Câștigătorii Premiilor Superscrieri, ediția a V-a


Data publicării: 19/11/2015

La finalul celei de-a cincea ediții, Superscrieri a premiat 19 autori care, prin originalitate și onestitate, spun, în România, poveștile care contează.

Gala Premiilor Superscrieri a avut loc la Teatrul Odeon, miercuri, 18 noiembrie, seară în care am anunțat câștigătorii acestei ediții, împreună cu juriul Superscrieri și cu patronul acestei ediții, BRD – Groupe Société Générale:

CÂȘTIGĂTORII PREMIILOR I

în valoare de 500 de euro fiecare (susținute de Orange România, FAN Courier, Friends\TBWA și SPV Legal – societate profesională de avocați):

Categoria REPORTAJ: Matei Bărbulescu și Ștefan Mako, „Patru mii de kilometri garduri” (Casa Jurnalistului)

Categoria PORTRET: Luiza Vasiliu, „Bărbatul care a dat foc comunismului” (Casa Jurnalistului)

Categoria OPINIE: Andrei Luca Popescu, „Teoria saltelei” (Gândul)

Categoria FOTOJURNALISM: Ioana Cîrlig, „Zâne” (ioanacirlig.com)

Andrei Luca Popescu (foto: Adi Bulboacă)

„Am privit mereu cu invidie la Superscrierile premiate în ultimii ani, pentru că mereu au fost texte solide și scrise cu talent. Anul ăsta, două dintre scrierile mele au ajuns acolo, între cele Super, și mă simt onorat. A fost o seară în care am fost alături de mulți oameni pe care îi citesc cu plăcere și asta mi-a dat încredere că atât timp cât există astfel de jurnaliști, presa va merge mai departe, într-o formă sau alta.” Andrei Luca Popescu, jurnalist Gândul, premiul I Opinie

 

Locurile II și III au mers către: , Vlad Stoicescu (dela0.ro), Vlad Ursulean & Lina Vdovîi (Casa Jurnalistului) – reportaj, Cristian Delcea (Adevărul), Ani Sandu (Decât o Revistă) – portret, Mircea Reștea, Alexandra Dincă (Fotojurnalism).

CITIȚI TOATE MATERIALELE NOMINALIZATE

SUPERSCRIEREA ANULUI (premiul cel mare, în valoare de 1000 de euro, susținut din donații private de către comunitatea Romanian Business Leaders) a fost câștigată de Ștefan Mako, pentru reportajul „Procesul” publicat pe platforma online Casa Jurnalistului.

mako
Ștefan Mako (foto: Adi Bulboacă)

„Personal, miza a fost să înţeleg cine sunt oamenii pe care-i ocolim la colţ de stradă și de ce sunt ţintuiţi pe treptele inferioare ale societăţii sau în afara ei, am dezvoltat interesul ăsta cumva organic în ultimii ani. Titlul incorporează atât actul de justiţie propriu zis relatat în material, cât și incursiunea mea în această realitate. Nu știu în ce măsură am reușit, dar mi-am dorit ca cititorii să iasă din zona de confort și să-și antreneze privirea vigilentă și înţelegătoare. Doar așa putem ca societate să facem pașii necesari ca aceste probleme să dispară nu pentru că le măturăm sub covorul ignoranţei, ci pentru că avem o societate funcţională căreia îi pasă și de cei slabi. Nu-mi fac iluzia că am schimbat ceva semnificativ, dar sunt sigur că e o parte din proces. Mulţumesc că susțineți jurnaliștii.” Ștefan Mako, Casa Jurnalistului, premiul Superscrierea Anului

PREMIUL JURIULUI

în valoare de 400 de euro (adunat din taxa de înscriere în concurs), a fost împărțit între doi autori anul acesta: Mihai Munteanu, pentru documentarul de investigație transfrontalieră „Asasin în lege” (realizat împreună cu RISE Project România și Moldova) și Laurențiu Colintineanu – pentru international reporting în multiple formate: storytelling, audio, video, fotografie.

IMG_5384
Laurențiu Colintineanu (foto: Adi Bulboacă)

„Mulțumesc juriului pentru premiul pentru international reporting pentru că el este acordat nu neapărat persoanei mele, ci mai degrabă unor idei.

  1. Ideea că informația de dincolo de granițele României este importantă și relevantă atât pentru publicul românesc, cât și pentru presă.
  2. Ideea că munca în echipă contează. Reporting multimedia pe teme externe nu face nimeni singur, ci într-un efort de echipă care produce rezultate mai bune decât jurnalistul singuratic plecat pe coclauri.
  3. Ideea că presa mainstream nu trebuie alungată din cauza unor derapaje ale unor instituții, ci susținută în demersul de autocurățare.

Noi, jurnaliștii, indiferent de unde lucrăm, ne trezim cu simțul datoriei față de public. Și suntem mulți.” Laurențiu Colintineanu, Senior Editor EurActiv.ro, Premiul Juriului

Juriul 2015: Mona Dîrțu – președintele juriului, Andrei Pungovschi, Cătălin Tolontan, Dan Duca, Daniel Mihăilescu, Cristian Lupșa, Irina Păcurariu, Liviu Iolu, Marius Chivu, Mihnea Măruţă, Paul Radu, Petruț Călinescu, Simona Tache, Teodor Tiță, Vlad Mixich.

 

În cadrul galei, Fundația Friends For Friends a oferit încă 3 premii speciale onorifice, în afara categoriilor de concurs. Rostul acestor premii este să extindă ideea Superscrierilor și către alte zone și comunități de manifestare a non-ficțiunii creative.

Premiul special FFFF pentru o super-carte de non-ficțiune: Adriana Săftoiu, pentru „Cronică de Cotroceni”.

Premiul special FFFF pentru un super-material audio-video: „România, te iubesc”/Alex Dima.

Premiul special FFFF pentru Consecvență și Decență a mers către Mircea Vasilescu (redactor șef Dilema Veche) și către doi membri ai juriului – Cătălin Tolontan (jurnalist GSP și tolo.ro) și Cristian Lupșa (redactor șef Decât o Revistă, inițiator The Power of Storytelling).

La Gala de Premiere, eveniment moderat de același Tudor Mușat de la ultimele 3 ediții, au participat 250 de persoane: nominalizați la concurs, membrii juriului, presă, sponsori, dar și mulți alți susținători ai acestei competiții.

Pentru lista completă a câștigătorilor și a materialelor premiate, precum și alte detalii despre competiție, explorați www.ffff.ro.

 

Ediția actuală a Premiilor Superscrieri nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor și prietenilor:

Patron al ediției: BRD – Groupe Société Générale, sponsor principal – Avon România, sponsori de categorie: Orange România, FAN Courier, Friends\TBWA, SPV Legal și Romanian Business Leaders.

Super prieteni și susținători ai galei: Editura Humanitas, Editura Publica,Tea Forte România, Antalis, INK Paper Art, iCenter, Best Print, UBER.

Super-prieteni și susținători: Hotnews, Șapte Seri, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Decât o Revistă, The Power of Storytelling, RFI România, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outside The Box, România Pozitivă, IGLOO Media, Veioza Arte, Bookblog.ro, Bixel, Cărturești.

 

Fundația Friends For Friends îi invită pe cei interesați de susținerea proiectului pentru 2016 să se alăture în continuarea celor 3 direcții principale Superscrieri: Premiile Superscrieri și Programul de burse jurnalistice pe diverse tematici de interes social.