Ce putem învăţa din lecţia japoneză? – Întâlniri în Afara Cutiei, ep. 3


Data publicării: 06/04/2012

Bushido, cireşi, gheişe, onoare, arta ceaiului, sushi – cuvinte cheie care trimit spre fascinanta cultură japoneză pe care mulţi o îndrăgesc şi o admiră. În ultimul an însă, alte cuvinte au devenit definitorii pentru Japonia: “silent dignity”, eficienţă, unitate, Fukushima. Cum spunea cineva, nicăieri nu ar fi putut dezastrul din martie 2011 să lovească mai bine decât în Japonia. Ce ţară de pe planetă ar fi rămas la fel de dreaptă?

O echipă a Stirilor TVR, condusă de Adelin Petrişor, a fost selectată de Guvernul Japonez să participe la un proiect editorial de amploare, în februarie. Săptămâna trecută, Adelin Petrişor a fost prezent în mansarda noastră şi am incercat să înţelegem impreună cum au reuşit japonezii să îşi revină – în mai puţin de un an – după cel mai mare dezastru de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Evenimentul a reprezentat episodul 3 din cadrul seriei de Întalniri în Afara Cutiei, proiect realizat de Fundaţia Friends For Friends şi TVR.

Poporul, cea mai importantă resursă a Japoniei

Civismul, organizarea şi atitudinea de care au dat dovadă locuitorii Ţării Soarelui Răsare stârnesc în continuare laude şi admiraţie în toată lumea. “Veţi vedea că oamenii ăştia sunt de pe altă planetă”, ne-a spus Adelin înaintea difuzării celor două reportaje filmate acolo, care nu au făcut decât să demonstreze că viitorul zonelor afectate nu pare deloc sumbru.

Cutremurul şi explozia de la centrala nucleară din Fukushima, din martie 2011, au făcut 16.000 de victime. La un an după tragedie, autorităţile încă mai caută cadavrele celor dispăruţi. Cele 2 miliarde de tone de gunoaie au fost strânse selectiv, iar obiectele din casele dărâmate sunt onorate (multe sunt spălate şi lăsate pe locurile respective).

Autorităţile s-au mobilizat cu o eficienţă incredibilă, iar oamenii afectaţi de dezastre nu îşi plâng de milă. Mulţi şi-au reluat activităţile înainte ca autorităţile să le plătească despăgubiri. Unii dintre ei refuză să plece din locurile afectate de radiaţii: “Viaţa mi s-ar scurta mai repede dacă aş fi departe de cei dragi, decât din cauza radiaţiilor”, i-a spus un localnic din Fukushima lui Adelin.

Ştefana, o româncă stabilită în Fukushima, spunea: “Erau calmi, senzaţie pe care efectiv eu n-o puteam înţelege. E drept că sunt obişnuiţi cu dezastrele. Pentru ei, a nu te exterioriza este un fel de estetică morală. Sunt nişte oameni cărora le pasă de ceilalţi. Nu sunt pe principiul ‘să-mi fie bine numai mie’.”

Japonezii consideră că este indecent să vorbească despre problemele personale, când sunt alţii care au probleme mult mai mari. Una dintre marile lecţii pe care România le are de învăţat. În mod evident, societatea japoneză are şi ea problemele ei. După cum spunea şi Adelin: “Să nu-i vedem ca pe nişte zei. E o ţară populată de oameni până la urmă.”

Presa japoneză a plecat şi ea de la aceleaşi principii ca şi populaţia: demnitate, transparenţă. Nu au încercat să cosmetizeze realitatea.

S-a vorbit mult despre diferenţele dintre societatea niponă şi alte societăţi ale lumii. Se poate vorbi în continuare de diferenţele majore care există, dar dezbaterea din cadrul întâlnirii nu s-a vrut a fi bazată pe plusuri şi minusuri, ci una relaxată din care s-au putut trage concluzii. Una dintre ele a fost că totul pleacă de la atitudinea personală.

Aşadar, un prim lucru pe care îl putem învăţa fiecare dintre noi din lecţia japoneză este, aşa cum a spus şi Adelin, să ne plângem mai puţin şi să ne facem viaţa mai frumoasă.

Dacă vreţi să vedeţi şi voi, găsiţi aici unul dintre reportaje.