Superscrierile lunii iunie, Andreea Vîlcu


Data publicării: 07/07/2023

Newsletter-ul Superscrierile Lunii ajunge la tine pe fiecare dată de 8, cu 8 recomandări jurnalistice –susținut de Bitdefender, Kaufland și BRD – Groupe Société Générale.

 

Pentru realizarea selecției avem câte un invitat special (membru al juriului/comunității Superscrieri) care scanează aparițiile cu însemnătate din presa noastră și le adună în lista Superscrierile Lunii. Te poți abona la newsletter aici.

În această ediție:

  • cele 8 recomandări, selectate de Andreea Vîlcu
  • un lup tânăr, despre Jurnalism 🙂
  • best of Mindcraft Stories, de Mihai Ghiduc
  • din Misreport, despre Dezinformare – Codruța Simina
  • video Ziua Superscrieri – Riscurile jurnalismului de investigație
  • recomandare de newsletter – Draft Four de Cristian Lupșa

autori din NOUA GENERAȚIE 

Invitata acestei luni este Andreea Vîlcu, jurnalistă de la începutul acestui an la Libertatea, după aproape patru ani și jumătate în presa independentă la DoR. Acolo a publicat și un eseu personal, „Să fii sărac e o rușine”, pentru care a primit Premiul Juriului la Premiile Superscrieri de anul acesta.

Andreea Vîlcu: „ Feed-ul meu de știri ale lunii iunie a fost semi eclectic. De la mine, România s-a văzut preponderent prin greva profesorilor și noul guvern, prin nemulțumirile elevilor vizavi de evaluarea națională și BAC, printr-o saga a Facultății de Jurnalism din București, achitări, prescrieri, alături de revenirea lui Piedone la Primăria Sectorului 5. Așa că iată un tablou de început de vară, 2023, color, cu bune și (mai mult) rele, dar cu recunoștință pentru cei care ni le arată:”

SUPERSCRIERILE LUNII IUNIE
SELECȚIE DE ANDREEA VÎLCU

 

Explainer | Ce au obținut profesorii după trei săptămâni de grevă: un debutant va avea salariul net de 3.157 lei (637 euro)
Andreea Ofițeru (Europa Liberă România)

„După trei săptămâni de grevă și două mari marșuri de protest în Capitală, profesorii au obținut salarii mai mari de la 1 iunie 2023, cu aproximativ 25% pentru toate categoriile de angajați din educație.”

INVESTIGAȚIE „Mai vreți și salariu? Sunteți varză!” – Ce au primit în schimbul entuziasmului angajații de la Aleph News, ultimul proiect „revoluționar” al lui Adrian Sârbu
Andra Mureșan (HotNews)

„Pe 15 aprilie ar fi fost zi de salariu. Spun ar fi fost, pentru că este 17 și nu am nici salariu, nici vreo explicație. Și nu sunt singurul angajat care este în această situație.”

Stăpânul banilor în pandemie, Adrian Ionel, fostul șef al UNIFARM, a scăpat de închisoare
Răzvan Luțac, Adriana Oprea (Libertatea)

„Adrian Ionel, fost șef UNIFARM, trimis în judecată de procurorii DNA pentru mai multe capete de acuzare, a fost achitat în cazurile de abuz în serviciu, luare de mită și complicitate la trafi de influență. El fusese acuzat că a luat o mită de 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente de protecție.”

„Fapta s-a prescris”. Cum au dispărut 5.000 de infracțiuni. Mari beneficiari: politicieni, proxeneți, bătăuși
Virgil Burlă (Europa Liberă România)

„Din luna mai 2022 până în prezent, mii de procese penale s-au închis după ce judecătorii au aplicat o decizie a Curții Constituționale (CCR) și o hotărâre a instanței supreme care au stabilit că, vreme de patru ani, între 2018 și 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripției penale și, mai mult, că decizia se aplică retroactiv. Acest lucru a dus la închiderea a mii de dosare, de la cele de corupție în care erau judecați înalți funcționari publici, până la dosare care judecau fapte de tâlhărie, furturi, proxenetism, trafic de persoane, dar și un dosar de terorism.”

Piedone va fi repus în funcția de primar al sectorului 5, anunță Prefectura București. Poate primi și salariile pentru cele 13 luni în spatele gratiilor
Bobi Neacșu, Răzvan Luțac (Libertatea)

„Judecătorii de la Curtea Supremă au decis ca Cristian Popescu Piedone să fie achitat și eliberat din închisoare în dosarul Colectiv: Conform Codului Administrativ, un primar care revine în funcție după ce este achitat de justiție are dreptul să-și recupereze salariile perioadei în care n-a fost în funcție.”

„Cazul Dragnea” de la Jurnalism: decanul și prodecanul l-au angajat fictiv la facultate pe colegul de partid al celui din urmă. Prodecanul Podaru, demis
Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media)

„Conducerea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității București l-a angajat pe acționarul agenției de publicitate WOPA, Cosmin Buta, colegul de filiala PNL al prodecanului Dan Podaru, în luna august a anului trecut. Deși este plătit cu aproximativ 3.000 de lei lunar, Buta nu a avut niciun fel de activitate în beneficiul facultății.”

Facultatea-problemă. Câțiva studenți au decis că nu vor mai accepta ca un profesor să-i facă „proști”. Așa că s-au plâns. S-a schimbat ceva?
Carla Lunguți (Libertatea)

„Uitându-se în urmă la ce s-a întâmplat, Raluca Radu, directoarea Departamentului de Jurnalism, spune că scandalul a fost unul excesiv și dă vina pe o schimbare generațională: «Generațiile de studenți au avut o tranziție de la a râde împreună cu cineva, cu domnul Petcu, la a simți că se râde de ei». Crede că, înainte de pandemie, studenții aveau alte modalități care îi ajutatu să echilibreze ce li se întmplă.”

mame, între singurătate și solidaritate
Oana Sandu, Ana Maria Ciobanu, Mara Mărăcinescu (Scena9)

„Am vrut să documentăm cum se simt și alte femei pe sârma asta complicată care se întinde între viața de acasă și cea a unei meserii creative. Iar fiecare conversație înregistrată ne-a apropiat de o lume în care femeile vorbeau pe șleau despre vinovăție, despre presiunea și imposibilitatea de-a le face pe toate, despre ce-au învățat de la mamele și bunicile lor și proiecțiile societății vis-a-vis de mame.”

—-

 

Andreea Vîlcu
Lucrează de la începutul acestui an la Libertatea, după aproape patru ani și jumătate în presa independentă la DoR. Acolo a publicat și un eseu personal, „Să fii sărac e o rușine”, care a fost premiat cu Premiul Juriului la Premiile Superscrieri de anul acesta.

 

 


✍ Despre jurnalism
de la un lup tânăr: Mircea Pătrașcu


Tot în ton cu tema Superscrieri #12, NOUA GENERAȚIE, ne dorim să aducem niște suflu fresh în Superscrieri, așa că ne bucurăm de prezența lui Mircea, el va fi gazda newsletter-ului Superscrierile lunii, de acum încolo:
„Salut, numele meu este Mircea. Sunt student la Jurnalism (anul 3), am fost colaborator la Libertatea, unde am și publicat. Îmi plac poezia, fotografia și jurnalismul făcut cu simț de răspundere.”

Fundații, proiecte și ințiative precum Friends for Friends sunt vitale pentru bunul mers al jurnalismului. Este esențială existența unei astfel de organizații care susține jurnalismul bine făcut și premiază anual cele mai bune articole și redacții. Pentru mine FFFF a însemnat o mână de ajutor întinsă jurnalismului prin promovarea articolelor în newsletter, dar și prin Superscrieri. M-am bucurat să cunosc echipa și să fac parte din ea, să iau legătura cu jurnaliști de care am auzit doar la televizor sau ca autori pe primele pagini ale ziarelor și site-urilor. Este nevoie de un astfel de promotor al jurnalismului adevărat din România.

Între timp am terminat Facultatea de jurnalism din București (FJSC). A fost o experiență destul de confuză pentru mine, deoarece nu știam dacă vreau să fac asta. De-a lungul celor 3 ani, au fost multe lucruri care m-au destabilizat și demoralizat (prea multă teorie, profesori dezinteresați, corupția care a ieșit la iveală în presă recent etc). Însă au fost câțiva profesori care mi-au arătat ce înseamnă jurnalism cu adevărat și ce presupune această meserie, mi-au deschis apetitul pentru presă. Facultatea are multe probleme și probabil va avea în continuare, dar jurnalismul înseamnă mai mult decât o facultate, iar după 3 ani, oamenii, nu facultatea, mi-au demonstrat că merită.

În continuare, viitorul este puțin confuz pentru mine, fiindcă nu știu încotro mă îndrept. Gândul predominant este că vreau să fac jurnalism, poate investigație. Îmi este frică, mă simt nepregătit și nesigur pe mine, dar îmi doresc să mă dedic în totalitate presei.


📡 Best of Mindcraft Stories
recomandat de Mihai Ghiduc

Mihai Ghiduc ne recomandă materialele lunii din Mindcraft Stories – publicație online de știință și tehnologie, unde este redactor-șef.
MS este un hotspot BRD – Groupe Societe Generale, iar FFFF este partener strategic și gardian al proiectului, cu rol de management și dezvoltare editorială.

 

Mihai Ghiduc: Iată o selecție a textelor publicate în luna iunie pe Mindcraft Stories. Și nu le-am inclus pe cele despre recordurile de temperatură, fiindcă e posibil să se adune tot mai multe până la finalul anului.

🔵 De ce crește rapid rata de vaccinare anti-HPV în România? Medicul Gindrovel Dumitra are o explicație, de Adriana Moscu

Societatea românească a avut nevoie de mai bine de un deceniu pentru a atenua efectele negative ale știrilor false despre vaccinul anti-HPV. Acum acesta nu mai e controversat, dar multe persoane vor suferi consecințele amânării.


🔵 Efectele ecologice ale distrugerii barajului Kahovka: de la poluare la deșertificare la scară largă, de Ionuț Preda

Unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din Europa a fost provocat de armata rusă care ocupă ilegal o parte din Ucraina, iar efectele sale vor fi simțite pe termen lung.


🔵 Ophset, start-up-ul care transformă poluanții în produse sustenabile, cu ajutorul algelor și al inteligenței artificiale, de Adriana Moscu

Un profil al start-up-ului care a câștigat ediția din acest an a Innovation Labs și care propune o nouă metodă de a atenua impactul schimbărilor climatice.


🔵 Ospitalitate balcanică la ceașcă: de la „bună dimineața la cafeluță” la sictir caffe, de Cosmin Dragomir

Cafeaua la români a venit pe filieră balcanică dar, deși s-a început cu cele turcești, s-a ajuns cu ușurință la cafeaua de specialitate care împânzește acum orașele României. Cosmin spune povestea acestei băuturi indispensabile.

🔵 Revoluția VR se amână. 5 întrebări despre impactul Apple Vision Pro, de Mihai Ghiduc

Este noul computer spațial anunțat de Apple un preview al viitorului sau este doar concretizarea a ce și-au închipuit autorii SF de pe vremuri. Revoluție sau retrofuturism?


Despre dezinformare
de Codruța Simina, în Misreport

Misreport este un newsletter săptămânal cu știri despre știri false, realizat de jurnalista Codruța Simina și Rubrika.
Abonează-te aici la newsletterul Misreport ca să fii la curent cu dezinformările.
Follow Misreport pe Facebook pentru și mai multe updates.

 

👉 #PROPAGANDĂ Propaganda pro-Kremlin a lansat mai multe narațiuni menite să inoculeze ideea că autoritățile de la Chișinău sunt servile Occidentului și gata să se implice în războiul din Ucraina, de partea Kievului. 

Tezele despre pregătirea Republicii Moldova pentru un război împotriva Rusiei s-au întețit în ultima perioadă de timp, iar scopul lor este de a alimenta fricile cetățenilor și atitudinea negativă față de NATO, explică Veridica.

👉 #FALS Nu, Forumul Economic Mondial (WEF) nu a cerut interzicerea Bibliei, nici scrierea unei „noi Biblii”, de către o inteligență artificială, așa cum se afirmă în postări de pe rețelele de socializare și în articolele de pe bloguri, care circulă inclusiv în română, de la jumătatea lunii iunie 2023.  (Verificat AFP)

👉 Odată preferată de fostul președinte SUA, Donald Trump, televiziunea Fox News a ajuns să fie numită de acesta „fake news”, termenul pe care Trump îl atribuie organizațiilor media care atrag atenția asupra erorilor și minciunilor sale. (The Daily Beast)
👉 O investigație BBC a descoperit că TikTok are mari probleme în a adresa dezinformarea în legătură cu schimbările climatice de pe platformă.


 

🎥VIDEO Ziua Superscrieri: Riscurile jurnalismului de investigație

Am dorit ca din această conversație să reiasă lucruri concrete pe care le putem face la nivel micro sau macro, pentru a-i face pe jurnaliștii de investigație mai puțin vulnerabili.

Am discutat despre siguranța jurnaliștilor de investigații și impactul emoțional și fizic pe care meseria o poate avea atât asupra lor, cât și asupra familiilor lor. Fiecare dintre invitați a împărtășit din experiențele lor concrete, împreună cu tips&tricks despre cum au reușit să le depășească și cum se pregătesc să le prevină.

Ideea principală care reiese în mod repetat este necesitatea de a funcționa în rețele, de a aparține unor comunități mai mari, mai unite și mai bine organizate.

Dezbaterea i-a avut în prim plan pe:
Matthew Caruana Galizia (Director al Fundației Daphne Caruana Galizia)
Emilia Șercan (jurnalistă de investigație, victimă a unui kompromat)
Paul Radu (jurnalist de investigație, Director al The Organized Crime and Corruption Reporting Project)
Vlad Stoicescu, moderator (jurnalist de investigații, co-fondator Dela0.ro, Să fie lumină)


💌NEWSLETTER: Draft Four

de Cristian Lupșa

După închiderea DoR, Cristian Lupșa e la jumătatea anului în care și-a propus să scrie scrisori săptămânale ca să-și dea seama de ceea ce urmează în următorul capitol din viața lui.

Abonează-te aici


Newsletter-ul Superscrierile Lunii ajunge la voi pe fiecare dată de 8, cu 8 recomandări jurnalistice – susținut de Bitdefender, Kaufland și BRD – Groupe Société Générale.


Împreună cu reprezentanți ai juriului & ai comunității Superscrieri, scanăm aparițiile cu însemnătate din presa noastră și distilăm un best of de 8 materiale din noul jurnalism românesc, pe care-l trimitem pe newsletter, în fiecare zi de 8 ale lunii. Te poți abona la newsletterul nostru aici.