Superscrierile lunii iunie, selecție de Anda Simion

Data publicării: 08/07/2022

Newsletter-ul Superscrierile Lunii ajunge la tine pe fiecare dată de 8, cu 8 recomandări jurnalistice –susținut de FAN Courier și Kaufland.

Pentru realizarea topului avem câte un invitat special (membru al juriului/comunității Superscrieri) care scanează aparițiile cu însemnătate din presa noastră și le adună în topul Superscrierile Lunii. Te poți abona la newsletter aici.

În această ediție:

  • cele 8 recomandări ale lunii iunie, selectate de Anda Simion
  • best of Mindcraft Stories
  • despre dezinformare, din newsletterul Misreport
  • In a Relationship – despre hărțuirea stradală

Cele 8 superscrieri ale lunii iunie sunt selectate de Anda Simion, jurnalistă la Gazeta de Sud, premiată la categoria Presă Locală de anul acesta la Superscrieri #11.

Anda Simion:
Când faci o selecţie de numai 8 materiale de presă, nu te poţi încumeta să pretinzi că le-ai ales pe “cele mai bune”. În plus, selecţia nu poate fi altfel decât extrem de subiectivă, iar mecanismele care produc declicul şi atrag atenţia sau admiraţia diferă enorm de la un cititor la altul. Aşa că nu vă propun, poate, cele mai bune texte jurnalistice ale lunii iunie, dar cu siguranţă vă propun texte asupra cărora merită zăbovit, texte care merită descoperite şi autori care merită citiţi. Iar pe lângă temele rezonante din presa centrală, am făcut loc și unor subiecte “fierbinți” pentru comunitățile de pe plan local, unde lupta crâncenă cu balaurii incompetenței rămâne, uneori, străină de marele public. Am ajuns, așadar, la un potpuriu din care cred eu că nu lipsesc originalitatea, neaşteptatul şi necesarul.

SUPERSCRIERILE LUNII IUNIE
SELECȚIE DE ANDA SIMION

Lăsaţi copiii să ştie că sunt cei mai tari! Să se simtă Cezari pe podium, cu lauri pe frunte. Azi. Ca să n-ajungă mâine să se-ncalţe cu fesul 
Liana Ganea (DCnews)

„Chiar dacă anul şcolar s-a încheiat deja şi subiectul începe să se-nvechească, practic se topeşte odată cu îngheţata din băţ pe temperaturile astea, eu am rămas cu o zgaibă pe marginea minţii. Am citit-o în online si pe Budeanu şi pe Băcanu şi pe toţi şi toate care au luat poziţie în “scandalul coroniţelor” şi am avut impresia, de la un capăt la altul, că au vorbit şi pentru mine, că au dat glas şi convingerilor mele.”

David Popovici vrea să fie cel mai bun înotător din lume și are toate șansele 
Andreea Giuclea (Decât o Revistă), fotografii de Matei Buță

„În bazin, sportivul de 17 ani e un fenomen. Experții spun că un înotător ca el, capabil să zdrobească recorduri mondiale, se naște la 100 de ani.”

Satul din nisip  
Ana Poenariu, Andrei Ciurcanu (RISE Project)

„Plaja sălbatică de la Corbu a fost betonată pentru zeci de clădiri, deși este situată într-o rezervație naturală inclusă în patrimoniul UNESCO.Noile construcții au fost posibile după ce instituția care administrează zona protejată a fost înlăturată treptat din lanțul de avizare a proiectului imobiliar.

Am urmărit banii și neregulile care au făcut posibilă construirea complexului imobiliar chiar pe malul mării.”

Pe toți sfinții! Petrecerile în capelă, obicei vechi al petrecăreților din politica locală 
Ana Maria Gebăilă (Știricraiova.ro)

„Sinistre plăceri în politica locală. Capelele par să fie în topul preferințelor ca locații de petrecere printre unii membri de partide. În ianuarie anul acesta, mai multe persoane publice din Craiova, între care directori de direcții și instituții din oraș, au particiat la o petrecere cu lăutari în capela Căminului de Seniori ”Sf. Mina” din Craiova. Petrecăreții au fost dați de gol de o filmare ”scăpată” în spațiul public.”

foto: Ilona Andrei G4Media
 
Cum a fost direcționat dosarul premierului Nicolae Ciucă prin metoda ”coperta” către judecătorul Marius Iosif, care s-a pensionat imediat după ce a anulat sesizările de plagiat 
Sorin Semeniuc, Dan Tăpălagă (G4Media)

„O scăpare a unui funcționar din cadrul Curții de Apel București constituie un indiciu solid, care arată că dosarul în care premierul Nicolae Ciucă a solicitat anularea sesizărilor de plagiat din teza sa de doctorat ar fi fost ”direcționat” spre un anumit complet, condus de judecătorul Marius Iosif, după cum au explicat pentru G4Media.ro surse din sistemul judiciar.”

Mai egali decât restul: cum parchează gratuit ”unde vor mușchii lor” aleșii și șefii instituțiilor sibiene
Traian Deleanu (Turnul Sfatului)

„În timp ce propovăduiesc mulțimilor despre mijloace alternative de deplasare, aleșii și șefii administrației sibiene nu suportă să-și parcheze mașinile altundeva decât fix în ușa biroului. Aproape zece la sută din totalul locurilor de parcare cu taxă din Sibiu sunt rezervate gratis șefilor și angajaților la stat. Primăria susține că locurile nu sunt pentru șefi și angajați, ci pentru mașinile instituțiilor. Realitatea este alta, cu nuanțe de aroganță gregară pe alocuri. Un milion de lei pierde, anual, bugetul orașului prin faptul că oferă locuri de parcare gratuite aleșilor și șefilor la stat.”

foto: Remus Badea / Mediafax Foto

Schema prin care „lumea bună” de la vile își plasează copiii la școlile de prestigiu dintre blocuri 
Vasile Ernu (Libertatea)

„În București (dar asta se întâmplă în toate orașele din România – mai ales cele cu pretenții) sunt câteva școli primare publice foarte bune. Sau hai să le zicem bine cotate, de prestigiu. Cu rezultate. Toată „lumea bună” care nu intră în upper class (cei care pot da 15.000 de euro taxa pe an) se bate pe ele.  Școlile au un număr limitat de locuri. Apartenența la aceste școli nu e doar un acces la o șansă mai mare pentru educație, cât mai degrabă la o poziție socială de prestigiu și la un statut social (am mai scris aici despre asta). „Școală bună – lume bună” – poziție de castă.”

Bazinele de înot fantomă din Craiova, pe uscat
Anca Dumitrașcu (Gazeta de Sud)

„În Craiova există două bazine de înot care ar putea fi puse la dispoziţia copiilor doritori să practice acest sport. Este vorba despre Bazinul Carol I şi cel din curtea Colegiului Naţional Ştefan Velovan, care este mai mult o piscină nefuncţională. Practica ne omoară, însă, iar aceste bazine stau pe uscat, în timp ce copiii din oraşul nostru rămân doar cu gândul la un astfel de sport sau merg la piscine private, pe bani mulţi.”

—-

Anda Simion este jurnalistă la Gazeta de Sud. A intrat în echipa cotidianului în 2009, ca specialist PR. A luat o pauză vreo 2 ani, fiind consilier de imagine, iar în 2019 a revenit la ziar, de data aceasta ca jurnalist. 
După liceu, a dat admitere la Jurnalism şi la SNSPA. A intrat la ambele, dar a ales Comunicarea. Viaţa, însă, are ironiile ei, aşa că a întors, până la urmă, cârma, spre redacţie, unde se simte mai acasă decât oriunde.
Este contributor comentator la Republica şi scrie cronici de teatru pentru revista literară Scrisul Românesc. 

 📡 Best of Mindcraft Stories
recomandat de Mihai Ghiduc

Mihai Ghiduc ne recomandă materialele lunii din Mindcraft Stories – publicație online de știință și tehnologie, unde este redactor-șef.
MS este un hotspot BRD – Groupe Societe Generale, iar FFFF este partener strategic și gardian al proiectului, cu rol de management și dezvoltare editorială.

Mihai Ghiduc: Mihai Ghiduc: „Este atât de cald, încât cel mai de succes articol de pe Mindcraft Stories, din ultima săptămână, a fost o știre despre un studiu științific în care e calculată temperatura atmosferică maximă la care rezistă corpul uman. Pentru cine e curios, e de sub 30°C – dar măsurată cu un termometru înfășurat într-un material umed, ceea ce înseamnă peste 44°C resimțite real. Nu s-a ajuns acolo, dar e destul de cald încât să preferi să-ți petreci ziua la umbră (sau pe plajă, dacă ai cum să ajungi), citind ceva. De ce nu, unul din articolele pe care le-am publicat recent. Sau o povestire SF.”

🔵 Bătaia unei inimi de maşină”, de Michael Swanwick

Această povestire, publicată la finalul secolului trecut și premiată cu premiul Hugo în 1999, s a fost ecranizată recent în seria Love, Death & Robots (episodul 3 al sezonului al treilea) de pe Netflix. Traducerea îi aparține lui Radu Pavel Gheo, iar Horia Nicola Ursu a realizat un interviu în exclusivitate cu autorul

🔵 Care e secretul vieții și de ce crede Dennis Sullivan, laureat Abel, că ar trebui schimbat numele matematicii?, de Andrei Mihai

Dacă tot suntem la interviuri, Andrei Mihai a avut ocazia de a vorbi cu cel mai nou laureat al premiului Abel. Acesta susține că matematica ar fi mai atractivă dacă ar primi un nou nume: Logica Spațiului și Numerelor.

🔵 (Aproape) totul despre Net Zero

Am publicat un minidosar despre Net Zero (sau neutralitatea climatică), un concept despre care vom tot auzi în următoarele decenii, și pentru că este o țintă politică importantă, mai ales în Europa, și pentru că ar putea deveni o nouă țintă a războiului cultural. Au contribuit la dosar: Iulian Comănescu, Mihai Ghiduc, Adriana Moscu și Ionuț Preda.
Pe o temă similară este și un articol despre viitorul aviației și cât de sustenabilă poate deveni.

🔵 POPCRAFT

Mihai Tița debutează pe Mindcraft Stories cu ceastă nouă rubrică, dedicată culturii pop, care va conține analize, cronici de filme, seriale și muzică, discuții despre internet și serviciile de streaming. Mihai a promis că va da și note mai mari de 6 filmelor și serialelor pe care le analizează.

🔵 ​​Sunt DALL-E sau GPT-3 o amenințare pentru munca creativă?, de Alin Răuțoiu

Inteligența artificială va înlocuit nenumărate locuri de muncă – e o afirmație care se tot aude în ultimii ani. Puțini s-au gândit însă că ar fi vorba de munca creativă, ba chiar se simțeau confortabili în domenii acestea ce părea intangibile. Și au apărut programe ca DALL-E sau GPT-3, care generează imagini și texte „de la zero”. Cât de periculoase sunt acestea pentru ilustratori și, chiar, jurnaliști?

FYI by Mindcraft Stories înscrie-te în Facebook Group
„Suntem aici pentru a discuta despre știință și tehnologie, și influența acestor domenii asupra societății. Vrem să creăm un spațiu în care vorbim despre ce mai este nou în această lume aglomerată, în care ne împărtășim articole, informații și, da, chiar și glume care au legătură cu știința și tehnologia.”

Despre dezinformare
de Codruța Simina, în Misreport

Misreport este un newsletter săptămânal cu știri despre știri false, realizat de jurnalista Codruța Simina și Rubrika.
Abonează-te aici la newsletterul Misreport ca să fii la curent cu dezinformările.

Hărțuirea stradală și vacanța de vară

IN A RELATIONSHIP | Hărțuirea stradală. Ghid de supraviețuire la început de vară

IN A RELATIONSHIP | Ultima vacanță de vară înainte de clasa a XII-a. „Mă gândesc doar la cât stres și zile negre mă așteaptă”

Începutul verii a readus și în rubrica In a Relationship niște subiecte cu caracteristici de cartof fierbinte: hărțuirea stradală ca formă de abuz sexual acceptat tacit de societate prin normalizarea practicilor, scuzarea agresorilor și blamarea victimelor și vacanța de vară, sau mai precis ce ne spune atitudinea elevilor care tocmai au trecut în clasa a XII-a despre relația românilor cu școala, în general.

VEZI AICI SUPERSCRIERILE LUNILOR TRECUTE.

Newsletter-ul Superscrierile Lunii ajunge la voi pe fiecare dată de 8, cu 8 recomandări jurnalistice – susținut de FAN Courier și Kaufland.

Împreună cu reprezentanți ai juriului & ai comunității Superscrieri, scanăm aparițiile cu însemnătate din presa noastră și distilăm un best of de 8 materiale din noul jurnalism românesc, pe care-l trimitem pe newsletter, în fiecare zi de 8 ale lunii. Te poți abona la newsletterul nostru aici.

Superscrierile lunii iunie, selecție de Anda Simion (copie)