu au rezistat, au ieșit imediat la televizor. Noi n-am comentat, că nu e treaba noastră să confirmăm cu cine vorbim.
Gabriel Sandu (VICE România): Aveți, cu sursele voastre, vreun fel de înțelegere scrisă prin care vă angajați să nu le divulgați identitatea?
Cătălin Tolontan: A, nu, nu. Le spunem prima discuție pe care o avem.
Mirela Neag: E cuvântul.
Cătălin Tolontan: E cuvântul.
Mona Dîrțu: Mirela, Cătălin – spuneți-ne ce anume discutați cu ei, un fel de “best practices” pentru jurnaliștii cu mai puțină experiență.
Cătălin Tolontan: Încercăm, întâi, să le înțelegem mobilul. Și le spunem că indiferent care e mobilul, e OK – dar că, sincer, nu dvs. ne interesați, ci informația. Că nu scriem pentru dvs., [în caz că] că aveți ceva cu șefu’, că v-a supărat nu-știu-cine; deci nu scriem pentru dvs. – niciodată. Că verificăm ceea ce spuneți, într-un fel sau altul, și nu vă vom spune niciodată cu cine mai vorbim; că nu vă vom spune că am verificat ceea ce ne-ați spus cu X sau Y – nici măcar că o să vorbim cu ei. Că n-o să vă spunem niciodată cine sunt X sau Y – după cum lor, lui X și lui Y – n-o să le spunem cu cine am vorbit [mai întâi]. Le mai spunem că își asumă un risc, că nu e garantat că nu se va afla vreodată – dar că niciodată nu se va afla de la noi. Asta le spunem de la început: indiferent care va fi contextul, nu se va afla niciodată de la noi.
Mirela Neag: Nici dacă ajungem într-un proces.
Cătălin Tolontan:[…] Condrea nu a știut până în ultimul moment cine a fost persoana care a vorbit.
Mirela Neag: Nici acum nu se știe…
Cătălin Tolontan: Nu, nu se știe, pentru că sunt mai multe variante – și oricum am vorbit cu mai mulți. Nimeni nu poate să știe cu exactitate […].
Deci suntem sinceri cu sursele, foarte sinceri – de la început. E o înțelegere, și sursa o percepe ca pe o înțelegere; una pe care însă nu o scriem undeva. Uneori nici nu știm, fiecare dintre noi, care este sursa celuilalt. Unii dintre oameni preferă să vorbească doar cu unii dintre noi, fără ca ceilalți să știe. Și respectăm înțelegerea asta. E suficient că avem noi încredere între noi.
Gabriel Sandu (VICE România): Să presupunem că testele nu ar fi ieșit în conformitate cu primul vostru articol și ați fi fost dați în judecată pentru că ați afectat imaginea Hexi Pharma. Nu ar fi fost în folosul vostru să aveți înregistrări cu sursele din interiorul companiei?
Cătălin Tolontan: Chiar dacă le-am fi avut, nu le-am fi dat niciodată judecătorului. Aia era treaba noastră – dacă noi greșisem, mersesem pe o sursă proastă, cineva ne mințise voit sau doar ne dezinformase, era riscul nostru. Nu ne-am fi apărat dezvăluind o sursă – niciodată. Absolut niciodată.
[…] Acum, sincer, apropo de surse: noi [jurnaliștii] suntem cei mai nebuni dintre toți, dar nici sursele nu sunt “sănătoase”. Iar dacă te întrebi de ce nu sunt oamenii ăștia “sănătoși”, ce-i face excentrici, […] de fapt ajungi și la adevărul spuselor lor. Sunt medicii buni, dar care nu au cucerit sisteme, care nu au reușit să intre, să facă… [Cătălin] Cîrstoveanu e o excepție – un doctor împotriva sistemului [pe care] toată lumea îl știe. [Dr. Cîrstoveanu, șeful secției Terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie,a vorbit deschis despre ineficacitatea medicamentelor generice folosite în spitale – n.n.]. Dar de obicei nu astea sunt vocile. Nu. Sunt oamenii marginalizați de sistem – oamenii care dintr-un motiv sau altul au fost lăsați în spate, care nu au vrut să se “adapteze”, care probabil că au și slăbiciuni profesionale, dar și sufucientă nebunie încât să spună: “eu nu vreau să fiu ca voi, eu vreau să fiu diferit”. În același timp, sunt foarte puține afirmațiile lor – cele mai trăsnite și mai science-fiction din câte-am întâlnit – care să nu se fi confirmat în timp.
Întrebare din sală: Spuneai că sunt oameni marginalizați de sistem. Ei au venit către voi, cu cât investigația a avansat?
Cătălin Tolontan: Da. Marea majoritate, da. Dar au fost și câteva surse importante pe care le-am găsit noi. E-adevărat că, pe măsură ce trecea timpul, erau surse care ne spuneau „ah, abia [vă] așteptam!”. Acum marea problemă este cum gestionăm valul de subiecte. Unu: sunt așteptările oamenilor, care se așteaptă să dăm în fiecare zi, la 7,00 dimineața, un super-subiect, ceea ce este IM-PO-SI-BIL; pentru ce am publicat până acum s-a muncit niște luni de zile – deci n-ai cum, nu se poate. Și jurnaliștii înțeleg asta. Obosim, nu mai putem pur și simplu. Realmente nu mai putem. Și avem foarte multă “administrație” de făcut cu sursele. E o “administrație umană” pe care trebuie s-o mai facem, știm – luni de zile, de-acum înainte. N-avem cum să-i lăsăm pe oamenii ăia… Iar ei ne sună și ne spun toate teoriile lor, “stați puțin, să vă explicăm”, iartu trebuie să-i asculți; așa că te așezi la masă cu oamenii și-i asculți. Cititorii văd ceea ce ne-a ieșit: dar ceea ce nu ne-a ieșit este de două ori mai mult. În ultimele trei zile ni s-au îngropat trei subiecte, de exemplu: asta e; nu au dus unde credeam că duc – n-au dus nicăieri, de fapt, informațiile nu erau bune. Deci am avut trei zile în care trei subiecte promițătoare ne-au murit unul după celălalt. Dar ele au fost muncite. […] Plus că discuțiile cu sursele durează: am fost ieri, de exemplu, într-o discuție care a durat patru ore. Plus că sunt domenii noi pentru noi, de fapt pentru orice jurnalist. Sunt practic subiecte în care o iei de la zero.Cel cu SEAP-ul, de exemplu: hai să-nvățăm. Și oamenii îți spun de toate, iar tu asculți tot ca să-ți iei – dacă îți iei – informația aia mică; uneori nu ți-o iei nici pe aia. Nivelul de eșec e cumva în corelație directă cu nivelul reușitei. În spatele fiecărui articol reușit sunt câteva care nu au ieșit.
Majoritatea superscrierilor pe care le-am premiat la primele cinci ediții sunt materiale publicate pe platforme online. Nu știm dacă aceste link-uri se scufundă de la an la an în meandrele internetului, dar știm că toate ar merita redescoperite și citite oricând.
Așa că am făcut un nou heirup pe propriile forțe și am reușit să publicăm o revistă – prima revistă Superscrieri, „Povești care schimbă lumea”.
Dorința noastră este să le reamintim oamenilor că la Superscrieri găsesc unele dintre cele mai bune texte de non-ficțiune publicate în România, iar pe cei care nu au auzit până acum de ce facem noi aici, să-i convertim, sau măcar să le facem poftă de texte de calitate.
A fost greu să alegem doar câteva, dar am selectat șase materiale pe care le-am editat pentru revistă și care vorbesc despre oameni – fie că sunt personaje celebre, necunoscute sau doar tipologii cu care ne confruntăm sau empatizăm în viața de zi cu zi.
Vă lăsăm pe voi să le (re)descoperiți.
Am gândit revista ca un dar din partea FFFF pentru toți iubitorii de povești bune, așa că o distribuim gratuit.
O veți găsi pe la unele dintre cele mai prietenoase localuri din București. Momentan la Energiea, Origo și în curând la The Institute Cafe, Beautyfood și altele. Vom updata lista pe măsură ce o distribuim.
Cine vrea să o ia direct de la noi, e binevenit la noi acasă. Ne puteți anunța printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook și vă așteptăm la sediul nostru din Brezoianu 4.
Nimic nu ne iese fără ca oamenii din jurul nostru să ne susțină, așa că le mulțumim:
autorilor care au fost de acord să le publicăm materialele: Luiza Vasiliu, Teodora Neagu, Cristian Delcea, Ștefan Mako, Vlad Ursulean, Viorel Ilișoi
prietenilor din Friends\TBWA, pentru tot ajutorul logistic: Cristina Cazacu (ilustrație), Cornel Preda (dtp), Dan Neagu (producție)
Tibi&Pocs pentru un super-panou cu toți autorii premiați în acești ani la Superscrieri
tuturor celor care ne susțin, dar în mod special unora dintre dintre cei care pun umărul de la an la an ca să creștem acest proiect: BRD – Groupe Societe Generale, Avon România, Orange România, FAN Courier
nu în ultimul rând, celor de la Ideo Ideis și Summer Well, care au primit cu drag revista pe tărâm de festival.
Mirela Neag & Cătălin Tolontan vin la Masterclass Superscrieri
sssds
Mirela Neag și Cătălin Tolontan sunt invitații noștri speciali din această lună, în sufrageria FFFF, la o discuție despre culisele jurnalismului de calitate.
Tema lunii, la cea de-a treia întâlnire Masterclass Superscrieri:JURNALISMUL DE MISIUNE PUBLICĂ.
Discuția va fi moderată de jurnalista Mona Dîrțu.
Vom povesti cu echipa GSP despre culisele a ceea ce numim „high impact journalism” în zilele noastre, aplicat pe ancheta derulată la foc continuu în ultimele luni, a cazului Hexi Pharma.
Ancheta GSP e, de fapt, un exemplu de jurnalism ca „full-contact sport”, iar noi vrem să aflăm mai multe despre tot „antrenamentul” din spate:
despre jurnalismul de misiune publică – acel jurnalism care își împlinește funcția fundamentală de sistem imunitar al unei națiuni;
despre munca de trașee și despre documentarea prin contact direct cu oamenii-în-carne-și-oase (în loc de „noi, oficialii, ne facem că declarăm; voi, presa, ne preluați declarațiile cu copy/paste și vă faceți că vă documentați”);
despre munca de echipă
despre două generații de jurnaliști lucrând cot la cot
despre cum se conduce o campanie de presă mitralieră, la foc automat, și cum se pune presiune pe autorități (nici nu apucă să reacționeze băieții la ce-a scris GSP azi că mâine încasează încă un pumn);
și în final, despre de ce – de ce? – fără presă sănătoasă și fără jurnalism bine făcut suntem mai bolnavi, mai jecmăniți, mai vulnerabili și mai puțin demni decât am putea fi.
Participarea se face pe bază de invitație.
Întâlnirile se adresează în primul rând jurnaliștilor. Dar și tuturor celor preocupați de jurnalismul quality și de reprofesionalizarea presei din România – profesioniști din alte domenii (PR, business, industrii creative ș.a.), interesați de mecanismele nevăzute și insight-urile meseriei de jurnalist).
Șase anchete jurnalistice care vor să treacă educația în altă clasă – Bursele Superscrieri/BRD
sssds
Cât este de pregătit sistemul de educație din România să identifice și să răspundă anxietăților și depresiilor pe care un procent tot mai mare de copii le manifestă? Cum ajung profesorii și educatorii să facă din școală un mediu agresiv, cu presiuni directe sau subtile asupra elevilor? Unde se rupe filmul unui sistem care, în loc să asigure o educație gratuită, așa cum pretinde, a reformat și tot reformat, până când meditația a devenit o condiție obligatorie pentru elevii care vor să ajungă studenți?
Aceste situații sunt ca niște rotițe printre care ne pierdem, preocupați să funcționăm izolat într-o societate care încă susține sisteme după sisteme pline de hibe. De aceea, toți avem nevoie de o voce comună, din exteriorul nostru, care să ne analizeze și care să ne unească.
În această idee, șase echipe de jurnaliști și fotojurnaliști/artiști vizuali vor documenta aceste întrebări și altele asemenea lor, într-un mod amănunțit, și vor veni cu rezultate și perspective de soluționare, în această toamnă.
Ei sunt bursierii care au propus proiecte de interes public la inițiativa noastră (FFFF:) și a unei companii care susține proiecte educaționale în România – BRD – Groupe Société Générale. Bursele Superscrieri/BRD pe tema educație au creat contextul (finanțare câte 2.000 de euro și susținere editorială) pentru ca proiecte precum cele desemnate să-și găsească realizarea:
Ani Sandu și Octavian Coman, cu proiectul Cancelaria, cu publicare în Decât o Revistă
Alex Nedea și Mircea Topoleanu, cu proiectul Medicație cu meditație. Cum se tratează un sistem de educație bolnav în sufrageriile profesorilor, cu publicare în VICE România
Anca Chimoiu, Ramona Loznianu și Antonio Cioarek, cu proiectul Bullying Educațional – relația profesor-elev în școala românească, cu publicare pe platforma Republica.ro
Andrada Fiscutean și Sorina Vasilescu, cu proiectul Depresia și sănătatea mintală în școlile din România, cu publicare pe platforma Casa Jurnalistului
Andrada Lăutaru și Mircea Topoleanu, cu proiectul Rolul părinților în eșecul reformei sistemului de învățământ, cu publicare în VICE România
Ionela Gavriliu și Cristian Munteanu, cu proiectul Școala care te învață handicapul – copii sănătoși în școli pentru bolnavi, cu publicare pe platforma Dela0.ro
Irina Păcurariu (TVR), membră a juriului:
„Această ediție a Burselor Superscrieri este incredibilă. S-au întâlnit echipe de oameni foarte tineri, care prin subiectele și abordările lor ne arată că acestă generație depistează inadecvările sistemului mai bine decât ne-am fi închipuit. S-a trecut prin toate slăbiciunile, de la grila de valori din cancelarie la presiunea emoțională și psihică la care ajung să fie supuși elevii. Și au fost puși sub lupă părinții, ceea ce mă bucură mult – eu chiar cred că ei sunt una din verigile slabe – care proiectează asupra copilului și scolii toate ambițiile și angoasele lor. Mă aștept la câteva anchete care vor pune lumina complet diferit pe educația românească. Și poate asta o va ajuta să treacă nu clasa, ci în altă clasă.”
Propunerile de proiecte au fost selectate prin concurs, în urma evaluării făcute de un juriu format din jurnaliști respectați – Simona Tache (simonatache.ro), Irina Păcurariu (TVR), Florin Negruțiu (Republica.ro), Mihnea Măruță (Pressone.ro), Paul Radu (RISE Project), Teodor Tiță (Mediafax), Vlad Mixich (Hotnews) – și un reprezentant BRD (Flavia Popa, Secretar General).
Timp, susținere și îndrumare pentru autori cu idei de calitate, în beneficiul întregii societăți:
„Mami, de ce nu avem și noi școli ca în alte țări, ca în Finlanda, de exemplu? m-a întrebat într-o zi fiul meu de 14 ani. Ne-am propus, prin acest proiect, să reducem puțin distanța – nu dintre România și Finlanda, ci dintre profesor și elev. Vrem să înțelegem de unde ar trebui început un demers sănătos de împrospătare de mentalității. Mă bucur mult că am luat bursa pentru noi, ca echipă, dar și mai multpentru copiii care merg la școală cu sentimentul că nu sunt suficient de buni orice ar face.”Anca Chimoiu, bursieră – autor freelancer
„Într-o presă blazată, mestecând aceleași subiecte irelevante și, de multe ori resemnată, astfel de proiecte aduc entuziasm, susținere și îndrumare pentru idei de calitate, în beneficiul întregii societăți. Și aduc timp pentru jurnalism și jurnalist: timp de documentare, timp pentru o temă așezată, timp pentru analiza implicațiilor, consecințelor și impactului.” Ionela Gavriliu, bursieră – jurnalistă
Programul de burse, care se desfășoară sub umbrela Premiilor Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea, a fost inițiat de FFFF.ro și se bucură de implicarea unui partener care crede în nevoia conținutului media de calitate în societate.
Flavia Popa, Secretar General BRD, spune că „Printre toate misiunile pe care ni le asumăm pentru ca educația să progreseze, suntem conștienți că susținerea jurnalismului de calitate este un exercițiu de răbdare, dar și de încredere. Răbdare – pentru că este nevoie ca multe povești puternice să fie spuse, să fie scrise, să fie adunate ca să se schimbe ceva. Și încredere – că, încet-încet, această inițiativă își va face efectul. Ne-am luat responsabilitatea, împreună cu FFFF, să construim un cadru cât mai potrivit pentru ca acești jurnaliști să pună cap la cap povești pe care, cel mai adesea, le trăim mai mult decât ni le explicăm. Iar poveștile de anul acesta promit să ne aducă mai aproape de adevăr, de probleme, dar și de soluții și de exemple. Felicitări noilor bursieri și spor la lucru!”
Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/BRD se numără: HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Republica.ro, Esquire, IQads, DOR, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outside The Box, România Pozitivă.
Felicitări echipelor câștigătoare la Bursele Superscrieri/Avon, ediția a treia
sssds
De ce le dau victimele violenței domestice agresorilor lor încă o șansă, care deseori înseamnă o perpetuare a violenței? Care sunt adevărații beneficiari ai milioanelor de euro cheltuiți de stat pentru proiecte de prevenire și combatere a violenței domestice? Și, nu în ultimul rând, cum poate evolua acest fenomen în treizeci de ani, într-un oraș economic mort, și care este povestea lui de astăzi?
Aceste întrebări nu au răspunsuri simple și e tot mai clar că, într-o societate plină de „dureri”, fiecare răspuns e un pas către mai bine. Ne bazăm tot mai mult pe forța unei noi generații cinstite de jurnaliști și autori care să spună lucrurilor pe nume și să ne clarifice și din aceste întrebări.
Trei echipe de autori/fotoreporteri/artiști vizuali primesc susținere financiară (2000 de euro per echipă) și editorială pentru a documenta trei materiale complexe despre problemele de mai sus, pe care le vom putea citi în această toamnă.
Ei sunt a treia generație de bursieri desemnați în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/Avon pe tema violenței domestice în România, pe care l-am construit împreună cu Avon România:
Echipa RALUCA BALOGH (ION), DIANA MARCU și LUCA FLORIAN va realiza proiectul „LOV(E) DE LA LOVIRE. De ce se întorc victimele la agresorii lor”, cu publicare pe platforma Republica.ro.
„Vrem să arătăm de ce le dau victimele violenței domestice agresorilor lor încă o șansă, materializată, din păcate, în ocazia de a le lovi din nou, uneori până la moarte. Fără a înțelege resorturile acestui mecanism care le face pe victime să se întoarcă într-un mediu periculos, nu poți pune în mișcare mecanismele care să le ajute în mod real. Fără a cunoaște ce stă în spatele acestei decizii imposibile, comunitatea va continua să le judece superficial și să le ignore suferințele. ” (Raluca Ion)
Echipa ANA POENARIU și SERGIU BREGA va realiza proiectul multimedia „Bătaia de 40 de milioane de euro”, cu publicare pe RISE Project.
„În aprilie o femeie de 38 de ani a fost omorâtă de fostul iubit în centrul Bucureștiului, deși sesizase de nenumărate ori poliția. În mai, o altă femeie a fost omorâtă de fostul soț pe aeroportul din Sibiu. Ambele au devenit niște cifre în statisticile referitoare la violența domestică. Statul român cheltuie milioane de euro pe proiecte de prevenire și combatere a violenței domestice și a traficului de persoane, iar demersul nostru jurnalistic va arăta cum sunt cheltuiți banii și cine beneficiază în mod real de ei.” (Ana Poenariu)
Echipa ANDREI CRĂCIUN și ELENA ILUȚĂ va realiza materialul „Aleea Zorilor”, cu publicare pe blog-ul www.andreicraciun.eu.
„Am aplicat pentru că voiam să pot face acest subiect. Să am timp și bani să mă ocup de el. Sunt bucuros și că pot colabora cu Elena, despre care am – până acum – numai cuvinte de laudă. Iși cunoaște bine meseria. Suntem amândoi încântați (Elena a zis că wow, deci am presupus încântarea) că am câștigat, dar acum vedem mai degrabă greutățile care vor urma. Am ales un subiect foarte delicat și nu va fi deloc ușor. Dar trebuia, pur și simplu trebuia să îl scriu. E bine că aceste burse există. Și, prin ele, supraviețuiește jurnalismul, cât mai e, în țara noastră. Sunt deci fericit și foarte îngrijorat. Iar m-am înhămat la o muncă dură.” (Andrei Crăciun)
Aceste propuneri de proiecte au fost alese de un juriu format din jurnaliști – Simona Tache, Irina Păcurariu, Florin Negruțiu, Mihnea Măruță, Paul Radu, Teodor Tiță, Vlad Mixich și un reprezentant AVON (Stela Toderașcu – Commercial Marketing Manager Avon România & Moldova).
Jurnalista Mona Dîrțu va fi mentorul echipelor pe perioada realizării materialelor și tot ea va susține pentru aceștia, dar și pentru alți autori din noua generație interesați de subiect, Seminariile Superscrieri de bune practici.
Este responsabilitea fiecăruia dintre noi de a schimba ceva. Iar companiile care se implică sunt alcătuite din oameni care gândesc și ei acest lucru.
Declarația Simonei Tache, membră juriului vorbește despre misiunea mai largă a proiectului: „Știm cu toții cum e să fii condamnat să alegi, din liste de candidați la diverse funcții publice, răul cel mai mic. E blestemul poporului român… Ei bine, blestemul juriului Burselor Superscrieri e exact invers: să aleagă dintre multe proiecte bune pe cel mai bun. Nu e ușor nici așa, credeți-ne. În prima seară de după jurizarea finală, adormi cam frământat și visezi la ziua în care n-o să mai fie atât de greu să alegi, fiindcă exagerat de multe branduri se vor înghesui să finanțeze materiale jurnalistice de profunzime, pe subiecte de mare interes public. Când te trezești, știi că nu mai e mult până când visul va deveni realitate. Pentru că, pe zi ce trece, ne simțim cu toții tot mai responsabili și simțim tot mai tare că e tot mai treaba noastră să schimbăm lumea în care trăim, iar companiile nu sunt niște entități abstracte, ci sunt alcătuite din oameni care gândesc și simt fix la fel.”
Stela Toderașcu, director de markering Avon Romania & Moldova, completează ideea Simonei: „Responsabilitatea este tema principală a burselor Avon de anul acesta. Anchetele propuse de cele 3 echipe căștigătoare își propun să vorbească despre respnsabilitatea invididuală sau de grup, a nostră când judecăm o victimă, a celor care pot mișca pârghiile pentru a ajuta și a martorilor care rămân tăcuți zeci de ani. Scriitorul Vasile Ernu menționa într-unul dintre articolele sale că externalizarea vinei şi a responsabilităţii este un sport naţional. Cred cu tărie că lupta împotriva violenței este responsabiltatea noastră a tuturor, indiferent de rolul nostru în societate. Și acestă luptă trebuie să pornescă cu EU”.
Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numără: HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Republica.ro, Marie Claire, Beau Monde, Cosmopolitan, IQads, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outsite The Box, România Pozitivă.
#Despre AVON și Campania Respectului
De peste 19 ani în România, AVON schimbă lumea femeilor, atât prin frumuseţe şi oportunitate de carieră, cât şi prin lupta pentru demnitatea lor. Alături de clienţii şi reprezentanţii noştri de vânzări apreciem impactul buzelor perfecte, dar mai mult avem curajul de a vorbi deschis despre violenţa domestică, spunând stop abuzului asupra femeilor. Prin Campania Respectului ne propunem să prevenim violenţa domestică prin educarea publicul larg şi prin susţinerea proiectelor sociale care combat acest fenomen (ex. dotarea centrelor de adăpost pentru victime).
Liviu Avram vine în sufrageria FFFF să povestească despre peripețiile unui jurnalist la Curtea Constituțională.
Continuăm seria de întâlniri tematice Masterclass Superscrieri cu unii dintre cei mai respectați jurnaliști din țară.
Prima întâlnire a fost cu Paul Radu și Mihai Munteanu de la RISE Project.
A doua întâlnire: va avea loc pe 11 mai
Moderator: Mona Dîrțu
Vom povesti cu Liviu Avram, redactor-șef adjunct la Adevărul, despre investigația declanșată pe cont propriu, prin care și-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei, doar pentru a ajunge la Curtea Constituțională și a obține o reevaluare a două articole din Lege. Argumentația lui Liviu se referă la manipularea alegerilor electorale.
Câteva dintre întrebările pe baza cărora vom povesti cu Liviu:
> care sunt riscurile de care un jurnalist trebuie să țină cont când face pe cont propriu o astfel de provocare statului?
>> cum faci o strategie în pași calculați când ai o miză clară?
>> care găsești și cum transformi subtilități juridice în argumente?
>> până la ce limită poți duce implicarea personală într-un astfel de demers?
>> cum îți faci curaj să abordezi o chestiune de interes public atunci când nimeni altcineva dintre cei care ar trebui să reprezinte „publicul” nu face ceva în acest sens?
Participarea se face e bază de invitații. Dacă te interesează aceste întâlniri, dă-ne un semn la zenaida@ffff.ro și zi-ne de ce vrei să participi. În limita locurilor disponibile, vom ține cont de motivația ta.
Invitația de participare este pentru toți autorii, din presă sau de pe platforme digitale, jurnalişti sau bloggeri, profesionişti sau amatori, din toată țara.
Pentru ambele teme, vă amintim că oferim atât suport financiar, cât și editorial (program de mentorat și Seminarii Superscrieri de bune practici, cu Mona Dîrțu).
Sperăm ca aceste câteva zile să fie cu liniște și inspirație pentru propuneri de proiecte pe cele două teme de interes public pe care le susținem:
De la prietenii FFFF: Cum reacționăm în fața violenței domestice?
sssds
Pentru că jumătate dintre români consideră violența domestică o problemă privată, ne-am întrebat prietenii despre cum reacționează ei când sunt puși în fața acestui fenomen. Am selectat câteva răspunsuri și invităm pe oricine să-și scrie gândurile, pe social media sau pe bloguri. Întrebările noastre sunt:
Ai intervenit vreodată într-un caz de violență domestică? Dacă nu, ce te-a oprit și ce ai fi vrut să faci?
Te rugăm folosește ca hashtags #bursesuperscrieri, #violentadomestică, #bataianueruptadinrai.
Între timp, primim aplicații la Bursele Superscrieri/Avon pe tema violenței domestice, până pe 5 mai. Vom susține cu câte 2.000 de euro și suport editorial realizarea a trei materiale jurnalistice pe acest subiect, pe care le vom putea citi în această toamnă. Cu siguranță vom regăsi puncte de vedere precum cele descrise de prietenii noștri, mai jos.
Simona Tache
Teama de a interveni, înlocuită cu dorința de a face cunoscut fenomenul, prin a scrie și a vorbi deschis despre el.
” (…) Îmi mai amintesc de un copil bătut în autobuz de o mamă nervoasă și târât apoi, pe scară, în jos. Nu am intervenit nici atunci, pentru cănu m-am simțit în stare să o conving în 10 secunde cât ar fi durat interacțiunea că ceea ce știe ea, de o viață întreagă, e greșit. Cum să-i explici unei femei care își snopea copilul, în timp ce cobora din autobuz, că nu, el nu e un dușman care îi face rău mamei sale, în loc să îi fie recunoscător pentru sacrificiile uriașe, ci e doar un copil, care nu, nu gândește ca un adult. Când să-i fi spus că nu se fac copii ca să le ceri să se poarte de la 2 ani ca adulții și nici să-i șantajezi toată viața cu niște sacrificii pe care nu ei ți le-au cerut? Nu aveam timp să-i spun și nici ea nu era pregătită să afle. Aș fi putut cel mult să-i strig că încalcă legea, dar pariez că s-ar fi uitat la mine ca la o nebună, înainte de a-mi fi zbierat să nu mă bag în educația copilului ei. Care lege? Legea lui “eu te-am făcut, eu te omor?”. De unde să știe femeia legea?
Așa că am preferat să fac altceva, anume să scriu de câte ori am putut pe acest subiect. Ceea ce am făcut și de data asta.”
De fix acum un an:
“Nu mai târziu de aseară, pe la 22.00, am primit un telefon de la o doamnă din Bacău care căuta cu disperare orice număr de telefon / o instituție / o direcție / un sfat / un adăpost / orice, unde poate anunța că o prietenă de-ale ei era snopită în bătaie chiar atunci. Nici ea nu mai știa cum a ajuns la numărul meu, dar am fost singura “disponibilă” la acea oră. Nu contează ce am făcut eu (să spunem doar că victima e acum în siguranță), dar tot ce mi-a venit în cap a fost:
MILIOANE de euro cheltuite prin campanii împotriva violenței în familie și O femeie nu știe încotro s-o apuce în astfel de situații!! No comment!”
„(…) Am pornit anul 2016 căutând povești despre abuzul de orice fel pentru Plic, o revistă și am primit zeci de mailuri copleșitoare despre adolescenți și adulți sub 30 de ani care au trecut prin maltratare emoțională. Am citit fiecare poveste cu un gol în stomac și un sentiment îngrozitor de neputință – cei care îmi scriau erau din Franța, Italia, Rusia și Anglia. Erau povești îndepărtate, cu siguranță, dar ce m-a frapat a fost felul prin care se asemănau: oameni care nu știau că au puterea să lupte împotriva celor care abuzau de ea.
Tot la începutul lui 2016 s-a sinucis și Bella, ca urmare a abuzului sexual și emoțional din triunghiul meschin Bella – părinți – unchi pervers. De data aceasta nu mai era o poveste îndepărtată – o știam personal pe Bella, o văzusem cel puțin de două ori în carne și oase, era mai mult decât o adresă de mail. Cercul ei de prieteni aflase foarte târziu de problemele ei de acasă, iar când s-au ambiționat să tragă un semnal de alarmă, faptul era deja consumat. Mi-aș fi dorit să pot face mai multe, să anunț autoritățile, să găsesc un refugiu pentru Bella într-o casă pentru victimele abuzului, dar e foarte greu să schimbi lumea la o distanță de două ore și jumătate de mers cu avionul. Acum unchiul este târât prin tribunale, dar a costat o viață să se termine încă o luptă împotriva violenței domestice, iar asta nu face parte din lumea în care vreau să mă fac mare.”
Violența domestică nu este doar fizică, ci și verbală.
„Pot să vă spun că am fost victima violenței domestice (asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă) și am reușit să scap. Și pot să vă mai spun, și asta este foarte important, că violența domestică nu înseamnă numai violență fizică, ci și verbală. Să îi spui cuiva “proasto”, “tâmpito”, “handicapato”, să o umilești verbal în mod frecvent = violența domestică. La ce mi-au auzit urechile pe stradă / prin pereții blocurilor în care am locuit, tind să cred că avem o mare problemă de violență domestică.”
O singură palmă, o traumă pentru tot restul vieții.
”În toată viața mea am primit trei palme. Două dintre ele mi-au rănit orgoliul, dar una singură mi-a rănit sufletul. A fost singura palmă pe care mi-a dat-o vreodată tata. Privind înapoi, știu că a fost doar gestul unui părinte speriat și nu i-aș bănui pe ai mei vreodată de nici cel mai mic gest de violență domestică. Din păcate, nu toți copiii sunt la fel de norocoși.
(…) Sunt o fire sociabilă, iar în cei 37 (ok, 39) de ani pe care îi voi împlini curând am cunoscut zeci, sute, poate mii de oameni, unii dintre ei povestind cu aparentă detașare despre bătăile care le-au fost aplicate în scop didactic în copilărie. Nici eu și poate nici ei nu știu în ce măsură loviturile pe care le-au primit în copilărie le-au schimbat viața.”
”(…) În minutul în care am trecut eu strada, el i-a dat două palme, fata și-a pierdut echilibrul și a căzut pe jos. s-a ghemuit și a început să plângă și mai tare. Și-a ascuns fața în mâini. El a amenințat-o că data viitoare o să-i dea ”ca lumea” și că-i rupe capul dacă-l mai plictisește.
Eu m-am oprit în mijlocul drumului și nu știam ce să fac. Eram cu o prietenă, care mă trăgea și-mi spunea să mergem, că doar puteam să înrăutățim situația. (…). I-am șoptit prietenei mele că trebuie să stăm, dar nu am protestat când, din nou, m-a tras. Am mers în tăcere și simțeam rușine. Îmi venea să plâng.
I-am spus prietenei mele că de obicei sunt polițiști prin zonă, și că trebuie să căutăm unul. Ea a dat din cap și tot ea a văzut o mașină de poliție parcată. I-am povestit tipului din mașină ce s-a întâmplat, el a zis că-i bine că am venit la el. Eu nu eram sigură. L-am întrebat dacă o să se ducă la ei, a zis că da. Am așteptat două minute lângă el și ne-a întrebat de ce nu plecăm odată. Dacă stăm să-l verificăm. Am zis că nu. Dar am mai stat vreo două minute. Tipul nu s-a clintit și m-am gândit că poate nu iese ca să ne facă în ciudă, și trebuia să iasă odată. Eu și prietena am plecat. Nu mai știu unde trebuia să mergem, dar ne-am întors acasă. M-am gândit tot drumul la fata ghemuită pe jos, și mi-am amintit de când eram și eu ghemuită pe jos, când eram eu o eu mai mică, aveam palmele acoperite de scuipat și doar voiam să se termine tot. Îmi pare rău că nu am făcut nimic. Și fata aia ghemuită pe stradă, și fata aia care eram eu, ghemuită pe podea, meritam să fac ceva. Chiar dacă doar aș fi înrăutățit situația. Îmi pare rău că mi-a fost frică. Și pentru ea, atunci, și pentru mine, cu ceva timp înainte, și pentru mine, cu ceva timp după.
Încă mi-e rușine.”
Violența domestică are forme variate: părinții, în rolul de victimă.
”(…) La ușa ascultau fetele rele care fumau țigări la bucată. Voiau sa asculte ce-mi zice doamna asta ca să aibă de ce să râdă.
Mama lui Porcu mi-a luat mână și s-a uitat la ea vreo juma’ de minut. Apoi a început să plângă în hohote. Mi-a luat mâna și-și acoperea fața cu ea. Îmi zicea:
– Tu ești băiat bun. Să nu dai niciodată în mama ta, niciodată, nimic n-o doare mai mult pe o mama decât bătaiele de la copilul ei. Uite, m-a lovit aici.
Fetele care ascultau la ușa au fugit în cealaltă cameră. Cred că s-au jenat. (…)”
Premiile Pulitzer 2016: link-uri către materialele premiate
sssds
„Mi-am petrecut întreaga viaţă în slujba jurnalismului, pe care îl consider una dintre cele mai nobile şi importante profesii. Responsabilitatea noastră, a tuturor jurnaliştilor, este extrem de mare, pentru că oamenii citesc si ne cred”. Joseph Pulitzer
Am adunat pentru voi link-uri către toate materialele premiate la cea de-a 100-a ediție a Premiilor Pulitzer și vă invităm să savurați toată lista de articole în zilele ce urmează.
Premiile au fost oferite pentru excelență în jurnalismul de peste ocean, în cadrul Universității Columbia, din New York.
Competiţia a luat naştere ca urmare a dorinţei lui Joseph Pulitzer de a pune bazele primei şcoli de jurnalism şi de a conferi prestigiu acestei profesii, Pulitzer donând prin testament Universităţii Columbia bani pentru a înfiinţa premiul ce îi va purta numele.
Dacă vreți să aflați mai multe despre ce înseamnă aceste premii, vă invităm să citiți două scurte materiale publicate de noi în anii trecuți:
Associated Press || For an investigation of severe labor abuses tied to the supply of seafood to American supermarkets and restaurants, reporting that freed 2,000 slaves, brought perpetrators to justice and inspired reforms.
Los Angeles Times Staff || For exceptional reporting, including both local and global perspectives, on the shooting in San Bernardino and the terror investigation that followed.
Leonora LaPeter Anton and Anthony Cormier of the Tampa Bay Times and Michael Braga of the Sarasota Herald-Tribune || For a stellar example of collaborative reporting by two news organizations that revealed escalating violence and neglect in Florida mental hospitals and laid the blame at the door of state officials.
Christian Miller of ProPublica and Ken Armstrong of The Marshall Project || For a startling examination and exposé of law enforcement’s enduring failures to investigate reports of rape properly and to comprehend the traumatic effects on its victims.
How We Reported “An Unbelievable Story of Rape (The reporting by ProPublica and The Marshall Project spanned several months and involved numerous interviews, a review of previously undisclosed law enforcement records and exchanges with experts on investigating rape.)
LOCAL REPORTING
Michael LaForgia, Cara Fitzpatrick and Lisa Gartner of Tampa Bay Times || For exposing a local school board’s culpability in turning some county schools into failure factories, with tragic consequences for the community. (Moved by the Board from the Public Service category, where it was also entered.)
The Washington Post Staff || For its revelatory initiative in creating and using a national database to illustrate how often and why the police shoot to kill and who the victims are most likely to be.
Alissa J. Rubin of The New York Times || For thoroughly reported and movingly written accounts giving voice to Afghan women who were forced to endure unspeakable cruelties.
Kathryn Schulz of The New Yorker || For an elegant scientific narrative of the rupturing of the Cascadia fault line, a masterwork of environmental reporting and writing.
Farah Stockman of The Boston Globe || For extensively reported columns that probe the legacy of busing in Boston and its effect on education in the city with a clear eye on ongoing racial contradictions.
Emily Nussbaum of The New Yorker || For television reviews written with an affection that never blunts the shrewdness of her analysis or the easy authority of her writing.
John Hackworth of Sun Newspapers, Charlotte Harbor, FL || For fierce, indignant editorials that demanded truth and change after the deadly assault of an inmate by corrections officers.
Jack Ohman of The Sacramento Bee || For cartoons that convey wry, rueful perspectives through sophisticated style that combines bold line work with subtle colors and textures.
Mauricio Lima, Sergey Ponomarev, Tyler Hicks and Daniel Etter of The New York Times || For photographs that captured the resolve of refugees, the perils of their journeys and the struggle of host countries to take them in.
Photography Staff of Thomson Reuters || For gripping photographs, each with its own voice, that follow migrant refugees hundreds of miles across uncertain boundaries to unknown destinations.
Jessica Rinaldi of The Boston Globe || For the raw and revealing photographic story of a boy who strives to find his footing after abuse by those he trusted.
The Sympathizer, by Viet Thanh Nguyen (Grove Press) || A layered immigrant tale told in the wry, confessional voice of a “man of two minds” — and two countries, Vietnam and the United States.
DRAMA
Hamilton, by Lin-Manuel Miranda || A landmark American musical about the gifted and self-destructive founding father whose story becomes both contemporary and irresistible.
HISTORY
Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America, by T.J. Stiles (Alfred A. Knopf) || A rich and surprising new telling of the journey of the iconic American soldier whose death turns out not to have been the main point of his life. (Moved by the Board from the Biography category.)
BIOGRAPHY or AUTOBIOGRAPHY
Barbarian Days: A Surfing Life, by William Finnegan (Penguin Press) || A finely crafted memoir of a youthful obsession that has propelled the author through a distinguished writing career.
POETRY
Ozone Journal, by Peter Balakian (University of Chicago Press) || Poems that bear witness to the old losses and tragedies that undergird a global age of danger and uncertainty.
GENERAL NONFICTION
Black Flags: The Rise of ISIS, by Joby Warrick (Doubleday) || A deeply reported book of remarkable clarity showing how the flawed rationale for the Iraq War led to the explosive growth of the Islamic State.
MUSIC
In for a Penny, In for a Pound, by Henry Threadgill (Pi Recordings) || Recording released on May 26, 2015 by Zooid, a highly original work in which notated music and improvisation mesh in a sonic tapestry that seems the very expression of modern American life (Pi Recordings).
Știm, nu ne comparăm, spunem doar că ne-am dori ca, în timp, să creștem aceste premii în România la prestigiul pe care îl are Pulitzerul peste ocean. Așa cum merită scriitura de calitate din țara noastră.
Între timp, primim aplicații și pentru cele două programe de burse jurnalistice Superscrieri, până pe 5 mai:
O bilă albă & o bilă neagră pentru educație de la prietenii FFFF
sssds
Cine ar fi cel mai în măsură să-și dea cu părerea despre sistemul de educație, dacă nu părinții și elevii? I-am rugat pe câțiva dintre prietenii FFFF să ne spună care ar fi o bilă albă și o bilă neagră pe care ar oferi-o ei acestui sistem, ca beneficiari. Vă invităm cu drag să vă scrieți și voi părerile și experiențele legate de acest subiect pe conturile voastre de social media, folosind hashtag-urile #bursesuperscrieri și #educație. Vom continua să adunăm aici postările și vă mulțumim anticipat!
Între timp, noi încurajăm autorii să aplice la ediția actuală a Burselor Superscrieri/BRD pe tema educație. În toamnă veți putea citi șase noi super-materiale jurnalistice pe această temă, în care veți regăsi cu siguranță documentări legate de părerile exprimate de prietenii noștri.
Mihnea Măruță co-fondator pressone.ro membru al juriului Superscrieri & Bursele Superscrieri
Cultivarea pasiunii & responsabilitatea de a alege
De bine, de cel mai bine, sunt acei profesori, tot mai puțini, care se încăpățânează să le ceară copiilor să gândească, să evite clișeele și înregimentarea, care-i învață să învețe, care le deschid mintea pentru a se căuta pe ei înșiși.
Cea mai tristă realitate din sistemul de educație, care nici măcar nu e o cauză primară, este blazarea majorității profesorilor, stingerea luminiței care ar trebui să-i însuflețească pe elevi, cantonarea în programă și în lecții plictisitoare, ceea ce îi determină pe copii să meargă cu scârbă la ore și să evadeze tot mai mult în superficialitatea rețelelor sociale. Să ai pe mână viitorul și să îl modelezi după aceleași și aceleași tipare, “de la sunetul primului clopoțel” până la “suntem mândri de absolvenții școlii noastre”, asta e o dezînsuflețire națională. Și de aceea pleacă românii din țară, pentru că nu sunt educați să fie pasionați, să ardă pentru o idee, să fie responsabili încă din copilărie pentru o alegere sau alta.
Eliza Rogalski Founding Partner @ Rogalski Damaschin Public Relations
Inițiative vs. formalism
La capitolul bile albe:
-profesorii de pe vremea noastră, care, în plină epocă digitală, adună în clase copii și îi țin curioși și fascinați de cunoaștere. Dacă nu mă credeți, întrebați de fenomene precum CEX-Centrul de Excelență în Filosofie. Sunt convinsă că mai sunt și altele.
-profesorii tineri din vremea noastră, care se întorc să predea copiilor de la țară și pe care i-am găsit în Teach for România. Dacă ne-am face cu toții treaba cum și-o fac ei, am fi un pic mai departe decât suntem în acești 25 de ani de mers în cerc. La capitolul bile negre:
-formalismul. Să bifăm lecții, să bifăm activități, să bifăm referate, să bifăm în general. Când se termină școala și viața devine un pic mai grea decât un like pe facebook, se vede câtă școală a făcut fiecare și la ce i-a folosit sistemul.
-prea multă politică în școală, prea puțină școală în politică. Nimic de adăugat, nimic de explicat, știți voi la ce mă refer.
Ella Moroiu jurnalistă
Educația, direct proporțională cu oamenii din sistem care o aplică
Ei bine, bila mea albă merge la Oameni. La pedagogii cu vocaţie şi talent care au ajuns în sistem ca să construiască – şi le şi iese. Cunosc câţiva – unii mi-au educat copiii. Cu ei, ăştia mici ai mei şi-ai voştri au şanse să ajungă să gândească cu capul proprietate personală şi să construiască la rândul lor ceva. Când or fi adulţi – sau poate mai devreme.
Bila neagră? Merge la oameni. La personajele aterizate din greşeală în şcoli, grădiniţe, facultăţi, dar mai ales inspectorate şi minister. Cei cu talent şi vocaţie la pus beţe în roatele dezvoltării naţiei şi generaţiei următoare, cei care ţin în braţe plagiatori, care educă mai departe generaţiile cu formula ctrl+c ctrl+v, “taci din gură”, “crede şi înghite biblioteci pe nemestecate ca să iei şi tu o diplomă” şi tot aşa. Îi ştim cu toţii, îi vedem că sunt goi, dar ei rămân împăraţi. Chiar şi acum.
Ana Glavce HR Manager @ TNT România
Dascăli cu vocație vs. dascăli demotivați
Bila mea albă merge către dascalii cu vocație: acei oameni care dincolo de realitatea destul de tristă în care trebuie să muncească au știut să nu renunțe la respectul de sine și de meserie și la iubirea față de elevii lor. Către cei care nu au găsit în racilele sistemului o scuză pentru a nu-şi respecta menirea.
Bila mea neagră merge către acei dascăli care, revoltați sau demotivați fiind (pe drept cuvant) de dificultățile de care au parte, au înțeles să reacționeze aruncând cu această frustrare în direcția copiilor, neglijându-i sau formându-i cu resentiment.
Sigur că cercul este vicios: un sistem rănit și spoliat populat de oameni răniți care de cele mai multe ori ne rănesc copiii și astfel perpetuează sistemul cu toate rănile lui… Acest cerc trebuie spart. Din nefericire, nu cred că banii ajung: e nevoie și de timp, răbdare si minți luminate care să gândească o schimbare reală.
Roxana Dobriță Coordinating Editor at Cosmopolitan Romania
Criza de identitate a unei instituții fără conștiință
O să încep cu lucrurile mai puțin bune, pentru că din păcate sunt mai multe. Cred că sistemul educațional e într-o criză profundă de identitate. E un fenomen fascinant, dacă n-ar fi atât de trist. Copiii noștri, la fel ca și bătrânii, activează, cel puțin până ies de pe băncile școlii, într-un univers care are prea puțin de-a face cu ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea reală. Școlile devin din ce în ce mai irelevante în ceea ce privește universul profesional de după. Nimeni nu mai crede că școala este cea care te ajută să devii un savant bun, un politician dibace sau un poet sensibil. Adevărul e că școala, mai nou, nu te învață mai nimic în afară de obediență. Cred că logica abstractă a instituției în sine e o cizmă în gâtul multora din profesorii ale căror contribuții individuale ar putea duce la o cât de mică schimbare. Chiar dacă profesorilor le pasă și muncesc și se zbat, instituția e ca un psihopat tenace – nu are conștiință. Și nu prea știu, din păcate, ce ar trebui să facem ca să schimbăm asta – eventual să dăm o tură prin Finlanda și să vedem de ce la ei merge.
Cât despre lucrurile bune, ele au mai degrabă legătură cu partea umană a ”afacerii”, cum am menționat și mai sus. Mă bucur că mai există încă profesori buni, care încearcă să-și îndeplinească tranzacțiile cu elevii într-un mod măcar onorabil, că mai există profesori care nu se complac, care mereu se întreabă, care încă se zbat să definească și redefinească ceea ce ar trebui să însemne educația într-o lume atât de superficială ca a noastră.
Suzana Dobre Romania American Foundation
Olimpiada de rezultate vs. olimpiada de plăcere
Fiind din fire o persoană critică, mi-a fost greu să decid care să fie bila neagră. Până la urmă m-am decis pentru competiția fără sens și fără criterii relevante. Încă din clasele mici, mulți părinți vor și uneori fac presiuni aiurea să fie copiii lor cei mai buni (orice ar însemna asta) iar profesorii sunt pe aceeași lungime de undă. De aici avalanșa de concursuri încă din clasa întâi, teme multe, focus pe notă, nu pe ce învață copilul, zeificarea olimpiadelor dar și cadouri pentru doamna etc. etc. Cu atâta focus pe rezultate, măsurate îndoielnic, uităm că învățarea e un proces, că o notă de 6 cu feedback clar poate fi mai de folos decât un 9 plagiat, că învățarea poate fi interesantă în sine nu pentru notă. Competiția asta aiurea este și între profesori. Dacă ai olimpici ești cel mai bun și prin urmare unii profesori lucrează doar cu vârfurile, restul copiilor nu servesc scopului. Altora le e jenă să spună că nu știu sau că au greșit că să nu-și piardă statutul în fața celorlalți profesori, și prin urmare cum să devii mai bun, dacă nu recunoști că ai lucruri de îmbunătățit. Bila albă este pentru acei profesori care își fac treaba excelent, în ciuda unei culturi deformate. Și ce impact au oamenii ăștia! Copilul meu a avut în clasa a 5-a și a 6-a un profesor de biologie pasionat. Chiar și acum la liceu învață cu plăcere biologia cât să facă efortul să se trezească într-o sâmbătă dimineața că să se ducă la olimpiadă (părinții de adolescenții știu ce înseamnă trezitul asta). Poate o să devină o opțiune de carieră, nu știu, el va decide, dar sigur biologia va rămâne o chestie cool pentru mult timp pentru că s-a întâlnit cu acel domn profesor la un moment dat în viața lui.
Alexandru Pomană Strategic and Creative Planner @ Friends TBWA
Mai mult sport, mai puțin antrenament la toceală
Să încep cu lucururile bune: cred că (încă) sunt mulți profi care fac meseria asta din pasiune. Am avut și eu câțiva, am descoperit alții în timp. Și mi s-ar părea excelent să poată fi apreciați cumva vs. cadrul didactic de tipul “spune-mi sărumâna, uite ce important sunt eu și am și catalog, te spun lu tactu și lu mă-ta”.
Nu cred în presiunea notelor. Nu cred că un copil poate fi de zece, perfect, și la limba română, și la chimie. Cred că excelezi la ce iubești și livrezi la ce trebuie. D-aia mă enervează obsesia notei 10. Cu care, recunosc, am fost crescut. E aiurea că nu avem oră sport. Cred că este cea mai importantă materie din școală. Și sunt foarte serios când spun asta. Ok, formal o avem, dar ajunge o foaie de hârtie pe care o semnează colegul de bancă și ești scutit tot anul. Foarte important, mi s-ar părea absolut necesar că elevii să iasă mai mult din școală, faza națională de tocit. Să nu mai fie nevoie doar să învețe pagini cu lucruri, ci să și facă parte din acele lucruri. Să aplice, să experimenteze. Și, astfel, să se prindă mai ușor ce le place.
Cristian Hatu, membru fondator și președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale
Dacă e să încep cu bilă neagră, cred că principala sursă a multor rele din sistem este prea puțina expertiză care există. Vorbesc aici despre expertiză pe cum să se predea pentru ca elevul să înțeleagă și vină cu plăcere la ore, cum să sune abilitățile pe care ar fi logic ca școala să le formeze și cum să fie ele măsurate. Și mai grav e că puțină expertiză care există este folosită prost sau nu e folosită deloc. De aici vin multe din zbaterile nesfârșite din sistem.
Am simțit asta pe pielea noastră – ne-a luat aproape un an să găsim pe cineva care să ne fundamenteze coerent și inteligibil învățarea prin investigație, deși în alte țări această metodă producea de ani de zile o diferență enormă în predarea științelor.
Bilă albă – a fost o surpriză enormă să observăm cât de mare e determinarea unei bune părți din profesori în a schimba starea de lucruri din sistem. Vedem asta la profesorii de fizică cu care colaborăm; și nu e vorba doar de câțiva, ci de sute, de multe sute de profesori-http://ceae.ro/proiect-învățarea-fizicii/ Am observat cât de uimiți sunt când văd cum reapare la copii curiozitatea, cum îi văd că încep „sa gândească pe cont propriu” după câteva săptămâni după ce-și schimbă modul în care predau. Îmi amintesc ce scriau câțiva copii dintr-o școală din Brașov –„Am fost uimit când mi-am dat seama de câte pot face cu mintea mea” sau „La ora de fizică, mi-am folosit mintea mai mult decât în tot restul saptamanii”.
Reaprinzând în elevi curiozitatea și dorința de a înțelege lumea din jur, se reaprinde și în profesori pasiunea. Vedem asta tot mai des în ultimii 2 ani, când am înțeles și noi mai bine cum e de procedat; nu e vorba doar despre ce instrumente le dai profesorilor, ci și despre cum stai lângă ei și îi sprijini în acest proces de schimbare. Primul pas este să li se dea instrumentele potrivite.
Tea Nicolae elevă în clasa a XI-a
Profesori care te ghidează spre conformism vs. profesori care te ghidează spre adevăr
Bilă neagră: Mie o profesoară îmi spune la fiecare oră că trebuie să mă conformez, pentru că așa e-n viață. Nu se întâmplă chestii care ne plac și trebuie să acceptăm asta, lucru pe care îl învățăm de pe acum. Deci dacă un profesor ne insultă, trebuie să scrâșnim din dinți și să acceptăm. Că așa e în viață. Nu trebuie să chiulim și trebuie să luăm note mari la toate materiile. Că așa e în viață. Activitățile noastre extrașcolare sunt doar EXTRAșcolare, pentru că oricum nu contează dacă nu se transformă în note de 10. Că așa e în viață. Acum trebuie să învățăm – deși mai tot ce am învățat a fost în afara școlii. Că așa e în viață. Profesoara ne-a spus că viața noastră nu a început încă. Noi suntem acum în școală. Și viața începe după. De abia aștept să văd ce e viața asta, doamnă profesoară. Mă întreb cum o să se transforme într-o notă de zece.
Bilă albă: Dar am cunoscut și câțiva profesori buni pe care i-am iubit din toată inima mea. De exemplu, cel mai minunat și frumos profesor mi-a povestit, acum vreo două săptămâni, Discipolii la Sais a lui Novalis. Câțiva discipoli pornesc într-un drum inițiatic, iar drumul se sfârșește în templul de la Sais. Acolo, pot să-i dezvelească chipul zeiței din templu și astfel află Adevărul. Primul discipol intră, îi coboară vălul și-și vede propria față. Profesorul meu era înlăcrimat când mi-a povestit chestiile astea, și am lăcrimat și eu. Și mi-ar plăcea ca toți profesorii să fie ca dumneavoastră, domnule profesor. Nu v-am spus niciodată, dar luna trecută m-am simțit mai rău decât m-am simțit în vară. Dumneavoastră nu știți, dar pentru mine ‘vara asta’ e un punct cheie în scara mea de tristețe. Mi-ați citit o poezie și m-am simțit așa frumos. Aș vrea ca toți profesorii mei să mă facă să mă simt ca dumneavoastră.
Creative Writing Studio este un atelier de tehnici de scriere creativă pentru profesioniști din companii & organizații.
Înscrie-te la următorul atelier din 14-15 aprilie, în sufrageria FFFF.
Atelierul se adresează companiilor/organizațiilor care vor să-și pregătească profesioniștii în comunicare pentru crearea de conținut propriu – fie că e vorba de comunicate interne/externe, articole pentru site ori intranet, newslettere, reviste interne etc. Structura e una modulară și poate fi adaptată la nevoile particulare ale companiei.
Designul este unul customizat: pornește de la materiale de comunicare puse la dispoziție de companie, care servesc drept exemplificări pentru exerciții și reverse engineering.
Sau adună o grupă de 13-15 colegi/prieteni și scrie-ne direct, la beatrice.weber@ffff.ro.
Mai multe despre agendă, structură și costul participării aici.
Atelierul este organizat de Fundaţia Friends For Friends (FFFF) și creat de Mona Dîrțu, care are 20+ ani de experiență jurnalistică în presa generalistă și de business și susține, din 2014, Seminariile Superscrieri ale FFFF.
Ediție nouă: Bursele Superscrieri/BRD pentru proiecte jurnalistice despre educaţie
sssds
România este o țară a polarității educației: în timp ce câțiva elevi de top obțin punctaje foarte mari la testele naționale și internaționale și plasează România printre primele țări din lume la olimpiadele internaționale, aproape 50% dintre elevi nu reușesc să îndeplinească baremele minime la examenele naționale. Cum se echilibrează acest sistem și cum prețuiește el, în cele din urmă, viața unui copil care petrece în medie 15 ani în învățământul preuniversitar?
Împreună cu prietenii și partenerii noștri, BRD – Groupe Société Générale, readucem o temă esențială pentru interesul public în atenţia jurnaliștilor și a autorilor români de non-ficţiune: educaţia formală/sistemul de învățământ preuniversitar de stat. La cea de-a doua ediție a programului Bursele Superscrieri/BRD oferim 6 burse jurnalistice în valoare de câte 2.000 de euro acelor autori care vor să realizeze materiale jurnalistice pe această temă.
Scopul este să aducem în dezbatere aspecte revelatoare pentru majoritatea dintre noi, cei care beneficiem de acest sistem, care să poată constitui un punct de plecare pentru modele de urmat în viitor. Exemplele de proiecte căutate pornesc de la explorarea întrebărilor și a temerilor pe care le au părinții în ceea ce privește viitorul școlii și al copiilor lor, sau a acelor aspecte care ne pot face să înțelegem cum și de unde pot veni formulele de reformare a sistemului din interior (fie că ne referim la modele de management, la relația profesor-elev, la cei care experimentează sau la modele concrete de performanță).
Pe lângă noile perspective asupra sistemului de învățământ pe care pune accent ediția curentă, programul subliniază și rolul important al susținerii autorilor români buni în a duce radiografia acestui sistem la următorul nivel:
Astfel de burse sunt o șansă pentru a crea cadrul efectiv de care autorii au nevoie pentru a documenta și lucra materiale complexe:
„Strict jurnalistic, am fost norocoși. A fost una dintre foarte rarele ocazii în care am putut lucra cu sprijinul unui editor dedicat, Mona Dîrțu, în liniște și deplină relaxare financiară.(…)” (Andrei Crăciun, Dela0.ro, bursieri 2015)
O astfel de temă creează o miză personală mai mare pentru autori, care se implică la alt nivelpentru a realiza materiale în care cred:
„Am început să documentez articolele referitoare la stresul la catedră cu gândul la fiul meu și la alte milioane de copii pe care îi încredințăm, zi după zi, unui al treilea părinte .(…)” (Raluca Ion, Republica.ro, bursier 2015)
„Ne-am mutat într-o autorulotă ca să lucrăm doar la subiectele în care credem. Bursele de jurnalism reprezintă una dintre puținele soluții pe care le avem ca să documentăm subiecte ample, de lungă durată. (…)” (Elena Stancu, Teleleu.eu, bursier 2015)
Poate câștiga o bursă Superscrieri/BRD orice autor din România – indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Organizatorii încurajează proiectele complexe, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.
Propunerile de proiecte vor fi evaluate de un juriu format din jurnaliști – Simona Tache (simonatache.ro), Irina Păcurariu (TVR), Florin Negruțiu (Republica.ro), Mihnea Măruță (Pressone.ro), Paul Radu (RISE Project), Teodor Tiță (Mediafax), Vlad Mixich (Hotnews) – și un reprezentant BRD (Flavia Popa, Secretar General).
Vom sprijini bursierii în realizarea celor șase materiale de substanță, pe lângă finanțare, cu un program de mentorat și Seminarii Superscrieri de bune practici – ambele susținute de jurnalista Mona Dîrțu.
Cea dintâi ediție a Burselor Superscrieri/BRD a reprezentat un prim pas în radiografierea sistemului de educație. Cele șase materiale au fost publicate în Casa Jurnalistului, DOR, Dela0.ro, Dilema Veche, Republica.ro și Teleleu.eu și au tratat subiecte precum relația elev-profesor și libertatea de exprimare într-un sistem de învățământ cu reflexe autoritare, până la presiunile cărora un cadru didactic trebuie să le facă față și care, inevitabil, îi influențează comportamentul în clasă și au astfel un impact indirect asupra copiilor. Materialele pot fi accesate aici (bit.ly/1Wp62Ws).
Aplicațiile pentru ediția curentă sunt deschise până pe 5 mai, iar formularul de înscriere, precum și alte detalii depre program, pot fi accesate pe site-ul FFFF: www.ffff.ro/bursele-superscrieri.
Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numără: HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Republica.ro, Esquire, IQads, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outside The Box, România Pozitivă.
O nouă ediție a Burselor Superscrieri/Avon pe tema violenței domestice, pentru jurnalistice de profunzime
sssds
La fiecare 30 de secunde o femeie din România este victimă a violenței domestice și cei mai mulți dintre români aud în cercul lor social de astfel de cazuri. Cu toate acestea, doar jumătate dintre români – 51,3% – cred că violența domestică este o problemă de interes public, unul dintre motive fiind acela că arareori fenomenul este tratat de media prin abordări care ies din zona știrilor standard sau a senzaționalului.
—
Împreună cu prietenii și partenerii noștri, Avon România, deschidem înscrierile la cea de-a treia ediție aBurselor Superscrieri/Avon, prin care oferim3 burse a câte 2.000 de euroși susținere editorială pentru realizarea unor materiale jurnalistice care să aducă noi perspective asupra fenomenului violența domestică.
Căutăm proiecte care să treacă dincolo de clișeele și prejudecățile care ne fac să privim cu detașare abuzuri grave, condamnate prin Codul Penal.
Provocarea pe care o lansăm este de a aduce în atenția publică această temă în variatele ei forme și simptome, răspunzând la întrebări de genul: care sunt costurile pentru societate atunci când martorii tac, cum se manifestă aspectele mai puțin explorate (violența economică, socială, psihologică), sau care sunt posibilele soluții – de la cele care presupun implicarea statului la soluții/inițiative venite din comunitate?
Poate câștiga o bursă Superscrieri/Avon orice autor din România – indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Organizatorii încurajează proiectele complexe, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.
Propunerile de proiecte vor fi evaluate de un juriu format din jurnaliști – Simona Tache (simonatache.ro), Irina Păcurariu (TVR), Florin Negruțiu (Republica.ro), Mihnea Măruță (Pressone.ro), Teodor Tiță (Mediafax), Vlad Mixich (Hotnews) – și un reprezentant AVON (Stela Toderașcu – Commercial Marketing Manager Avon România & Moldova).
Pe lângă finanțare, bursierii aleși vor beneficia pe perioada realizării materialelor de un program de mentorat și Seminarii Superscrieri de bune practici, ambele susținute de jurnalista Mona Dîrțu.
Bursele Superscrieri au fost inițiate în 2014 cu scopul de a susține jurnaliștii în crearea de conținut de calitate pe teme de interes public:
„Într-un fel, simți că ești privilegiat că primești bani ca să investești timp în ceva ce-ți place să faci. Sună ciudat, dar cam ăsta e sentimentul la început. Apoi îți dai seama că asta ar trebui să fie normalitatea ca să poți face ceva susținut, de calitate (…)”. (Timea Honț, Casa Jurnalistului, bursier 2015)
„Cred că am crescut mult uman și reportericește în cele trei luni. Visam la un astfel de demers de multă vreme, îmi doream să scriu despre violență, dar bursa a fost scânteia care ne-a dat ocazia să pornim și să îndrăznim să visăm la ceva mare.(…)” (Ana-Maria Ciobanu, Decât o Revistă, bursier 2014)
„Poveștile bine scrise lipsesc nu atât pentru că nu sunt destui autori care să le scrie, cât mai ales pentru că acei autori competenți și dedicați nu au întotdeauna resurse să-și facă meseria, în special când e vorba de teme complexe, care absorb mult timp și efort. Avem nevoie cu toții, de fapt, de oameni care să pună reflectorul pe o temă dată și să scoată la vedere unghiurile sensibile și cazuistica relevantă.” (Beatrice Weber, președinte executiv al FFFF)
Primele două ediții ale proiectului au avut ca rezultat șase materiale de profunzime publicate atât în presa centrală, cât și în cea independentă (Adevărul, Esquire, Casa Jurnalistului, Decât o Revistă și teleleu.eu.), care au contribuit într-un fel sau altul la un impact pozitiv pe mai multe nivele:
Sistemul și reglementările care protejează victimele
„Vrem să credem că am contribuit, măcar puțin, la urgentarea lansării acestei linii telefonice naționale (0800 500 333 este numărul unic național pe care-l pot apela victimele violenței domestice) – lansată pe 27 noiembrie 2015. În condițiile astea, putem spune că întregul proiect a fost o reușită dincolo de cotele jurnalistice.” (Iulia Roșu, Adevărul, bursier 2015)
Impact pozitiv pentru victime la nivel personal, dar și de comunitate
„Una dintre femeile despre care am scris a prins curaj după ce și-a citit povestea și a vorbit inclusiv unui public TEDx despre asta.” (Oana Sandu, Decât o Revistă, bursier 2014)
Recunoaștere în afara țăriipentru munca de calitate a unor autori români
Materialul Elenei Stancu de la bursele din 2014 – „Fără antecedente penale” – a fost nominalizat la European Press Award în 2016.
Aplicațiile pentru ediția curentă sunt deschise până pe 5 mai, iar formularul de înscriere, precum și alte detalii depre program, pot fi accesate pe site-ul FFFF: www.ffff.ro/bursele-superscrieri.
Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numără: HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Republica.ro, Beau Monde, Marie Claire, Cosmopolitan, IQads, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outsite The Box, România Pozitivă.
—————————————————-
#Despre AVON și Campania Respectului
De peste 18 ani în România, AVON schimbă lumea femeilor, atât prin frumuseţe şi oportunitate de carieră, cât şi prin lupta pentru demnitatea lor. Alături de clienţii şi reprezentanţii noştri de vânzări apreciem impactul buzelor perfecte, dar mai mult avem curajul de a vorbi deschis despre violenţa domestică, spunând stop abuzului asupra femeilor. Prin Campania Respectului ne propunem să prevenim violenţa domestică prin educarea publicul larg şi prin susţinerea proiectelor sociale care combat acest fenomen (ex. dotarea centrelor de adăpost pentru victime).
Deschidem o serie de întâlniri MasterClass Superscrieri
sssds
Ne bucurăm să începem o serie de întâlniri lunare tematice în sufrageria FFFF cu unii dintre cei mai respectați și apreciați jurnaliști din țară.
Scopul nostru este să creăm o experiență de învățare care să scoată la iveală idei, tehnici și alte best practices ale unora dintre cei mai buni jurnaliști, în cadrul unei comunități de autori aflată în plin proces de redefinire.
Întâlnirile se adresează tuturor celor preocupați de jurnalismul quality și de reprofesionalizarea presei din România – fie că sunt jurnaliști, fie că sunt pur și simplu profesioniști din alte domenii (PR, business, industrii creative ș.a.), interesați de mecanismele nevăzute și insight-urile meseriei de jurnalist)
Pentru că ne dorim să creăm un cadru intim pentru acest gen de discuții, dar și pentru că sufrageria noastră ne permite să găzduim maximum 30 de participanți, participarea se va face pe bază de invitații.
Vom deschide participarea și către alți doritori din comunitatea FFFF, punând la dispoziție un anumit număr de locuri pe bază de rezervare, pe care le vom anunța.
Tema pe care vom discuta: de la baze de date la jurnalism undercover – sau despre managementul și mecanismele de realizare a unui produs jurnalistic complex de investigație transfrontalieră și nu numai.
Împreună cu Paul și Mihai vom explora felul în care se construiește un astfel de mecanism, pornind de la unele dintre cele mai importante proiecte la care au lucrat sau lucrează în momentul de față:
Discuția moderată de Luiza Vasiliu își propune să treacă prin subiecte precum: tehnici de documentare incognito în funcție de situații, probleme etice, cum păstrezi contactul cu sursele, tehnici de imersiune sau cum te infiltrezi printre mafioți, cum iei urmele electronice ale criminalilor, dar și despre teamă, pericole, expunere personală, muncă la birou vs. muncă pe teren, greșeli, glamour-ul meseriei vs. ore întregi cu nasul în hârtii și alte dedesubturi ale unei munci titanice de investigație profesionistă.
Prima întâlnire va avea loc pe 23 martie, de la ora 19:00.
Atelier de Notițe Vizuale – cum să procesăm mai eficient informații
sssds
Gândirea vizuală ne permite să procesăm mai rapid cantități mari de date. În contextul în care suntem inundați zilnic de un volum uriaș de informații, devine din ce în ce mai important să deprindem noi practici care pot ajuta la filtrarea și integrarea elementelor esențiale.
Dintre aceste practici, „facilitarea grafică” este poate cea mai relevantă pentru contextul profesional, referindu-se la folosirea schițelor mari pentru a însoți un grup către un obiectiv.
Numită și „memorie explicită a grupului”, această practică s-a dovedit foarte eficientă în a sprijini învățarea și colaborarea, creând o amintire comună de durată.
Oricine poate deprinde această practică, nu este nevoie să „știi să desenezi”.
Mostră de carte: Nicholas Carr & pericolele subtile ale progresului
sssds
text de Mihnea, ideas sailor @ Biblioteca FFFF
Nicholas Carr, autorul best-seller-ului „Superficialii”, revine cu o nouă carte despre transformările pe care tehnologiile moderne le aduc în viața de zi cu zi. „Cușca de sticlă. Automatizarea și noi” propune o colecție de știri, eseuri și studii care ne conduc către o concluzie îngrijorătoare:
pe măsură ce automatizarea și software-ul se dezvoltă, ele ușurează semnificativ munca și viețile oamenilor, dar cu niște costuri ascunse – nivelul de efort și implicare scade, inițiativa și autonomia sunt slăbite, iar abilitățile care rămân nefolosite se atrofiază.
„Dacă vrei să înțelegi consecințele umane ale automatizătii, primul loc unde trebuie să te uiți este în sus.”, scrie Carr referindu-se la industria aviatică. Evoluțiile tehnologice ale ultimelor decenii au redus numărul accidentelor aviatice, cu prețul de a împinge omul către un rol tot mai marginal: acela de a fi un simplu supraveghetor care trebuie să intervină numai în cazul în care computerul care mânuiește aeronava nu funcționeză corect. Acest nou mod de zbor aduce riscuri noi, pe care mulți dintre noi nu le conștinetizează: atenția piloților se degradează, încrederea în computer îi face să nu observe anumite pericole atunci când dispozitivele le arată valori normale, iar când sunt nevoiți să preia controlul avioanelor, se trezesc aruncați într-o situație nouă, în care nu știu cum să reacționeze.
Carr nu se oprește la industria aviatică, ci demonstrează cum automatizarea ajunge să afecteze toate domeniile activității umane, cu efecte secundare asemănătoare:
Medicii ratează anumite indicii din radiografii dacă nu sunt evidențiate de programele de diagnostic, iar arhitecții nu se mai gândesc la toate posibilitățile de aranjare a spațiului, lăsând ca secțiuni întregi din clădiri să fie desenate automat de către programe. Avocații dispun de soft-uri care caută documente relevante și chiar prezic șansele de câștigare a unui proces în funcție de datele cauzei și de istoricul instanței.
Iar abilitățile legate de muncă nu sunt singurele puse în pericol de valul de automatizare. Orientarea cu ajutorul GPS-ului duce la o folosire mai redusă hipocampului pentru determinarea propriei poziții în relație cu împrejurimile. Ca exemplu, atrofierea acestei zone ale creierului crește semnificativ riscul de demență, demonstrează studiile realizate de Veronique Bohbot (psihiatru cercetător și expert în memorie la Universitatea McGill din Montreal).
Dacă te interesează efectele celei de-a patra revoluții industriale asupra felului în care funcționăm, ca oameni, îți recomandăm să citești „Cușca de sticlă” – această colecție de studii și eseuri relevante despre schimbările sociale și mentale pe care le aduce era digitală.
Iar odată ce vei fi devenit conștient de pericolele subtile ale progresului, vei ști cât și cum să guști din roadele acestuia pentru a te pune la adăpost. 🙂
Noi îți putem împrumuta cartea cu drag, care te așteaptă pe rafturile Bibliotecii de Inovație FFFF mulțumită prietenilor de la Editura Publica.
2015 a fost (și) pentru noi un tur de forță, pe care am reușit să îl ducem la bun final făcându-le pe toate în stilul nostru și cu un scop asumat: acela de a pune oamenilor la dispoziție experiențe și instrumente unice, prin care fiecare să poată face un salt către o versiune mai bună, mai curată și mai creativă a acelor lucruri care se întâmplă zi de zi. Să facem conexiuni noi și să „hackuim”, practic, căile bătătorite, punând în valoare calitățile și energia oamenilor creativi și creatori de valoare.
Înainte să pornim cu noile proiecte, am făcut o hartă a lucrurilor magice pe care am reușit să le îndeplinim.
Stați pe ffffază, că reîncepem.
LANSAREA CĂRȚII SUPERSCRIERI
Dacă cineva se mai îndoia că în România avem autori buni de non-ficțiune, iată că noi am reușit să adunăm 22 de astfel de nume într-o colecție de 24 de texte premiate la Superscrieri.
Cartea ”Superscrieri, drumul generației noastre” este un rezultat al parteneriatului cu BRD – Groupe Société Générale și se găsește în librăriile Cărturești și Humanitas din țară.
În 3 luni s-au vândut 300 de exemplare, semn că fan clubul celor care apreciază acest tip de scrieri este pe drumul cel bun.
În plus, tot ce vom aduna din vânzări va merge în Superscrierile viitoare.
18 mii de euro oferiți ca burse, 9 luni de muncă pentru noi și 20 de autori de non-ficțiune, pentru ca la final să avem 9 materiale jurnalistice de profunzime, pe teme de interes public, cu un total de peste 25.000 Like-uri și peste 200.000 de vizualizări, în aproape 3 luni:
La a cincea ediție, Superscrieri s-a consolidat ca o competiție care recunoaște an de an o nouă generație de autori buni de non-ficțiune din România. În 2015 am avut 19 premianți pe care i-am aplaudat la gala de la Teatrul Odeon împreună cu 250 de susținători.
Ținem steagul sus în continuare pentru astfel de autori pe care îi admirăm și ne vom îndrepta toată energia pentru a dezvolta acest ecosistem în care ei să poată performa și face cunoscute toate poveștile despre realitate care contează.
200 de participanți au trecut prin antrenamentele CFS, susținute de trainerii noștri – cei 3 magniffffici Sandra Pleșu (Ghițescu), Vlad Tăușance și Adrian Popa – la noul Atelier de Gândire Vizuală și la Creative Fitness Studio, varianta customizată pentru companii (clienții din 2015: Orange România, CeRe, BRD – Groupe Société Générale, Rogalski Damaschin Public Relations, NN Asigurări de Viață și Mobexpert).
Împreună cu Romanian-American Foundation am creat un episod pilot pentru un proiect complex, aplicat în această fază pentru 6 ONG-uri performante.
Este vorba despre o platformă de resurse care are ca obiectiv creșterea capacității de comunicare și explorarea de noi strategii și tactici pentru ONG-uri.
Vă vom povesti mai multe, în curând.
ORA DE CREATIVITATE
La început de 2015, am creat o platformă de instrumente și exerciții de creativitate pentru profesori și elevi, cu aplicabilitate pentru Săptămâna Altfel, dar nu numai.
Am pus în aplicare programul întâlnindu-ne și lucrând cu 128 de elevi din 4 școli din București.
Proiectul a fost dezvoltat de Starcom MediaVest și FFFF cu sprijinul Samsung România.
Vă mulțumim mult că ne-ați fost alături și vă trimitem praf de zâne, să ajungeți cu energia aia bună și creativă până-n stele!
Și mai avem o listă de oameni cărora vrem să le mulțumim în mod super-special – cei care au suflat, alături de noi, magia ca toate acestea să devină o realitate:
P.S. Vizualurile astea simpatice au ajuns aici prin prietenia noastră cu fetele de la Dume de Mestecat, pe care vă sugerăm să consumați niște Scroll & Like & Share.
Cele șase documentări pe tema educației, realizate prin Bursele Superscrieri/BRD
sssds
Cele șase echipe de jurnaliști care au primit, în luna mai 2015, bursele Superscrieri pe tema „învățământului preuniversitar de stat din România”, pe care le oferim în programul creat împreună cu partenerul nostru, BRD – Groupe Société Générale, și-au finalizat proiectele.
Cele șase materiale documentate de ei ne poartă în inima sistemului de învățământ, și anume profesori, elevi și relația dintre aceștia. De la accesul aproape imposibil la educație al copiilor fără acte, la a doua șansă la educație a tinerilor care învață alfabetul în închisoare și până la exemplele de profesori care ne pot schimba viețile, la o trecere în revistă a învățământului românesc de la interbelic încoace, văzut prin ochii elevilor și ai profesorilor, o analiză a relației elevi – profesori în epoca social media și una a rolului de „al treilea părinte” pe care îl are un profesor; sunt tot atâtea unghiuri diferite de a aborda un concept ce pare generic, precum „educația”.
„Am muncit la acest articol mai mult decât ne-am fi așteptat și mai puțin decât ne-am fi dorit. Au rămas în continuare multe, foarte multe, de scris, mai ales că viața oamenilor din textul nostru (și a celor ca ei) nu s-a schimbat în bine. Încă. Povestea copiilor care nu merg la școală fiindcă nu s-au născut în familiile unor oameni care, oficial, nu există, șochează tocmai prin banalitatea soluțiilor cu care s-ar putea rezolva. Aceste soluții – un regim de urgență pentru dobândirea actelor – sunt perfect ignorate, din acel cocktail de nepăsare și incompetență cu care ne-am învățat să supraviețuim. Misiunea noastră jurnalistică este limpede: să scriem în contra acestui cocktail. Până la ultimele consecințe.” – Andrei Crăciun, jurnalist, bursier Superscrieri/BRD
„Am început să documentez articolele referitoare la stresul la catedră cu gândul la fiul meu și la alte milioane de copii pe care îi încredințăm, zi după zi, unui „al treilea părinte”. Un părinte cu o mie de chipuri, în grija căruia ne lăsăm copilul, pentru a-l învăța carte – și care-i transmite alături de cunoștințe, printr-un fel de involuntară osmoză, tot ceea gândește, simte și este. Acest al treilea părinte este un om de la așteptăm extrem de mult, dar căruia, adesea, îi oferim neiertat de puțin. E omul responsabil de binele altora, în timp ce sistemul de educație se preocupă mult prea puțin de binele lui. Mi-am dorit ca prin articolele scrise să arăt care este adevărata schimbare de care este nevoie în învățământul românesc, adevăratul punct de plecare al unei reforme reale. Formarea, consilierea, motivarea și sprijinirea dascălilor.”- Raluca Ion, jurnalistă, bursieră Superscrieri/BRD
Cele șase proiecte selectate s-au materializat în programul Bursele Superscrieri/BRD, prima ediție, care a acordat sprijin atât financiar – constând în șase burse de câte 2.000 euro – cât și editorial – prin seminarii și mentorat pe tot parcursul documentării și scrierii textelor. Materialele de mai jos sunt rezultatul acestor burse; având în vedere tema de interes public, încurajăm preluarea lor integrală de către alte publicații.
Un secol de școală văzut prin prisma unor elevi și profesori trecuți prin toate cele trei sisteme de învățământ: interbelic, comunist, post-revoluționar.
Pe cei aproape 2.500 de tineri fără carte din penitenciarele românești încearcă să-i învețe alfabetul 390 de profesori, printre care Lenuța Stoia.
foto: Daniel Vrăbioiu
3. „Mizerabilii 2015”, de Andrei Crăciun & Daniel Vrăbioiu, Dela0.ro (material în patru părți):
În țara abecedarului gratuit și obligatoriu sunt poate sute de mii de copii cărora școala le e interzisă pentru că nu au acte de identitate și sunt puține șanse să le obțină vreodată.
foto: Dragoș Savu
4. „Al treilea părinte”, de Raluca Ion & Dragoș Savu, Republica (material în mai multe părți, în curs de publicare):
În spatele fiecărei catedre stă un om care modelează – prin comportamentul său, deliberat sau accidental – generații și generații de copii; adesea, relația lui cu elevii e distorsionată de presiunile cărora trebuie să le facă față: sărăcie, statut social scăzut, birocrație, umilințe.
foto: Ioana Cîrlig
5.„ȘincaiLeaks”, de Lina Vdovîi, Ioana Cîrlig & Vlad Andriescu, Casa Jurnalistului:
În era social media, fractura dintre elevi și profesori se adâncește, iar nu toate școlile par pregătite să o gestioneze.
Școala românească încă funcționează – în clasă și în cancelarie – pe modelul autoritar, care le cultivă copiilor frica de eșec, de ierarhie, de a lua decizii, de a ieși din rând. Există însă altfel de profesori – cei care-și asumă riscul de a ieși din rând.
„Poveștile din Superscrieri sunt poveștile unei noi generații. La fel ca ea, emană energie și emoție, ne fac să ne punem întrebări și mai ales aduc dorința de schimbare. Am pornit acest proiect al burselor în domeniul educației cu ideea de a afla povești care sar peste clișee, făcându-ne să privim mai atent înăuntrul sistemului românesc de învățământ. Dacă acest țel a fost atins, vă îndemnăm să descoperiți. Noi credem că da.” – Flavia Popa, Secretar general BRD-Groupe Société Générale
***
Pentru mai multe detalii despre Bursele Superscrieri, explorați: https://ffff.ro/burselesuperscrieri/. Publicațiile care vor să preia materialele realizate la Bursele Superscrieri/BRD sunt invitate să scrie la superscrieri@ffff.ro.
Materialele publicate prin programul Bursele Superscrieri/Avon, pe tema violență domestică, pot fi citite aici.
Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/BRD se numără: Șapte Seri, HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, RFI România, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, SUB25, România Pozitivă, Think Outside The Box.
Cele trei documentări despre violența domestică, de la Bursele Superscrieri/Avon
sssds
Trei echipe de jurnaliști au investit peste șase luni de zile pentru a putea expune o nouă și dură perspectivă asupra complexității fenomenului de violență domestică în România – aceea a relației cauză/efect dintre violența domestică și prostituție & proxenetism la noi în țară. Cum ajung copile abuzate fizic și emoțional de apropiați să facă „carieră” la marginea străzii, cum funcționează, concret, acest sistem care le alimentează iluzii și, nu în cele din urmă, ce putem găsi ascuns în sufletele lor, atunci când avem răbdarea și curiozitatea de a privi dincolo de aparențe?
Cele trei proiecte s-au materializat prin programul Bursele Superscrieri/Avon, ediția a doua, pe care l-am pus la punct împreună cu partenerul nostru,Avon România. În luna aprilie a acestui an au fost scoase la concurs trei burse a câte 2.000 de euro, pentru propuneri de proiecte jurnalistice pe tema violenței domestice, iar ideile de materiale selectate de un juriu profesionit au ajuns acum la vremea publicării:
I. „Notre Dame de Companie”este materialul realizat de Victor Ilie, Iulia Roșu & Ana Tepșanu, publicat pe o platformă online Adevărul
Proiectul pornește de la premisa că există o legătură între violenţa domestică și traficul de persoane. O demonstrează zecile, sutele de cazuri de adolescente traumatizate, vulnerabile, debusolate, care cad anual în plasa proxeneţilor români. Platforma „Notre Dame de Companie” demonstrează, din trei perspective, că violenţa domestică provoacă mai mult decât vânătăi și durere fizică.
„0800 500 333 este numărul unic național pe care-l pot apela victimele violenței domestice. Acest număr nu exista în momentul în care am publicat poveștile noastre din proiectul „Notre-Dame de Companie“, dar ne bucură să știm că astăzi victimele abuzurilor de acasă au la cine să apeleze pentru consiliere și informații. Vrem să credem că am contribuit, măcar puțin, la urgentarea lansării acestei linii telefonice naționale (lansată pe 27 noiembrie a.c.). În condițiile astea, putem spune că întregul proiect a fost o reușită dincolo de cotele jurnalistice”, declară Iulia Roșu.
II. „Apropiere” este materialul realizat de Ani Sandu și Octavian Coman – materialul va fi publicat în următorul număr de print al Decât o Revistă, până la jumătatea lunii decembrie.
Într-o casă din București, câteva tinere abuzate, scăpate din cuiburi de proxeneţi, încearcă să uite ce-au pierdut și să pună temelia la ce e posibil. E casa lor provizorie, dar pentru multe e mai „acasă” decât oriunde. O poveste despre durerosul proces de reconstrucţie a zece vieţi strivite de umilinţe, disperare, abuzuri.
„Am pornit de la ideea de a documenta legătura între violența în familie și traficul de persoane și am descoperit că sunt fenomene care apar des împreună, lăsând urme adânci în viețile victimelor. Când zic „adânci”, mă refer pe de o parte la cât de tare marchează abuzurile traiectoria victimelor spre exploatarea sexuală și la cât de dificilă fac încercarea lor de a-și reface viețile. Pe de altă parte, sunt urme care nu se văd ușor, sunt monștri care zac în adâncuri și pe care noi, ceilalți, când îi vedem ocazional ridicându-se la suprafață, preferăm să-i ignorăm sau să-i privim ca pe un spectacol, de la distanță.”, declară Ani Sandu.
Gia (22 de ani) trecută prin episoade de violenţă domestică și prostituţie, a ales să-și schimbe radical viaţa. Nu îngropându-și trecutul, ci asumându-și-l și spunându-l întregii lumi. Autobiografia unei femei care își digeră în spasme istoria personală și înaintează către un viitor care abia capătă contur.
„Povestea Giei e un teanc de inimi frânte, de la abandonul din copilărie, bătăile și abuzurile din adolescență, până la lupta de supraviețuire din prezent. Împreună, am lipit bucățile, am făcut un puzzle și l-am numit “Fuck off my broken heart”. Nu i-am zis portet, feature sau reportaj, ci experiment jurnalistico-existențial pentru că miza nu a fost textul, ci procesul prin care am trecut amândouă ca să spunem povestea cât mai sincer, în timp real.”, spune Timea Honț.
Programul de burse este o extensie a unui proiect care deja a prins rădăcini în România: e vorba de Premiile Superscrieri – o competiție care, de cinci ani încoace, susține jurnalismul narativ și scrierea creativă de non-ficțiune din România.
Bursele reprezintă atât un sprijin financiar, cât și editorial. Pe toată perioada de documentare și realizare materiale, bursierii au parte de mentorat cu Mona Dîrțu. Tot în cadrul programului, Mona susține și Seminariile Superscrieri, gândite ca întâlniri de bune practici ale meseriei de jurnalist și deschise către noua generație de autori români.
”Prin aceste burse ne-am propus să construim un cadru articulat prin care mediul de business să poată susține jurnaliștii și fotojurnaliștii români care vor să lucreze în profunzime teme de interes social. Dincolo de această idee de bază, cred că oricine citește aceste materiale are acele câteva clipe de la final în care se revoltă, își pune întrebări sau își dă răgazul să trăiască o emoție. Dacă e așa, parteneriatul pe care noi, FFFF, îl facem cu o companie (Avon, în cazul de față) și cu autorii, este unul câștigător pentru publicul larg, în primul rând”, spune Beatrice Weber, președintele executiv FFFF.
Alexandra Maier, Corporate Social Responsibility Specialist Avon Cosmetics Romania, motivează parteneriatul pe care compania l-a făcut cu FFFF, pentru a susține generarea de conținut de calitate:
“Prin Campania Respectului pentru femei ne propunem să aducem în atenție una dintre problemele majore ale societății românești, violența domestică. Un fenomen de a cărui amploare nu suntem mereu conștienți, dar care în timp devine rădăcina altor numeroase abuzuri. Dacă în 2014 bursele au vorbit despre problematici precum Ordinul de Protecție, Antecedente Penale sau Harta Violenței în România, anul acesta a fost un an al maturizării pentru Bursele Superscrieri Avon, anchetele explorând traficul de persoane, un efect ascuns al violenței domestice care marchează dramatic traiectoria victimei. Credem cu tărie că jurnalismul responsabil, care investighează cauze și spune povești este calea prin care în viitorul nu foarte îndepărtat respectul va fi o valoare a majorității.”
Pentru mai multe detalii despre Bursele Superscrieri/Avon, explorați: https://ffff.ro/burselesuperscrieri/. Materialele publicate prin programul Bursele Superscrieri/Avon din 2014 pot fi citite aici.
Publicațiile care vor să preia cele trei materiale realizate la Bursele Superscrieri/Avon sunt invitate să scrie la superscrieri@ffff.ro.
Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numără: Șapte Seri, HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, RFI România, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Sub25, România Pozitivă, Think Outside The Box.
La finalul celei de-a cincea ediții, Superscrieri a premiat 19 autori care, prin originalitate și onestitate, spun, în România, poveștile care contează.
Gala Premiilor Superscrieri a avut loc la Teatrul Odeon, miercuri, 18 noiembrie, seară în care am anunțat câștigătorii acestei ediții, împreună cu juriul Superscrieri și cu patronul acestei ediții, BRD – Groupe Société Générale:
CÂȘTIGĂTORII PREMIILOR I
în valoare de 500 de euro fiecare (susținute de Orange România, FAN Courier, Friends\TBWA și SPV Legal – societate profesională de avocați):
„Am privit mereu cu invidie la Superscrierile premiate în ultimii ani, pentru că mereu au fost texte solide și scrise cu talent. Anul ăsta, două dintre scrierile mele au ajuns acolo, între cele Super, și mă simt onorat. A fost o seară în care am fost alături de mulți oameni pe care îi citesc cu plăcere și asta mi-a dat încredere că atât timp cât există astfel de jurnaliști, presa va merge mai departe, într-o formă sau alta.”Andrei Luca Popescu, jurnalist Gândul, premiul I Opinie
Locurile II și III au mers către: , Vlad Stoicescu (dela0.ro), Vlad Ursulean & Lina Vdovîi (Casa Jurnalistului) – reportaj, Cristian Delcea (Adevărul), Ani Sandu (Decât o Revistă) – portret, Mircea Reștea, Alexandra Dincă (Fotojurnalism).
SUPERSCRIEREA ANULUI (premiul cel mare, în valoare de 1000 de euro, susținut din donații private de către comunitatea Romanian Business Leaders) a fost câștigată de Ștefan Mako, pentru reportajul „Procesul” publicat pe platforma online Casa Jurnalistului.
Ștefan Mako (foto: Adi Bulboacă)
„Personal, miza a fost să înţeleg cine sunt oamenii pe care-i ocolim la colţ de stradă și de ce sunt ţintuiţi pe treptele inferioare ale societăţii sau în afara ei, am dezvoltat interesul ăsta cumva organic în ultimii ani. Titlul incorporează atât actul de justiţie propriu zis relatat în material, cât și incursiunea mea în această realitate. Nu știu în ce măsură am reușit, dar mi-am dorit ca cititorii să iasă din zona de confort și să-și antreneze privirea vigilentă și înţelegătoare. Doar așa putem ca societate să facem pașii necesari ca aceste probleme să dispară nu pentru că le măturăm sub covorul ignoranţei, ci pentru că avem o societate funcţională căreia îi pasă și de cei slabi. Nu-mi fac iluzia că am schimbat ceva semnificativ, dar sunt sigur că e o parte din proces. Mulţumesc că susțineți jurnaliștii.”Ștefan Mako, Casa Jurnalistului, premiul Superscrierea Anului
PREMIUL JURIULUI
în valoare de 400 de euro (adunat din taxa de înscriere în concurs), a fost împărțit între doi autori anul acesta: Mihai Munteanu, pentru documentarul de investigație transfrontalieră „Asasin în lege” (realizat împreună cu RISE Project România și Moldova) și Laurențiu Colintineanu – pentru international reporting în multiple formate: storytelling, audio, video, fotografie.
Laurențiu Colintineanu (foto: Adi Bulboacă)
„Mulțumesc juriului pentru premiul pentru international reporting pentru că el este acordat nu neapărat persoanei mele, ci mai degrabă unor idei.
Ideea că informația de dincolo de granițele României este importantă și relevantă atât pentru publicul românesc, cât și pentru presă.
Ideea că munca în echipă contează. Reporting multimedia pe teme externe nu face nimeni singur, ci într-un efort de echipă care produce rezultate mai bune decât jurnalistul singuratic plecat pe coclauri.
Ideea că presa mainstream nu trebuie alungată din cauza unor derapaje ale unor instituții, ci susținută în demersul de autocurățare.
Noi, jurnaliștii, indiferent de unde lucrăm, ne trezim cu simțul datoriei față de public. Și suntem mulți.” Laurențiu Colintineanu, Senior Editor EurActiv.ro, Premiul Juriului
Juriul 2015: Mona Dîrțu – președintele juriului, Andrei Pungovschi, Cătălin Tolontan, Dan Duca, Daniel Mihăilescu, Cristian Lupșa, Irina Păcurariu, Liviu Iolu, Marius Chivu, Mihnea Măruţă, Paul Radu, Petruț Călinescu, Simona Tache, Teodor Tiță, Vlad Mixich.
În cadrul galei, Fundația Friends For Friends a oferit încă 3 premii speciale onorifice, în afara categoriilor de concurs. Rostul acestor premii este să extindă ideea Superscrierilor și către alte zone și comunități de manifestare a non-ficțiunii creative.
Premiul special FFFF pentru o super-carte de non-ficțiune: Adriana Săftoiu, pentru „Cronică de Cotroceni”.
Premiul special FFFF pentru un super-material audio-video: „România, te iubesc”/Alex Dima.
Premiul special FFFF pentru Consecvență și Decență a mers către Mircea Vasilescu (redactor șef Dilema Veche) și către doi membri ai juriului – Cătălin Tolontan (jurnalist GSP și tolo.ro) și Cristian Lupșa (redactor șef Decât o Revistă, inițiator The Power of Storytelling).
La Gala de Premiere, eveniment moderat de același Tudor Mușat de la ultimele 3 ediții, au participat 250 de persoane: nominalizați la concurs, membrii juriului, presă, sponsori, dar și mulți alți susținători ai acestei competiții.
Pentru lista completă a câștigătorilor și a materialelor premiate, precum și alte detalii despre competiție, explorați www.ffff.ro.
Ediția actuală a Premiilor Superscrieri nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor și prietenilor:
Patron al ediției: BRD – Groupe Société Générale, sponsor principal – Avon România, sponsori de categorie: Orange România, FAN Courier, Friends\TBWA, SPV Legal și Romanian Business Leaders.
Super prieteni și susținători ai galei: Editura Humanitas, Editura Publica,Tea Forte România, Antalis, INK Paper Art, iCenter, Best Print, UBER.
Super-prieteni și susținători: Hotnews, Șapte Seri, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Decât o Revistă, The Power of Storytelling, RFI România, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outside The Box, România Pozitivă, IGLOO Media, Veioza Arte, Bookblog.ro, Bixel, Cărturești.
Fundația Friends For Friends îi invită pe cei interesați de susținerea proiectului pentru 2016 să se alăture în continuarea celor 3 direcții principale Superscrieri: Premiile Superscrieri și Programul de burse jurnalistice pe diverse tematici de interes social.
Douăzeci de materiale de non-ficțiune creativă și jurnalism narativ din România se află pe lista scurtă de nominalizări la Premiile Superscrieri, ediția a V-a.
Autori de non-ficțiune, jurnalism narativ sau fotojurnaliști, ei sunt sunt cei pe care ne bazăm să ne informeze corect, să ne ajute cu detalii și povești din care să înțelegem mai bine lumea în care trăim.
România are mulți astfel de autori buni. Noi vă propunem acum o listă de 18 nume, cărora le mulțumim că și-au făcut datoria față de noi, cititorii, anul acesta.
Îi felicităm pe autorii nominalizați la Superscrieri, ediția a V-a, și vă invităm să le explorați materialele.
Vom anunța câștigătorii finali în cadrul Galei de Premiere, pe 18 noiembrie, în cadrul unui eveniment la Teatrul Odeon.
Contact pentru jurnaliștii interesați să participe la evenimentul de Gală / acreditări de presă: zenaida@ffff.ro.
Ediția actuală a Premiilor Superscrieri nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor și prietenilor:
Patron al ediției:BRD – Groupe Société Générale, sponsor principal – Avon România, sponsori de categorie: Orange România, FAN Courier, Friends\TBWA, SPV Legal și Romanian Business Leaders.
Super-prieteni și susținători: Hotnews, Șapte Seri, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Decât o Revistă, The Power of Storytelling, RFI România, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outside The Box, România Pozitivă, IGLOO Media, Veioza Arte, Bookblog.ro, Editura Humanitas, Editura Publica, Tea Forte România, Antalis, Bixel.
Nominalizează la premiile speciale FFFF la Superscrieri 2015
sssds
Dragi prieteni,
Suntem în plină desfășurare a celei de-a cincea ediții a Premiilor Superscrieri. Chiar acum are loc procesul de jurizare a materialelor înscrise în competiție. La începutul lunii noiembrie vom anunța nominalizații celor patru categorii de concurs, iar pe 18 noiembrie câștigătorii finali, în cadrul Galei de Premiere.
Super-vești:
Fundația Friends For Friends acordă 3 premii speciale, în afara categoriilor „clasice” de concurs. Așteptăm nominalizările voastre!
Cu alte cuvinte, în cadrul Galei Superscrieri 2015, vom oferi 3 premii speciale, cu titlu onorific, din partea Fundației. Rostul acestor premii este să extindă ideea Superscrierilor și către alte zone și comunități de manifestare a non-ficțiunii creative.
Așadar, așteptăm nominalizările voastre pentru:
1. Premiul special FFFF pentru un Super-material audio-video
Îl vom oferi unui autor care a realizat un material de non-ficțiune din zona documentar, reportaj audio-video, emisiune TV, radio, podcast etc, care are caracteristicile unei „Super-scrieri”: documentare serioasă, idee puternică, echilibru și capacitatea de a schimba percepția publică asupra unui eveniment, realități.
Materialele trebuie să fi fost difuzate în intervalul 1 octombrie 2014 – 30 septembrie 2015 (anul calendaristic Superscrieri).
2. Premiul special FFFF pentru o Super-carte de non-ficțiune
O carte de non-ficțiune publicată de un autor român, la o editură din România, care are potențialul de a schimba percepții și atitudini asupra unui subiect de interes public.
3. Premiul special FFFF pentru Consecvență și Decență
Intenționăm, cu această distincție, să recunoaștem valoarea unui mentor, a unui creator de școală sau a unei instituții care se remarcă prin Consecvență și Decență în domeniul non-ficțiunii creative sau a jurnalismului narativ.
Puteți face propuneri pe baza completării formularului online, până la data de 26 octombrie.
Precizare.Aceste premii reprezintă titluri onorifice, în afara mecanismului de competiție, acordate de Fundația Friends For Friends, nu de juriul Superscrieri.
Adunate de la Superjuriu: «Scrieți, băieți, numai scrieți»
sssds
Zilele acestea, i-ați putut vedea pe pagina de Facebook HotNews.ro pe membrii juriului Superscrieri, fiecare împărtășind din perspectivele lor asupra competiției de jurnalism narativ și scrieri creative de non-ficțiune pe care o jurizează pro bono. Zicem noi că se completează într-un tablou mai clar despre direcția în care mergem cu Superscrieri, așa că vă învităm să le citiți pe toate.
Rămâneți cu scroll-ul pe pagina noastră de Facebook și pe partenerul nostru, Hotnews, revenim cu updates de la ultimii jurați.
Și nu uitați, toți aceștia abia așteaptă să primească super-materiale, iar înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie (miercuri noapte inclusiv): www.ffff.ro/superscrieri.
Mihnea Măruță
„Când am intrat în presă, a-ţi vedea numele tipărit sub un text era un vis şi avea să devină un dar nemeritat pentru noi, generaţia care s-a trezit cu libertatea în braţe. Sunt pentru a treia oară membru în juriul celui mai important concurs al profesiei mele şi, într-un fel, mă simt la fel ca în acei ani de început, când mergeam pe stradă şi aş fi vrut să le împart tuturor ziare cu numele meu scris undeva – uite, sunt şi eu aici, vă daţi seama? Am descoperit câţiva copii care s-au născut cam deodată cu primele mele texte tipărite şi care visează şi ei că vor primi acel dar. Numai că, spre deosebire de noi, ăia treziţi cu libertatea în braţe, ei îl merită.”
Vlad Mixich
„Mă enervează toţi cei care susţin că în România jurnaliştii nu pot schimba ceva în bine. Pot şi o fac fără circ, fără plagiate, fără să fie acoperiţi sau aserviţi. Asta m-au învăţat în ultimii cinci ani premianţii de la Superscrieri. Că oricine muncește serios, documentează corect și scrie cu talent poate produce o schimbare concretă, palpabilă. Nu zic că-i uşor; nu e! Nu zic că se întâmplă des; nu se întâmplă! Dar atunci când schimbi ceva pentru că ţi-ai făcut bine datoria, senzaţia e fantastică. Şi prinzi curaj. Iar într-o breaslă atât de perisabilă, cum este astăzi jurnalismul românesc, asta e de nepreţuit. Deoarece curajul nu se poate cumpăra, oricât de mare ți-ar fi salariul sau audiența.”
Marius Chivu
„Jurizez Superscrieri în credinţa că excelenţa trebuie, mai întâi, recunoscută şi răsplătită, pentru ca, astfel, să inspire şi să creeze emulaţie. Jurnalismul narativ bun întreţine însăşi ideea de civilizaţie, este un instrument deopotrivă de cunoaştere, informaţie, educaţie, atitudine civică şi expresie artistică populară.”
Cristian Lupșa
„Puțini oameni care fac meseria de jurnalist o fac pentru validarea care vine din interiorul breslei; dorința de a documenta și povesti mai departe realitatea vine de altundeva, poate chiar dintr-o nevoie de a înțelege lumea în care trăim și oamenii din ea. Dar această validare – premii, menționări, felicitări – își are rostul ei. E ca farul din port care îți spune că ești pe drumul cel bun și că există oameni care te așteaptă pe mal după o călătorie nebună în interiorul unei povești. Superscrieri e un astfel de far și sper să lumineze o perioadă cât mai îndelungată.”
Teodor Tiță
„Orice om e suma poveştilor pe care le-a trăit sau le-a aflat. Jurnalismul narativ e doar inginerie cu poveşti: are nevoie de o structură şi de componente care funcţionează bine împreună. Ori pentru asta e nevoie de oameni care să fie capabili să îl construiască. Poveştile există atât timp cât sunt trăite şi date mai departe. Dacă încerci să îţi închipui o lume fără poveşti, obţii un deşert de inutilitate. *** Există oameni care spun „publicul nu pricepe, n-are timp, n-are chef”. Nu-i adevărat! Publicul pricepe, înţelege şi te sancţionează.”
Irina Păcurariu
„Superscrieri vine să completeze «Scrieți, băieți, numai scrieți» a lui Ion Heliade- Rădulescu, îndemn care și atunci și acum a funcționat doar din punct de vedere cantitativ. Cine are curajul să se înscrie dovedește că își dorește să fie în competiție cu scriitura puternică, care se ridică din baia de vorbe goale pe care presa le aruncă în cascadă în fiecare zi. Astfel de autori trebuie căutați, provocați și aleși și asta reușește în fiecare an această competiție.”
Vlad Petreanu
„În sens jurnalistic, non-ficţiunea este realitate excepţională, iar jurnalismul narativ este tehnica de a împărtăşi poveşti adevărate despre fragmente de realitate excepţională. O superscriere este acea poveste adevărată care te prinde şi ţine cu sufletul la gură prin felul în care este documentată, construită şi transpusă în text. *** Sper că, mai înainte de orice, Premiile Superscrieri au reuşit să creeze o aşteptare – din partea publicului, dar şi din partea autorilor: aşteptarea unui moment de re-asigurare a faptului că, în ciuda tuturor nefericirilor presei, specia jurnalismului narativ, de bună calitate, nu s-a stins – nu anul ăsta, măcar. *** Îmi mărturisesc aici o plăcere egoistă şi cam lacomă – cea de a consuma deodată, în mari cantităţi, poveşti grozave, pentru că asta rămâne în cele din urmă din jurizarea la Superscrieri. Despre rebuturi nu vorbim, căci merită uitarea :-)”
Cătălin Tolontan
„Jurizez Superscrieri de dragul acestei meserii. Care meserie? Aşa cum sună ea într-o piesă a lui Mihail Sebastian: Redacţia ziarului Deşteptarea. Personaje: Pompilian, Voicu (redactori), Niţă (om de serviciu) Pompilian: Ce-i asta, Niţă, hârtie de scris sau de împachetat? Niţă : Alta nu-i. Ordin de la administraţie. Iconomie. Pompilian: Mizerie. Voicu: Şi decădere. Cunoscutul publicist George Pompilian scrie pe hârtie de împachetat brânză. Pompilian (sentenţios): Care va înfrunta veacurile. (schimbare de ton) N-ai un subiect?”
Simona Tache
„Jurnalismul narativ face, pentru poveştile reale, ceea ce face literatura pentru poveştile născute în minţile creatorilor: le spune într-un fel memorabil, care mişcă suflete, zguduie minţi şi cutremură lucruri. Cum ar veni, „jurnalismul narativ este pentru noi literatura 2” şi chiar mai mult decât atât, iar oamenii care îl fac bine trebuie citiţi, premiaţi şi iubiţi.”
Andrei Pungovschi
„Jurnalismul narativ bine făcut mă ajută să trăiesc poveştile altora, mă pune pe gânduri, mă face să vreau să fiu mai bun. Am răspuns pozitiv invitaţiei de a face parte din juriu cu speranţa că, împreună cu ceilalti juraţi, vom oferi o apreciere oamenilor care au reuşit să se rupă de direcţia tristă pe care o urmează fotojurnalismul în mass-media din ţara noastră.”
Dan Duca
„Marele merit al Premiilor Superscrieri este acela de a fi creat un stimul, de a fi strâns pe masa aceluiaşi juriu texte memorabile, poveşti de pus în carte. Am bucuria să promovez un proiect care reprezintă un certificat de garanţie al unei prese făcute aşa cum trebuie. E o onoare să mă aflu în continuare într-o asemenea companie, dar şi în a promova acest demers în rândurile celor care nu regretă ziua în care s-au apucat de scris.”
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii. Află detalii aici. Accept
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Mirela Neag și Cătălin Tolontan sunt invitații noștri speciali din această lună, în sufrageria FFFF, la o discuție despre culisele jurnalismului de calitate.
![MCS [Promo]-01_mic](https://ffff.ro/site/wp-content/uploads/2016/03/MCS-Promo-01_mic.png)
