Nominalizează la premiile speciale FFFF la Superscrieri 2015


Data publicării: 16/10/2015

Dragi prieteni,

Suntem în plină desfășurare a celei de-a cincea ediții a Premiilor Superscrieri. Chiar acum are loc procesul de jurizare a materialelor înscrise în competiție. La începutul lunii noiembrie vom anunța nominalizații celor patru categorii de concurs, iar pe 18 noiembrie câștigătorii finali, în cadrul Galei de Premiere.

Super-vești:
Fundația Friends For Friends acordă 3 premii speciale, în afara categoriilor „clasice” de concurs. Așteptăm nominalizările voastre!

Cu alte cuvinte, în cadrul Galei Superscrieri 2015, vom oferi 3 premii speciale, cu titlu onorific, din partea Fundației. Rostul acestor premii este să extindă ideea Superscrierilor și către alte zone și comunități de manifestare a non-ficțiunii creative.

Așadar, așteptăm nominalizările voastre pentru:

1. Premiul special FFFF pentru un Super-material audio-video

Îl vom oferi unui autor care a realizat un material de non-ficțiune din zona documentar, reportaj audio-video, emisiune TV, radio, podcast etc, care are caracteristicile unei „Super-scrieri”: documentare serioasă, idee puternică, echilibru și capacitatea de a schimba percepția publică asupra unui eveniment, realități.

Materialele trebuie să fi fost difuzate în intervalul 1 octombrie 2014 – 30 septembrie 2015 (anul calendaristic Superscrieri).

Formular nominalizare – Premiul special FFFF pentru un Super-material audio-video 

2. Premiul special FFFF pentru o Super-carte de non-ficțiune

O carte de non-ficțiune publicată de un autor român, la o editură din România, care are potențialul de a schimba percepții și atitudini asupra unui subiect de interes public.

Formular nominalizare – Premiul special FFFF pentru o Super-carte de non-ficțiune

3. Premiul special FFFF pentru Consecvență și Decență

Intenționăm, cu această distincție, să recunoaștem valoarea unui mentor, a unui creator de școală sau a unei instituții care se remarcă prin Consecvență și Decență în domeniul non-ficțiunii creative sau a jurnalismului narativ.

Formular nominalizare – Premiul special FFFF pentru Consecvență și Decență

Puteți face propuneri pe baza completării formularului online, până la data de 26 octombrie.

Precizare. Aceste premii reprezintă titluri onorifice, în afara mecanismului de competiție, acordate de Fundația Friends For Friends, nu de juriul Superscrieri.

Vă super-mulțumim!