
——
Totul a pornit cu un material despre cutremur în orașul vulnerabil, publicat de Georgiana Ilie, în DoR. Bulgărele s-a rostogolit, iar Fundația Comunitară București a pus bazele programului Bucureștiul Pregătit, care își propune să crească reziliența orașului în fața riscului seismic.
Programul sprijină inițiative de pregătire pentru cutremur, aduce împreună experți, instituții și comunități și susține proiecte care contribuie la conștientizare, educație și acțiuni concrete pentru reducerea vulnerabilității orașului. Prin granturi, cercetare și colaborare, Bucureștiul Pregătit creează punți între specialiști și cetățeni, pentru ca orașul să fie mai bine pregătit și protejat în fața unui dezastru major.
Multe s-au schimbat de atunci însă, pentru bucureșteni, nu e îndeajuns. Pe 4 martie anul viitor se împlinesc 50 de ani de la cutremurul din 1977 și Bucureștiul este în continuare capitala europeană cu cea mai mare vulnerabilitate seismică, iar despre următorul cutremur major nu se vorbește îndeajuns de des, accesibil și eficient.
📌 Scopul Burselor Bucureștiul Pregătit – Superscrieri este să susțină investigarea în profunzime și publicarea unor materiale jurnalistice de impact care să identifice și documenteze vulnerabilitățile Bucureștiului din perspectiva relațiilor și blocajelor instituționale, responsabilitățile și acțiunile întreprinse sau lipsa acestora, în pregătirea orașului pentru un cutremur, soluții și modele de bună practică aplicabile Bucureștiului. Pornind de la aceste documentări, vom ști mai clar unde suntem pe această scară de risc, astfel încât să putem genera discuțiile și schimbările care trebuie să ne protejeze viața în capitală. În perspectiva împlinirii a jumătate de secol de la ultimul cutremur major, avem nevoie de mai multă conștientizare și informare publică despre cât de pregătiți suntem pentru următorul.
Pe lângă suportul financiar și editorial, ne dorim ca misiunea începută de Bucureștiul Pregătit să devină o temă la ordinea zilei, pentru siguranța zilelor în capitală.
Programul constă în:
-
oferirea a 3 burse X 20.000 lei pentru susținerea realizării unor investigații pe tema dată
-
suport editorial, printr-un program de mentorat alături de Emilia Șercan, jurnalistă de investigaţie şi lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti
-
întâlnire de kickoff cu Georgiana Ilie & echipa Bucureștiul Pregătit, pentru a afla insight-uri despre ce/cum s-a mai întâmplat post materialul din DoR
GHIDUL APLICANTULUI
CUM SE FACE ÎNSCRIEREA
Formularul de înscriere se completează online, pe platforma de aplicații a Fundației Comunitare București: https://bucuresti.grantmanager.ro/
Pentru a putea accesa formularul de înscriere trebuie să:
- Vă autentificați sau creați un cont de utilizator accesând pagina de mai sus;
- Pentru a vă crea cont, în meniul Autentificare utilizatori, dați click pe butonul Creează un cont nou;
- Completați formularul de înregistrare cu datele personale și apăsați butonul de la final Creează un cont cont. Veți primi un email de bun-venit și un link valabil pentru o singură accesare, pe care trebuie să intrați pentru a vă seta parola;
- Pentru a intra în cont oricând după ce v-ați deconectat, completați câmpurile cu numele de utilizator pe care vi l-ați ales și parola, în meniul din dreapta Autentificare utilizatori;
- Odată autentificat, veți vedea Programele de finanțare disponibile în pagina principală sau în meniul de sus Fonduri. Selectați Bursele Bucureștiul Pregătit – Superscrieri și va apărea formularul de înscriere a proiectului pe care trebuie să-l completați;
- Când începeți să completați formularul și îl salvați, dacă ieșiți din cont sau vă deconectați din platformă, veți regăsi formularul de proiect la care lucrați, după reconectare, accesând meniul Start. Pentru a continua completarea aplicației, apăsați pe titlul programului la care vreți să aplicați și vi se va deschide ultima variantă salvată a formularului pe care ați început să-l completați.
- Pentru a trimite formularul completat pentru evaluare (ATENȚIE! până cel târziu 31 august 2026, ora 24:00) apăsați pe butonul “Trimite”. Odată trimis în evaluare, formularul nu mai poate fi modificat; acesta poate fi doar vizualizat.
CALENDARUL DERULĂRII BURSELOR
Înscrieri: 22 iulie 2026 – 31 august 2026
Evaluare înscrieri & anunț proiecte câștigătoare: septembrie 2026
Perioada realizare materiale & mentorat: octombrie 2026 – februarie 2027
Publicarea materialelor: până pe 20 februarie 2027 (cel târziu)
CINE POATE APLICA
Programul este deschis tuturor jurnaliștilor care vor să aplice individual sau în echipă și care au capacitatea de a documenta o investigație pe tema programului.
Pentru cei care vor să aplice în echipă: trebuie desemnat un titular de proiect. Acesta își asumă publicarea materialului rezultat și este cel căruia i se va vira bursa, el urmând să o gestioneze în funcție de contribuția fiecărui coechipier.
ÎN CE CONSTĂ APLICAȚIA
Jurnaliștii trebuie să propună un subiect pe care vor să-l realizeze, alături de un plan de abordare.
Aplicația constă în completarea formularului de înscriere + anexarea unui acord scris de publicare/difuzare semnat de redactorul-șef/editorul publicației (vezi la finalul formularului de aplicație), pe platforma Bucureștiul Pregătit.
CE TIP DE MATERIALE PUTEȚI PROPUNE
Scopul Burselor Bucureștiul Pregătit – Superscrieri este să susțină materiale investigative de interes public, care să ne ajute să înțelegem vulnerabilitățile în pregătirea capitalei pentru următorul cutremur major, ce am învățat din lecțiile ultimului cutremur major, de la care se împlinesc 50 de ani anul viitor și ce soluții și bune practici ar putea fi aplicabile Bucureștiului.
Guidelines: subiecte care identifică blocajele instituționale și lipsa de coordonare între instituțiile responsabile cu pregătirea orașului pentru cutremur, explorarea de posibile soluții și bune practici de la nivel internațional, atât în ceea ce privește pregătirea pentru cutremur, pregătirea intervenției (imediat după și în primele zile/săptămâni de după cutremur), cât și organizarea din săptămânile/lunile ce urmează (pentru ieșirea din criză și recovery). Nu sunt de interes materialele care abordează doar tema consolidării clădirilor cu risc seismic ridicat.
Investigațiile propuse pot fi în orice format (text/video/audio), ca material unic sau ca serie.
CÂND ȘI CUM SE ACORDĂ SUPORTUL FINANCIAR AL BURSELOR
Cele trei burse, în valoare brută de 20.000 lei* fiecare, vor fi virate titularilor de proiect câștigători astfel:
- Prima tranșă (70% din sumă), în termen de șapte zile lucrătoare de la semnarea contractului de cesiune neexclusivă de drepturi de autor.
- A doua tranșă (restul de 30%), în termen de 7 zile lucrătoare de la publicarea proiectului.
Organizatorii lasă la latitudinea titularilor de proiect să gestioneze sumele transferate către eventuali alți coechipieri, în funcție de contribuția acestora la materialul final.
*Suma de 20.000 lei este acordată în sumă brută, cu reținere de impozit și taxe la sursă.
CU CE PROFESIONIȘTI VOM LUCRA
Mentor: Emilia Șercan
Pe parcursul documentării, bursierii vor beneficia de ghidajul jurnalistei Emilia Șercan. Emilia Şercan este jurnalistă de investigaţie şi lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A început să lucreze în presa locală în 1996, iar din 2000 activează în presa centrală. A lucrat pentru „Curierul Naţional”, iar la „Evenimentul zilei” şi în grupul de Presă Realitatea-Caţavencu a condus departamentele de investigaţii. În prezent face parte din redacția independentă PressOne.
În 2016, a primit premiul „Ion Raţiu” pentru Jurnalism şi premiul Active Watch „Erou pe frontul interesului public” pentru seria de anchete despre teza de doctorat plagiată a vicepremierului Gabriel Oprea şi coordonarea de către acesta a altor şase teze de doctorat plagiate. A elaborat o teză de doctorat pe tema cenzurii, publicată la editura Polirom cu titlul „Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă”.
CINE VA SELECTA PROIECTELE CÂȘTIGĂTOARE
Propunerile vor fi evaluate de către Emilia Șercan, Georgiana Ilie și Cristian Leonte.
Georgiana Ilie este jurnalistă, autoarea Cutremur în orașul vulnerabil publicat în DoR #28 în 2017, articol care a fost premiat la competiția Superscrieri din 2017 și a devenit motorul unei mișcări civice care continuă să crească. A stârnit un val mare de reacții, dar cel mai important lucru este că i-a adus împreună pe toți cei care caută soluții și pregătesc orașul pentru cutremur. Datorită ei, a luat naștere programul Bucureștiul Pregătit. Jo continuă să se implice activ în comunitate.
Cristian Leonte este jurnalist la Știrile PRO TV și prezentator al emisiunii de reportaje „România, Te Iubesc.” Prezent de peste 20 de ani în media, în radio, apoi în TV, la Iași și mai târziu la București. Timp de mai mulți ani a fost gazda emisiunii de interviuri „După 20 de ani”. Membru al juriului Superscrieri.
CRITERIILE DE SELECȚIE
- Motivația proiectului propus
- Unghiul de abordare al temei
- Relevanța subiectului
- Originalitate/Inovație
PUBLICAREA MATERIALELOR
Candidații se obligă să garanteze acordul publisherului/difuzorului pentru proiectul propus. Acordul scris al acestuia va fi transmis odată cu formularul de aplicație.
CRITERII DE DESCALIFICARE LA ÎNSCRIERE
- Aplicația este incompletă.
- Datele despre candidați și/sau portofoliile acestora includ neadevăruri și/sau falsuri.
- Există dovezi că titularul aplicației sau membrii echipei au încălcat Codul Deontologic Unic al presei românești, adoptat la Convenția Organizațiilor Media din octombrie 2009.
Pentru întrebări suplimentare o puteți contacta pe Oana Nica la oana@fundatiacomunitarabucuresti.ro, 0755022226 în perioada 22 iulie – 3 august și pe Simina Rahmatian la simina@fundatiacomunitarabucuresti.ro, 0740960501, în perioada 4-31 august.
Bursele sunt susținute de Adobe.