Superjuriul #9

UPDATE: S-a încheiat perioada de înscriere pentru premiile ediției #9.

Le mulțumim tutror autorilor și publicațiilor care și-au înscris materialele, dar și SUPERjuriului căruia îi revine misiunea de a alege câștigătorii.


Sănătatea oricărei competiţii stă, în final, în mâinile juriului ei. Noi, cei de la Superscrieri, suntem norocoși: de opt ediţii avem alături de noi o echipă în care se adună noi profesioniști într-ale scrisului și poveștilor bune, care investesc pro bono timp, energie și discernământ pentru evaluarea lucrările înscrise.

Anul acesta ne mândrim cu un juriu nou-nouț la categoria Fotojurnalism și le urăm bun-venit în echipă Ioanei Moldovan, Ioanei Cârlig și lui Marko Risovic. Alături de noi pentru prima oară este și Vlad Stoicescu, a cărui muncă și etică o admirăm deja de multă vreme.

SUPER-MULȚUMIRI membrilor juriului 2019:

Emilia Șercan – președintele juriului 2019

Emilia își continuă anul acesta mandatul de președinte al Superjuriului. E unul dintre profesorii datorită cărora studentele de la Jurnalism nu mai vor să se facă prezentatoare de știri, ci jurnaliste de investigație și unul dintre jurnaliștii datorită cărora instituțiile statutului înțeleg tot mai mult că furnizarea de informații publice este obligatorie, nu opțională. Cu ea în breaslă, avem încredere că viitorul jurnalismului românesc e pe mâini bune.

Adunate în CV: Emilia Şercan este jurnalist de investigaţie şi lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A început să lucreze în presa locală în 1996, iar din 2000 activează în presa centrală. A lucrat pentru „Curierul Naţional”, iar la „Evenimentul zilei” şi în grupul de Presă Realitatea-Caţavencu a condus departamentele de investigaţii. În prezent face parte din redacția independentă PressOne.

În 2016, a primit premiul „Ion Raţiu” pentru Jurnalism şi premiul Active Watch „Erou pe frontul interesului public” pentru seria de anchete despre teza de doctorat plagiată a vicepremierului Gabriel Oprea şi coordonarea de către acesta a altor şase teze de doctorat plagiate. A elaborat o teză de doctorat pe tema cenzurii, publicată la editura Polirom cu titlul „Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă”.

Cătălin Tolontan

Despre Cătălin credem că n-a știut exact în ce se bagă atunci când a zis în 2014 că da, intră în juriu. A făcut-o, după cum zice și el, „de dragul acestei meserii”. Cătălin a fost și invitat special, împreună cu colega lui, Mirela Neag, la una dintre întâlnirile Masterclass Superscrieri, la care a povestit despre culisele investigației despre dezinfectanți și sistemul național de sănătate.

Adunate în CV: Are o experiență de peste 15 ani de gazetărie – în prezent, este redactor-șef la Libertatea și scrie pe tolo.ro.

„Sensurile unice funcţionează doar în trafic. Oamenii au nevoie de comunicare în ambele direcţii. Jurnalistica nu e despre cît de informaţi sîntem noi, ci despre cît de curioşi sîntem împreună. Onestitatea, încrederea, curajul de a-ţi recunoaşte greşelile şi emoţiile aparţin în mod egal celui care scrie şi celui care citeşte. Plus că, de multe ori, lucrurile pe care le scrieţi voi sînt mai interesante.

Cred că în presa de azi şi mai ales în cea de mîine ceva s-a întîmplat pentru totdeauna: publicul modifică opinia jurnalistului.”

Dan Duca

Ne e alături de la a doua ediție. Șapte ani și sute de materiale jurizate mai târziu, își păstrează promptitudinea din ziua 1. Nu știm cum reușește să ne dea reply aproape instant, să termine primul de jurizat și să nu aibă aproape nicio absență la toate întâlnirile noastre de lucru. Mult timp am ținut un mail printat pe peretele biroului, în care ne spunea cât crede în Superscrieri și că ne va susține necondiționat în toate demersurile.

Adunate în CV: „Înainte de 1989, eram un fel de dizident. Aveam o plăcere nebună să toc ziarele cu poza Tovărăşului în ele. Nici nu aveam cum să-l ocolesc, era cam peste tot. În liceu, împreună cu trei prietene, am vrut să ne facem o revistă. Ar fi trebuit să se numească Umbrela, dar nu a apucat să fie desfăcută în faţa niciunei ploi. Eu m-am făcut jurnalist, una dintre ele s-a apucat de scris teatru, iar despre celelalte două am auzit ultima oară că şi-au construit o carieră solidă de soţii. Am terminat Facultatea de Jurnalistică din Sibiu, fiind după spusele unora, tocilarul perfect. Nici eu nu aş fi spus altceva despre mine în locul lor. Au urmat trei ani de presă în Sibiu, la Tribuna. În prima şi ultima zi am plecat cu lacrimi de acolo. Apoi m-am reinventat la Cotidianul. Din octombrie 2009, după şase campanii electorale petrecute în print, am trecut pe online. Tot pe Politic, la Realitatea.NET. Ce-i drept, câteodată noaptea mai visez că mai pun timbre, explicaţii foto şi selecturi într-o pagină.”

E idealist și caută locuri unde poate schimba ceva, iar în prezent încearcă asta conducând echipa de online a site-ului postului de știri antena3.ro.

Florin Negruțiu

Florin ni s-a alăturat la începutul lui 2016, ca membru al juriului în programele de burse. Între timp, l-am invitat să se alăture și Superjuruiului și, spre fericirea noastră, a acceptat și asta. Ne bucurăm că înțelege inițiativa noastră din perspectiva vizionarului, asta înseamnă că avem de „petrecut” împreună multe idei de acum încolo.

Adunate în CV: Și-a sărbătorit deja „majoratul” în presă. Reporter politic mai întâi la Curentul, apoi, din 2005, la Gândul, unde a fost și redactor-șef timp de 3 ani. Cercetător timp de 10 ani la Institutul de Lingvistică din București. Bursier Freedom House (2003), Marshall Memorial Fellowship (2012), Rosalynn Carter Fellowship for Mental Health Journalism (2012), International Visitor Leadership Program (2013). Fondator al publicației online Republica.ro. În prezent este realizator al emisiunii „În fața ta”, la Digi24, alături de Claudiu Pândaru.

Georgiana Ilie

Ne-am bucurat mult când Jo (cum îi spun prietenii) a aceeptat anul trecut provocarea Superscrierilor și a devenit parte a echipei de jurați. Ne bucurăm de două ori mai mult că e în continuare alături de noi și că validează prin prezența sa echilibrată acest proiect.

Adunate în CV: Georgiana Ilie este senior editor la DoR. Lucrează în presă și în sectorul civil de aproape 20 de ani și face parte din echipa DoR de la început, din 2009. De-a lungul timpului a scris despre diferite subiecte, de la demografie și îmbătrânirea populației la cultură, sănătate și servicii de urgență. Cel mai recent a arătat într-un articol care a făcut înconjurul lumii ce se va întâmpla în București la următorul cutremur semnificativ și cât va dura până viața va reintra în normal. Orașul vulnerabil a primit premiul juriului la competiția Superscrieri din 2017 și a coagulat o mișcare activistă de pregătire și reziliență la cutremur. Materialul său a fost inspirația fondului Bucureștiul Pregătit, lansat de Fundația Comunitară București.

Ultimul an și l-a petrecut ca redactor-șef la Școala9, proiect pe care l-a pus pe picioare începând din iulie 2018 și care a dat voce până acum la peste 100 de jurnaliști, profesori, elevi, părinți, cercetători, fotografi și artiști vizuali pentru a reflecta viața din școală. În timpul liber citește, gătește (pe taietel.com), călătorește prin orașe și consumă prea mult YouTube.

Irina Păcurariu

E a patra ediție a ei alături de noi, dar parcă e aici dintotdeauna. E determinată să ajute, să nu-i scape nimic. Ne sună, ne pune întrebări, ne dă feedback, se asigură mereu că e totul în regulă. Iar asta înseamnă că îi pasă. Are o doză specială de entuziasm față de Superscrieri, mereu pornită să descopere autori și materiale tari, care pe noi ne încarcă. Anul acesta e una dintre jurnalistele care vor reprezenta Superscrieri la FILIT, într-un Masterclass despre cum arată jurnalismul astăzi și despre cum ne păstrăm încrederea în el.

Adunate în CV: Este realizatoare şi producătoare de emisiuni la TVR. A fost primul reporter român care a realizat un documentar în Himalaya – „Ţara Şerpaşilor”, desemnat şi cel mai bun documentar al anului de APTR. A primit numeroase premii, cele mai importante fiind: Jurnalistul Anului pentru documentarul „Marţi, Joi, Sâmbătă”, Premiul Consiliului Naţional al Cinematografiei pentru reportajul „EU – marginea Europei”– si cele şase premii APTR, între care trebuie amintit Marele Premiu APTR pentru reportajul „Codrina”. A urmat stagii de pregătire la BBC, Thomson Foundation, Discovery Campus, France 3, ARD, Circom Regional. Printre cele mai importante programe realizate şi prezentate se numără: „Poveşti în halate albe”, „România deşteaptă”, „Zona Zero”, „Culoarele Puterii”, „Poveste fără sfârşit”, „Mari români”, „Un european ca mine”, „Cealaltă Românie”, ultimul dintre acestea vorbind despre românii care au ales ca soluție de supraviețuire, o țară de împrumut. În prezent o puteți citi și cunoaște prin blogul său, irinapacurariu.ro.

Marius Comper

În fiecare an de când ne bucură cu a lui prezență în juriu, Marius face mii de kilometri să nu pară atât de departe. Kilometrii din Londra până în București par mai puțini când îl vedem dispus să îi parcurgă anual, ca să fie cu noi în carne și oase la Gala și Zilele Superscrieri. Cumva și kilometrii de cuvinte ai articolelor înscrise reușește să îi strecoare în munca sa zilnică, și asta cu entuziasmul lui molipsitor.

Adunate în CV: Pentru mulți dintre noi, profilul de Facebook al lui Marius Comper funcționează ca o agenție de știri 24/7. Un follow și ești abonat la breaking news de politică internațională, cultură, economie, ce mai mișcă în știință și curiozități din toată lumea – un platou de articole care să facă din tine un om mai la curent cu ce se-ntâmplă în jurul lui. Asta pentru că este Editorial Associate la NewsNow.co.uk, unde combină cunoștințele editoriale și cele tehnice pentru a struni algoritmii ce adună știri și articole din toate colțurile lumii. Înainte de experiența londoneză a fost redactor șef la Descoperă.ro.

Mona Dîrțu

Monei ar trebui deja să-i facem cărți de vizită cu FFFF, pentru că împreună cu ea am construit felul în care s-au desfășurat cele două programe de Burse Superscrieri – în cadrul cărora a susținut Seminariile Superscrieri și a fost mentor pentru echipele bursiere. Mai mult, din 2015, Mona susține în cadrul Fundației Ateliere de Writing&Storytelling, prin care au trecut până acum în jur de 500 de oameni de comunicare, ONG-iști, freelanceri, ba chiar și psihologi sau ingineri.

Adunate în CV: S-a pregătit să devină profesor de chimie și fizică, dar a devenit jurnalist, meserie pe care a făcut-o aproape 20 de ani deopotrivă în presa generalistă, în fosta rețea de ziare Monitorul, în cea de business, ca redactor șef la Business Magazin și MONEY EXPRESS și în digital, ca director al diviziei online a TVR. În 2012 alege calea antreprenoriatului, dezvoltând proiecte de business storytelling, training, e-learning. În plus, este writing coach, continuă să se implice în proiecte de jurnalism și scrie pe teme de business și media pe blogul său, monadirtu.ro.

Este co-autor al cărții „Cei care schimbă jocul” (2014) împreună cu Andreea Roșca și tot împreună cu Andreea a creat newsletter-ul Moday Memo, prin care ne pune săptămânal la curent cu ce se mai întâmplă în lumea în care trăim. Te poți abona aici – monadirtu.ro/abonare-monday-memo

Oana Giurgiu

Unul dintre primele nume care ne-au venit în minte când am inaugurat categoria de TV & video-jurnalism a fost al Oanei Giurgiu. Asta pentru că îi respectăm foarte mult munca, atât ca producător cât și ca regizor de documentar (așteptăm cu nerăbdare alte povești care să-i poarte semnătura) și pentru că suntem și noi, ca toată lumea, îndrăgostiți de TIFF. Când ne-a zis simplu „mă bag”, am sărit în sus de bucurie. Oana, ne bucurăm cu atât mai mult că ai și rămas alături de noi! 

Adunate în C.V.: Oana are o experienţă vastă în producţia de film și programe de televiziune. A realizat mai multe documentare de televiziune, și două filme documentare de lungmetraj Aliyah Dada (2015) și În căutarea tatălui pierdut (2016). Din cariera sa de producător fac parte titluri precum Legături Bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu), Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete), Despre oameni si melci (r. Tudor Giurgiu), De ce eu (r. Tudor Giurgiu) sau Moromeții 2 (r. Stere Gulea). Din 2006 este Director Executiv al Transilvania International Film Festival (TIFF), iar din 2007 producătorul Galei Premiilor Gopo.

Paula Herlo

E genul de om care ne inspiră și intimidează în același timp prin munca pe care o face de mai bine de douăzeci de ani. Cu aceleași bucle cu care se aranjează pentru o seară de Gală merge și în cele mai îndepărtate colțuri ale țării pentru a ne arăta adevărata față a sărăciei, abandonului sau educației. În ciuda tuturor premiilor pe care le-a primit, crede în continuare că oricât ar scrie pentru meseria aceasta, munca de jurnalism o va rescrie mereu mai mult pe ea.

Adunate în C.V: Paula Herlo, unul dintre jurnaliştii de prestigiu din redacţia Ştirilor ProTv, dezvăluie în fiecare duminică, la România, te iubesc!, prin intermediul unor anchete uluitoare, probleme grave care afectează societatea românească în prezent.

Paula Herlo lucrează la ProTv din 1998, iar profesionalismul şi dedicarea de care a dat dovadă în campania Tu ştii ce mai face copilul tău? au adus pentru Ştirile ProTv în 2008 mult-râvnitul premiu Emmy, la secţiunea news. Este, de asemenea, coordonatoarea campaniilor Avem viaţă în sânge şi Vreau şi eu părinţii mei, în urma cărora a fost înfiinţat Registrul Donatorilor Neînrudiţi şi a fost modificată Legea adopţiei. A coordonat si alte campanii de succes: „Romania, sa fii sanatoasa!” sau „Tu stii ce mai fac parintii tai?”

În paralel desfășoară acțiuni de voluntariat în cadrul Asociației Dăruiește Viață. Prin campaniile derulate la Știrile PROTV a reușit să strângă trei milioane de euro care au fost investite în spitalele din România în beneficiul bolnavilor de cancer. Cu banii strânși s-a construit primul Laborator de Citogenetică Moleculară din România pentru diagnosticarea în profunzime a cancerului. A fost dotată secția de terapie intensivă a Spitalului de Onco-pediatrie Louis Turcanu unde s-a amenajat și o bancă de celule stem. De asemenea, a fost dublată capacitatea de transplant medular la Spitalul Fundeni București. Sume importante au fost investite și pentru dotarea cu aparatură modernă a secției de neonatologie a Maternității Polizu din București. Tot alături de Asociația Dăruiește Viață se implică în ridicarea primului spital de onco-pediatrie din România, în curtea Spitalului Marie Curie.

Premii câștigate până acum:

2008 – Premiul Emmy pentru campania “Tu stii ce mai face copilul tau?”
2008 – Premiul IAA pentru campania “Tu stii ce mai face copilul tau?”
2009 – Premiul NAB pentru doua dintre cele patru campanii laureate: “Exista viata dupa moarte” si “Tu stii ce mai face copilul tau?”
2010 – Premiul Scolii Europene de Oncologie pentru campania “Avem viata in sange”
2010 – Premiul TV Mania pentru campania “Avem viata in sange”
2011 – Premiul IAA alaturi de echipa emisiunii “Romania, te iubesc!”
2011 – Premiul FNOPC pentru campania “Vreau si eu parintii mei”
2012 – Premiul pentru jurnalism TV – Gala Medica
2012 – Premiul PR Award pentru campania “Vreau si eu parintii mei”
2012 – Premiul Galei Participarii Publice pentru campania “Vreau si eu parintii mei”
2013 – Premiul Galei Oameni pentru Oameni pentru sustinerea campaniei “Dar din dar se face viata” a Asociatiei Daruieste Viata

Paul Radu

Paul ar fi premiant la secțiunea „cele mai multe evaluări Superscrieri realizate în deplasare”. Nu e continent pe care să fi fost sau investigație pe care s-o fi făcut, fără să se întrerupă și pentru Superscrieri. Dar nicio secundă nu ne-a dat impresia că mai bine ne-ar lăsa acasă, să ne descurcăm cum putem. Și asta încă de la a treia ediție. Paul a susținut și un Masterclass Superscrieri, împreună cu partenerul lui din RISE Project, Mihai Munteanu.

Adunate în CV: Paul Radu a coordonat departamentele de investigaţii la Evenimentul Zilei şi Jurnalul Naţional, iar în prezent este directorul executiv al Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) şi membru al International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ). Specializat în investigaţii transfrontaliere, este co-fondator al Investigative Dashboard şi directorul RISE Project, o platformă de publicare dedicată investigării crimei organizate şi a corupţiei din România şi ţările vecine.

Promotor al jurnalismului de date, un tip de jurnalism bazat pe analizarea şi filtrarea unor seturi complexe de date, în special informaţii stocate online, în vederea compunerii unui tablou coerent al problemei, Paul Radu vede în data journalism cheia către vizualizarea interactivă a conexiunilor ascunse şi a intereselor nevăzute ce guvernează lumea. A luat parte la vis.occrp.org, adică VIS-Visual Investigative Scenarios, a coordonat echipa de jurnaliști din România implicați în cea mai mare investigație internațională de date, Panama Papers, și pregătește lansarea unui noi proiect de impact, iar anul trecut a intrat în rețeaua internațională ASHOKA, ca unul dintre inovatorii care vor defini viitorul societății noastre.

Robert Schwartz

Unul dintre corespondeții noștri de peste graniță. N-am stat pe gânduri să-l invităm, mai ales că a fost propus de mai mulți membri ai juriului. Chiar dacă jurizează de la distanță, Robert rămâne aproape de Superscrieri, deja în al treilea an alături de noi.

Adunate în CV: Jurnalist originar din Sibiu, stabilit la Berlin. Șef al redacției Deutsche Welle în limba română, (www.dw.com@romanian). În România a fost, pe rând, învățător suplinitor, profesor și, în 1990, director la Liceul German din București. La DW (Köln, Germania) a început în 1992 ca redactor de știri, a fost promovat apoi în echipa de conducere a redacției în limba română, al cărei șef a devenit în 2002. Este membru în Consiliul de conducere al Forumul germano-român din Berlin și membru al Societății pentru studii sud-est-europene (München). În 2011 i-a fost conferit, la București, Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor, pentru promovarea relațiilor bilaterale româno-germane.

Vlad Stoicescu

Suntem complet de acord cu aceia care văd în Vlad un stâlp al noii generații de jurnaliști, a cărui etică are puterea de a ține princiipile jurnalismului în picioare pentru mulți ani de aici înainte. Atât munca sa, cât și declarațiile pe care le urmărim, ne amintesc de responsabilitatea pe care o are jurnalismul de a acționa ca un mecanism de reglaj în lumea în care trăim. Iar pentru noi e important ca materialele pe care le premiem la Superscrieri să își folosească această putere.

Adunate în CV: Face presă scrisă de un deceniu. Este editor co-fondator al publicației online Dela0.ro, „ o platformă de jurnalism alternativ care documentează și publică serii de presă despre hibele sistemice ale României”. Coordonează și proiectul Să fie lumină alături de Ovidiu Vanghele, dedicat cultelor din România, pentru care au câștigat anul trecut Premiul Special al Juriului, ca formă de recunoștință pentru munca pe care o fac pe această nișă.

Noul juriu al categoriei Fotojurnalism

Ioana Cârlig

Fotografiile Ioanei le-am recunoaște dintr-o mie. E ceva aproape magic în fiecare proiect la care lucrează și cu care ne-a bucurat în ultimii ani ochii și sufletele. O bucurie nouă ne-a cuprins anul acesta, când a acceptat să facă pasul spre echipa de juriu, categoria de Fotojurnalism dobândind un nou protector, de-o blândețe rară.

Adunate în CV: Ioana a studiat imagine de film, după care a lucrat câțiva ani ca fotojurnalist în București. Din 2010 a luat calea proiectelor independente de fotografie documentară, cum ar fi Post-Industrial Stories, Zâne, Nothing to Fear sau Botanică. În 2016 a co-fondat, împreună cu Petruț Călinescu, Ioana Călinescu și Marin Raica, Centrul de Fotografie Documentară, o asociație dedicată proiectelor independente realizate de artiști din România și Republica Moldova, care finanțează pe termen lung povești prin granturi de fotografie, expoziții și albume de fotografie.

Tot Ioana stă în spatele politicii editoriale de fotografie de la Scena9, unde colaborează ca editor foto și fotograf.

Ioana Moldovan

Îi urăm bun-venit în juriu uneia dintre cele mai curajoase femei din toate câte le știm. E suficient să vedeți câteva dintre proiectele sale fotografice și o să înțelegeți despre ce vorbim. În același timp, una dintre cele mai fine prezențe atunci când o cunoști, combinație de care se va bucura începând de anul acesta categoria de Fotojurnalism.

Adunate în CV:

Ioana este jurnalist, fotograf documentarist freelance și autor din București, România. Reportajele ei au fost publicate de The New York Times, ESPN, Al Jazeera English, Huffington Post, BBC, Der Spiegel, Open Society Foundation, Libération, LensCulture, Radio France Internationale, Slate.fr, Decât O Revistă și Vice printre alții.

S-a numărat printre cei 10 fotografi est-europeni selectați să participe la Masterclassul de fotografie documentară al agenției foto olandeze NOOR. În 2016, a participat la prestigiosul Eddie Adams Workshop, unde a primit și premiul The Bill Eppridge Memorial Award pentru excelență si adevăr în fotojurnalism. Ambasada Statelor Unite la București i-a acordat premiul „Women of courage” pentru activitate remarcabilă în evidențierea adevărului prin fotojurnalism. În 2018 a fost selectată și a participat la Missouri Photo Workshop.

Marko Risovic

Pe Marko l-am cooptat în acest an în povestea Superscrieri la recomandarea colegilor săi fotografi români, care ne-au spus despre el numai de bine. Am aruncat un ochi peste proiectele sale și ne-a convins fără cale de întoarcere. Când a acceptat propunerea noastră ne-a bucurat să vedem că și proiectul Superscrieri l-a convins pe el.

Adunate în CV: Marko a fost atras de experimentarea fotografică de tânăr, când a descoperit puterea fotografiilor de a transmite poveștile comunităților pe care le întâlnea. Timp de șase an a lucrat ca fotojurnalist pentru diferite redacții din Serbia, după care s-a decis să se dedice unor proiecte documentare de lungă durată. În 2010 fost selectat de World Press Photo pentru a participa la un Masterclass dedicat tinerilor fotografi din Europa de Est. Doi ani mai târziu a câștigat premiul Press Photo Serbia – Photo of the year, iar de acolo lucrările sale au continuat să fie preluate de media națională și internațională, fiind prezentate în peste 50 de expoziții.

 

 

Le mulţumim și celorlalți care, în perioada 2011-2018, au vegheat la sănătatea Superscrieri:

Ani Sandu, Alexandra Bădicioiu Matei, Andrei Pungovschi, Cătălin Tolontan, Cristian Lupșa, Cristian Movilă, Daniel Mihăilescu, Gabriel Dobre, Julius Constantinescu, Luiza Vasiliu, Larisa Ghiţulescu, Lidia Bodea, Liviu Iolu, Luca Niculescu, Marius Chivu, Moise Guran, Marta Uşurelu, Melania Medeleanu, Mona Nicoară, Petrişor Obae, Petruț Călinescu, Simona Tache, Stoyan Nenov, Tania Radu, Viorel Ilişoi, Vlad Mixich, Vlad Petreanu, Vasile Ernu, Vintilă Mihăilescu, Teodor Tiță, Mihnea Măruță, Tudor Chirilă, Bogdan Dincă, Petruț Călinescu, Mary Vignoles.