Cum ne păstrăm creierele în țară? – episodul 2 din seria Întâlniri în afara cutiei


Data publicării: 01/03/2012

S-a vorbit mult despre creierele românești și motivele pentru care ele părăsesc țara. Evident, ele nu pleacă singure, ci împreună cu posesorii lor. Ne bucură faptul că alte țări se bucură de inteligența și creativitatea compatrioților noștri, dar recunoaștem că ne frămîntă totuși întrebarea „Cum le păstrăm?”. Așa am dat startul pe 28 februarie unei noi ediții din seria Întâlniri în afara cutiei, episoade sub marca TVR și Fundația Friends For Friends.

Irina Păcurariu, realizator TVR, i-a purtat pe cei aproximativ 50 de invitați prin marile universități din Vest. A prezentat o serie de interviuri cu studenți români la aceste universități care și-au motivat deciziile de a pleca și reținerile întoarcerii. Alături de ea au fost încă doi invitați speciali, Sandra Pralong și Andi Lăzărescu.

Incălzirea am făcut-o cu un moment tragicomic, și anume viziunea unor copii de liceu asupra României, redată printr-un filmuleț scurt de animație – „Maria și unchiul Giani” . S-a născut o discuție frumoasă, ca între prieteni, croșetată în jurul declarațiilor studenților plecați, dar și a opiniilor celor prezenți. Atmosfera s-a încărcat cu efervescența afirmațiilor unor tineri excepționali, care au părăsit țara cam din același motiv – „Acolo au răbdare să te creeze. Investesc în tine, te fac să simți că acolo e locul tău”, „Ușile sunt deschise, nu există bariere!”. Se pare că universitățile străine caută omul multidimensional – nu sunt importante doar mediile și notele, ci să fii echilibrat, să participi la multe proiecte, de voluntariat, sport etc. Poate și acesta este unul dintre motivele pentru care studenții care studiază afară au o construcție specială – o altă structură – ei nu se plâng că sunt obosiți, stresați, ci se gândesc că nu au timp destul să studieze. Cei prezenți și-au spus vehement opiniile, au încercat să vină cu soluții și au vorbit cu mândrie despre cei care ne reprezintă peste hotare.

Mai mulți au fost de acord că cei plecați nu trebuie aduși cu arcanul acasă și poate nici îmbătați cu mirajele unei vieți de succes în România. Ei ar trebui folosiți pe post de catalizatori, ca și exemple care să motiveze tineretul care a rămas pe baricade și care ar putea să schimbe atât de multe de aici. O opinie interesantă a fost cea că studenții români din străinătate trebuie să fie uniți, să se construiască diaspora, care este principalul lobby pentru țara noastră.

Atmosfera a fost încărcată de bună-dispoziție, s-a vorbit cu multă pasiune, s-au stabilit legături și, credem noi, s-au mai adăugat cărămizi la temelia unei schimbări viitoare. „E important ca după ce pleci, să stai cu fața spre România.”

După cum au fost de acord toți cei prezenți în mansarda Fundației Friends For Friends, scopul acestui tip de discuție este de a atrage atenția asupra problemei. Lucru care se întâmplă mai greu. Dar sentimentul de aseară a fost că se poate, pentru că avem cu CE și cu CINE. Ușile pot fi deschise, iar barierele date la o parte.

Va urma!

Interviurile cu studenții români de peste hotare vor fi prezentate într-o mini-serie, la TVR1.