Clișeele care ne fac complici la abuz


Data publicării: 08/04/2015

material preluat de pe Adevărul.ro

Patru bursieri Superscrieri/Avon vorbesc despre clișeele și prejudecățile care ne fac să privim cu detașare abuzuri grave, condamnate prin Codul Penal.

Să scrii despre violența domestică înseamnă, inevitabil, să dai piept cu mulțimea de clișee care gravitează în jurul a ceea ce noi – jumătate dintre noi, mai precis – încă mai credem că ar fi o chestiune privată. E imposibil să nu fi auzit, și voi, de “bătaia e ruptă din rai”, “un bărbat care nu-și bate femeia n-o iubește cu adevărat” ori “femeile mai sunt bătute și din vina lor”. Cât timp vorbe ca acestea vor mai circula, vom ști că printre noi încă mai sunt oameni căzuți victimă clișeelor despre violența domestică. Clișee care, oricât de inofensive ar părea, ne fac complici la abuzurile de care ne desparte, uneori, doar un perete.

Jurnaliștii care au documentat cazuri de violență domestică știu bine unde pot duce astfel de clișee. Anul trecut, trei echipe jurnalist/artist vizual au primit, prin Bursele Superscrieri/Avon, finanțări pentru proiecte pe tema violenței domestice (anul acesta Avon oferă alte trei burse a câte 2.000 de euro; termenul de depunere a aplicațiilor e 26 aprilie 2015). Iată ce-au înțeles bursierii, pe parcursul documentării, despre clișeele care ne condamnă:

Jurnalistele Ana-Maria Ciobanu și Oana Sandu (Decât o Revistă), au documentat în cadrul Burselor Superscrieri/Avon (2014), proiectul „Toată lumea din familia noastră” – 14 cazuri de violență domestică reunite pe o platformă online special dedicată, ilustrată de artista vizuală Solène Cesbron.

 

ANA-MARIA CIOBANU: Violența nu se întâmplă numai în familiile needucate, sărace, dependente de alcool

“Am pornit la drum cu ideea de a demonta clișeele despre violență. Tuturor specialiștilor pe care i-am intervievat le-am cerut să ne explice care sunt clișeele de care se lovesc în munca lor de advocacy, awareness, lucrul direct cu victimele, contact cu poliția sau cu justiția. Cel mai pomenit a fost cel potrivit căreia violența se întâmplă numai în familiile needucate, sărace, dependente de alcool. Tocmai de aceea am căutat o diversitate cât mai mare a poveștilor pe care le-am documentat și am vorbit atât despre violență în mediu rural, cât și în familii cu studii medii și superioare. Am simțit clișeele de percepție foarte puternic în temerile victimelor pe care le-am intervievat. Dincolo de trauma pe care o povesteau, mai toate erau profund afectate de cum au fost sau sunt percepute: că vor fi condamnate de familie și prieteni că au depus plângere împotriva propriului soț și sunt dispuse să-i facă rău tatălui copiilor lor, că oamenii sunt convinși că nu le-au fost credincioase soților și de-asta s-a ajuns la violență, că oamenii ar putea crede că erau cheltuitoare și controlul cardurilor și salariului era perfect justificat în contextul ăsta”.

OANA SANDU: Oamenii nu se simt confortabil să-și povestească cu nume și prenume experiența traumatică

“Oamenii pe care i-am intervievat și care fuseseră abuzați, într-o formă sau alta (proiectul nostru a încercat să aducă în față mai multe nuanțe ale violenței în familie) spuneau adesea că se simt discriminați sau deloc inconfortabil atunci când își povestesc cu nume și prenume experiența traumatică. De aceea multe dintre numele lor, în textele noastre, au fost modificate. Însă am avut și un succes, una dintre femeile despre care am scris a prins curaj după ce și-a citit povestea și a vorbit inclusiv unui public TEDx despre asta. Nu ne-am lovit neapărat de clișee fiindcă am căutat să găsim oamenii de intervievat care să ni le demonteze, ăsta a fost și obiectivul colecției de povești”.

Jurnalista Lina Vdovîi a documentat, împreună cu fotograful George Popescu, feature-ul “Cu jumătate de inimă”, publicat pe platforma independentă Casa Jurnalistului. Materialul analizează, din prin lentila a trei povești distincte, impactul pe care lacunele din legislația privind ordinului de protecție îl are asupra victimelor violenței domestice.

 

LINA VDOVÎI: Când polițistul empatizează cu agresorul

“Clișeele de percepție privind violența domestică sunt foarte răspândite în mentalul colectiv românesc. Eu am întâlnit cel puțin două dintre ele. Unul se lega de justificarea comportamentului unui agresor. Într-o comună din Constanța, unde victimele obținuseră ordin de protecție, polițistului satului empatiza cu agresorul – «uite că nu mai poate locui în propria casă», «hai că nu le mai bătea așa tare» – și-i găsea mereu scuze pentru comportamentul său. Un alt clișeu se referă la faptul că violența domestică este tratată în continuare ca o problemă privată. Una dintre victime mi-a povestit cum mama ei se încuiase în cameră ca să scape de bătăile soțului și arunca bilețele pe geam pentru ca vecinii sau trecătorii să cheme poliția. Deși bilețelele au fost ridicate de jos, nimeni nu a ajutat-o pe femeie”.

Jurnalista Elena Stancu a documentat, împreună cu fotograful Cosmin Bumbuț, un caz de violență domestică din Rășinari, județul Sibiu. Materialul „Fără antecedente penale” – publicat în Esquire România şi dezvoltat ulterior pe platforma online teleleu.eu – arată că violența domestică e adesea calea sigură către omucidere; și că rudele, vecinii, preotul, întregul sat, pot deveni – atunci când privesc abuzul ca pe o chestiune care se rezolvă strict în familie – complici ai unei crime care putea fi împiedicată.

ELENA STANCU: „Femeia nebătută e ca moara neferecată“.

„Toţi sătenii din Rășinari știau că Iacob le-a bătut și pe celelalte două foste neveste ale sale, că le amenința cu cuțitul și le ținea închise în pivniță. Însă nimeni n-a chemat Poliția și n-a sfătuit-o pe Mimi să depună plângere. Nici măcar atunci când Iacob umbla beat prin sat și amenința că o ucide pe fosta lui iubită nimeni n-a făcut nimic. Ca să descurcăm ițele unei povești complicate am discutat cu 22 de oameni din Rășinari: asistentul social, familia lui Iacob, familia victimei, vecinii, profesorii, medicul, polițistul, preotul, cele două foste soții ale bărbatului, foștii colegi de școală sau simple cunoștințe.

Majoritatea localnicilor ne spuneau: „Păcat de fata aia, dar nici ea nu trebuia să dezbine o familie“. Pentru că un sat întreg nu îl blama pe bărbatul care o lovea, ci pe femeia care „a stricat o familie“ și s-a „încurcat“ cu Iacob. Însă, după vreo săptămână, am aflat că în Rășinari multe femei sunt lovite de bărbații lor, că „bărbatului din Rășinari îi place să aibă femeie frumoasă“, după cum spune asistentul social, dar în momentul în care e a lui, femeia nu mai trebuie să fie atât de frumoasă. Din cauza asta femeile din Rășinari umblă uneori „mascate“ pe stradă, adică vinete pe la ochi.

E greu să documentezi violența domestică în România pentru că victimele se tem și se rușinează. De multe ori, gura lumii le blamează pe ele pentru ce li se-ntâmplă pentru că în România „Femeia nebătută e ca moara neferecată“. Ai nevoie de răbdare și empatie ca să convingi femeile să vorbească despre asta și de atenție atunci când victime colaterale sunt alți membri ai familiei – părinți sau copii care suferă la fel de tare ca femeia care a trecut sau se află într-o relație abuzivă.”

Înscrierile pentru cea de-a doua ediție a Burselor Superscrieri/Avon – un parteneriat între Fundația Friends For Friends și Avon România – au loc până pe 26 aprilie 2015.

Cele trei burse, în valoare de 2.000 euro fiecare, vor fi acordate pentru proiecte jurnalistice complexe pe tema “violența domestică”. Suntem în căutare de proiecte care să treacă dincolo de tipare de abordare și să aducă noi perspective asupra temei – să înfățișeze publicului fenomenul violenței domestice în variatele lui forme și simptome, de la costuri pentru societate până la traume personale duse în spate decenii la rând, de la neputințe legislative până la cultura lui „bătaia e ruptă din rai”.

Găsiți detalii despre burse, despre selecție și juriu, precum și informații despre cum puteți intra în competiție aici.