Săptămâna de Creative Fitness Studio trece, mușchiul creativ crește


Data publicării: 09/04/2012

Săptămâna trecută am trecut la aparate și am mai dat jos din toxinele psihice.

Marţi ne-am exersat creativitatea pe mirodeniile preferate: poveștile personale pe care le asociem unor gusturi sau mirosuri sunt unice pentru fiecare dintre noi. Un exerciţiu interesant pentru deblocarea acelor conexiuni mintale care te direcţionează doar înspre propriile resurse, când, de multe ori, soluţia cea mai potrivită se poate afla în afara ta.

Joi a venit Tudor Chirilă să ne molipsească cu pasiunea lui. Iată câteva idei cheie cu care ne-a virusat:

–          Îţi dai seama că ești creativ când, dupa atâta frământare, spui spontan AHA.

–          Frica e un impuls extraordinar care poate debloca creativitatea.

–          Primul impuls e de multe ori cel mai bun.

–          Creativitatea se deblocheaza mult din întâlniri – e ca gașca de la bloc.

–          Creativitatea înseamnă foarte multă nesiguraţă – de oameni radicali ne-am saturat.

–          Creativitatea e in strânsă legatură cu pasiunea.

–          Pentru ca sunt pasionat întotdeauna mă gândesc, chiar și când manânc, la acel cintec pe care încă nu l-am scris.

–          Suntem într-un impas cultural pentru că oamenii nu vorbesc unii cu alţii.

–          Creativitatea e o combinatie de muncă și talent.

–          Când imi vine o idee bună mă sperii de ea și mănânc un măr.

–          În anumite chestii ai încredere, în anumite chestii ești mai puţin încrezător: oricare dintre noi este puternic în ceva.

–          Nu trebuie să te minţi și trebuie să muncești foarte mult și la final să zici că ai facut tot ce-a fost cu putinţ­ă din fiinţa ta.

–          O idee nu este nimic – felul în care duci ideea la capăt e important.

–          Ceea ce nu merge îţi arată ceea ce va merge.

Mulţumim Tudor, Magazinul de Mirodenii și mușchiului vostru creativ care se ţine bine la antrenamente! Le mulțumim și celor de la Colour Beautiful Things pentru ajutorul logistic oferit. Ei ne aduc inspirație prin culoare.

Nu uitaţi că săptămâna asta la Creative Fitness Studio ne definim masa creativă și ne întâlnim cu Bogdana Butnar. Lista de înscrieri rămâne deschisă, vă așteptăm cu drag!