Statul a hotărât că va redirecționa o parte din impozitele colectate către societatea civilă ca să se ocupe de nevoile societății. Adică 20% din impozitul pe profit al firmelor sau 3,5% din venitul persoanelor fizice. Așa e legea. Noi, organizațiile non-profit, ne ocupăm oricum, și recunoaștem că orice leu ajută.
Dacă vrei să ne ajuți, noi aducem creativitate și inovație în următoarele lumi:
- O presă liberă înseamnă o societate democratică așa că susținem și premiem cele mai bune materiale jurnalistice de 12 ani. Superscrieri.
- Dacă adolescenții învață din timp semnele violenței în relațiile lor (cu prietenii lor, cu școala sau în familie) poate o să avem o Românie mai puțin agresivă și violentă (în special cu femeile și copiii). In a Relationship.
- Ai fi surprins câte organizații non-profit scot România din negură de mai bine de 20 de ani. Programul Policlinica de Marketing ajută aceste ONG-uri să spună poveștile lor și ale beneficiarilor lor.
- Credem că studenții au nevoie de sprijin real în anii de formare, așa că prin Mindcraft Academy îi conectăm cu profesioniști, idei și oportunități care îi ajută să-și găsească direcția și să facă pași concreți spre viitorul lor.
Persoane juridice – Direcționează 20% din impozitul pe profit / venit
Poți alege să redirecționezi 20% din impozitul pe profit (anual) sau cel pe venit (trimestrial) într-un termen de 6 luni de la depunerea declaraţiei pe profit (conform Ordin 1679/2022). Pașii sunt simpli:
- Completează un contract de sponsorizare între FFFF și entitatea ta juridică – descarcă aici contractul de sponsorizare
- Trimite-l pe adresa ingrid@ffff.ro completat cu suma aferentă sponsorizării și semnat de tine, lasă-ne adresa ta și noi vom retrimite contractul semnat de noi
- Dacă direcționezi impozitul pe anul anterior completează formularul 177 și depune-l împreună cu contractul de sponsorizare la ANAF – fie la sediul Administrației de care apartii, fie online in Spatiul Virtual Privat.
- Noi vom primi direct de la ANAF suma înscrisă de tine în formular.
Dacă nu ai nici o altă sponsorizare făcută în anul precedent, poți redirecționa integral suma aferentă celor 20%. Dacă firma ta a mai avut contracte de sponsorizare atunci trebuie calculată diferența dintre sumele deja oferite ca și sponsorizare și suma totală aferentă celor 20%.

Persoane fizice – Direcționează 3.5% din impozitul pe venituri
Completeaza online formularul aici
Dacă ești salariat completează formularul 230 online dând click pe butonul de mai sus. Formularul este pentru anul anterior, pentru că presupune redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit aferent anului anterior, pe care deja l-ai plătit statului.
Formularul va fi completat automat și trimis către noi iar noi ne vom ocupa de depunerea lui la ANAF. Data până la care pot fi depuse formularele anul acesta este 25.05.2025.
