Nominalizările Premiilor Superscrieri #15. Votează „Superscrierea Cititorilor”


Data publicării: 09/04/2026

Le mulțumim tuturor jurnaliștilor care au înscris materiale în competiție și tuturor celor care au documentat subiecte de interes public în 2025. A fost o ediție cu multe înscrieri, iar aceste nominalizări reușesc să acopere doar o mică parte din poveștile importante care ne-au ghidat prin realitate și din eforturile celor care mențin relevanța adevărului.
Suntem recunoscători pentru tot jurnalismul onest și muncit din greu care se publică, dincolo de această listă scurtă.

Din cele peste 300 de înscrieri, 53 de materiale publicate în anul 2025 (presă scrisă, video, audio, dar și alte povești în spirit civic) au fost selectate de un juriu format din 22 specialiști din media și sunt nominalizate la cele nouă categorii de concurs: Debut jurnalistic, Presă Locală, TV&Video-jurnalism, Investigație, Feature Writing, Jurnalism tematic, Inovație, Interviu și Civic Influencers.

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Superscrieri, din luna mai, alături de alte premii onorifice și speciale.

Până pe 15 mai, publicul este invitat să voteze materialul preferat pentru premiul Superscrierea Cititorilor. 

👍 VOTEAZĂ AICI MATERIALUL PREFERAT

Nominalizările Premiilor Superscrieri #15 

DEBUT JURNALISTIC

Dreptul la umbră: lipsa spațiilor verzi devine o problemă de viață și de moarte în București – Anamaria Sandu (Mindcraft Stories)

Investigație cu camera asunsă. Cât de ușor poți ajunge instructor auto în România – Gabriel Nicolae, David Muntean (Recorder)

Regii din Sinaia: spații comune în blocurile lui Beniamin Gonț, vândute ca apartamente de lux. Nou tun imobiliar în stațiunea de munte unde primarul e acuzat că și-a cumpărat castel cu banii din mită – Luiza Popovici (PressOne)

seria Cum explici populismul? – Maria David, Diana Roșca, Cristina Iliescu, Marius Acsîntoaie (Mindcraft Stories)

Drum spre școală cu oprire la pariuri sportive – Raluca Cristea (Școala9)


PRESĂ LOCALĂ

Străin în Bihor: Cum se integrează printre bihoreni cei aproape 7.000 de străini care muncesc aici – Dan Simai (Bihoreanul)

Suflete dărâmate: ce pot face adulții când lumea se prăbușește peste copii? – Edit Éva Pál (Átlátszó Erdély) materialul tradus                       

„Circuitul Negoiță”. Cum s-a surpat unul dintre cele mai noi bulevarde din Capitală – Florin Râșteiu (reporter și montaj), Răzvan Chiruță (reporter), Cătălin Doscaș (editor) (Buletin de București )

„Străzi Deschise” pentru afaceri de partid – Florin Râșteiu (reporter), Cătălin Anghel-Dimache (imagine) și Cătălin Doscaș (editor) (Buletin de București)

„Gratuitatea” lui Băluță. Cum s-a transformat un bazin unde elevii din Sectorul 4 ar fi trebuit să înoate pe gratis în afacerea aparatului de partid din PSD – Florin Râșteiu (reporter) și Alexandru Stan (reporter) (Buletin de București)

Singurătate în comunitate: un oraș mic în care „nu avem cum să ne găsim” – Oana Moisil (Zinedevalcea & Snoop)

seria Cine este George Simion, episodul I, episodul II – Răzvan Moldoveanu (Reporter de Iași)


FEATURE WRITING

Sate însetate, orașe privilegiate. O criză anunțată a apelor subterane accentuează inegalitățile dintre rural și urban în Moldova – Adina Florea, Cosmin Filișan (foto) (Scena9)

Căldărar în Corcova, zugrav la Bruxelles – Elena Stancu, Cosmin Bumbuț (Teleleu & HotNews)

Vulpea neagră a războiului din Ucraina – Polina Cupcea (Oameni și Kilometri)

Drum spre școală cu oprire la pariuri sportive – Raluca Cristea (Școala9)           

De ce nu reușim să consolidăm Bucureștiul până la cutremur – Vlad Odobescu, fotografii de Ioana Cîrlig (Scena9)


INTERVIU

Mihai Preda, cunoscut ca Psihotrop – „Sistemul a eşuat atunci când a scos de pe băncile școlii părinții elevilor de astăzi, care nu mai au încredere în educație. /Fericirea e un cuvânt mare” INTERVIU – Ada Codău (PressHUB)

Scriitorul Mihail Șișkin: „Rusia nu mai poate fi salvată. Responsabilitatea noastră e să salvăm cultura.” – Alexandra Tănăsescu (Cultura la dubă)

Răzvan Rădulescu: „Nu mai vreau să fac cinema. Simt că lumea asta nu mai e a mea” – Anca Vancu (Scena9)

SmartJob contra minciunii | Cristina Panea, neurolog: Social media reconfigurează creierul. Dai mereu de știri false, ajungi să le crezi – Adriana Nedelea (Europa Liberă România)

Adolescenții fără adolescență din Pirita au școală și se visează departe, dar pentru asta au nevoie de șanse – Oana Moisil (newsletterul Meandre)

Judecătoarea Daniela Panioglu, după reportajul Recorder: Abandonați speranța, e un sistem controlat – Vitalie Cojocari (Euronews România)


INVESTIGAȚIE

Justiție capturată – Andreea Pocotilă, Mihai Voinea (Recorder)

Primarul pericol public. Negoiță a construit șosele peste magistrale de gaz – Andrei Udișteanu, Ciprian Ranghel (Recorder)

Statul român antrenează luptătorii de top din armata privată a lui Horațiu Potra în trei unități de elită ale MApN. Surse PressOne: „E o hemoragie” – Bianca Felseghi, Răzvan Filip (PressOne)

Peste 20 de ani de impostură: Doctorul Cristian Andrei, cel mai mediatizat psihoterapeut al României, practică fără atestat. Acuzații de hărțuire sexuală în cabinet – Luiza Popovici (PressOne)

seria Instruiți să facă haos, episodul I, episodul II, episodul III – Malvina Cojocari (CU SENS). Au contribuit: Irvin PEKMEZ (Detektor.ba), Enes HODZIC (Detektor.ba), Nino BILAJAC (Detektor.ba), Ralitsa FICHEVA (Factcheck.bg) 

seria Armata digitală a Kremlinului, episodul I, episodul II – Natalia Zaharescu, Măriuța Nistor (Ziarul de Gardă)


TV&VIDEO-JURNALISM 

Fețele nevăzute ale oligarhului – Adela Șevciuc (CU SENS). Au contribuit: Holger Roonemaa (OCCRP), Dan McGarry (OCCRP), Misha Gagarin (OCCRP), Dmitry Velikovsky (Important Stories), Eftichia Soufleri (freelancer, Greece), Katerina Oikonomakou (Insidestory.gr), Valeriya Yegoshyna (Rferl.org/Schemes), Olesia Lantsman (Cpi.org.ua), Attila Biro (Context.ro), Ana Poenariu (Publicrecord.ro), Ralitsa Ficheva (Factcheck.bg) 

Cea mai mare firmă fantomă, validată de ANAF – Alex Nedea (Recorder) 

Tombola sănătății: cum sunt transformați farmaciștii în agenți de vânzări – Andrei Udișteanu (Recorder)

Singuri. Coșmarul fără sfârșit al copiilor abandonați – Diana Meseșan, Mihai Voinea, Cristian Delcea (Recorder)

seria Instruiți să facă haos, episodul I, episodul II, episodul III – Malvina Cojocari (CU SENS). Au contribuit: Irvin PEKMEZ (Detektor.ba), Enes HODZIC (Detektor.ba), Nino BILAJAC (Detektor.ba), Ralitsa FICHEVA (Factcheck.bg) 

seria Armata digitală a Kremlinului, episodul I, episodul II – Natalia Zaharescu, Măriuța Nistor (Ziarul de Gardă)

Singurătate în comunitate: un oraș mic în care „nu avem cum să ne găsim” – Oana Moisil (Snoop & Zinedevalcea)


JURNALISM TEMATIC 

podcastul Prea Sărac – Andreea Vîlcu (Media DoR) / domeniu: social (temă despre inechitatea socială)
înscrise:

podcastulSEISM – Andrei Popoviciu (Scena9) / domeniu: social
înscrise: episoadele 1-3

seria despre dezastrul de la Praid – Bianca Felseghi (PressOne) / domeniu: mediu
înscrise:

seria Banii partidelor – Cristian Andrei (Snoop) / domeniu: politic
înscrise:

proiectul Plecat – Elena Stancu, Cosmin Bumbuț (Teleleu) / domeniu: social (tema migrației)
înscrise:

seria despre muncitorii asiatici în România – Iulia Hau (Snoop & HotNews) / domeniu: social (temă despre migrația economică în România)
înscrise:

seria În lupta cu adicția, suntem singuri – Ioan Stoleru, ilustrații Maks Graur (Scena9) / domeniu: sănătate
înscrise:


INOVAȚIE 

Ciucu față în față cu 12 studenți. Cum a încercat candidatul PNL să convingă tinerii din Bucureşti – Adi Iacob, Ovidiu Popica, Laurențiu Ungureanu, Gabriel Bejan, Ștefania Gheorghe; cameramani: Iosif Popescu, Vlad Cojocaru, Raluca Mihai (HotNews)
– dialog candidat primarie–studenți la facultăți tehnice, într-un format de teatru interactiv

Cât contează un laborator utilat pentru creșterea alfabetizării științifice? – Andreea Archip, Raluca Cristea, Radu Mihai (Școala9)
– construirea unui soft în limbajul de programare Python, care extrage și structurează datele de pe platforma de achiziții publice SEAP

Avortul pe TikTok – Denisa Sandu, Radu Mihai (Școala9)
– realizarea unui program care a descărcat și transcris clipuri TikTok ale mișcărilor anti-avort din România si analizarea lexico-semantică cu aplicații AI-NLP și un model LLM

O călătorie prin Cosmos, cu plecare din Bârlad – Ionuț Sociu; fotografa: Ioana Cîrlig; instalații multimedia: Augmented Space Agency; editor: Andra Matzal (Scena9)
– componentă artistică și tehnologică gândită în jurul reportajului 

„Ce ascundem: Revistă – Expoziție – Conversații” – Scena9 & Rezidența9
– expoziție multidisciplinară, gândită ca extensie a publicației tipărite „Scena9”, însoțită de un program de evenimente pentru publicul larg


CIVIC INFLUENCERS 

Proiectul 15 Minute pe jos – Anca Dumitrache 

Reprezentarea romilor în media, episoade: Haurențiu, Mircea Bravo, Loredana, Lolita, Dan FrînculescuBogdan Burdușel 

Incriminarea deepfake-urilor erotice – clip 1, clip 2Ileana Ada-Maria 

 „Se numește FEMICID” – Drepturile femeilor, Feminism, Violența împotriva femeilor – Mălina Irimia 

Influența din condusul sub influență: democratizarea științei și mobilizarea civică, de la convingerea majorității judecătorilor până la învingerea majorității parlamentarilorVlad Zaha 


👍 VOTEAZĂ AICI MATERIALUL PREFERAT


Juriul ediției
Membrii juriului s-au recuzat de la evaluarea materialelor aflate în situația de conflict de interese.

Dan Duca – președintele juriului. Membrii juriului sunt: Alina Mărculescu-Matiș, Alina Radu, Cătălin Striblea, Codruța Simina, Cristian Leonte, Dragoș Pătraru, Daniel Condurache, Emilia Șercan, Irina Păcurariu, Marius Comper, Marian Voicu, Mihai Ghiduc, Mona Dîrțu, Oana Giurgiu, Paula Herlo, Paul Radu, Robert Schwartz, Tudor Mușat; la categoria „Civic Influencers” juriul este format din Monica Jitariuc, Diana Filimon și Cătălin Moise.


Mai multe detalii despre ediția curentă.

Premiile Superscrieri reprezintă o inițiativă independentă lansată în 2011 de Fundația Friends for Friends și peste posibilă doar cu sprijinul unor companii care își asumă susținerea unei prese de calitate, precum partenerii de creștere Bitdefender, Kaufland România, BRD – Groupe Société Générale, împreună cu susținerea sponsorilor de categorie: FAN Courier, PPC Romania, Media Trade Services, Blitz Productions, Ethical Media Alliance, Humane World for Animals, DiFine PR; inițiator FFFF: Friends/TBWA.