Despre oameni si Ciorne – Donatie.ro


Data publicării: 27/09/2012

Printre ciornele de anul acesta vei da și peste un panou cu o foaie de flipchart împăturită frumos în ramă. După ce citești și povestea, afli că este prima schiță a celor de la ARC (Asociația pentru Relații Comunitare) pentru proiectul Donație.ro. Dar care e toată istoria din spatele platformei și a asociației?

“Totul începe acum 10 ani, când era România mai tânără și viața era mai frumoasă pentru ca veneau organizații mari de afară și dădeau bani pentru salarii, proiecte și activități dedicate diverselor “grupuri țintă”. Când s-a făcut România mai matură și a intrat în UE, organizațiile mari s-au tot dus cu banii lor în alte țări care trebuiau dezvoltate. Cei 2 oameni care au facut ARC au înțeles că se va întâmpla așa o secundă mai devreme și s-au apucat să le vorbească organizațiilor despre cât de important este să mergi la oamenii și companiile din comunitatea ta să le ceri să te susțină.” spune Cătălin Gheorghe, Directorul de Comunicare ARC.

Au existat apoi, în anii ce au venit, momente răzlețe care au dus natural către apariția platformei Donație.ro. “Acum 6 ani am aflat despre o doamnă, pensionară, care dona din pensia ei 5 lei în fiecare lună și mergea să facă lecții cu copii din centrul de zi al unei organizații din Iași. Exista o doamnă în Costești care și-a pus casa la dispoziție copiilor săraci din sat și, de mai bine de 9 ani, din salariul ei de asistentă, le cumpăra mâncare, rechizite și haine. Sunt niște oameni care au investit timp de cațiva ani resurse în salvarea Muzeelor Minovici și a colecțiilor de artă de acolo. Sau 2 mame care au copii cu autism și care, într-un an, au strâns bani să facă un centru pentru copii și familiile lor.” continuă Cătălin.

Era nevoie de o democratizare a donațiilor, de a le face parte din viața noastră, parte din cine suntem. Și așa a apărut site-ul Donație.ro, unde actul caritabil, filantropia este mult mai ușor de controlat și nu mai trece printr-o groază de procese anevoioase, foi și alergări. Este locul unde binele capătă forță.

Cel mai greu a fost începutul, mai ales când a trebuit să aducem noi, o mică organizație, la aceeași masă 6 din cele mai mari bănci din România și să le spunem că trebuie să construiască un produs nou, cu sisteme noi și că trebuie să facă asta împreună. Să uite de concurență și să coopereze. Dar a mers!!!

Suntem în zilele în care “Si Es Arrr” nu se mai aude rostogolit prețios în discursul formal al companiilor, iar ideea de a da din buzunarul tău către o organizație este din ce în ce mai normală. Am ajuns să înțelegem că dacă vrem să facem bine, trebuie să-l facem cu cap. Altfel ne supărăm.

Până la urmă, ARC și Donație.ro există pentru oameni și o zi e întotdeauna bună dacă suntem acolo unul pentru altul. Noi între noi și noi cu alți prieteni de la organizații, companii sau alți donatori. E bine când vorbim cu mulți, cand ne sună oameni cu idei, cand bem vin și ne mai gândim o vreme la ceva, când ne iese ceva la care muncim de 2 ani. E bine cand ne bucuram împreună.