Tu cât citeşti pe săptămână?


Data publicării: 05/11/2010

Se întâmplă deseori să-i aud pe cei care iau contact cu Biblioteca noastră spunând: “Oau, ce de cărţi bune, cât mi-aş dori să am timp să citesc şi eu (mai mult)!”. Timpul este una din marile noastre lipsuri, iar cititul de cărţi este mai mereu printre lucrurile pe care ni le dorim mult, dar cad cumva pe locul 264 în topul priorităţilor noastre.

Cred că de vină este o inerţie vicioasă care ne înghite zilele fără să ne dăm seama. Cu un pic de ambiţie şi de organizare am convingerea că putem ajunge să crestem numărul de pagini citite pe săptămână. Iată câteva posibilităţi:

0. Fă o analiză simplă şi onestă a programului tău: chiar e nevoie să intri în fiecare zi pe Facebook? Poţi să pleci măcar o dată pe săptămână mai devreme de la serviciu? Ai putea să mai refuzi din invitaţiile de mers în oraş şi să îţi oferi un pic de timp numai pentru tine? Uite aşa îţi descoperi portiţe de salvare pentru a citi.

1. Pentru tipologia “Gata, de luna viitoare / după ce termin cu proiectul asta / când intru în concediu mă apuc serios de citit” – în loc să priveşti cititul ăsta ca pe un mare proiect pentru care aştepţi o mare zi din viaţa ta să-l începi, ia-l ca pe un lucru mărunt, de zi cu zi. Nu e nevoie să faci lansare cu surle şi trâmbiţe. Începe modest, chiar azi. Dacă nu ai o carte la îndemână dă acum un search pe net şi vei găsi destule free.

2. Ţine întotdeauna cu tine o carte: în drum spre birou, pe drumul către picnic sau în excursie la Paris vor exista cu siguranţă timpi morţi pe care i-ai putea umple citind.

3. Fă o favoare noului şi stabileşte-ţi o zi pe săptămână în care nu te uiţi la televizor şi nu deschizi calculatorul, ci pur şi simplu citeşti. Îţi promit că de fiecare dată când vei face asta nu îţi vei mai încăpea în piele de mândrie.

4. Coboară-ţi aşteptările: nu te gândi că, dacă ai intrat în Programul Personal De Citit Intens, o să parcugi n-şpe tomuri pe lună. Fii realist(ă), viaţa ta e foarte plină, iar dacă vei avea aşteptări prea mari de la PPDCI (Programul Personal De Citit Intens), ai şanse la fel de mari să fii dezamagit(ă) şi să renunţi apoi brusc, sub pretextul că nu îţi iese. Deci ia-o uşor și nu renunţa la primul eşec.

5. Intră în librării. Fă-ţi abonament la o bibliotecă şi la newslettere / RSS-uri legate de cărţi. Înconjurat fiind de atâtea tentaţii livreşti s-ar putea la un moment dat să cedezi şi să devii un fidel al cărţilor.

Dacă ai şi tu metode şi sfaturi despre cum să îţi imbunătaţeşti PPDCI-ul, sau vrei să te lauzi cât citeşti pe săptămână, împărtăşeşte-ne mai jos.
Iar, în caz că ai de gând să pui în aplicare punctul 5, nu uita că te aşteptăm aici, la mansardă sau pe blog, să îţi faci abonament şi să te lasi tentat(ă) de cărţi.