Citește materialele
Poți citi aici materialele susținute la cele trei ediții ale Burselor Superscrieri/Avon pe tema violența domestică. Unele proiecte au formate complexe, așa că le redăm parțial, dar găsești link către publicația în care sunt în forma originală.
Nouă echipe de autori, fotografi și ilustratori au muncit cel puțin două luni de zile pentru a realiza aceste proiecte jurnalistice complexe, care să ne prezinte formele diverse ale fenomenului violența domestică în România.
Materialele pot fi preluate liber de orice publicație, lucru pe care îl încurajăm.
MATERIALELE SUSȚINUTE CU BURSELE SUPERSCRIERI/AVON ÎN 2016
[Ana Poenariu & Sergiu Brega - RISE Project]
38 de milioane de euro au mers către cel mai mare proiect european pentru combaterea și monitorizarea violenței domestice din România. Doar 1 euro din 5 a ajuns direct la victime.
[Raluca Ion, Diana Marcu & Luca Florian - Republica] E de neînțeles pentru noi, cei din jur – un paradox, aproape – de ce femeile rămân cu parteneri care le abuzează. Ni se pare că știm exact ce-ar trebui să facă. Dar chiar știm?
[Andrei Crăciun & Elena Iluță - andreicraciun.eu] Un text despre femeile și copiii fără nume care au cunoscut violența domestică, deși nu îi spunea nimeni așa pe atunci, pe Aleea Zorilor, în orașul industrial Pitești.
MATERIALELE SUSȚINUTE CU BURSELE SUPERSCRIERI/AVON ÎN 2015
[Timea Honț & Gia - Casa Jurnalistului] Gia are 22 de ani, a fost abuzată de mică, a ajuns să se prostitueze, a făcut sex cu 2.166 de bărbați și acum încearcă să-și schimbe viața. Aici e povestea ei.
[Iulia Roșu, Ana Tepșanu & Victor Ilie - Adevărul] „Ruptă din Rai”, bătaia oferă o ipoteză favorabilă pentru exploatarea sexuală. În urmă cu câțiva ani, într-un sondaj european, 12% dintre lucrătoarele sexuale de pe toate străzile Europei erau românce.
[Ani Sandu & Octavian Coman - Decât o Revistă] Într‑un adăpost de urgenţă pentru victimele traficului de persoane, 10 fete cu vârste între 14 și 34 de ani și-au găsit un „acasă” provizoriu.
MATERIALELE SUSȚINUTE CU BURSELE SUPERSCRIERI/AVON ÎN 2014
[Elena Stancu & Cosmin Bumbuț - Esquire & teleleu.eu] Un caz de violență domestică degenerează sub privirile unei comunități în care oamenii nu se bagă în familia altuia. Ea moare.
[Ana Maria Ciobanu & Oana Sandu - Decât o Revistă] Povești personale, statistici și cifre, exemple și soluții. Împreună, materialele ne arată cum ne construim familiile în România, cum iertăm și mergem mai departe.
[Lina Vdovîi & George Popescu - Casa Jurnalistului] În 2012, România a introdus în legislație ordinul de protecție pentru victimele violenței domestice: agresorii pot fi dați afară din casă și trebuie să stea la distanță. În teorie.