de citit: Accidental Genius


Data publicării: 03/11/2010

De cate ori nu ați stat în fața foii albe, luptându-vă cu primele cuvinte pe care trebuia să le așterneți pe foaie? De câte ori, în timp ce scriați, nu v-a zburat gândul în altă parte și v-ați urât un pic pentru lipsa de concentrare care vă împiedica să vă terminați scriitura?

Mark Levy a introdus un concept care ne spune că greșim încercând să ne reprimăm gândurile laterale. Free-writing presupune să-ți lași mintea să zboare liberă în timp ce scrii, indiferent dacă, la un moment dat, gândurile deviază de la subiectul pe care îl urmărești. Această metodă este menită să înlăture obstacolele care intervin în procesul creativ, după vechiul principiu if you can’t beat them, join them.

Astăzi vă prezentăm o carte pe care nu o avem, dar ne-o dorim, pe care nu am citit-o, dar despre care am citit. Accidental Genius, a lui Mark Levy,  se anunță a fi o lectură foarte utilă, daca vreți să aflați mai multe despre free-writing.

 

accidental_genius_cover_280sursa foto

Vorbind, într-o  recenzie, despre structura cărții lui Levy,  Dave Fleeț consideră că free-writing-ul este mai mult decât o tehnică prin care poți să-ți îmbunătățești scrisul. Odată dobandită, această abilitate produce și altfel de efecte, cum ar fi posibilitatea de a găsi soluții creative pentru probleme. Mai mult, exercițiile de free-writing prezentate în partea a doua a cărții sunt recomandate pentru toți cei care lucrează în mediul de afaceri, ca stimulente pentru ideile inovative.

Stiți ce aveți de făcut de acum înainte! Începeți prin a vă da frâu liber gândurilor atunci când scrieți, iar efectele nu vor întârzia să apară. Același Dave Fleet mărturisește că, de când a internalizat principiile din “Accidental Genius”, scrisul nu mai e o corvoadă, iar prezentările și posturile pentru blog sunt gata mult mai repede. In goana noastră după eficiență, vestea că putem economisi timp nu poate decât să ne bucure.