8/8: Superscrierile Lunii Aprilie


Data publicării: 16/04/2018

În fiecare zi de 8 ale lunii pregătim împreună cu juriul și cu membri din comunitatea Superscrieri o listă de 8 recomandări lunare de super materiale din noul jurnalism românesc.

Așa, vom vorbi mai mult despre materiale valoroase și autori pe care îi apreciem, iar tu vei ști că la noi găsești permanent scurtături către ei. Te invităm să le urmărești și să-ți inviți toți amicii să o facă.

*Mulțumiri super-speciale acelor super-jurați neobosiți, care au răbdare să tot crească idei alături de noi!

SUPERSCRIERILE LUNII APRILIE

Acest top nu reprezintă un clasament, ci o listă de recomandări pentru public și de aprecieri față cei ce țin sus steagul meseriei de jurnalist. MAI MULTE DETALII AICI.

„România pierzându-și mințile”, David Muntean și Laurențiu Ungureanu (Recorder.ro): https://goo.gl/mggN8R

În fața miilor de oameni veniți să caște gura, în fața oficialităților unui întreg județ și a politicienilor sosiți de la centru, o fetiță trei ani este pusă să facă tumbe pe asfalt. (…) Copilul își lipește fruntea de ciment și apoi se aruncă pe spate, deși este evident că nu are nici vârsta, nici dispoziția necesară. Jos nu este salteaua unei săli de antrenament, ci betonul turnat de primărie. Nu se întâmplă în Coreea de Nord, se întâmplă la „Simfonia lalelelor”, eveniment organizat vineri la Pitești și onorat cu prezența de premierul Viorica Dăncilă și de alți membri ai Guvernului.

 

 


„Cum se va prăbuși Podul Constanța”, Vlad Epurescu, fotografii de Eli Driu (VICE România): https://goo.gl/1dxtGe

Patru autorități din București trebuie să se sincronizeze pentru a începe lucrările de reabilitare la un pod folosit de 79 de ani, dar niciodată reparat. Podul Constanța este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură din București. A fost construit în doar cinci luni, mai exact în anul 1939, pe vremea când

România era condusă de Carol al II-lea. Astăzi, lucrarea face parte din coridorul IV transeuropean.

 

 

 


„De Centenar, Ministerul Culturii relansează Cenaclul Flacăra”, Bianca Felseghi (PressOne): https://goo.gl/zvERKS

Care a fost rolul Cenaclului în România anilor 70- 80 și de ce, în 2018, românii se simt din nou atrași de mesajele sale? Și, mai ales, de ce finanțează Ministerul Culturii un eveniment repezentativ pentru cultura comunistă?

 

 

 

 

 


Dan Puric: „Noi avem un sifilis ortodox”, Ionuț Sociu & Vlad Odobescu (SCENA9): https://goo.gl/CNrabu

„Puric ne asigură că facem parte dintre popoarele vechi și că suntem superiori din punct de vedere spiritual popoarelor din Occident (chiar și față de Rusia „avem 800 de ani de creștinism în fața lor”), dar suntem în primejdie și trăim într-o lume fără repere. Reviste de cultură care dau în Eminescu, taximetriști lipsiți de educație „care au nevoie de GPS și ca să ajungă la nevastă acasă” (aplauze), tineri absolvenți de regie de teatru care umblă ca niște spermatozoizi liberi și tot așa. Omul frumos versus omul stupid, așa se împarte lumea după Puric.”

 

 

 


„Nud împotriva homofobiei”, Lavinia Pitu, (Deutsche Welle): https://goo.gl/PqFng3

Fotograful Tiberiu Căpudean a realizat peste 200 de fotografii alb-negru nud cu bărbați homosexuali și bisexuali din diverse țări, aparținând celor mai diferite straturi sociale, de diferite profesii: de la medici și biochimiști, la vânzători, avocați, croitori și studenți. ”Am vrut să dau un chip celor pe care comunitatea românilor îi urăște fără să-i cunoască măcar. Am mai vrut să distrug niște stereotipuri. Am vrut să arăt că diversitatea este ceva normal – și mă refer aici atât la orientarea sexuală, cât și la diversitatea corpurilor, a vârstelor, a raselor”, a declarat Căpudean pentru DW.


„Cei care pleacă”, Oana Moisil (Recorder.ro): https://goo.gl/LtbZKo

Ne-am împuținat cu niște milioane. De când granițele sunt deschise, dar mai ales de când viitorul în România ne sperie tot mai tare, se tot pleacă. Cei mai mulți oameni și-au promis că stau un pic, strâng un ban și vin acasă, dar au îmbătrânit acolo. Părinții mei sunt printre aceştia. M-am întrebat mult, mai întâi ca fiică de emigranți, apoi ca jurnalistă, ce e mai greu – să pleci încotro vezi sau să revii după ani de trăit în altă țară? Am avut timp, în 30 de ore de mers cu autocarul pe ruta Cluj-Napoca – Paris, să mă gândesc la toate și să caut răspunsuri în poveștile altora despre depărtare.

 

 


Spionii de la Beijing aveau o judecătoare de la înalta curte care îi alerta după ce semna mandatele SRI pe siguranță națională”, Mirela Neag, Cătălin Tolontan, Răzvan Luțac: https://goo.gl/1WS2Ci

Wang Yan, Mihai și ceilalți lideri ai organizației ”Fraților” au cumpărat, au șantajat și au integrat, de-a lungul anilor, zeci de angajați ai statului român. Unii funcționari erau mărunți, alții importanți, de la început. Dar chinezii au avut răbdare ca, dintre cei pe care au pariat ”la negru”, să aștepte să crească în funcții. Și, pentru că DIICOT nu i-a trimis în fața instanței, rețeaua a tot sporit, s-a umflat și s-a infiltrat până în biroul Curții de Casație și Justiție unde se dau autorizațiile de interceptări și percheziții pe siguranță națională!

 

 

 


„SECRETELE AFACERII OANCEA: Judecătoarea Cazacu are 25% din proiect după ce l-a îmbogățit pe imobiliarul Filip în instanță”, Cezar Moraru (Reporteris.ro): https://goo.gl/KdYyKg

O investigație din presa locală care aduce în atenție un caz extrem de corupție. Secretele din spatele scandalului Oancea: 4.000 mp dați cu scandal în 2010 printr-o sentință a aceleiași judecătoare care acum e asociata imobiliarului Vasile Filip. Acesta a cumpărat drepturile litigioase ale unei comori din Copou: 4.000 mp mai jos de Penitenciar, lângă blocurile Bellevue.

 

 

 

 

 

 

VEZI AICI SUPERSCRIERILE LUNII MARTIE